miercuri, 28 noiembrie 2018


* UN COMENTARIU PE MASURA

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com





UN COMENTARIU PE MASURA

Alexandru Ghillis


Ca om care a lucrat decenii ca profesionist in domeniul cultural-artistic, nu pot trece peste faptul ca exceptionale valori ale patrimoniului cultural national – referindu-ma doar la foarte vechi biserici zidite sau din lemn, adevarate bijuterii arhitectonice impodobite cu iconostase si icoane in buna parte de factura bizantina, roade ale creatorilor traitori pe aceste meleaguri – in ciuda numeroaselor semnale de atentionare date de specialisti si nu numai, cu privire la stadiul inaintat de degradare continua a acestor valori nationale, mereu se ridica, ca o frana, problema costurilor restaurarii acestor vestigii nationale ( Din pacate, factorii de decizie bisericesti nu sunt prea interesati. Tin minte, auzind, cu ani in urma, o inalta fata bisericeasca care, analizand devizul restaurarii unui valoros iconostas brancovenesc, intreba cu naivitate daca nu ar fi mai rentabila comandarea unui nou iconostas).

Privind din punct de vedere economico-financiar, numarul tot mai mare al vizitatorilor acestor unicate ale patrimoniului national aduce castiguri importante tarii, ca urmare a  extinderii turismului intern si international. Romania, in primul rand, prin aceste valori va ramane de-a pururea cunoscuta si cautata de iubitorii de frumos de pretutindeni.

Totusi, actualii factori decizionali guvernamentali si cei ai B.O.R. (de fapt, principala castigatoare al acestui demers comun) au ales sa ne prezentam viitorului cu o creatie arhitectonica oricand discutabila, supracostisitoare, dar care, desigur, va atrage acum numerosi vizitatori ce, actualmente, se inghesuie – de aproape treizeci de ani – sa viziteze “mega-minunea” ceausista numita Casa Poporului.

joi, 22 noiembrie 2018


* Greu de ucis. Onoarea inainte de orice!

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com


Greu de ucis. Onoarea înainte de orice!

Rareș Bogdan



Le mulțumesc foarte mult miilor și miilor de oameni care mi-au trimis mesaje, emailuri și comentarii pe paginile de socializare începând de aseară până la această oră! A contat și contează pentru mine.


Le mulțumesc sutelor de colegi din Realitatea TV care mi-au trimis mesaje de încurajare. De asemenea, le mulțumesc colegilor mei din mass-media care s-au dovedit profesioniști și au ținut să vorbească cu mine pentru a afla punctul meu de vedere.



Nu am dorit și nu doresc să plec de la Realitatea TV. Nu am discutat cu nicio altă televiziune, pentru că am considerat și consider că fac parte din echipa Realitatea TV. Timp de 6 ani și jumătate am avut libertate editorială și de acțiune în Realitatea TV. Consider, însă, cu tot respectul pentru colegii mei din conducerea editorială și acționarii postului Realitatea TV, că nu poți opri un om care a fost invitat 5 ani la Realitatea TV să intre în studioul de televiziune, alături de alți invitați, exact înainte cu 1 minut înainte de începerea emisiunii, când scaunul său era pregătit și omul era gata de a combate. La ora 17 și 17 minute a fost trimis în rețeaua internă Realitatea TV un email cu toată garnitura de invitați de la “Jocuri de Putere”, 10 la numar marti seara. Adică cu 4 ore înainte de a se întâmpla ceea ce s-a întâmplat. Nu am atacat, nu atac și nu voi ataca Realitatea TV, pentru că nu doresc să se bucure dușmanii acestui post de televiziune.


Am avut un schimb de mesaje cu domnul Cozmin Gușă la prânz, când acesta mi-a comunicat că nu voi intra astăzi și mâine pe post. I-am cerut respectuos să se gândească de două ori, pentru că acest lucru va aduce deservicii postului de televiziune și va fi un afront la adresa telespectatorilor și ascultătorilor săi. Plus un afront direct la adresa mea, care am contribuit masiv, alături de invitații mei și echipa Jocuri de Putere, ca Realitatea TV și mai ales emisiunea-fanion de la ora 21.00 să ajungă în topul talk-show-urilor din România. I-am explicat scurt și concis: dacă nu mi se permite accesul pe post la ora 21.00 voi considera că Realitatea TV a decis despărțirea de mine și echipa mea.


Încă ceva: numele „JOCURI DE PUTERE” nu aparține Realității TV, ci mie. Le atrag atenția să nu folosească acest brand fără consimțământul meu. Eu încă sper că bunul Dumnezeu le va da gândul cel bun și îmi vor permite să realizez emisiunea la acest post, cu invitații pe care îi consider eu relevanți și care sunt iubiți de publicul „Jocuri de Putere”.


Precizez din nou: nu am discutat cu nicio altă televiziune și nu veți auzi din gura mea niciun cuvânt urât la adresa Realitatea TV. Am multe informații, sunt multe suspiciuni, se fac multe scenarii. Poate se aștepta doar un moment, cine știe? Lumea e dură, viața și mai dură și uneori nu mai contează nimic. Nu voi intra în polemică cu nimeni care încearcă să mă atragă într-un război al declarațiilor. Realitatea TV a fost și consider că încă este casa mea. Am fost jurnalist, sunt jurnalist și voi rămâne exclusiv jurnalist. Oricât de mult s-ar supăra unii sau alții. Consider că libertatea de expresie este esențială în democrație, iar libertatea presei este vitală. Am fost 6 ani și jumătate un jurnalist liber. Nu am de gând să-mi schimb acest statut pentru nimic în lume.


P.S. Mi-aș dori foarte mult ca redacția să nu mai fie folosită de nimeni într-un război care nu o privește. Sunt profesioniști redutabili și oameni dedicați muncii lor. Din păcate pentru unii, părerea mea este împărtășită de o majoritate mult mai largă decât poate să-și închipuie cineva care trăiește în scenarii și scenarite.



duminică, 18 noiembrie 2018


Despre Țară și imposibilitatea Reunificării

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



Despre Țară și imposibilitatea Reunificării

Mihael Jura
Chisinau

Noțiunea de "Țară" are mai multe semnificații: teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic într-un stat; regiune, ținut, teritoriu; locul în care s-a născut sau trăiește cineva; patrie; mediu rural, sat. După cum se vede, Țara are un spectru foarte larg de utilizare, iar precipitarea unor așa numiți "unioniști", care insistă să fie numită Țară doar România, iar Republica Moldova să fie numită doar stat sau republică, nu are justificare. Republica Moldova este un stat separat, dar reprezintă împreună cu România una și aceeași Țară, la fel cum cele două state coreene (Republica Coreea și RPDC) reprezintă o singură țară divizată, asemenea celor două state chineze (RPC și Republica China sau Taiwan), sau celor doua state germane, ulterior reunificate (RFG și RDG). Statele au proprietatea să ia naștere și să dispară, dar Țara îsi păstrează hotarele formale, unioniștii ar fi cazul să recunoască asta în primul rând! Să iubești țara, nu inseamnă să iubești republica sau statul, dar înseamnă să iubești patria, meleagul natal, plaiul strămoșesc, tarâmul, glia! Este firesc sa numim teritoriul Republicii Moldova Țară, chiar dacă reprezintă doar o parte, dar nu o Țară întreagă! Cand vorbim de Țară, ne referim la un spațiu comun al tuturor românilor, unde ei sunt autohtoni, la un teritoriu, dar nu la o instituție de organizare politică și administrativă, așa cum este definit statul. Anume elogierea statului sau a republicii, așa cum ne propun cei precipitați, în loc de elogierea Țării, înseamnă o împăcare cu stărea destrămată și separată în care se află Țara noastră!
De ce în acest moment este imposibilă Reunificarea Țării? E simplu, exact din același motiv din care a fost imposibilă reunificarea Germaniei, între anii 1945 și 1990, precum și a multor altor țări divizate artificial, în urma unor ocupații militare străine. Republica Moldova de facto se află sub ocupație, cu armată străină pe teritoriu, cu alte cuvinte în sferă de influienţă străină, în stare de vasalitate. Nu contează că armata străină se află doar pe malul stâng al Nistrului, de ocupație se poate scăpa doar pe cale armată, sau prin retragerea benevolă a armatei străine, alte căi nu există! Sper că nu-si dorește nimeni eliberare pe cale armată, în urma unui război! Un stat ocupat de o armată străină este vasal, nu este în realitate independent, așa cum nu a fost independentă de facto Republica Democrată Germană! În ce mod își exercită ocupanții influiența și își impun regimurile, este nevoie să urmarim istoria tuturor statelor din Europa de Est, după Al Doilea Război Mondial. Germania s-a reunificat exact în momentul în care a scăpat de regimul de ocupație, în urma retragerii armatei sovietice de pe teritoriul RDG. Să recunoaștem acest fapt și să nu încercăm să sărim peste etape inevitabile de parcurs, trebuie inițial să obținem independența pe care încă nu o avem. Să nu ne facem iluzii, reunificarea Țării este posibilă doar după încetarea stării de ocupație straină și curmarea regimului politic impus de această ocupație!

joi, 15 noiembrie 2018


* AVANTAJUL INTERNETULUI: Sub acoperirea unui pseudonim, multi viteji se arata!

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



AVANTAJUL INTERNETULUI: Sub acoperirea unui pseudonim, mulţi viteji se arată!

Alexandru Ghillis


Internetul îi aduce pe aceeaşi platformă şi pe imbecil şi pe inteligent!”, pune punctul pe „i” Sever Voinescu, distins intelectual şi jurnalist, într-un interviu publicat de un cotidian naţional. Adevărat, internetul şi, mai cu seamă, o reţea de socializare ca, de exemplu, „Facebook”, reprezintă actualmente expresia supremă a democraţiei, aşa încât realitatea sintetizată de domnia sa este concludentă.  

Celebrul „Colţ al vorbitorilor” (Speakers corner) din Hyde Park, Londra, există de decenii şi încă dăinuie, în buna tradiţie englezească, oferind prilejul oricui are ceva de comunicat - în interes public – s-o facă, liber şi necenzurat. A fost şi este o formă primară a democraţiei, însă cu o audienţă limitată doar la cercul de spectatori de ocazie, dispuşi să asculte discursurile sau varii comentarii ale vorbitorilor pe marginea unor evenimente importante. Ei bine, internetul dă acum milioanelor de internauţi, la nivel global, ocazia de a posta tot felul de mesaje şi comentarii, mulţi dintre ei doar pentru ambiţia de a fi remarcaţi pe net, dar ascunzându-şi adevărata identitate sub câte un nickname (poreclă, pseudonim), pentru a fi exoneraţi de orice răspundere pentru cele declarate online. Ceea ce este perfect valabil şi pentru o parte dintre utilizatorii autohtoni de internet care, mai ales atunci când postează unele comentarii pe site-urile unor publicaţii online, la sfârşitul unor articole cât se poate de serioase, ori pe Facebook, evită să se semneze cu numele real, fiind cuprinşi de jenă sau, mai degrabă, de teama unor posibile citări în justiţie.

De exemplu, cu un comentariu ca „tataie cu zâmbetul ăla faci poză eventual pentru cruce”, este sigur că postacul respectiv – aflat, cu siguranţă, în prima dintre cele două categorii menţionate de Sever Voinescu - face orice ca să nu apară sub adevărata sa identitate, conştient fiind de slaba sa capacitate intelectuală. Dacă pentru a trimite un comentariu la o publicaţie tipărită, un cititor face efortul conjugat de a-l compune şi edita pe hârtie, sub formă de scrisoare, apoi de a o timbra şi a o depune într-o cutie poştală spre a fi expediată, pentru a posta comentariul online, direct pe site-ul publicaţiei, acelaşi cititor nu are nevoie decât de acces imediat la internet, fie chiar şi din pat dacă dispune de un mijloc mobil de comunicaţii! Asta spre mirarea unor jurnalişti oneşti, care văd postate drept comentarii - printre unele mai mult sau mai puţin pertinente la articolele lor – destule nimicuri agramate, ale căror înţelesuri sunt greu de descifrat sau doar injurii şi glume proaste. La care, adesea, se infiltrează şi agenţi de influenţă pro-rusă, antioccidentală, antiamericană, precum şi indivizi care profită de o astfel de ocazie, pentru a-şi face publicitate gratuită, numai un comentariu la obiect nu. În concluzie, aserţiunea citată în preambulul acestui articol nu cumva reprezintă estimarea corectă a fenomenului?  

duminică, 4 noiembrie 2018




* Sunt saisprezece

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!
E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com


Sunt șaisprezece
Mihai Șora

Șaisprezece trepte care duc spre etajul unde era clasa mea. Mă văd și acum în pragul ușii principale a Liceului, luându-mi avânt și urcând – în trei salturi – aceste trepte.
Din anul 1927, când am ajuns pentru prima oară în clădirea Liceului „Constantin Diaconovici Loga“ din Timișoara, și până în vara anului 1934, când am absolvit, intrarea a fost mereu aceeași: o impunătoare ușă din lemn masiv pe care o deschideau și profesorii, și elevii. Faptul însuși că elevii nu intrau pe ușa din dos, ci chiar împingând maiestoasa ușă din față, le dădea un fel de solemnitate, umplea gestul lor cu un înțeles mai adânc: era, în această intrare comună, rânduiala lui „ce se cuvine“ (și ce nu) – pentru cei mici, ca și pentru dascălii lor; un ritual nescris, dar interiorizat de toți, în care îți lăsai afară insolențele, necuviința, asperitățile vieții private (dacă se întâmpla ca ele să apară). Tot ce era (ori ar fi putut deveni) grosolănie, necinste, josnicie nu trecea de Înalta Poartă a Liceului „Constantin Diaconovici Loga“ din Timișoara.
Și închipuiți-vă clădirea Liceului nu pe o stradă liniștită, cum este astăzi, printre alte clădiri publice, blocuri, case, parcuri ale Timișoarei, ci – cum era odinioară – la marginea unui lan de porumb, piatră peste piatră în mijlocul unui câmp, cu băieți venind din toate părțile Banatului, pe jos, în căruță ori cu trăsura, din familii sărmane ori mai înstărite, pentru care – în aceeași măsură – Școala era loc al cunoașterii, al bunei-cuviințe, al temeiniciei: locul în care – respectându-te pe tine – învățai să-i respecți și să-i admiri pe ceilalți.
Îl văd pe G. Călinescu ținând sub braț un catalog și coborând aceste trepte; îi văd pe profesorii mei de matematică, Domnul Augustin Coman și Domnul Vasile Mioc, pe cel de limba română – Domnul Silviu Bejan, pe cel de filosofie și limbi clasice – Domnul Constantin Cioflec: 
„– Bună ziua, Domnule Profesor!
  – Bună ziua, Domnule Elev!“
Cea mai extravagantă abatere de la buna purtare, în anii mei de liceu, au fost salturile prin care urcam cele șaisprezece trepte: nu înainte de a-mi fi luat elanul, la intrare, în dreptul ușii principale, și de-a fi așteptat să treacă toți colegii care urcau la pas. Eram de pe atunci – și în pofida fabulei – o țestoasă cam ciudată: săritoare.
Zilele trecute, am intrat din nou în Liceul meu timișorean și, pentru întâia oară, în loc să sar aceste trepte, am șezut și am plâns. Și mi-am adus aminte de oamenii care nu mai sunt, de frumusețea lor, a locului pe care – cu cinstea, cu înțelepciunea și dăruirea lor – ei l-au sfințit.
Iar inima mi-a bătut mai puternic văzând, de la intrare, lângă steagul României, steagul Europei – bucata aceasta de cer albastru, înstelat, la care, nici în cele mai îndrăznețe visuri ale dascălilor mei ori ale mele, acum o sută de ani, nu am fi visat.
București, 2 noiembrie 2018

P.S. Voi povesti pe îndelete despre bucuriile acestei întâlniri. Până atunci, le mulțumesc copiilor care învață azi la „Loga“, le mulțumesc dascălilor și Domnului Tihomir Milin (noul Domn Bejan) pentru primirea lor atât de caldă, luminoasă, însuflețitoare.






____
Fotografie © Luiza Șora
Timișoara: pe treptele Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga“
26 octombrie 2018





      Domnul Mihai Șora si sotia dumnealui, doamna Luiza Șora

adevarul.ro