* DESPRE LUPTE FALSE ȘI PROBLEME REALE *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

DESPRE LUPTE FALSE ȘI PROBLEME REALE

Ciprian Mihali

O mare parte dintre intelectualii români pe care îi cunosc ca fiind activi pe rețelele sociale (uneori nu mă exclud dintre ei), precum și unele dintre figurile cele mai proeminente ale sferei publice românești participă cu un entuziasm greu de înțeles la discutarea până la epuizare a unor subiecte care se întind pe o gamă de duce de la can-can până la inadecvarea cea mai dramatică.

Din ce putem citi zilnic, mulți oameni par infinit mai preocupați de ce se predă într-o universitate americană sau de un articol publicat într-un ziar oarecare decât de actualitatea arzătoare a societății noastre și a meseriei acestor oameni.

Găsesc că această formă de dezinteres față de ce se întâmplă în jurul nostru, pentru a ne agăța ca printr-un fel de cârlig de dezbateri îndepărtate este pe undeva o formă de iresponsabilitate publică.

Bunăoară, am văzut o energie uriașă consacrată discutării (e un eufemism „discutare”, mai potrivit ar fi înșiruire de adevăruri) despre predarea studiilor de gen în SUA sau în România, când avem, după părerea mea, o agendă copleșitoare de care trebuie să ne ocupăm cu maximă urgență și cu toată responsabilitate.

Foarte pe scurt, mi-aș dori să-i văd pe toți marii intelectuali luptători ai României cum se angajează, trup și suflet, în câteva bătălii de a căror soartă depinde chiar soarta României de mâine.

Astfel, în ce privește Universitatea însăși, să vedem zi de zi profesori și cercetători care se întreabă:

- Cum putem să instaurăm mecanisme care să asigure integritatea academică și să reducă la maximum plagiatul, furtul, frauda, nepotismul și hărțuirea în universități?

- Cum putem să contribuim la formarea de profesori competenți și responsabili pentru învățământul preuniversitar pentru a diminua procentul catastrofal de 42% de analfabeți funcționali?

- Cum putem să ameliorăm calitatea actului predării și adaptarea lui la noile condiții sanitare și sociale, ținând cont mai ales de dificultățile pe care le întâlnesc atât de mulți studenți?

Cercetarea:

- Cum putem să ne batem împreună pentru a obține finanțări decente pentru cea mai subfinanțată dintre cercetările europene?

- Cum putem valorifica – adică promova, răsplăti și recunoaște – inovarea și creativitatea, astfel încât să contribuim la dezvoltarea echilibrată și justă a țării?

- Cum putem îmbunătăți rata de participare și de succes a cercetătorilor români în proiectele europene și internaționale, unde suntem, din nou, codași?

Iar dacă tot vrem să promovăm niște teme de dezbatere, eu zic că ar fi infinit mai util să încercăm să răspundem la aceste întrebări:

- Cum să stârnim din nou curiozitatea copiilor pentru cunoașterea științifică?

- Cum putem contribui, prin cercetările noastre, prin luările noastre publice de poziție, la reducerea sărăciei și a inegalității, la descurajarea discriminării, a excluderii și a urii față de unii dintre concetățenii noștri?

- Cum putem contribui prin ceea ce scriem și rostim public la răspândirea în societate a respectului pentru adevărul științific și pentru oamenii de știință?

Nu avem de ce să fim guru în căutare disperată de like-uri. Nici ideologi purtând inutile stindarde politice. Dacă școala și cercetarea din România sunt azi în această postură catastrofală, trebuie să fim conștienți că măcar pe jumătate responsabilitatea pentru această situație ne aparține. Și nu vom repara nimic inventând sterile bătălii planetare sau alungând demoni imaginari, ci adoptând o modestie necesară pentru a pune osul la treabă aici și acum.

(J: Preluare de pe Facebook)

* IDEI ȘI IDEOLOGIE *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

IDEI ȘI IDEOLOGIE

Ciprian Mihali

Există o confuzie care, întreținută cu bună știință, tulbură foarte multe dintre discuțiile actuale din spațiul public românesc. Este confuzia dintre idei și ideologie.

De fiecare dată când am încercat să apăr niște idei (autonomia universității, libertatea de expresie, egalitatea în drepturi), mi s-a replicat, până la plictis, de pe conturi reale sau false, că sunt „progresist”, „marxist”, „bolșevic” și așa mai departe. Răspunsul a fost mai mereu unul mediocru și profund ideologic. Nu poți polemiza cu cineva care știe deja totul.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că mass media și internetul au oferit multora iluzia că participă cu idei la dezbateri, când de fapt cei mai mulți dintre practicanții spațiului public flutură doar niște slogane ideologice.

Care este diferența dintre cele două? Atunci bunăoară când aperi teologia augustiniană, simbolismul literar, imperativul categoric kantian sau teoria sociologică a lui Max Weber, o faci în spiritul unei dezbateri raționale, în care întrebările nu sunt neapărat urmate de răspunsuri satisfăcătoare. Schimbul de argumente se bazează pe asumarea propriilor limite (știu că nu știu totul) și pe curiozitatea de a descoperi răspunsuri punând întrebările potrivite. Într-o asemenea dezbatere polemică, întrebarea este fundamentală, răspunsul este secundar. Iar cel care apără o teorie împotriva altora (eu prefer de pildă deconstrucția lui Derrida în detrimentul hermeneuticii când e vorba de textul filosofic), știe că poziția sa e limitată, relativă și falsificabilă, știe deci că nu se află în posesia vreunui adevăr absolut.

În schimb, ideologia este o modalitate de sărăcire și pervertire a dezbaterii de idei, pentru a o reduce la un război al adevărurilor absolute. O ideologie este un sistem de idei care are pretenția nu doar că explică întreg realul conform unui principiu unic și în funcție de un ideal, ci și că oferă modalități practice de atingere a acestui ideal. O ideologie are răspunsurile gata făcute, în vreme ce întrebările sunt pur retorice. Răspunsurile sunt derivate ele însele din niște valori și credințe de nezdruncinat. Iar cei care nu aderă la acest set de răspunsuri sunt considerați dușmani ai ideologiei apărate. Prin urmare, ideologia nu este polemică, ea este conflictuală și, la limită, războinică. Ambiția ei ultimă este să-l reducă pe celălalt la neant, să-și impună adevărul și să instaureze o unanimitate socială în jurul propriilor valori.

Ideologia este modul în care cele mai prețioase idei și întrebări ale umanității au fost simplificate și aplatizate, astfel încât să devină niște răspunsuri gata făcute, gata digerate, numai bune de pus pe limba oricui nu știe sau nu are nevoie să gândească prea mult. În momentul în care un asemenea interlocutor te-a tratat cu ceva care se termină în „-ism” sau „-ist”, trebuie să ne fie foarte clar că s-a terminat dezbaterea de idei și a început războiul ideologic.

Sugestia mea este deci să fim foarte atenți la asemenea alunecări: atunci când de pildă apărăm studiile de gen în universitate împotriva intruziunii politice, o facem în numele unor principii și valori care definesc libertatea cercetării academice și autonomia instituției universitare. În același fel trebuie să apărăm universitatea împotriva oricăror interdicții care ar viza, să zicem, științele politice, studiile europene, teologia, chiar filosofia, pe care vreun regim politic stupid și efemer le-ar vrea suprimate.

În schimb, atunci când suntem de acord cu desființarea, prin intervenție politică, a unui câmp de studii în universitate, trebuie să fim conștienți că ne aflăm în plină ideologie. Că suntem, altfel spus, partizanii unei politici care are pretenția de a oferi toate valorile, toate răspunsurile și toate planurile de acțiune pentru a ne conduce spre lumea ei ideală.

Iar acesta e primul pas spre teroare.

(J: Preluare de pe Facebook)

*NEDREPTATE, ABUZ, DISPREȚ. MOTIVE ÎNTEMEIATE DE A PĂRĂSI ROMÂNIA*

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

NEDREPTATE, ABUZ, DISPREȚ. MOTIVE ÎNTEMEIATE DE A PĂRĂSI ROMÂNIA

Ciprian Mihali

În vreme ce noi dezbatem, la inițiativa unui senator mediocru, despre riscul ca un băiat îmbrăcat în fată să intre în toaleta fetelor, în jurul nostru se petrec tragedii pe care nici nu ni le putem imagina și despre care suntem incapabili să vorbim.

Dacă milioane de români au plecat din țară în ultimii ani, trebuie să fim conștienți că ei nu au făcut-o doar pentru că nu le ajungeau banii. Oamenii au fost săraci și înainte, vreme de decenii sau secole, dar pentru asta nu și-au părăsit casele și pământurile. Au făcut-o pentru că au devenit inutili. Pentru că nimănui în România nu le mai păsa de ei.

Da, România este o țară în care autorităților (de la președinte și prim-ministru până la primarul din sat), nu le pasă de o mare parte din populația țării. Atunci când din țară au plecat olimpici, medici, ingineri, IT-iști, dar și zidari și instalatori, asistente și îngrijitoare, prostituate și copii ai străzii, se cuvine să fim conștienți că ei nu au făcut-o pentru bani: sigur, veniturile sunt discursul cel mai la îndemână, dar nu de bani duceau în primul rând lipsă toți acești oameni: ci de respect, de atenție. România de astăzi este societatea în care un român din patru nu înseamnă nimic pentru ceilalți. În care ne putem debarasa fără ezitare de absolut oricine, fără regret și fără ezitare, fără să-i întrebăm pe cei care pleacă de ce o fac, fără să ne mai pese o singură clipă de dramele sau tragediile individuale și colective.

Am întâlnit în aceste zile o femeie care a fugit din România împreună cu cei cinci copii, pentru că nenorocitul de stat român nu a putut pedepsi tatăl care viola una dintre fetițe. Iar mama și-a luat toți copiii și a plecat în Belgia, dacă nu să-și găsească dreptatea, măcar să scape de efectele devastatoare ale nedreptății. Am întâlnit femei cu copii care au fost alungate de acasă pentru că și-au urmat iubirea vieții, care i-a trădat pe toți și a devenit un infractor. Am întâlnit tineri care s-au stabilit în Belgia, dar frații sunt în Italia, tatăl în Anglia, iar mama rămasă în Moldova.

Ce îi unește pe toți acești oameni? Nedreptate, abuzul, disprețul unui stat care a devenit indiferent și monstruos cu toți cetățenii lui. Un stat care își urăște visceral cetățenii și se bucură când scapă de cei care îi reclamă dreptate. Este un stat profund nedrept, pentru că toate concursurile și examenele și angajările sunt nedrepte, pentru că totul se aranjează, totul se trafichează, totul e pe pile și influență. Pentru că nici măcar justiția nu mai face dreptate, pentru că atunci când încearcă să ajute oameni, tribunalul ajută călăii, nu victimele.

Și atunci oamenii, lipsiți de apărare, lipsiți de orice posibilitate de a vorbi, de a se revolta, de a găsi dreptate, nu au de ales și pleacă: în Belgia, în Anglia, în Spania sau în Italia, nu o duc neapărat mai bine, dimpotrivă, suferă uneori ca niște câini în chirii insalubre și cu salarii nesigure: dar măcar nu sunt batjocoriți.

Iar soluția nu este de a-i mitui ca să se întoarcă în țară. Nu le trebuie miile de euro promise de niște îmbuibați. Ei vor doar să fie respectați și să știe că trăiesc într-o societate dreaptă.

Până ce România nu va deveni o societate dreaptă, oamenii vor continua să plece, să fugă din calea nedreptăților cotidiene, indiferent câte măriri de salariu li se vor promite.

(J: Preluare de pe Facebook)

(J: Atribuirea titlului ne aparține)

* DILEALA PLANETARĂ *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

DILEALA PLANETARĂ

Șerban Florescu

Când vezi imaginile din SUA, toată mascarada grotescă de la înmormântarea "celui mai iubit fiu al Americii", stai şi te întrebi dacă n-ar fi necesar un control psiho-pupu pentru întreaga omenire. Că s-a ajuns la un moment critic, de cotitură, în care ori, ori. Ori trăim ca niște oameni, ori ne sinucidem ca specie şi scăpăm dracului de-o grijă.

Ce s-a întâmplat la înmormântarea nefericitului ăluia, zici că nu-i adevărat, că e o glumă proastă făcută de un tălâmb fără simțul măsurii şi al proporțiilor. Mii de oameni jelind (cu aceeași falsă durere ca a bocitoarelor de profesie), sicriu suflat cu aur şi - ceea ce-mi pare scandalos şi odios - mii de cretini # , cerându-şi iertare că sunt albi şi pupând picioarele unor cetățeni de culoare.

Ipocrizia a atins cote de neimaginat. Primarul din Mineapolis, agățat şi el de cosciug ca un foarte apropiat al familiei, prăbușit de durerea pierderii unui ins, despre a cărui existență habar nu avea cu câteva zile în urmă, a întregit o ceremonie de un maxim prost gust.

Dar ăsta a fost doar aşa, de încălzire. Au ieșit băi frate la rampă toți negrii bogați de pe cuprinsul întregii Americi, milionari și miliardari, care şi-au expus fiecare amintiri despre cum au fost ei persecutați rasial. Etalându-şi ceasuri cât o limuzină şi bijuterii cât un apartament, au prezentat niște povestioare grețos- lacrimogene, desprinse parcă din telenovelele mexicane. Sau poate, tocmai de-acolo au fost inspirate.

Au urmat, așa cum ne-am obișnuit în asemenea situații, vedetele de la Hollywood. Nu puteau să lipsească tocmai din această poză, cum de altfel nu lipsesc din nici o poză a neomarxiştilor soroşişti. Indiferent de temă, indiferent de situație, musai să-i auzi cum își dau cu părerea, deși sunt ferm convins că mulți dintre ei n-au terminat nici măcar liceul. Ca o paranteză, vă spun că mi-e o silă maximă de Robert de Niro, poate şi pentru că mi-a plăcut mult ca actor.

Hai acu' să vă dau una tare! Pe modelul experimentat si la noi, țineți minte ( ✌️ ) “victimile” (săracii de ei!) tratați ca niște eroi căzuți la datorie, cu pensii de urmaş, tratament în străinătate şi alte compensații, la fel se procedează şi-n cazul Floyd, doar că fiind în SUA, şi dimensiunile sunt pe măsură. Astfel Universitatea Massachusetts a înființat o bursă George Floyd. Sunt convins că nu se vor opri doar la asta, iar dacă anul ăsta nu va fi propus la premiul Nobel, nu știu ce să zic!

Văduva, în fapt divorțată de individ de vreo 6 ani, a primit printr-o chetă publică "dăcât" 20 de milioane de dolari, în încercarea firească şi umană de a compensa cât de cât greaua pierdere (era să zic moștenire😀). Mai poți spune ceva? Pare că prin zonă nu mai este nimeni sănătos la cap!

Despre democrați - săracii de ei cât de disperați pot fi (?!!!) - l-am văzut pe candidatul lor (Doamne ferește de așa ceva!) Joe Biden prăbușit şi cerându-şi iertare cu lacrimi în ochi că nu l-a făcut mă-sa şi pe el negru. Pe nenea ăsta, corupt şi cam cretin în aprecierea mea, cred că Trump îl bate chiar dacă nu se prezintă în alegeri.

Demența a continuat pe străzile din marile orașe. Pretextând antirasismul, violențele au căpătat proporții de neimaginat, cu magazine jefuite, persoane agresate, polițiști uciși, fete violate, mașini și clădiri incendiate. "America în flăcări" ar fi titlul filmului, dacă s-ar filma acum pe străzile marilor orașe din SUA.

Dar nu se opresc aici. Acum văd că se umblă la cultură, filme, istorie, statui şi orice nu este Soroş. Cristofor Columb din Richmond a rămas fără cap, HBO a interzis filmul "Pe aripile vântului", iar niște Universități l-au scos pe Mark Twain din programă pe motiv că l-a tratat într-un mod nedemn pe Huckleberry Finn. Hai acum, mai poate să spună careva că asta nu-i o formă de demență colectivă? După Pandemia de Covid, Pandemia de demență! Şi e doar începutul!

(Preluare de pe Facebook)