* Ambasadorul și țara lui

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Ambasadorul și țara lui

Ciprian Mihali

Opinia publică a fost tulburată în zilele din urmă de votul dat împotriva candidatului român pentru postul de procuror-șef european de către ambasadoarea Luminița Odobescu, șefa Reprezentanței României pe lângă Uniunea europeană. Nu o să reiau aici aspectele tehnice ale procedurilor de alegere a procurorului-șef; ce poate să intereseze publicul român este să afle de ce ambasadoarea a votat în felul în care a făcut-o și dacă putea să voteze altfel.

Voi spune de la bun început că niciun ambasador nu poate să voteze în diversele structuri în care este prezent sau reprezentat statul român în lipsa unui mandat transmis din Centrala MAE. Două sunt instanțele care pot transmite un mandat de reprezentare unui ambasador: Președintele României și/sau ministrul de Externe. Cu foarte rare excepții, consemnul președintelui trece și el pe la MAE, pentru avizare, nu este trimis la ambasade direct și fără știrea Ministerului de Externe.

În acest caz precis, din informațiile existente în spațiul public, președintele nu pare să fi transmis o indicație de vot, lăsând această chestiune în grija Ministerului de Externe. Într-o discuție informală pe holurile nesfârșite ale Parlamentului, ministrul de Externe afirma azi că ambasadoarea Odobescu nu ar fi în subordinea lui, că fiind o afacere pe Justiție și Afaceri Interne el nu ar avea nicio implicare. Nu voi comenta nici aceste afirmații în care se amestecă în proporții surprinzătoare jumătăți de adevăr cu minciuni, eschive și neputințe.

Ceea ce este limpede ca apa de izvor este că ambasadoarea a votat conform unui mandat primit de la Guvernul României și nu de la Președintele României. (Între noi fie vorba, rămâne regretabil că Președintele nu s-a manifestat în niciun fel în aceste zile, nu a uzat de prerogativele sale în materie de politică externă pentru a șterge puțin din impresia catastrofală lăsată la Bruxelles de „România”, adică de reprezentanții puterii. Aceeași inadecvare și întârziere în reacții, aceeași prudență proverbială care conduce la ratarea atâtor șanse pentru România și pentru noi.)

E un fapt că ambasadoarea a votat conform cu consemnul primit de la Guvernul României, adică pentru „România”. Pun România între ghilimele tocmai pentru că în acest caz, nici Guvernul și nici ambasadoarea nu au reprezentat România. Desigur, doamna Kovesi nu este propunerea României la acest post (din fericire!), ceea ce i-a permis doamnei Dăncilă să dea dovadă de același curaj inexistent ca ministrul de Externe în asumarea unei responsabilități în privința mandatului acordat ambasadoarei. Dar toate uzanțele diplomatice pretind măcar această minimă coerență ca o candidatură a unui cetățean să fie sprijinită de guvernul și reprezentanții țării sale. Lașitatea asumării unei poziții publice de către membrii guvernului este direct proporțională cu înverșunarea cu care reprezentanții puterii au trecut la Bruxelles peste toate regulile curtoaziei și ale comunicării politice pentru a acoperi cu minciuni și calomnii candidatura unei compatrioate.

Putea ambasadoarea să voteze în afara mandatului transmis în forma cea mai imperativă de la București? Cei care spun că NU putea invocă faptul că atribuțiile ei țin exact atât cât îi sunt ele definite de capitala. Dar este un ambasador doar un robot pus să execute niște ordine? Nu are el conștiință, nu are el credințe și convingeri? Până și un soldat sau un agent de circulație au discernământ și liber arbitru în raport cu ordinele primite, nu sunt simpli executanți ai unor ordine, oricât de absurde ar fi ele.

Câtă libertate are atunci un ambasador? El este supus unei discipline cu totul speciale, el este instruit în această disciplină și de multe ori el este singurul care știe toate regulile scrise și nescrise, și nu sunt puține, pe care trebuie să le respecte. Dar peste toate acestea, mai presus decât orice libertate este misiunea nobilă, una dintre cele mai onorante misiuni care există, de a-și reprezenta țara în modul cel mai demn cu putință. Ţara, nu un guvern, țara, nu o putere.

Putea ambasadoarea să voteze în afara mandatului transmis în forma cea mai imperativă de la București? DA, putea, cu anumite riscuri. Primul risc era ca votul său împotriva mandatului primit să fie invalidat, pentru că, s-ar fi putut obiecta, ea nu votează în nume propriu, ci în numele unui guvern. Al doilea risc o viza personal: putea să voteze altfel cu prețul propriului post sau, mai degrabă, cu prețul unei sancțiuni. Ministrul de Externe nu are dreptul să revoce ambasadori, doar Președintele o poate face. Dar ministrul și ministerul, guvernul, pot distruge cariera unui ambasador, dacă își pun asta în minte. Iar un diplomat de carieră ține mult la propria reputație. Uneori mai mult ca la orice altceva...

Desigur, votând împotriva mandatului de la București și împotriva campaniei sălbatice de denigrare a Codruței Kovesi, ambasadoarea Luminița Odobescu ar fi împărtășit soarta acesteia, împroșcată cu lături de oficinele de partid, hărțuită de reprezentanții puterii, dar iubită și respectată de cei care cred în destinul european al României. Chiar dacă ar fi fost, să spunem, rechemată de la post în urma acestui vot, competențele și experiența sa i-ar fi permis oricând să lucreze în continuare în MAE și să revină în orice poziție ar fi dorit, având desigur în fruntea guvernului și a ministerului oameni competenți, cinstiți și reprezentând cu demnitate țara. Şi ar fi revenit ca erou sau măcar ca un model, ca un exemplu.

Dar domnia-sa a preferat să joace jocul puterii. Al unei puteri care s-a dovedit din nou, acum în plan extern, ostilă României, intereselor pe termen lung ale țării. Indiferent care va fi deznodământul selecției pentru postul de procuror-șef european, rămâne alegerea făcută, da, pentru că inclusiv ambasadorii au dreptul, puterea și libertatea de a alege. Alegerea de a participa la jocul unei puteri sumbre, duplicitare, urând Europa care iubește România, batjocorind românii care cred în Europa și pe care Europa îi respectă.

Există oricând, însă din ce în ce mai puțin în România, un ultim risc, un ultim recurs: demisia de onoare. E adevărat, nu avem niciunul dintre noi dreptul de a judeca în necunoștință de cauză. Nu cunoaștem niciodată tensiunile teribile, dramele tăcute prin care trece un ambasador, remușcările sau visele sale spulberate. Nu cunoaștem, în acest caz precis, nici convingerile politice ale ambasadorului.

Dar dincolo de toate, din nou și mereu, există o rațiune supremă care este România. Şi în raport cu ea, o singură valoare: onoarea. Iar în aceste vremuri, România are nevoie mai mult ca oricând de oameni de onoare.

[din Facebook]

* Dorință, neputință și indiferență – pentru un nou început al întunericului

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Dorință, neputință și indiferență – pentru un nou început al întunericului

Ciprian Mihali

Atunci când am scris despre pasivitatea studenților, una din multele pasivități din societatea românească, am primit tot felul de răspunsuri, printre care și cele de mai jos (extrase din comentarii mai largi la textul meu):
------------------------------------------------------------------------------
„Nu ştiu despre alți studenți sau alte oraşe însă consider că protestele nu îşi au rostul în România.Au ieşit oameni în vârstă pe stradă şi nu au schimbat nimic.Vocea noastră nu este ascultată.Cunosc studenți ce sunt şefi de an etc. şi sunt invitați la consilii şi şedințe.Credeți că au dreptul să spună ceva sau să schimbe un lucru?Nu,nu-i lasă.Semnează că au fost prezenți şi atât.În această țară contează mai mult averea şi funcția. Îmi doresc atât de mult să am o voce şi să fiu ascultată căci se întâmplă lucruri nedrepte în țara noastră însă nu am cum să schimb ceva de una singură.”

„Schimbarea nu sta in mainile noastre,nu este vorba ca nu ne pasa,ci doar ca nu mai este nimic de facut.Iesim la prostest,bun,suntem tratati ca-n 10 august si ce am rezolvat?Dancila continua cu functia ei,la fel si Dragnea si toata prostimea care conduce tara (...) Eu provin dintr-un sat mic in care PSD-ul este la putere,cu ajutorul prostilor si al bătrânilor.Deci,traim intr-o tara aleasa de prosti si condusa tot de prosti.Asa ca va recomand sa le cereți lor sa schimbe ceva,intrucat noi nu avem ce.Noi,si nu neaparat eu,pentru ca recunosc,exista si studenti mult mai buni,studentii in general,daca ar fi alesi in functii de conducere,atunci ar mai fi o sansa.Dar,din pacate,nu avem loc de proști!!!Asa ca lasati-ne sa invatam si sa vedem încotro ne duce viața,ca prostii stim unde ne duc”.

------------------------------------------------------------------------------
Nu pot să știu cât de reprezentative sunt aceste voci pentru studențimea română. Dar, văzând angajamentul public cvasi-inexistent al studenților și lipsa vocii lor din societate, putem presupune că aceste voci sunt destul de grăitoare pentru starea de spirit și pentru conștiința social-politică a studenților din România.

Ei bine, dragi studenți, s-ar putea să fie un ghinion faptul că tocmai în timpul studiilor voastre asidue și al vieții voastre boeme are loc îngenuncherea României și transformarea ei într-un ghetou al infracționalității, prostiei și nepotismului. Un imens ghinion, pentru că exact în timp ce voi sunteți la cursuri, în biblioteci sau pe o terasă, societatea pentru care vă pregătiți încetează să mai existe. Cei mai puțini dintre voi, proști și piloși, vor reuși, ei pot sta liniștiți în continuare în cluburi. Dar voi, toți ceilalți, sunteți pierduți unul câte unul dacă nu vă adunați laolaltă și nu emiteți public pretenția de a participa la decizia privind viitorul vostru.

Pentru ce există zeci de mii de studenți la facultățile de drept dacă ei consimt prin tăcere la instaurarea domniei fărădelegii în țară? Vor deveni toți avocații penalilor? Vor ajunge unii dintre ei judecători la curtea lui Dragnea și Vâlcov? Acesta să fie visul unei întregi generații, Tudorel Toader?

Pentru ce se formează zeci de mii de medici dacă studenții de la medicină nu au ridicat o singură dată vocea împotriva dezastrului din sistemul medical?

Ce vor cerceta miile de studenți la sociologie? Fenomenul social al emigrației? Mărirea clivajelor între cei bogați și cei săraci? Intențiile de vot între facțiunile din PSD?

Pentru ce se pregătesc studenții la comunicare sau jurnalism? Locurile la Antena3 și la RTV sunt deja date, iar posturile de purtători de cuvânt la guvern și la partid se dau doar la rude și slugi.

Unde sunt studenții de stânga protestând împotriva abuzurilor, puterii abuzive, împotriva sărăciei crunte din sate și orașe și a nedreptății sociale? Dar, chiar așa, mai există studenți de stânga?

Un singur lucru trebuie să aveți în minte, noi toți trebuie să-l avem în minte: România pentru care vă pregătiți în facultăți serioase sau în fabrici de diplome încetează să existe în aceste zile. Așa cum unii dintre noi am avut șansa istorică de a trăi ca studenți prăbușirea regimului comunist, tot așa aveți și voi o șansă istorică: să trăiți prăbușirea României postcomuniste, încheierea celor 30 de ani de tentative chinuite de democrație și intrarea într-o nouă epocă, a întunericului.

Să nu vă bazați nici pe faptul că vă pregătiți ca să profesați în Occident. Cetățenii unei Românii excluse (pe bună dreptate) din Uniunea europeană nu vor mai avea dreptul de muncă și de ședere în spațiul comunitar așa cum îl au acum părinții voștri care muncesc pe rupte acolo ca să vă țină la școală.

Dar măcar veți avea ce să povestiți copiilor și nepoților. Ați trăit vremuri istorice.

Şi nu, nu sunteți nici pe departe principalii vinovați pentru conformismul acestor vremuri și pentru catastrofa înspre care ne îndreptăm. Numai că viitorul vostru, nu al nostru, e acum în joc: viitorul personal și profesional, viitorul vostru ca societate. Noi ni l-am făcut pe al nostru, bun, rău, cum am știut, mai degrabă rău.

Dar, pentru numele lui Dumnezeu, măcar împotriva noastră revoltați-vă dacă vă este atât de greață sau de frică de Dăncilă și Dragnea!

LE: Macar cat sa nu-i lasati singuri pe putinii profesori care mai ies in strada sa se revolte. Chiar au nevoie de voi.

[din ciprianmihali.blogspot.com]

* Oameni ca noi. Sau fructele lipsei noastre de mânie

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

O analiză concisă a societății românești actuale. Se confirmă nenorocitul obicei mioritic al „capului plecat, pe care sabia nu-l taie”? Sau cel al „hazului de necaz”?

(A.G.)  

Oameni ca noi. Sau fructele lipsei noastre de mânie

Ciprian Mihali

Se împlinesc în acest an 30 de ani de la căderea comunismului. Cei născuți în 1990 ajung azi la maturitate și pot deveni, așa cum vedem prin instituții publice sau firme, oameni cu răspundere și putere de decizie.

O generație complet nouă, care a crescut pe un strat de compromisuri, minciuni și frici. Mediul în care au trăit, de la naștere până azi, a fost saturat de falsitate și impostură, de promiscuitate și de oportunism. Au ajuns la liceu când școala a devenit o povară, au intrat la facultate când universitatea, cu rare excepții, a devenit o fabrică de diplome. Au trăit într-un spațiu mediatic populat de silicoane, manele, bani și dușmani, au văzut înmulțindu-se în jurul lor reușitele prin aranjamente, pile, descurcăreală, ocolirea legii. Au devenit și ei, asemeni părinților lor, îngăduitori la imoralitate și ilegalitate. Şi le-au adoptat, ca șansă de succes într-o societate destructurată și necruțătoare.

După trei decenii în care am cultivat cu toții, tineri și mai puțini tineri, grădina acestor compromisuri, minciuni și tăceri, azi culegem fructele „muncii” noastre: figurile obscene ale celor care mânjesc azi ecranele televizoarelor au crescut cu noi, printre noi, datorită nouă. Ei nu sunt nici negri, nici musulmani, nici chinezi, nici marțieni. Sunt impostori, hoți și mincinoși alături de care nu am avut niciun fel de dificultate să trăim vreme de decenii. Ei sunt doar aceia dintre noi care au „reușit” după acest model dominant din cauza căruia noi, ceilalți, am „eșuat”. Desigur, asta nu înseamnă nici pe departe că suntem toți așa, că vrem cu toții să reușim în acest fel. Ci doar că reușita prin impostură, falsificare sau minciună este atât de răspândită încât a devenit noul bun-simț. Câte un tânăr care reușește într-o universitate sau o firmă occidentală trece drept un extraterestru. Simona Halep e tot ceea ce nu suntem cei mai mulți dintre noi, ea este excepțională nu doar pentru că a reușit, ci și pentru că a reușit într-un mod în care cei mai mulți dintre noi nu vrem sau nu știm să reușim: prin muncă cinstită și sacrificiu de sine.

Există în țara asta o mână de oameni pe care îi revoltă nerușinarea și disprețul celor care ne conduc. Însă pe mulți nu îi deranjează, poate pe cei mai mulți. Ei sunt humusul care a hrănit și a accelerat dezvoltarea acestor specimene care au înflorit azi în toate splendoarea pentru a umple până la refuz spațiul public. Dar până să-i vedem la televizor, strălucind în toată prostia lor fudulă, ei au fost ca noi și cu noi, zi de zi. Dacă privim doar puțin în biografiile lor, vom constata cu ușurință că toți au reușit fie printr-un furt, fie printr-o înșelătorie, fie printr-un aranjament: după studii mediocre, toate diplomele lor sunt fraudate, toate averile lor sunt suspecte.

Bunăoară, azi ne indignăm de câtă mârșăvie este în stare Tudorel Toader. Dar a devenit el mârșav doar de câteva luni, de când e ministru? Documentele PCR ne conving că nu: același caracter meschin îl avea și înainte de 1989. Meschinăria lui sinistră nu a făcut decât să se rafineze, încurajată fiind de îngăduința celor care l-au înconjurat în ultimii ani. El nu a devenit odios într-un mediu ostil, ci, dimpotrivă, într-un mediu foarte prietenos, înconjurat de oameni care i-au admirat și i-au încurajat atitudinile și comportamentele. El este cel care, din mediul lui profesional, a reușit cel mai bine prin aceste metode. Şi atunci de ce să ne mire că procentul celor care îl contestă din universitatea lui este sub 5%?

Am luat doar un exemplu cunoscut, din actualitatea noastră cea mai nemijlocită. Exemplele pot fi însă multiplicate la nesfârșit, în toate orașele și în toate domeniile, iar în felul acesta vom descoperi același algoritm care alimentează în permanență mașinăria infernală a imposturii, dintr-un bazin atât de larg din care poate fi oricând selecționat, la întâmplare, un alt candidat. O directoare la Zoo, ajunsă și acolo prin fraudă, foarte probabil, poate fi numită mâine la conducerea oricărui minister. Scandalul e doar în mintea noastră, a celor care credem că modelul Halep poate fi transpus în politică sau în relațiile de putere.

Sarcina unei politici noi constă, în primul rând, în a desțeleni grădina care produce toate aceste buruieni sufocante ce se dau drept flori exotice și neprețuite. În al doilea rând, o politică nouă trebuie – prin forța propriului exemplu – să întrerupă acest algoritm diabolic al promovării clientelare, mafiotizate, să deconstruiască toleranța la hoție și permisivitatea la minciună, să denunțe familiaritatea cu aranjamentele, cu plicul, cu atenția, cu cadoul.

Sunt încă foarte mulți Tudorei în România. Dar ei pot fi neutralizați și reduși la ceea ce sunt cu adevărat, niște creaturi ridicole și demne de milă, lucrând asupra celor 95% care îi idolatrizează, care le găsesc scuze pentru glorioasa ticăloșie sau care își găsesc lor înșile justificări savante pentru a nu face nimic.

[din facebook.com]

* Singura sansa a presedintelui Iohannis

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Singura șansă a președintelui Iohannis

Ciprian Mihali

Singura șansă a președintelui Iohannis de a prinde un nou mandat sunt alegerile anticipate. Asta din mai multe motive, tot mai evidente și mai urgente.

Mai întâi, pentru a șterge impresia de non-combat, să nu-i spunem chiar de complicitate cu actuala putere, atât de percutantă din 2014 până azi. Ping-pong-ul ridicol cu Olguța Vasilescu nu e suficient să-i salveze reputația.

Apoi, pentru că banda de infractori a tras toate, dar absolut toate învățămintele din înfrângerea lui VV Ponta și nu va mai îngădui să se întâmple asta. Au și mijloacele să facă asta, bani, oameni, jandarmerie, dar au și voința tembelă să o facă.

În al treilea rând, pentru că nu e deloc sigur că țara asta mai rezistă aproape doi ani sub asaltul mafiei financiare, mediatice, judiciare și militarizate aflate la putere.

În sfârșit, pentru că după tot ce s-a întâmplat în acești doi ani, e nevoie de un om curajos în fruntea țării, singurul care, prin acțiune individual-instituțională, mai poate în acest moment să clatine dominația clanului Dragnea. Şi trebuie s-o facă acum, înainte de alegeri, nu la Paștele cailor și după ce se topește zăpada de pe pârtii. Istoria nu mai are răbdare și nu se mulțumește cu palidul curaj al unor cuvinte dojenitoare.

Dacă va aștepta imperturbabil alegerile prezidențiale, indiferent că va fi ales sau nu, va rămâne în istorie drept președintele în mandatul căruia România s-a predat definitiv în mâinile oligarhiei mafiote teleormănene și ale aparatului represiv care o susține. Iar dacă noi suntem suficient de îngăduitori să-l iertăm, adică leneși și indiferenți în privința viitorului țării, istoria nu-l va ierta pe președintele de la brelocul lui Dragnea.


[din facebook.com]

* Jaful secolului

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Jaful secolului

Ciprian Mihali

Doar un miracol va salva România prin alegeri. Şi doar niște mistici închinători la moaște mai pot crede că doar votând vom schimba România. Pentru un motiv foarte simplu: noi încercăm să răspundem cu un gest politic, specific unei democrații, la o agresiune violentă, mafiot-criminală, a unei rețele de interese private asupra societății.

Acest grup s-a organizat politic doar ca să-și ofere un instrument mai eficient pentru a realiza cel mai nebun vis al unei bande de hoți: furtul secolului. Suntem martorii tăcuți, fricoși sau cumpărați ai celui mai mare jaf pe care îl cunoaște o țară în secolul XXI. La sfârșitul acestui jaf, dacă el va avea vreun sfârșit, o rețea criminală va reuși să-și însușească din avuția publică a României averi personale nemaivăzute, averi de zeci, poate de miliarde de euro. Rețeaua va și omorî pentru asta dacă va fi nevoie, ne-au demonstrat la 10 august că sunt gata s-o facă, dar până acolo va distruge toate instituțiile statului român (a mai rămas vreuna care să poată rezista azi agresiunii rețelei?); va schimba atâtea legi câte va fi nevoie ca să iasă toți basma curată, ba chiar compensați și recompensați după ce vor fi jefuit tot; vor cumpăra atâtea lichele și slugi de câte e nevoie, oameni lipsiți de orice competență, gata să execute orice ordin, dar și oameni cu niscaiva priceperi, de la finanțiști până la academicieni, dar dovedind verticalitatea unei râme.

Rețeaua va umple de bani sau de gaz toate gurile care vor îndrăzni să se deschidă; vor cumpăra toți profesorii din țară, toți medicii din țară, toți funcționarii din țară, toți demnitarii și diplomații, chiar dacă făcând asta îi vor îngropa, ne vor îngropa pe toți și vor îngropa generațiile viitoare în datorii. Va cumpăra (pardon, au cumpărat deja) toate televiziunile pe care vor fi transmise neîncetat Adevărul lor unic și divertisment de prost gust. Va îngropa în mită, în dosare sau în șantaje orice ziar și orice ziarist care va îndrăzni să pună întrebări incomode. Va hăitui, va linșa ori va îngropa în dejecții orice om care ar mai îndrăzni să rămână drept. Va destructura, dacă nu a făcut-o deja, orice formă de solidaritate în afara solidarității prin petiții virtuale și inutile.

Toți cei care astăzi, într-un fel sau altul, îndeplinesc o funcție în uriașa mașinărie de stat, justificându-și salariul prin aceea că lucrează pentru țară sau prin aceea că își fac datoria în mod cinstit, participă la implozia statului și a societății. Şi profesorii care predau și tac bucuroși că iar li s-a mărit salariul, și judecătorii care acceptă batjocura de a fi manipulați de o lichea pe post de ministru și de niște ciocli ai justiției pe post de legiuitori, dar și toți funcționarii care, precum un aparat circulator infectat, injectează în venele țării otrava corupției, hoției și obedienței. Până și ultimii diplomați care, voind să salveze ceva din onoarea terfelită de obrăznicia rudelor și amantelor analfabete care au împânzit instituțiile europene și ambasadele, până și ei nu fac decât să agraveze, prin chiar sacrificiul lor tăcut, agonia unui organism național muribund.

Nu știu dacă în răgazul care ne-a mai rămas până la următoarele alegeri pretins libere, e posibil vreun miracol. Furia cu care această bandă fură tot ce se poate fura și distruge tot ce mai stă în picioare în România este înspăimântătoare. Au furat o treime din semnăturile noastre, fără ezitare. Au așezat în fața plutonului de execuție pe toți cei care îndrăznesc să li se opună și au pus să apese pe trăgaci nulități să facă orice pentru notorietate, putere și bani. Vor împiedica prin orice mijloace, iar „orice” chiar înseamnă „orice”, pierderea puterii politice, prin care riscă să-și piardă puterea reală, aceea cu care se desăvârșește jaful. Nu au nicio credință politică, nicio ideologie, nici o convingere, nicio regulă, nu au nimic sfânt, chiar și Dumnezeu (în versiunea aurită) le devine complice la nevoie.

Poate că miracolul nu se poate produce decât ca o renaștere din ruinele născute dintr-o prăbușire totală. Dar cu siguranță el nu se va produce repetând incantațiile plângăcioase de tipul: „cât o să-i mai suportăm?”, „suntem un neam blestemat”, „nu ne mai facem bine” și alte supape care, odată eliberate, ne anesteziază și simțurile și rațiunea în fața jafului secolului.

Dar, să ne-o spunem din nou și din nou: oricât de mulți vom vota împotriva lor, nu vor pleca de la putere. Trebuie să facem și asta, trebuie să mergem toți să votăm. Dar mai trebuie să știm că pentru a-i alunga de la putere e nevoie de mai mult și de altceva.

* Batranii talibani nostalgici profita de Facebook

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Batranii talibani nostalgici profita de Facebook

Alexandru Ghillis

Supravietuiesc in Romania numeroase ramasite ale talibanilor pupincuristi devotati decedatului regim totalitar ceausist, unii inca beneficiari de pensii grase, injuste, acordate de catre actualul stat ce se prezinta a fi democratic. Ramasi nostalgici ai timpurilor apuse si ai profiturilor nemeritate, incearca tenaci, prin canalele de socializare online - cum este si Facebook - sa induca in mod pervers noilor generatii informatii edulcorate despre mult-clamata Epoca de Aur a dictaturii national-comuniste.

Ceea ce ne propunem acum, este o scurta terapie de reabilitare a memoriei acestora, dar si un concis rezumat al "epocii de aur" pentru tinerii nascuti dupa 1989, ca sa stie si ei, in cazul in care unii dintre parintii lor sufera de pierderi de memorie.

Ce ar fi fost acum Romania, daca se mentinea acel regim:

- O republica prezidentiala asemanatoare  cu Coreea de Nord, cu regim totalitar dictatorial, de tip national-comunist.

Ce ar fi avut romanii in acele conditii:

- Obligatia de a fi cu totii in campul muncii pentru edificarea societatii socialiste multilateral dezvoltate si a comunismului (luminita iluzorie de la capatul tunelului).

- Orase, comune si sate dominate de blocuri ceausiste prafuite, asemanatoare pretutindeni pe tot cuprinsul patriei. Locuintele individuale fiind desfiintate. Taranii la bloc, cu acces la "umblatoarea" din spatele blocului (apa curenta nu exista in numeroase zone lipsite de canalizare).

- "Jos" bisericile. Prea multe!

- Cozi la orice s-ar fi „bagat” in magazine triste, cu rafturi aproape goale, la care sa se inghesuie „oamenii noi” cu pungi de plastic fluturandu-le goale in maini, specializati in asteptat „ceva” inca din zori de zi.

- Alimentatie „stiintifica” asigurata zilnic de fabricile de mancare la cazan, de unde romanii si-ar fi luat tainul in sufertase la ora pranzului, serviti pe banda rulanta.

- Femeile, obligate a deveni mame eroine in pofida dorintei lor. Moartea multor femei disperate, care si-ar fi facut intreruperi ilegale de sarcina cu mijloace primitive.

- Participari obligatorii la recoltarea „bucatelor” de pe ogoarele patriei si multe alte munci voluntar-obligatorii.

- Inscrieri si asteptat randul cu lunile pentru a cumpara un automobil Dacia sau un televizor color produs in tara cu tehnologie occidentala furata.

- „Dreptul” de a aplauda la semn toate hotararile de partid si de stat.
- Scrisorile si telefoanele cu exteriorul tarii cenzurate.

- „Fermoar la gura”, adica dreptul de a gandi una si de a spune alta, ca altfel...

- „Baieti cu ochi albastri” si colaboratori la tot pasul.

- Posibilitatea efectuarii de catre salariati a concediului de odihna prin unicul sindicat la mare si la munte, in hoteluri terne si cu mesele principale asigurate de cantine.

- Iluminat stradal anemic, lipsit de magazine luminoase si reclame. Viata de noapte redusa la minim. TVR1,  TVR2 si, poate, TVR3 doar cateva ore dupa-amiaza si seara devreme.

- Calatoriile in interes personal peste hotare nu se aproba (decat cu exceptiile cunoscute!).

- Telefonie mobila (cu aparate de productie autohtona cu tehnologie occidentala furata) cu arie mica de acoperire si restrictii de utilizare.

- Acces limitat la calculatoare personale modeste (produse autohtone cu tehnologie occidentala furata).

- Multe altele care momentan ne scapa.

Ce NU ar fi avut romanii in acele conditii:

- Dreptul de a alege ce doresc si de a spune public ceea ce gandesc.

- Dreptul la libera circulatie in afara granitelor tarii si dreptul de a se stabili unde doresc in tara sau in afara ei.

- Acces la Internet (interzis sau extrem de limitat si numai in conditii de grup supravegheat in localuri specializate).

- Accesul la folosirea imprimantelor in afara serviciului (a nu se uita obligatia anuala pe care o aveam de a comunica la Militie caracterele masinilor de scris!).

- Liber la sex protejat.

- Nimic din ceea ce nu s-a mentionat inca.

NU CREDETI CA ESTE SUFICIENT PENTRU CEI CU MEMORIE SCURTA SAU AMNEZICI, CARE DECLARA CA ERA MAI BINE ATUNCI??? 

* Mai înveți câteodată și de la proști

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Mai înveți câteodată și de la proști

Angela Tocilă

Mai înveți câteodată și de la proști; de pildă, azi am auzit de la o Viorică de peste ocean - Alexandria Ocasio Cortez că e cisgenderă. În ignoranța mea abisală, n-am știut ce sărăcie e cisgenderul și am căutat pe google, aflând că înseamnă un căcat pe băț, respectiv să te identifici cu exact sexul cu care te-a fătat mă-ta, era să zic și pe unde, dar cred că știți cu toții și nu e cazul să fiu mai buruienoasă ca de obicei.

Mi-a venit în minte parazitul acela de Marx care stătea toată ziua în cârciumă, când nu bulănea servitoarele (și nu neapărat cu consimțământ, era suficientul un aviz consultativ, respectiv ”vii de bună voie sau rămâi pe drumuri?”), pe una dintre ele lăsând-o gravidă, după care a scos-o frumușel în stradă cu plod cu tot, și mă gândesc la neomarxiștii ăștia cu cașul la gură născuți ofensați, ăștia de le e musai să încadreze fiecare muritor într-un spațiu restrâns din care să nu măcănăne decât ce și când i se dă voie, cum își închipuie că mă pot face pe mine, de exemplu, să zic că laptele e negru dacă eu îl văd alb...

Acum vreo două zile văd alt parazit care la 27 de ani, ditamai calul își dă părinții în judecată pentru că nu i-au cerut consimțământul înainte de a-l concepe. Păi, doamnelor și domnilor, constat că unii avem cap doar ca să nu ne plouă în gât, din moment ce există printre noi și oameni în toată firea, care în teorie ar fi trebuit să fi trecut la pubertate de niște dileme existențiale și de gen, încurajează și perpetuează această demență colectivă, lipsită de orice motivație elementară. Căci despre asta e vorba în primul rând, de un vid de logică și de bun simț.

Adulții se fac vinovați de încurajarea nebuniei globale, asta pentru că au eliminat disciplinarea propriilor copii din educație. A se scuti de exemple de persoane care-și bat copiii, ai lor nu ajung niciodată să facă revoluție sexuală pe internet pentru că in viitor vor fi obligați să muncească sau să fure ca să aibă ce mânca. Că nu e cum ne spune internetul, nu poți fi orice-ți dorești în viață pentru că trebuie să existe oameni potriviți și la săpat de gropi în cimitir, nu doar vedete de cinema sau astronauți. Mulți dintre ei, cei mai mulți, vor deveni niște ratați visând până la moarte ziua în care va da Universul cu praf de noroc peste ei.

De Cortez aia nu mă mir, e proastă ca noaptea, dar reprezintă o generație atât de îndepărtată de realitate încât mi-e imposibil să văd o lume viabilă sau măcar la limita supraviețuirii creată de copiii aceștia. Nu am idee cum i-au putut crește părinții în așa hal de vulnerabilitate încât mulți dintre ei s-ar rătăci în propria cameră fără aplicație adecvată pe telefon. Și în loc să îndrepte cumva asta cât încă se mai poate, ca să-și ascundă propria neputință și vinovăție, insistă în prostie până la capăt.

Dar să revin la Marx... Mie mi-ar fi rușine să ader la ideologia născocită de un trântor care a trăit pe banii nevestii și și-a abuzat servitoarele. Mai pe scurt: viața lui Marx e esența comunismului, socialismul pe care vor să-l pogoare copilandrii ăștia peste capetele nepricopsiților de noi, în timp ce ne scobim în nas admirându-ne opera pentru că n-am știut să-i disciplinăm la timp.

* Vină și responsabilitate

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com


Vină și responsabilitate

Ciprian Mihali

Împotriva ideii dăunătoare că suntem toți de vină pentru marasmul în care ne aflăm, aș aduce doar două argumente acum.

Primul, că poate să existe responsabilitate colectivă pentru faptele la care am participat sau nu (inclusiv nefăcând nimic din ceea ce am fi putut face ca să împiedicăm acele fapte), iar această responsabilitate este întotdeauna fie morală, fie politică. Da, am putut face rău celorlalți fie și rămânând pasivi la vederea răului făcut de alții. Pentru asta trebuie să dăm socoteală conștiinței proprii și, eventual, judecății celorlalți ori a generațiilor ce vin.

În schimb, vinovăția este mereu individuală și ea se stabilește pe cale juridică. Dintre faptele care au produs consecințe dăunătoare sau pagube materiale și umane, prin acțiuni și decizii politice, procurorii le pot extrage pe acelea care pot fi imputate fără tăgadă unor autori care le-au săvârșit cu bună știință sau din culpă. Bunăoară decizia privind reprimarea violentă a manifestației din 10 august este doar o decizie politică sau are și implicații penale? Unde se termină politica sau morala și unde începe legea?

Al doilea argument este că nu există „sistem”, nu există „conspirație” sau „complot” care fac și dreg. Există doar oameni care fac și dreg. Situația de maxim pericol în care ne aflăm, ca stat de drept, ca societate democratică și ca economie funcțională, ca națiune europeană și spațiu de securitate regională, este provocată de deciziile punctuale, ușor de identificat, ale unor responsabili politici care pot fi și ei identificați fără dificultate. Autorii dezastrului și complicii lor, chiar dacă numeroși, nu sunt oameni fără chip și fără nume, nu sunt măști sau voci misterioase, ci, dimpotrivă, sunt figuri foarte cunoscute, le vedem zilnic la televizor, le auzim zilnic dând declarații și decizând pentru viețile noastre.

De aceea, va trebui să vină un moment al judecății pentru toți aceia care, sub acoperirea politicii și profitând de puterea conferită prin politică, au atentat la arhitectura instituțională a statului român, au pus în pericol siguranța națională, au provocat riscuri majore pentru sănătatea populației furând banii spitalelor, au provocat pierderi de vieți omenești pe șosele proiectând greșit, furând din asfalt și din vopsele de marcaj.

Nu, nu Soros sau oculta mondială sau serviciile românești și străine sunt vinovate de catastrofa înspre care ne îndreptăm, ci oameni preciși din jurul nostru, de deasupra noastră, din fruntea noastră. Ei sunt vinovați de faptele lor prin semnăturile lor, dar noi, la rândul nostru, suntem responsabili odată cu ei pentru tot ce fac, câtă vreme nu facem nimic să-i oprim.