Jurnalism independent. Scrie liber despre orice!

*Aventuri din Epoca de Aur - CE AM AVUT SI CE AM PIERDUT

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Din ciclul,

AVENTURI DIN EPOCA DE AUR

CE AM AVUT SI CE AM PIERDUT

Alexandru Ghillis

     Obsesia regimului national-comunist ceausist de a crea Omul Nou, prin lustruirea sistematica a creierelor mai labile, chiar a dat roade in multe cazuri, dovedindu-se ca nu a fost doar o simpla himera a Carmaciului omagiat libidinos de Adrian Paunescu si Vadim Tudor.

     Daca ai rabdare sa citesti comentariile cititorilor, postate dupa multe dintre articolele publicate de jurnale online aflate de aceeasi parte a baricadei, ai sa vezi - cu o oarecare uimire – ca si la peste un sfert de secol de la sucombarea ternului regim totalitar, au ramas si, probabil, chiar s-au inmultit Oamenii Noi de atunci, care-si manifesta acum lacrimogen nostalgia dupa ceea ce pretind ca au pierdut. Dar ce-au avut si ce-au pierdut? Ar fi de pus o intrebare stanjenitoare din partea noastra: ce functii detineau ei pe atunci, ca sa caineze acum ce au pierdut?

     Totusi, hai sa vedem ce am avut si ce am pierdut, noi, fostii cetateni obisnuiti ai R.S.R.! Doar am alcatuit majoritatea cetatenilor Romaniei Socialiste, simpli aplaudaci la semnal!

     Da! Au dreptate nostalgicii: ai pierdut un loc de munca sigur si modest platit, dar garantat (uneori pana la pensie). Dar nu gaseai ce cumpara de mancare, oricat ai fi dat. Ai pierdut inghesuiala ingrozitoare din harburi de tramvaie si autobuze puturoase, in primele ore ale diminetii si in cele ale dupa-amiezii, la dus si la intors de la locurile de productie, acolo unde poate ai indurat si austeritatea unor conditii mizere de munca, mai ales iarna. Pai, de ce tocmai iarna? Deoarece caldura era furnizata pe sponci sau deloc. Chinul frigului si al intunericului il suportai, injurand in gand sau in cadrul restrans al familiei, in serile cand, din intunericul strazii, veneai acasa la bloc si urcai bajbaind pe scari multe etaje, fiindca liftul nu functiona din cauza curentului electric, care era inca oprit. Apoi intrai in bezna apartamentului tau si aprindeai lampile cu gaz, identice cu acelea pe care le avea si mamaia la tara. Doar gaz in ele trebuia sa ai! Cand venea curentul, familia se inviora brusc, porneai televizorul in alb-negru si, mestecand te miri ce, va holbati cu totii la programul de seara de doua ore, din care o ora si jumate urmareati placizi aventurile lui nea Nicu. Dupa ora 22 ti se recomanda sa te culci, ca sa fii apt in ziua urmatoare de noi cuceriri pe inaltele culmi ale socialismului. Dar tu, de multe ori, indaratnic, incepeai sa asculti in surdina (fiindca si peretii aveau urechi sensibile!) radio Europa Libera sau sa te uiti la televiziunea bulgara, mai ales ca deja invatate-si limba fara sa-ti dai seama. Dupa asta, chiar urma „leka noci”.

     Deci, acestea ar fi primele si cele mai mari pierderi pentru postacii nostalgici de pe internet! Restul, probabil ca li se par minore: ca de exemplu, pentru Omul Nou cu conceptii materialist-stiintifice inaintate, nu conta alergatul in cautarea hranei (in cea mai mare parte cartelata), fluturand disperat de colo pana colo prin oras sacosele de plastic goale (agonisite si ele la negru), asteptatul ritualic la cozi interminabile (noaptea, in zori sau in timpul programului de lucru, daca nu aveai batrani in familie, ca sa-i plantezi de cu noapte sa tina randul pe scaunelele pliante). Am pierdut, e adevarat, instinctul animalic de a adulmeca locurile din oras unde se „baga” cate ceva!

    Omul Nou era dresat sistematic sa-si infranga foamea printr-o alimentatie rationala, stiintifica, atent supervizata de o inalta academiciana doctor inginer pe puncte. Nenorocirea este ca acest minunat Om Nou nu a mai apucat sa se bucure de marile fabrici de mancare, preconizate sa asigure zilnic, portionata si cartelata, mancarea de pranz livrata ordonat la sufertase pentru toti oamenii muncii de la orase, asa cum disciplinat se bucura inca de aceste inalte cuceriri fostii nostri frati nord-coreeni. In Bucuresti, inainte si, mai ales, imediat dupa 1990, acelor combinate alimentare, abandonate in paragina, li se spunea in deradere „circuri ale foamei”, iar mai tarziu au fost transformate toate in mall-uri elegante. Ca atare, iata inca o imensa pierdere pentru nostalgici, pe care - din nefericirea lor - au uitat-o! Mai sunt multe, foarte multe pierderi de calibru greu pentru Omul Nou, dar nu exista suficient spatiu si timp ca sa fie detaliate si marturisesc ca am ochii inlacrimati cand incerc stangaci sa va aduc aminte ce am avut si ce am pierdut. Poate ma completati si dumneavoastra, cei care sunteti veterani ai acelor trecute vremi!