* Un exerciţiu de imaginaţie: Globalizarea şi România în secolul XXII *
Eşti atras(ă) de jurnalism şi încerci să scrii, dar încă n-ai unde să publici?
VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?
Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com
Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!
Un
exerciţiu de imaginaţie: Globalizarea şi România în
secolul XXII
Dacă ne lăsăm preocupaţi, din prea mult
egoism, numai de prezentul nostru tern, fără a fi interesaţi în mai mare măsură
de viitorul urmaşilor urmaşilor nostri, s-ar putea ca viitorul ţării să fie
altul peste circa un secol ori să nu mai fie deloc. Totul depinde numai şi
numai de atenţia pe care o vom acorda EDUCAŢIEI poporului acestei ţări,
pentru ca numele ei, ROMÂNIA, să dăinuie peste veacuri.
***
Un exemplu de urmat pentru noi ar trebui să fie JAPONIA. O ţară care până spre sfârşitul secolului al XIX-lea trăia încă în plin feudalism. Pentru a ieşi din acea stare de înapoiere, guvernele care s-au succedat de atunci şi până în prezent au acordat cea mai mare atenţie EDUCAŢIEI japonezilor. Că Japonia se află acum pe locul 6 (şase) într-un top 10 internaţional al celor mai puternic dezvoltate state ale lumii este un fapt binecunoscut de aproape oricine. Dar, din păcate, noi nu suntem japonezi.
Un exemplu de urmat pentru noi ar trebui să fie JAPONIA. O ţară care până spre sfârşitul secolului al XIX-lea trăia încă în plin feudalism. Pentru a ieşi din acea stare de înapoiere, guvernele care s-au succedat de atunci şi până în prezent au acordat cea mai mare atenţie EDUCAŢIEI japonezilor. Că Japonia se află acum pe locul 6 (şase) într-un top 10 internaţional al celor mai puternic dezvoltate state ale lumii este un fapt binecunoscut de aproape oricine. Dar, din păcate, noi nu suntem japonezi.
Dacă România nu va acorda
prioritate EDUCAŢIEI, ţara noastră va avea un viitor incert, aşa încât unele
ieşiri naţionaliste la televiziune, penibile azi, ale unor politicieni de
operetă (doar ca să fie văzuţi „bătându-se cu cărămida în piept” din dragoste pentru
ţărişoara lor!) vor fi de prisos. Realitatea este cu totul alta şi este dură.
Hai, să ne propunem în continuare doar un simplu exerciţiu de imaginaţie,
construind un scenariu ipotetic pe baza evenimentelor globale în curs şi cine va a
avea ceva de comentat ulterior, s-o facă fără nicio reţinere!
Mă întreb: oare va mai
rezista România ca atare şi în secolul XXII? Şochează cumva întrebarea, asa cum
e pusă, mai ales că ne aflăm de abea la primul sfert al secolului XXI? Trebuie,
totuşi, să admitem ideea că România va rezista, dar poate că nu cu
aceeaşi componenţă a populaţiei actuale! Va fi poate unul dintre statele
federale în cadrul mult preconizatei federaţii a Statelor Unite ale
Europei, însă cine poate şti cu exactitate când se va întampla schimbarea sau dacă
se va întâmpla vreodată?! Dar se va mai numi România? Dezvoltarea explozivă a
noilor tehnologii şi, mai cu seamă, a celor de comunicaţii terestre şi digitale
(vezi Internetul) şi, în special, a acelora ce vor urma curând şi pe care nici
nu ni le putem imagina acum, vor face Pământul tot „mai mic” şi mai lesne
accesibil din şi în oricare punct al globului. Încă din zilele noastre, ca
urmare a globalizării, migraţia locuitorilor Terrei este în plin avânt, ceea ce
va schimba fundamental mixtura actualelor populaţii ale ţărilor europene sau
ale continentului nord-american. Puternicul exod actual al refugiaţilor arabi
spre ţările UE se încadrează deocamdată în perioada de început a acestui proces
al globalizării şi poate fi, în acelaşi timp (de ce nu?), chiar şi un canal
periculos de expansiune disimulată a fundamentalismului religios islamic în
Europa şi nu numai acolo, asta fiind o problemă pentru serviciile secrete
euro-atlantice. Desigur, totul se va întâmpla în decurs de foarte multe decenii
şi nu se va încheia decât dupa multe generaţii. În general, pe plan mondial,
migraţia aduce, aşa cum s-a menţionat deja, o permanentă schimbare în rândul
locuitorilor statelor europene şi se poate vorbi de multiculturalism extins. Ca
un simplu exemplu, pleacă mulţi români în Europa şi o parte dintre ei se
stabilesc acolo, în timp ce – pe de altă parte – vin in România emigranţi din
alte ţări, în special din Asia şi Africa de nord şi-şi fac un rost aici
ş.a.m.d. Astfel, partea civilizata a omenirii se debarasează în timp de
reminiscenţele sale ancestrale de natură tribală, aşa încât toţi locuitorii ei
se vor putea considera cetăţeni loiali ai Europei şi, implicit, ai
planetei. S.U.A. este o democraţie consolidată, care deja reprezintă o
lume cu totul nouă faţă de Europa – cea încă închistată în concepţii rigide şi
tradiţionalism – şi constituie de pe acum un exemplu despre cum va putea arăta
lumea viitoare a Pământului.
Dar să vorbim despre
România, acum încă tânără membră a flancului de sud-est al Uniunii Europene.
Posibil ca, în decurs de cel mult un secol, statutul său de stat naţional
unitar să se schimbe radical, având în vedere modificările demografice inerente
care au loc şi pe care noi, mă refer la autorităţi, le neglijăm cu buna
ştiinţă. Gândindu-ne probabil – cu oarecare perversitate – că va fi problema
celor ce ne vor urma. Însă va fi prea târziu!
De ce? Fiindcă în cazul
României e vorba de un subiect fierbinte, despre care se preferă evitarea
discuţiilor – de o nejustificată teamă că ar putea genera eventuale acuze
nefondate de discriminare – este rata de natalitate deosebit de înaltă a etniei
rome (a ţiganilor), faţă de slaba rată de natalitate a românilor. Conform unor
studii neoficiale, dacă părţile nominalizate îşi păstrează constante actualele
rate de natalitate, în mai putin de un secol etnia romă are toate şansele
să devină majoritară în România. Ajunşi în acest punct culminant al
scenariului imaginat, poziţia dobândită de această etnie va fi un adevărat
cartof fierbinte pentru ea, ce va trebui ţinut în palme fără s-o frigă! Ar fi
pentru prima oară în frământata lor istorie, când ţiganii ar avea la dispoziţie
o ţară şi pe care să fie capabili s-o administreze împreună cu minorităţile
existente şi s-o menţină vie, aptă de dezvoltare socială şi economică
ascendentă. Vor fi în stare? Poate că da, dar numai după proprii schimbări
radicale faţă de cum se prezintă acum. Totul pleacă de la EDUCAŢIE.
Nimic nu e posibil dacă
nu se găsesc încă din zilele noastre măsuri benefice cu caracter obligatoriu,
aplicate pentru a ridica standardele socio-economice şi culturale – adică
EDUCAŢIE – ale acestei etnii cu potenţial apreciabil, dar atât de neglijată şi
ajunsă să se autoconsidere cetăţeni de categoria a doua, buni de folosit ca
masă de manevră în campaniile electorale. În prezent, etnia romă, aflată fizic
şi mental incă în faza de feudalism, refuză să se integreze şi să se asimileze
cu societatea românească, fiind anchilozată în tradiţii vechi, moştenite din
bătrâni şi azi complet anacronice, ce nu permit progresul etniei şi pe care le
speculează din plin mass media tabloidă, pentru a hrăni curiozitatea multor
români. Ceea ce inseamnă rating mare şi, implicit, succes financiar pentru
emisiunile tv şi presa de monden. Comunitatea romă se conduce după reguli de
conduită stabilite de staboruri ţigănesti, este asa-zis aflată sub protecţia
unui „rege”, ba chiar are şi un „împărat” – ambii autonumiţi – şi este
reprezentată şi în Parlamentul României. Şi ce folos? O mare majoritate a
etnicilor romi este analfabetă sau foarte puţin alfabetizată, trăind sub
nivelul oficial de sărăcie (în care, de altfel, trăiesc şi mulţi români din
zone rurale defavorizate), fiind asistată social. În contrast izbitor cu o mică
parte a romilor, extrem de bogată din afaceri cu fier vechi, cerşetorie şi
trafic de carne vie în ţările vest-europene, precum şi alte expediente la
limita legii, mai mult sau mai puţin cunoscute. Relativ puţini etnici romi s-au
ridicat printr-o educaţie superioară şi s-au integrat total societăţii. Dar nu
mulţi dintre acestia vor să recunoască oficial apartenenţa la etnia din care
provin, ceea ce este o mare greşeală din partea lor.
Atâta timp cât nu se vor
găsi căi legale cu caracter obligatoriu, pentru a-i determina pe romi să
înţeleagă că fără o EDUCAŢIE primară, medie şi superioară, copiii lor nu
au nicio şansă ca să depăşească condiţia mizerabilă în care se zbat acum ei ca
părinţi. Nu se va putea petrece nicio schimbare în bine în viaţa lor ori între
ei şi restul societăţii în care trăiesc şi se complac să fie trataţi tacit de
către majoritari drept cetăţeni ce preferă să fie asistaţi, aşteptând ajutoare
de la bugetul statului.
Întâi de toate ar trebui
schimbată mentalitatea, a lor şi a noastră, renunţarea liber consimţita (dacă
este obligatorie, cu placere!!!) la aspectele feudale ale tradiţiilor care le
guvernează viaţa şi integrarea volens-nolens în societatea democratică
românească, pentru a putea să se simtă demni de statutul de cetăţeni liberi ai
României. Pe de altă parte, nu trebuie neglijat nici faptul că, urmare a
industrializarii forţate a ţării în perioada comunistă a istoriei sale, s-a
extins – în paralel – o pătură socială de cetăţeni cu educaţie şi simţ civic
rudimentare. Toate acestea ar necesita impunerea unor eforturi serioase
de redresare, venite din partea factorilor decizionali ai Puterii şi legalizate
în Parlament. La baza tuturor acestora va trebui să stea EDUCAŢIA. Cei mai în
varstă dintre români îşi amintesc, poate, singurul îndemn valabil oricând al
utopiei leniniste: „învăţaţi, învăţaţi şi iar învăţaţi!”. Fără îndeplinirea
acestei condiţii esentiale, EDUCAŢIA, scenariul imaginat pentru viitorul
îndepărtat al ţării se încheie în „coadă de peşte”.
