* CÂND FACI PIPI CONTRA VÂNTULUI, RIŞTI SĂ TE STROPEŞTI. 
     STOP! CAUTĂ O ALTERNATIVĂ!

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

CÂND FACI PIPI CONTRA VÂNTULUI, RIŞTI SĂ TE STROPEŞTI. STOP! 
CAUTĂ O ALTERNATIVĂ!

Alexandru Ghillis

Vezi tu, îmi zice camaradul de şuetă, iscodind gânditor iureşul străzii prin geamul cafenelei, memorezi -  mai mult ca sigur - că istoria reală a acestor plaiuri mioritice a înregistrat destule trădări, nu numai la vârf, care s-au petrecut de-a lungul vremurilor până în zilele noastre şi vor mai continua. Nevoiţi de diverse împrejurări geopolitice potrivnice, cel mai adesea, capii acestor meleaguri autohtone, alintat zise de basm, au adoptat şi ei strategii confortabile lor, ale navigării sigure prin timp, proptiţi şmechereşte cu fundul în „două luntri”. Multe şi nefericite alte tactici locale au mai fost, izvorâte probabil din nenorocitul concept perpetuat al „capului plecat, pe care sabia nu-l taie”. Şi unde am ajuns noi astăzi? Hai, dă un verdict!

Dau scurt pe gât restul de cafea şi mă uit prosteşte înspre zaţul rămas pe fundul ceştii. Nu-mi vine pe moment absolut nicio idee cât de cât mai deşteaptă, ca să ciripesc şi eu ceva. Uită-te la ăştia ai noştri, continuă amicul, cum se strofoacă de ambele părţi, întorcând pe toate feţele eventuale urmări ale unui demers politic intempestiv, neghiob. Păi, nici nu trebuie să iei la prea mulţi bani mărunţi aşa-zisa stare a zilei în UE-ul ăsta, ce se vrea cu două viteze, că te şi pufneşte râsul, amintindu-ţi într-un fel de fabula „Câinele şi căţelul”. Adică, ce avem noi aici, în Europa? Taman au rămas doi dulăi dolofani, puşi pe îngrăşat şi care trag sforile să fie ei cu moţ la butoane, în fruntea haitei; în rest, nişte căţelandri fotogenici şi câtiva căţeluşi vioi prin sud-estul continentului, care se gudură obedienţi. Şi iată ursul barosan, care-i pândeşte de la răsărit de soare pe toţi ăştia şi tare i-ar mai place lui să-i înghită pe rând, pentru a-şi mări bârlogul!  

Nasulia mare e că unor căţeluşi mai jucăuşi din haită, le-a venit (printre care şi nouă, românaşilor) să facă pipi contra vântului venit dinspre dulăi. Dar, se pare că noi ne-am stropit mai rău decât alţii şi, de aici, scandal nenică, cereri de demisii, riposte de doi lei şi tam-tam asigurat pentru presa în print şi online şi, mai ales, pentru televiziunile comerciale de ştiri, fidele aripilor baricadei politice româneşti. Acuma, dacă ne gândim bine, puţine şanse putem acorda solidarităţii haitei, fiindcă dacă luăm la puricat istoria, vedem că în decursul ei au existat numeroase dispute de idei şi teritoriale, trădări şi muşcături sângeroase între unii membri ai actualei haite, reunite în UE. Aşa că, băiatule, poţi să întrevezi doar slabe reuşite a unei riposte comune, adecvate, din partea UE, în caz că marele urs, flămând, ar deveni agresiv chiar cu unul dintre cei mai la îndemână dintre căţeluşii haitei. Adică cu noi, românii. De aceea, nu uita că adevăratul sprijin eficient, perfect interesat, dar şi camaraderesc în acelaşi timp, nu poate veni decât din partea unchiului Sam. De unchiul Sam se teme şi marele urs. Mormăie, dar nu se încumetă să ridice laba contra lui. Poate că, aparent, e o nebunie ceea ce cred eu că ar rezolva, pentru secole, actuala situaţie incertă a Europei, asigurând stabilitatea ei! După o nebunie frumoasă, de multe ori rămâne ceva bun. Nimic nu ar mai fi ca până azi! Cum adică? Nu ar depinde numai de noi, românii, eventuala schimbare geostrategică, ci mai degrabă, adică hotărâtor, ar depinde de unchiul Sam. Cum ar putea arăta statutul internaţional al României în viitorul apropiat, dacă - desigur că printr-un referendum – ajunge să fie declarată teritoriu american de peste mări ori, poate, chiar cel de-al 51-lea stat american, cu drepturi depline? Pentru totdeauna, va fi o nucă tare, a naibii de importantă în miezul Europei şi în coasta marelui urs, rămas cu botul pe labe. Ce zici, bătrâne?  

Rămân cu gura căscată... Bă, eşti nebun?!... Bă, eşti prost?!...

* Conditiile de spitalizare la stat ar fi mai bune daca...

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

CONDITIILE DE SPITALIZARE LA STAT AR FI MAI BUNE DACA...

Alexandru Ghillis

Eh, aici e aici! Am învăţat de mici că Atotputernicul dăruieşte din dragostea Sa, însă oamenii trebuie să-L ajute cu forţe proprii, pentru a merita afecţiunea Lui! Sunt multe de spus despre ce ar trebui făcut în favoarea sănătăţii populaţiei, aparent fiind toate mărunt tocate, aproape până la saţietate, de o bună bucată de vreme.

Dacă, pe bună dreptate, se aruncă numeroase şi reale atenţionări asupra factorilor politici diriguitori şi a celor răspunzători de decizie (sau indecizie?) managerială, a insuficienţei sau lipsei multora dintre echipamentele ori materialele esenţiale pentru tratamente curente şi îngrijiri post-operatorii, a unor neglijenţe la întreţinere, intenţionate ori ba, în detrimentul gradului de confort normal al cazării spitaliceşti – generând automat mica corupţie locală – constatăm de ani buni, nu fără mirare, că prea puţin se îndreaptă degetul acuzator şi asupra altor aspecte de mare importanţă: convieţuirea civilizată a pacienţilor spitalizaţi şi respectarea disciplinei şi ordinii, care ar trebui să existe în aceste instituţii.     

Consultând o statistică mai amplă, găsim că în România populaţia consumă anual, în medie, un tub de pastă de dinţi şi două săpunuri. Deprimantă estimarea, dar să nu uităm că ţara nu înseamnă numai centrele sale urbane cu un confort locativ adaptat, pe cât posibil, secolului în care trăim. Există încă o Românie profundă, cu zone aproape izolate, în parte lipsită de canalizare şi apă curentă, chiar şi de electricitate, iar în peste 50% dintre localităţile rurale, toaletele (elegant fiind spus) se află dosite în fundul curţilor.

Ei, bine! Pacienţii internaţi în spitalele de Stat provin din toate colţurile ţării, din oricare dintre localităţile acesteia, mari, mici sau minuscule. Astfel că, adaptarea la o convieţuire comună temporară, în relativul confort urban spitalicesc, diferă în funcţie de indivizii implicaţi şi de condiţiile oferite lor de stabilimentul de sănătate în care se află.

Numai ca urmare a deficienţei manageriale, dezordinii şi indisciplinei poate fi explicată proliferarea infecţiilor nosocomiale, cu efecte letale în unele spitale de Stat. Paciente în pijamale, halate şi papuci (cu precădere din maternităţi), personal mediu sanitar şi, uneori, chiar medical,  în uniforme „sterile” de spital, sunt văzuţi adeseori bântuind cu sacoşe prin magazinele alimentare din apropierea unor spitale, după care, desigur, se reîntorc lejer cu toţii în spital. Pacienţi în pijama şi papuci, nu prea mulţi totuşi, pot fi văzuţi uneori, vara, fumând în stradă, pe trotuar, în faţa spitalului sau în curtea acestuia. Bineînţeles, că revin apoi în saloanele din care au ieşit. Este strict interzis, prin lege, fumatul în interiorul spitalelor, dar sunt destule încăperi ale acestora de unde mai răzbate pe sub uşi mirosul fumului de ţigări. Ca o paranteză, apropo de tutun şi de fumat, trebuie repetat şi accentuat – deşi multora nu le va fi pe plac – că obiceiul de a fuma, aparent normal,  inofensiv şi relaxant, pleacă iniţial de la una sau mai multe ţigări, ajungându-se repede la dependenţă şi la creşterea nevoii numărului de ţigări fumate zilnic, ceea ce face ca tutunul destinat consumului să fie considerat – şi este, neoficial, considerat – unul dintre cele mai periculoase droguri, fiind ieftin şi uşor accesibil oriunde, oricui şi la orice vârstă. Din păcate, obiceiul de a consuma acest drog letal cu bătaie lungă este adânc înrădăcinat de secole în milioane de oameni de pretutindeni, din toate categoriile sociale, cum s-ar spune „de la vlădică la opincă” şi, ca atare, nu poate fi complet interzis.

Nu mai revenim detaliat asupra scenelor cu vizitatori veniţi direct din stradă, să-i vadă pe cei dragi internaţi în spital, şi-i găsim imediat în saloane, aşezaţi roată pe paturile dimprejur. Ba, îi mai aduc bolnavului şi borcane cu „mâncare bună de acasa” (că mâncarea insipidă, de regim, din spital nu-i place!). Să reamintim pe scurt şi de neglijenţe administrative, mai rar sau mai des întâlnite, printre care destule wc-uri şi băi comune, pestilenţiale, ajunse aproape de nefolosit; utilizarea (accidentală?) a aceluiaşi mop întrebuinţat la toalete, pentru a spăla în grabă pardoseala  coridorului de pe etaj, etc., etc. Toate aspectele negative mai sus-pomenite, ca şi altele nemenţionate acum, pot fi surse sigure ale producerii  mediului septic, periculos pentru pacienţi, ale acelor infecţii de spital, aşa-numitele infecţii nosocomiale.

În câteva saloane ale unui cunoscut spital de Stat bucureştean am văzut  odată, lipite pe dosul uşilor, mici afişe xeroxate adresate pacienţilor, cu următorul conţinut (redau aproximativ): „Vă rugăm să nu mai consumaţi alimente în salon. Sala de mese vă stă la dispoziţie!”; „Vă rugăm să folosiţi în mod civilizat instalaţiile sanitare. Nu vă urcaţi cu picioarele pe scaunul de toaletă şi apăsaţi clapeta rezervorului, pentru a trage apa după folosire!” sau „Vă rugăm ca, înainte de consultaţii sau de operaţie, să folosiţi duşurile pentru a vă spăla!”. Oare, de ce?

(Publicat in www.evz.ro – 2018) Republicat in 2018 pe blogul personal www.jurnalism-independent.blogspot.ro .