Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com
Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!
TRECUT-AU ANII PESTE NOI. NU CHIAR DEGEABA!
Alexandru Ghillis
Adică peste noi ăștia, trăitori mai vechi p-acilea! Consemnam nu foarte demult că, spre sfârşitul anilor ’60, statul ceaușist a inceput o campanie susţinută, prin care a încurajat tovărășește numeroşii „oameni ai muncii” din întreprinderile sale să dobândească credite de la CEC, în vederea achiziţionării în deplină proprietate a unor apartamente în blocuri ce urmau să se construiască în noile cartiere.
Ieşiţi din coşmarul Epocii de Aur, după 1990, aproape toţi cei ce mai ocupau încă locuinţe din proprietatea statului, au fost încurajați să şi-le cumpere la preţuri derizorii. Ca o paranteză, aşa se face că, în zilele noastre, avem un număr imens de proprietari de locuinţe, cu mult peste cei din ţările europene superdezvoltate.
Azi mă uitam mândru la fii-miu, tânăr IT-ist de succes, că avea programată o întâlnire cu un designer de interior, în vederea amenajării casei ce și-o construiește – împreună cu partenera sa de viață – undeva în natură, pe lângă București. Așa mi-am adus iar aminte, nu fără oarecare umor, de anii ultimului pătrar al secolului trecut, când noi, babacii lui, după multe socoteli în familie, pentru a avea un apartament propriu, am cerut și obținut un credit de la CEC, plătibil în rate pe douăzeci și cinci de ani.
Și astăzi mai suntem încă proprietari într-un bloc ridicat pe atunci cu anasâna și de soldați în termen și prin muncă așa-zisă ”voluntară” a multor ”oameni ai muncii” scoși organizat din întreprinderile socialiste. Așa se face că în 1981, când am preluat pentru prima dată apartamentul nostru mult visat și nu aveam cumva habar – pe vremea aia – de existența profesiei de designer de interior, am rămas mască de mizeria lăsată de constructori atât pe scara blocului, cât și gunoaiele rămase în interiorul apartamentului, sticle goale de șampanie ”Zarea” (băutură populară la vremea aia) rostogolite prin încăperi, inclusiv o sticlă abandonată goală în rezervorul de apă (gol), al closetului. Însă ce ne-a întors stomacul pe dos, luându-ne după miasme, au fost diversele dejecții lăsate de numeroșii constructori de ocazie, ce s-au perindat pe acolo și cu ocaziile așa-ziselor ”munci voluntare” și care au folosit o viitoare debara drept closetul lor.
Pentru a pune la punct noul nostru apartament și să poată fi locuit, am apelat din greu pentru remedieri, în particular, la diverși meseriași, unii chiar dintre foștii constructori ai blocului. În acest apartament a luat și fii-miu viață în anii ce au urmat.
