* CEEA CE ÎNCĂ NE ÎNGRIJOREAZĂ ȘI AZI *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

CEEA CE ÎNCĂ NE ÎNGRIJOREAZĂ ȘI AZI

Tinu Baldea

Observ cu îngrijorare, ca mulți alții, că s-a întețit numărul ticăloșilor, imbecililor sau tâmpiților care sunt recrutați (de cine oare?) ca să dezinformeze, să facă scandal, să manipuleze, să boicoteze sau să îndemne la nesupunere civică. În afară de cei binecunoscuți din televiziuni, presă, mediul politic, BOR, diverse ONG-uri, coaliții, etc., apar și figuri noi, mai puțin cunoscute sau cu totul necunoscute până acum, care în mod ostentativ protestează, provoacă - vezi cazul celor care în mod vădit sunt puși să facă scandal la intrarea în instituții sau magazine pe tema "termometrizării" sau respectării regulilor sanitare.

Pentru cei care aveau în '89 o vârstă la care înțelegeau cum funcționa sistemul comunist (cum sunt și eu, de exemplu), situația seamănă izbitor cu cea a informatorilor recrutați de securitatea sau miliția comunistă în acele vremuri. S-a dovedit că existau atunci câteva sute de mii de români care în schimbul unor avantaje, ca de exemplu: repartizarea unei butelii de aragaz, o locuință mai bună din fondul locativ de stat, eliberarea unui pașaport, instalarea unui post telefonic peste rând, prioritate la unele magazine alimentare, etc.- erau dispuși să colaboreze cu securitatea și miliția intocmind sub un nume conspirativ rapoarte despre cei care erau dintr-un motiv sau altul sub lupa securității pentru trecutul lor politic, pentru că aveau rude afară, pentru că ascultau Europa Liberă sau comentau despre regimul comunist.

Prin 2006 am solicitat și eu de la CNSAS dosarul de securitate al tatălui meu care facuse 10 ani de gulag sovietic după front, din 44 până în 54. A durat vreo doi ani dar in final am primit copia dosarului. Am rămas mut de uimire citind rapoarte semnate "Dorobanțu", " Ciocoiu" sau "Tătaru" despre membrii familiei noastre- ce vizite primeam, cu cine ne întîlneam, ce spusesem la cutare întâlnire de familie, etc.- deși nu eram disidenți, eram niște oameni normali care își vedeau de treaba lor. Într-un raport al informatorului din 1982, acesta spunea despre mine că " este de profesie inginer, lucrează la Combinatul Năvodari, locuiește cu părinții, este logodit cu o tânără despre care nu deținem în prezent informații 🤣 și primește corespondență din străinătate.

Ultima notă informativă despre tatăl meu spune " întrucât informatorul "Pârcălab" ne-a raportat că sus-numitul ( adică tatăl meu) a decedat la data de 4.11.1986 propun scoaterea lui din evidențele noastre și clasarea dosarului. Semnat maior Cristea Romeo".

De ce povestesc lucrurile astea: fiindcă este evident că practicile de recrutare ale foștilor informatori au revenit, doar că acum misiunea lor e alta; manipulare, dezinformare, provocare, fake news, scandal și specularea naivității oamenilor. Mai rămâne să descoperim cine îi recrutează și cum îi recompensează!

(J: Preluare de pe Facebook)

(J: Atribuirea titlului ne aparține)

* ȘI EU CU CINE VOTEZ? *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

ȘI EU CU CINE VOTEZ?

Elena Calistru

Iote ce haos de țară pe care au prins-o vremurile cu pantalonii și arhitectura constituțională în vine!

Bune sau rele, deciziile CCR de azi vin după ce ditamai CEDO a spus că CCR e practic varză. Iar într-o lume în care ești înjurat dacă ai nuanțe, degeaba încerci să separi emițătorul (personaj colectiv) de mesaj (care mai e și constituțional).

Cum am ajuns aici? Prin ani în care au dansat pe masă șoarecii din diverse instituții, uneori s-au înțeles, alteori și-au dat la gioale, au forțat Constituția care pe unde i-a plăcut, au fost sancționați când și cum s-a nimerit. Iar noi i-am lăsat prea mult de capul lor, crezând că totuși nu ne va atinge, că putem supraviețui în lumea noastră nepângărită de ei. Nu e un reproș, departe de mine să găsesc vinovați în chiar cei care probabil, de cele mai multe ori, au ignorat politicul pentru că în țara asta trebuie întâi să îți asiguri supraviețuirea și nevoile de bază. Sau să pleci pentru a le găsi altundeva.

În fine. Într-o țară normală, ar fi trebuit ca Președintele, Guvernul, Parlamentul să stea la aceeași masă având în vedere că, hei, suntem totuși în pandemie. Într-o țară normală, nu ai fi avut nevoie de amenzi ca să „educi” publicul că e bine să respecte regulile. Într-o țară normală, judecătorii CCR care tocmai erau făcuți cu ou și oțet la CEDO făceau un pas în spate și îi lăsau pe alții să decidă chiar și lucruri nepopulare. Într-o țară normală, un Guvern nu avea de ce să suspende prevederile legate de transparența decizională sau de dialogul social, nici să îngreuneze accesul la informație, pentru că ar fi înțeles că tocmai în situația de acum au nevoie de cel mai mult dialog și de cea mai mare transparență pentru ca oamenii să aibă încredere. Într-o țară normală, mai erau și alianțe, nu doar dușmănii.

Ni se va termina starea de urgență și clasa politică va fi ratat poate cel mai bun prilej (de la Pactul de la Snagov încoace) să arate că poate fi matură când este cazul, adică să se pună la masă și să găsească un consens.

Pentru noi sper că perioada asta va fi prilej de învățare și de reflecție la subiecte de genul „de ce nu avem spitale echipate?”, „de ce totuși uneori ne gândim și noi că sunt bune amenzile, oare așa de neascultători suntem sau așa ne vedem?”, „care or fi oamenii cu carte pe care ar trebui să îi îndemnăm să se pună naibii pe stârnit niște discuții despre o posibilă arhitectură constituțională mai bine?”.

Dar, mai ales, e timpul pentru două întrebări super-grele în perioada asta:

• Cum facem să ne vindecăm bolile politice vechi în vreme ce mai răspundem și la celelalte provocări grele pe care și le pune toată planeta (cum va arăta economia, ce ne facem cu mediul, dar cu tehnologia)?
•  Și eu cu cine votez?

(J: Preluare de pe Facebook)

(J: Atribuirea titlului ne aparține)

* LUCIDITATE ȘI TOLERANȚĂ *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

LUCIDITATE ȘI TOLERANȚĂ!

Ciprian Mihali

Încerc, prin tot ceea ce scriu, să îndemn la luciditate, la toleranță, la curiozitatea descoperirii lumii și a celorlalți. Din experiența adunată prin toate lumile prin care am trecut, lumea satului românesc, lumea orașului transilvan multilingvistic, lumea academică, lumea diplomatică, lumea africană, lumea vest-europeană, lumea internațională francofonă, am învățat lecția umilității și a relativității tuturor certitudinilor noastre. Fiecare cultură cu care m-am întâlnit are valorile ei, credințele ei, generozitatea ei și, în măsura în care nu dă dovadă de tendințe extremiste, fundamentaliste, ea merită cunoscută și respectată. Nu cred că există ierarhii absolute ale culturilor, după cum nu cred că există culturi incompatibile. De asemenea, nu există culturi „pure”, toate culturile sunt „impure”, „amestecate”, îmbogățite de culturile vecine. Culturile cresc și descresc, pot fi mai curajoase sau mai reticente, dar fiecare cultură ajunge să își fie suficientă sieși și să ofere membrilor ei toate răspunsurile la întrebările fundamentale ale vieții. Dincolo de aceste întrebări însă începe marele și fascinantul dialog între culturi.

De pe o asemenea poziție am fost dintotdeauna un partizan al interculturalității româno-maghiare. Am crescut într-o regiune în care accentul, sintaxa, vocabularul, portul popular, muzica populară, bucătăria etc. erau toate impregnate de cultura maghiară, dar erau în așa fel impregnate cum sunt două pete de ulei care se întind una înspre alta, fără a ști (și fără a fi nevoie să știi) unde începe una și unde începe cealaltă.

Am în continuare convingerea că între cultura română și cultura maghiară sunt prea puține punți. Că multe locuri de întâlnire posibile între cele două au fost confiscate și manipulate politic și ideologic, ceea ce a făcut să sporească ignoranța reciprocă și, odată cu ea, suspiciunea reciprocă. Cele două culturi ar fi putut, și pot în continuare, să facă obiectul unor politici publice de apropiere, prin schimburi economice, prin schimburi educaționale, prin proiecte comune, prin programe mediatice comune. Nu trebuie să fie o fatalitate faptul că de decenii încoace două societăți au parte de lideri politici slabi și corupți, care au nevoie de naționalism și șovinism ca de o plasă de siguranță pentru politicile lor falimentare.

După scurta mea intervenție de ieri, am avut parte de o seamă de comentarii, dintre care am selectat o parte în imaginea alăturată. Se presupune că sunt comentarii ale unor cititori, dacă nu moderați, atunci cu siguranță nu extremiști. O asemenea selecție este o foarte bună bază de pornire pentru lansarea unor politici educaționale și culturale prin care să se „deșurubeze” ignoranța și prejudecățile, fricile și vitejiile, violențele discursive și conspirațiile care sufocă azi posibilitatea unei interculturalități din care să se îmbogățească toată lumea.

 (J: Preluare de pe Facebook)

(J: Atribuirea titlului ne aparține)

*  NECESITATEA RESPECTĂRII FORMELOR LEGALE DE MUNCĂ *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

NECESITATEA RESPECTĂRII FORMELOR LEGALE DE MUNCĂ

Violeta Alexandru

De zile bune sunt atentă, cer informații despre românii care au plecat sau urmează să plece la muncă în Germania, prima țară europeană care a relaxat condițiile de intrare în țară, la muncă, pentru muncitorii agricoli sezonieri. Nu m-am grăbit să comunic, am cerut și verificat informații din sursă directă/oficială.

Am înțeles că decizia a peste 2000 de români a fost să plece să lucreze în diferite landuri din Germania, fiindu-le permis acest lucru. Cum au plecat, cel puțin cei care au plecat până acum, anume fiind contactați direct, ei, rudele acestora sau prin diferite persoane de contact, de către angajatorii din Germania, fără să solicite sprijin de la Agențiile (private) de Plasare a Forței de Muncă, reprezintă tot decizia acestor oameni. Fiecare știe ce este mai bine pentru sine. Eu spun doar că bine este să plece cu forme legale, să aibă grijă ce contracte semnează, să se informeze înainte să plece. Nu pot să nu o spun și aici: indiferent unde lucrează (sunt oameni care lucrează în prezent, peste tot în România, merg la lucru în fiecare zi), toți cei care muncesc trebuie să își ia toate măsurile de prevenție și de protecție în această perioadă.

Fără să fac un caz din recentele demersuri ale mele și ale echipei mele, promovez, în paralel cu importanța muncii cu forme legale, și obligațiile pe care - dacă oamenii au apelat la acestea - Agențiile de Plasare de Forță de Muncă le au pentru asigurarea legalității la plecare. Anume trebuie să se asigure că, în contractele românilor pe care îi asistă, sunt toate clauzele (și chiar sunt clauze importante cerute chiar cadrul legal!) prevăzute de legea românească referitoare la munca sezonieră în străinătate. Orice abuz sesizat înainte de plecare trebuie imediat comunicat Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, entități cărora le-am subliniat, într-o recentă videoconferință la nivelul țării, că trebuie să acorde atenție pentru verificarea respectării legii în acest domeniu, în general și în această perioadă, în special. Pe hârtie, legislația este cuprinzătoare, la acest capitol. Țin să se respecte!

Controlul privind respectarea legislației românești la semnarea contractului (care se semnează doar după ce el este tradus în limba română pentru a fi cunoscut de angajat) revine ITM din România; controlul la față locului, în Germania, de exemplu, revine instituției de control din landul unde se află angajatorul/locul de muncă. Pentru că mi se pare, mai mult ca oricând, importantă o coordonare între cele două țări (cum de altfel mi se pare, în general, cu țările în care avem comunități importante de români la muncă), am intrat în dialog cu Ministerul Muncii din Germania. Este primul Minister cu care încep seria discuțiilor.

Trebuie plecat cu forme legale de muncă în străinătate. Și în România, la fel, trebuie să se lucreze cu forme legale. Pentru a diminua șansele unor situații surpriză la fața locului, la locul de muncă (este valabil mai ales pentru cei care pleacă pentru prima dată; aflu că sunt români care pleacă de mai mulți ani la același angajator și, deci, comunică direct), se poate apela, așadar, la entități care s-au înregistrat oficial și au asumat că acordă asistență pentru plecarea românilor, la muncă, în străinătate. Nu are nimeni obligația să plătească acest serviciu, decizia aparține fiecăruia.

Orice eventual abuz al angajatorilor (germani, români, etc., practic, indiferent unde muncesc românii) trebuie stopat dar nu se pot stopa aceste abuzuri decât în măsura în care angajații români, pe lângă faptul că este bine să plece cu forme legale, fac plângeri. Și le asumă, nu le trimit anonime. Am cerut atașaților de muncă să solicite instituțiilor de control din aceste țări să fie afișat, la vedere, un Formular de sesizări în limba română.

Dacă, totuși, cineva decide că se descurcă pe cont propriu și se lovește de situații care indică abuzuri, ambasada, consultatul României este la un telefon distanță pentru asistență. Atașații de Muncă știu de la mine că trebuie să fie în teren, alături de comunitățile de români.

Chiar dacă mulți români decid să plece la muncă în străinătate (au dreptul să aleagă locul de muncă!) și consideră că se descurcă singuri sau prin rețele informale, acest lucru nu înseamnă că nu suntem aici (în București și în Germania, prin ambasada noastră) dacă au nevoie.

Sunt pentru încurajarea muncii (în condiții de siguranță, în condiții legale) și cred în libertatea oricui de a alege unde dorește, unde consideră că îi este cel mai bine să muncească. Îmi doresc ca măsurile la care Guvernul L. Orban se gândește în această perioadă să ofere alternative interesante de muncă pentru românii care astăzi lucrează în străinătate. Respectăm, însă, orice decizie vor lua aceștia în legătură cu locul în care aleg să muncească și, în general, îi respectăm pentru toată munca lor. Sunt oameni care muncesc.

(J: Preluare de pe Facebook)

(J: Atribuirea titlului ne aparține)

* PROFUND DEZAMĂGIT *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

PROFUND DEZAMĂGIT

Ciprian Mihali

Sunt profund dezamăgit de reacțiile agresive și sărăcăcioase ale celor care nu pot să discute despre relația cu minoritatea maghiară din România decât în termenii naționalismului etnic și lingvistic sau ai etichetelor ideologice născute din grave carențe educaționale și culturale.

Cu atât mai mult cu cât asemenea reacții vin de la oameni care nu au avut niciodată curiozitatea să afle ceva despre cultura maghiară din România sau din Ungaria, despre literatură, despre cinematografie, despre arta contemporană, despre cultura tradițională și diversă a maghiarilor din diferitele zone ale țării.

Am avut șansa extraordinară să am colegi maghiari toată viața, în liceu, în armată, în facultate, la editura Idea, în diplomație, iar vecinătatea lor a fost mereu o sursă de bogăție spirituală și lingvistică.

Nu am fost capabili, în treizeci de ani să construim niște minime punți sociale și culturale între culturile și limbile din România. Nu am văzut nicăieri o inițiativă publică, oficială (nu prin ong-uri sau mișcări civice și artistice) de a propune cursuri de limba maghiară, de a face cursuri opționale în școli pentru a cunoaște istoria acestui popor alături de care trăim de o mie de ani. Ignoranța noastră în materie de maghiaritate rămâne totală. Cine ar avea de pierdut dacă mai mulți dintre noi ar ști ungurește, nu doar o limbă străină în plus, ci și o limbă a unora dintre compatrioții noștri?

Argumentul că maghiarii au obligația de a învăța limba română pentru că trăiesc în România mi se pare coborât direct dintr-o gândire primitivă de dominație și de asimilare. Aceeași punte care duce dinspre români spre unguri duce și invers, dinspre unguri spre români. Nu ai cum să îi ceri celuilalt să învețe limba ta dacă tu stai cu spatele la el. Și nici nu e suficient să dai mereu vina pe Budapesta sau pe București.

Oameni buni, au trecut 30 de ani de la momentul în care ignoranța și mistificarea au făcut morți pe motive etnice. Cum se poate să recurgem la aceleași tactici ale ignoranței pentru a repeta banalitățile plictisitoare despre unguri și Ardeal?

Nu voi înceta să repet extraordinara expresie a lui Bogdan Ghiu: „în urmă nu e decât ceea ce ne-a adus aici”. E cazul să începem să ne construim un viitor împreună, dincolo de înțepenitele obsesii ale amenințării celuilalt.

(J: Preluare de pe Facebook)

(J: Atribuirea titlului ne aparține)