luni, 20 mai 2019


* Fascismul

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com


Fascismul

Ciprian Mihali

Câțiva dintre prietenii mei, unii apropiați, au apreciat rostirea acelei jurnaliste care consideră că, alături de corupția vechii clase politice, a doua mare problemă a țării este fascismul rezistenților, oameni lipsiți de suflet și prin venele cărora nu curge umanitatea, suspectați că sunt gata să te nimicească pentru idealurile lor. Extremiști, aceștia nu cunosc nici rațiunea, nici sensibilitatea, nici etica. Sunt doar niște păpușari diabolici ai lui Mihai Şora, iată, vechile și noile obsesii revin.
Ca să nu mai fiu suspectat de moralism și de indignare ca la una dintre postările anterioare, ca să nu spună câinii de pază ai internetului că incit la ceva și că sunt eu însumi în felul acesta un fascist, voi spune doar atât:
- Dacă te pretinzi jurnalist, eviți etichetele și „-ismele”. Folosirea lor e primul semn că ai renunțat tu însuți/însăți la deontologia profesiei tale, pentru a fi orice altceva decât jurnalist. Doar că cele două postùri nu se mai deosebesc, mai ales cu un prefix negativ în față;
- „Fascismul” e un termen cu un pasiv înnegurat. Perioada lui de glorie se situează în anii 50, când sub această acuzație mulți oameni au fost condamnați la ani grei de temniță. Azi, unii dintre contemporanii noștri, care folosesc la fel de ușor eticheta de fascism, pot spune despre Iuliu Maniu, înfăptuitorul Marii Uniri de la 1918, că și-a meritat soarta, adică a meritat să fie ucis în închisoare și aruncat la groapa comună. Un fascist vândut.
- Folosind acest termen, autoarea nu poate să-i ignore semnificațiile, știe foarte bine – în bunu-i obicei – că în loc să construiască punți, trezește din nou monștrii cei mai urâți ai trecutului nostru și ai dezbinărilor noastre. Știe prea bine că „fascist” nu este doar un termen descriptiv, ci unul normativ: în mentalul nostru colectiv, „fascistul” trebuie făcut să dispară, cu orice preț și în orice mod posibil.
- Introducerea unui asemenea termen în discursul public este contrară apelului (fals) la rațiune și echilibru; ea participă mai degrabă la alimentarea retoricii urii și a radicalizării violente.
- Cei pe care „jurnalista” îi consideră „fasciști” sunt cei care, printre puținii din această țară, au făcut ca România să nu se prăbușească de tot în ultimii doi ani. Au făcut-o așa cum au știut, au învățat să reziste în timp ce rezistau, au fost eroici, dar au fost și patetici, au fost demni de admirație, dar și caraghioși, au cântat, dar au și înjurat. Nu i-a învățat nimeni cum se face să reziste câțiva oameni în numele tuturor; nu au știut cum să-i trezească în alt fel din letargie pe toți cei cărora stând în casă, nu le pasă. Şi atunci au fost zgomotoși și lipsiți de echilibru. Faceți liniște, „fasciștilor”.
- A spune despre ei că sunt lipsiți de suflet s-ar putea să fie adevărat: după ce au înghețat zile și nopți în Piața Victoriei, după ce s-au topit în canicula din piață, după ce au inhalat gaze și au încasat bastoane de la jandarmi, probabil că și-au pierdut sufletul și umanitatea.
Dar chiar și așa, nu s-au transformat în monștri, nu au fost violenți niciodată și nu au nimicit pe nimeni, în ciuda aproape dorinței autoarei de a-i considera niște brute cu ochii injectați. Cum-necum, e așa, dar invers: mai degrabă asupra lor apasă pericolul de a fi nimiciți. Pentru că sunt, așa cum bine spun și liderii Partidului, nu-i așa, niște „fasciști”, care trebuie reduși la tăcere.
Stranii și cu siguranță nedorite similitudini. Cu toate acestea similitudini.
Dar dacă excludem corupția vechii clase politice și „fascismul rezistenților” ce mai rămâne? După ce am aflat că adunarea din Piața Victoriei pentru susținerea Europei a fost de fapt organizată de fasciști, ce mai avem de făcut? Da, să căutăm oamenii de bun-simț, ni se șoptește în cască. Printre cei plecați de tot din țară sau printre cei care refuză să iasă din casă pentru că nu le pasă? Nu mai bine rămân tot aceiași?


[Preluat de pe Facebook]

sâmbătă, 18 mai 2019


* Toate acestea ca să ce...?

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



Toate acestea ca să ce...?

Ciprian Mihali


O jurnalistă oarecare încearcă să convingă lumea, pentru a nu știu câta oară, că e un moment potrivit să dăm jos de pe piedestal imaginea lui Mihai Şora, din cauza vârstei sale înaintate și a diminuării capacităților sale fizice și intelectuale. Pentru a fi și mai convingătoare, după ce oferă tot felul de detalii fizice și fiziologice, după ce ne spune că are tot felul de informații din surse credibile, îl provoacă pe Mihai Şora la un interviu. „Unul la care dumnealui să vină singur, neînsoțit. Un interviu tete a tete. Interviul va fi înregistrat și filmat, ca să răspundă tuturor criteriilor de transparență”. Da, ați citit bine, să vină el, nu să meargă ea. Să dovedească în primul rând că poate să meargă singur. Apoi să dovedească, pe viu, filmat, în fața tribunalului lumii, că vede, că aude, că vorbește, că e deci în integritatea facultăților sale mintale și fizice. Iar dacă nu este în stare să dovedească, asta e, adevărul inițial al jurnalistei va învinge, iar statuia se va prăbuși așa cum și-a dorit.
Sincer, nu credeam că voi putea citi în România anului 2019 ceva atât de josnic și de înjositor pentru noi toți ca oameni. Nu credeam că cineva poate coborî atât de mult în abjecție. Am trăit patru ani în Africa și unul dintre lucrurile care m-au umplut mereu de admirație față de acea lume bogată a fost respectul total și necondiționat pe care societățile africane îl au față de bătrâni. Când spun total și necondiționat, mă gândesc și la vârsta lor, dar și la starea lor. Nu am văzut bătrâni cerșind, nu am văzut bătrâni singuri, în schimb am văzut mulți bătrâni, unii poate într-o stare fizică sau mentală precară, prezenți la reuniuni familiale sau oficiale, mereu înconjurați cu grijă și cu afecțiune. Pentru africani, bătrânii sunt tezaurul viu al unei comunități. Pentru o lume fragilă, expusă permanent morții și dispariției, orice bătrân este o comoară și o dovadă că lumea poate să supraviețuiască forțelor dezlănțuite ale naturii sau condițiilor grele de trai.
Ceea ce mă tulbură până la sufocare în această poveste odioasă este situația imposibilă, indecentă și profund jignitoare, în care se văd puși oameni extraordinari încercând să dovedească la rândul lor contrariul. Radu Vancu, Oana Gheorghiu, Claudiu Komartin, Carmen Bendovski, dar și mulți alții, ajung în situația, de nespus și de neimaginat, de a mărturisi pentru integritatea fizică și mentală a lui Mihai Şora. Adică de a dovedi că este viu, că este om, că nu este nici redus mintal, nici handicapat fizic, că știe să vorbească și să scrie. Toate acestea ca să ce...?
Cum am ajuns oare aici? De ce e nevoie să coborâm atât de adânc în negura inumanității noastre pentru a aduce de acolo proba că noi înșine nu avem nicio șansă de a egala umanitatea și demnitatea unei persoane ca Mihai Şora?
Omul acesta a făcut pentru demnitatea noastră ca societate infinit mai mult decât toate articolele sau pozițiile unei jurnaliste; infinit mai mult decât majoritatea zdrobitoare a membrilor acestei societăți. Mihai Şora duce pe umerii lui și în mintea lui istoria unuia dintre cele mai tragice și mai demente secole din istoria umanității. Iar noi îi cerem socoteală să dovedească și vrem să verificăm „înregistrat și filmat” că nu și-a pierdut mințile? Gesturile lui civice din ultimii ani au dat un dram de speranță unei societăți căreia i se fură pe zi ce trece speranța. Unul din cinci români își părăsește țara pentru că și-a pierdut speranța în „noi”, în viitorul acestei țări. În urma lor au rămas zeci de mii de bătrâni abandonați, care își duc viața triști și tăcuți, care mor singuri, uitați de lume. Iar noi, aici, ne străduim din răsputeri să dovedim că Mihai Şora își pierde auzul sau vederea.
Mă tem tare mult de ziua în care Mihai Şora nu va mai fi. Pentru că în ziua aceea noi, toți ceilalți, mulți, vor rămâne singuri și mai săraci. Așa cum rămânem singuri și săraci cu fiecare bătrân care se duce, cu fiecare părinte sau bunic pe care nu-l mai avem. Vom fi orfani de lume, neînțelegând de ce naiba am îmbătrânit noi înșine așa de urât și de ce nu am știut, nu am putut sau nu am vrut să petrecem mai mult timp în preajma bătrânilor care nu mai sunt.

[Preluat de pe Facebook]

marți, 14 mai 2019


* Ascensiunea extremei drepte

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com


Ascensiunea extremei drepte

Ciprian Mihali

Cred că e foarte important să înţelegem în ce anume se transformă discursul și acțiunea PSD. Împărtășesc întru totul opinia lui Pavel Lucescu dupa care discursul puterii a devenit un discurs de extremă dreaptă. PSD a încetat să fie un partid de stânga și și-a deplasat populismul spre extrema dreaptă radicală. Probabil că acesta este felul în care PSD încearcă să pareze loviturile venind pe tema corupției, considerând-o irelevantă și așezând deasupra deosebirii dintre hoți și oameni cinstiți distincția dintre români buni și români răi. E ca și cum ar spune: da, sigur, poate că suntem un pic corupți, dar e mai important că numai noi suntem patrioți și numai noi apărăm țara de dușmani în aceste vremuri grele, iar pentru asta merită să fim iertați de toate păcatele, mai ales de cele ale corupției. Dacă ne iubim țara totul merită trecut cu vederea.
Discursul PSD este un discurs al urii față de tot ce e străin, în afara țării și înăuntrul ei, un discurs violent și al violenței, al discriminării și al ierarhizării oamenilor în funcție de etnie, credință și limbă. Toate celelalte partide care insistă pe aceste teme, ale românității, ale demnității naționale, ale mândriei și patriotismului – chiar dacă pretind că sunt mai moderate – fac toate jocul PSD, confirmând importanța acestor teme și prioritatea lor în fața altor teme.
Dar declarațiile din ultima vreme ale liderilor PSD merg mult mai departe și incită explicit la ură și la anihilarea celorlalți. Recitiți ce spune robotul roz cu coc: în sărăcia ei teribilă de idei și cuvinte, tot a doua propoziție este despre români adevărați și români buni. Delirul lui Dragnea de la România TV sau al lui Mitralieră din Parlament despre românii get-beget, românii-români, nu nemți-sași, ar putea trece ca niște tâmpenii dacă oamenii aceștia nu ar avea pe mână media, banii și instrumentele de forță cu care să-și poată pune în practică ideile extremiste. Cel puțin liberalii ar trebui să poată ieși repede din această capcană a patriotismului umed, ei, care au în fruntea lor un președinte „străin de neam și țară”.
Suntem în prima și cea mai puțin mobilizatoare dintre campaniile electorale. E de așteptat ca discursul de extremă dreaptă al puterii, ultimul său refugiu, să se radicalizeze, iar în numele falselor valori promovate de putere să asistăm și la măsuri represive împotriva „străinilor” și „trădătorilor”. Toate partidele care vor pedala pe cartea naționalismului și a patriotismului, a României în primul rând, vor dovedi nu doar o mare sărăcie de imaginație politică, ci și o complicitate voluntară sau involuntară cu discursul puterii. Vorbind despre bunul patriotism, despre românii adevărați, despre România autentică, ne scufundăm cu toții din ce în ce mai mult în mlaștina unui extremism periculos.
Tot așa cum partidele mici de stânga păstrând încă o anumită simpatie pentru PSD și sperând să identifice la acesta urme de măsuri sociale vor constata că nu a mai rămas nimic de acest fel și că nu mai poate fi găsit niciun aliat în jumătatea stângă a politicii.


[Preluat de pe Facebook]

duminică, 12 mai 2019


* Strategiile urii

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



Strategiile urii

Ciprian Mihali

Strategiile urii cu care ne confruntăm în viaţa de zi cu zi ar putea să-şi găsească astfel o explicaţie. Sunt strategii de putere, fie că această putere este revendicată şi exercitată politic, mediatic, economic sau în alt fel. Un om care urăşte este mai uşor de controlat şi de manipulat. Mai mulţi oameni care urăsc sunt şi mai uşor de supus. Iar aceşti oameni par trişti, neputincioşi, debusolaţi, aşa cum îi vedem pe trecătorii pe care îi întâlnim pe străzile din oraşele româneşti atunci când ne întoarcem în ţară după o călătorie. Nu sărăcia şi grijile materiale îi fac pe oameni să pară atât de împovăraţi de traiul zilnic. Ci greutatea copleşitoare a urii, faptul că li se cere zi de zi să urască, iar asta le consumă energiile şi pasiunile, îi blochează în drame care nu sunt ale lor, le aşează în faţă duşmani pe care nu i-au întâlnit niciodată, presară în jurul lor pericole şi ameninţări închipuite. Oamenii sunt solicitaţi să urască, e un fals imperativ prin care sunt făcuţi să creadă că ei contează doar pentru că şi dacă urăsc. Dar prin ură devin tot mai neînsemnaţi…
Omul de rând (şi nu doar el) este învăţat să urască sub pretextul că alţii îi vor răul. Unguri, musulmani, evrei, tehnocraţi, masoni, şoroşişti, lumea e populată de demoni care ne agresează (una din formele urii este tocmai ura de agresiune), o lume hrănită zi de zi cu noi figuri ale monstruozităţii, implorând, cu telecomanda în mână, să mai primească o doză, încă una, încă o dovadă că pericolul e iminent şi că trebuie să ne fie frică şi că trebuie să urâm şi că trebuie să îl urâm pe aproapele nostru şi că, până la urmă, trebuie să ne detestăm pe noi înşine (a doua formă a urii este cea de aversiune, de repulsie). Chiar dacă, în pauzele publicitare dintre două spectacole ale urii ni se spune ar trebuie să fim mândri că suntem ceva şi nu altceva.
E nevoie, pentru a ieşi din acest sevraj al urii, de lungi şi răbdătoare exerciţii de dezintoxicare. E nevoie de o adevărată propedeutică a educaţiei pozitive. Nu a acelui simulacru de gândire care se numeşte gândire pozitivă. Ci de un fitness al minţilor prin care să devenim capabili să ne desprindem în primul rând de servitutea faţă de imediat, de senzaţional, de şocant, de falsele semne ale vitalităţii provenind din intensitatea aversiunii sau a agresiunii. Dincoace de acestea nu e plictisul, nu e vidul, nu e oroarea de vid. Ci e spaţiul în care se poate construi locuirea împreună, în care e loc în care celălalt, negru sau arab, ungur sau sirian, poate fi primit drept ceea ce este şi nu drept ceea ce vrem noi să fie. E un spaţiu care se construieşte laolaltă, cu răbdare, fără urlete, fără răbufniri, fără mize electorale. E spaţiul în care ar trebui să ne putem creşte copiii şi nepoţii, albi, negri, creştini sau musulmani.
Dar nu părem încă pregătiţi să începem să construim acest spaţiu. Nici la şcoală, nici pe stradă, nici în viaţa reală, nici în viaţa virtuală, şi cu atât mai puţin în vieţile noastre imaginare. E nevoie de multă solidaritate, de multă energie mutată din futilitatea urii înspre lucrurile esenţiale, e nevoie de seninătate şi de echilibru, e nevoie de şcoală, de respect şi implicare civică. E nevoie de multe şi e un drum anevoios. Nu mai bine deschidem televizorul, poate începe un nou show?…

[Preluat de pe Facebook]


sâmbătă, 11 mai 2019


* ”Pașnic sau coercitiv”

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



”Pașnic sau coercitiv”

Angela Tocilă


M-am abținut până acum să comentez altfel decât superficial evenimentele și manifestările din campania electorală. Personal, pentru mine ar fi mai bine să-mi țin gura și de acum încolo; una, pentru că am de lucru la noua carte, și a doua pentru că am deja destui dușmani și n-ar fi cazul să-mi fac alții noi. Însă, mă știți, eu sunt ca papagalul care merge seară de seară la birt și înjură cerând un whiskey iar barmanul îl amenință că-l jumulește de pene dacă mai vorbește urât. Tentația fiind mai puternică decât voința papagalului, acesta răbufnește: Bag pla-n pene!

Toată presa a bagatelizat Declarația de la Sibiu susținând că este ca apa sfințită, ”să fie bine ca să nu fie rău” - am încheiat citatul, prefăcându-se că nu observă un cuvânt... Acel cuvânt este ”coercitiv” și nu dau definiția pentru simplul motiv că dacă citiți aceste rânduri înseamnă că aveți și voi acces la dex. 

Fraza completă sună așa: ”Ne vom proteja cetăţenii şi le vom oferi siguranţă investind în puterea paşnică şi în puterea coercitivă şi colaborând cu partenerii noştri internaţionali.”

În timp ce noi ne scuipăm și ne umilim unii pe alții prin piețe cu o înverșunare pe care n-am mai văzut-o de la mineriade încoace, doar ca să ne impunem unii altora simpatiile politice într-o campanie electorală aproape fără miză reală pentru niciunii dintre noi, crezând că politica s-a făcut vreodată sentimental, având ca principală motivație bunăstarea populară, în timp ce ne credem atât de deștepți privind prin ochelarii de cal doar drept înainte spre ceea ce considerăm a fi progres și civilizație, iată cam pe unde se situează România în contextul internațional, cu precădere est-european... Ca de obicei, în mijlocul drumului; izolați de vecinii din imediata proximitate, cu o Rusie agresivă în creștet și o Turcie și mai agresivă în coasta dreaptă, dincolo de baltă. Nu mai insist aici pentru că unii dintre voi au mai făcut geografie la școală și-și pot închipui o insulă în mijlocul oceanului, ca să mă exprim cât mai grafic cu putință.

Noi nu avem candidați de dreapta, avem doar candidați de stânga și, cel mult, candidați de centru stânga. Pe aproape toți i-am văzut pupând mâna călăului la Sibiu, și știți foarte bine că poartă fustă. Avem un președinte situat într-un turn de fildeș de unde împarte populația în funcție de ordinele primite de la UE iar asta n-ar fi grav pentru că noi am aderat la UE și avem obligații față de aceasta. Grav este că nimeni, absolut nimeni nu slujește și interesul național iar campionul nepăsării și înfumurării, a distanțării față de plebea care l-a ales, este președintele ales.

Revin la termenul ”coercitiv”, care pe românește înseamnă a forța, a obliga, desigur, pus pe planul al doilea după ”pașnic”. Într-o Europă care alege să-și pună cetățenii nativi pe locul al doilea în favoarea populațiilor străine aduse în mod organizat în scopul înlocuirii celei dintâi, cuvântul ”coercitiv” sună destul de prost pentru europeni, mai cu seamă pentru cei care simt deja pe pielea lor cum e să plătească taxe unui stat care nu doar că nu-i protejează ci îi pedepsește pentru îndrăzneala de a rezista la această agresiune.

Știu, e lung acest text, dar faceți un efort, poate vedeți unde se situează Germania, de exemplu, care face bine-merci afaceri de miliarde cu Rusia, Franța a cărui președinte nu e capabil să gestioneze mișcările sociale care au loc de aproape jumătate de an în țara sa, dar crede că ar putea gestiona o forță militară europeană care, inclusiv ca idee subminează NATO și implicit, USA.

Și dacă tot mai credem că cineva ne vrea binele, să ne gândim că aceeași poziție am avut-o mereu: cu fundul în două luntri și în timp ce țări învinse în WW2 - Italia, Austria, Germania de Vest beneficiau de Planul Marshal, România beneficia de comunismul stalinist pogorât asupra ei de ”eliberatorii” ruși.

De cei mai mulți dintre europarlamentarii pe care-i vom alege, nu vom mai auzi deloc pe timpul mandatului lor, cum n-am prea auzit nici de cei care încă nu și l-au terminat încă. Atunci, de unde toată această înverșunare, de unde această apetență pentru umilirea și zdrobirea celuilalt? Care este cu adevărat miza alegătorului și cu ce se alege el din acest război fractricid? Cu absolut nimic; însă creează un precedent periculos pentru următoarele alegeri.

Cuvintele mari ca ”democrație”, ”drepturi și șanse egale” sunt vorbe-n vânt; la o adică nimeni nu-și va mai aminti nici de țuica, sarmalele, portul nostru popular ci de dezbinarea, lașitatea și slugărnicia cu care pupăm mâinile mai marilor zilei. Am fost și vom fi priviți cu disprețul nobilului pentru servitor iar motivul acestui dispreț trebuie căutat doar în atitudinea noastră umilă, cu căciula în mână în fața boierilor.

”Pașnic sau coercitiv” înseamnă de bună voie sau cu forța, iar noi, prin formatorii de opinie și politicieni care au bagatelizat declarația de Sibiu sărim peste enunț cu grația căprioarei fugărite de vânători.

Dacă noi nu ne respectăm pe noi înșine, pe cei care trag la același jug ca și noi, nu ne va respecta nimeni. Și de ce ar face-o? Politica se face în funcție de interese, adică bani și putere... Putere pașnică sau coercitivă.

sâmbătă, 4 mai 2019


* Batranii nostri talibani nostalgici profita de Facebook si de naivitatea generatiilor tinere


VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com




Batranii nostri talibani nostalgici profita de Facebook si de naivitatea generatiilor tinere

Alexandru Ghillis


Avem de a face cu tristul adevar ca unei bune parti a generatiei tinere a secolului XXI, de la noi, care nu a cunoscut pe "propria piele" ceea ce a suportat timp de decenii majoritatea parintilor ei, ca prea putin o intereseaza prin ce au trecut acestia si ca este ametita de  unele noi curente neo-marxiste vest-europene, ale reluarii vechii utopii marxiste (falimentare) a egalitarismului socialist.  Ceea ce au omis esential Marx, Engels si Lenin, gandind aceasta utopie (interesanta in teorie) – ultimul punand-o in practica prin forta armelor – a fost tocmai puternicul instinct al proprietatii si al luptei dure pentru ea. Instinctul proprietatii e imprimat genetic intregului regn animal, din care, sa nu uitam ca facem parte si noi, oamenii, situati la varful acestei piramide. Da. S-a dovedit practic, din nefericire, ca egalitarismul visat de cei trei corifei ar putea exista numai intr-o saracie generalizata, impusa numai de un regim totalitar, si pazit strict cu hotare bine ferecate. Altfel, nu e viabil!

Supravietuiesc inca in Romania numeroase ramasite ale talibanilor pupincuristi devotati decedatului regim totalitar ceausist, unii inca beneficiari de pensii grase, injuste, acordate de catre actualul stat ce se prezinta a fi democratic. Ramasi nostalgici ai timpurilor apuse si ai profiturilor nemeritate, incearca tenaci, prin canalele de socializare online - cum este si Facebook - sa induca in mod pervers noilor generatii informatii edulcorate despre mult-clamata Epoca de Aur a dictaturii national-comuniste.

Ceea ce ne propunem acum, este o scurta terapie de reabilitare a memoriei acestora, dar si un concis rezumat al "epocii de aur" pentru tinerii nascuti dupa 1989, ca sa stie si ei, in cazul in care unii dintre parintii lor sufera de pierderi de memorie.

Ce ar fi fost acum Romania, daca se mentinea acel regim:

O republica prezidentiala asemanatoare  cu Coreea de Nord, cu regim totalitar dictatorial, de tip national-comunist.

Ce ar fi avut voie romanii in acele conditii:

- Obligatia de a fi cu totii in campul muncii pentru edificarea societatii socialiste multilateral dezvoltate si a comunismului (luminita iluzorie de la capatul tunelului).

- Orase, comune si sate dominate de blocuri ceausiste prafuite, asemanatoare pretutindeni pe tot cuprinsul patriei. Locuintele individuale fiind desfiintate. Taranii la bloc, cu acces la "umblatoarea" din spatele blocului (apa curenta nu exista in numeroase zone lipsite de canalizare).

- "Jos" bisericile. Prea multe!

- Cozi la orice s-ar fi „bagat” in magazine triste, cu rafturi aproape goale, la care sa se inghesuie „oamenii noi” cu pungi de plastic fluturandu-le goale in maini, specializati in asteptat „ceva” inca din zori de zi.

- Alimentatie „stiintifica” asigurata zilnic de fabricile de mancare la cazan, de unde romanii si-ar fi luat tainul in sufertase la ora pranzului, serviti pe banda rulanta.

- Femeile, obligate a deveni mame eroine in pofida dorintei lor. Moartea multor femei disperate, care si-ar fi facut intreruperi ilegale de sarcina cu mijloace primitive.

- Participari obligatorii la recoltarea „bucatelor” de pe ogoarele patriei si multe alte munci voluntar-obligatorii.

- Inscrieri si asteptat randul cu lunile pentru a cumpara un automobil Dacia sau un televizor color produs in tara cu tehnologie occidentala furata.

- „Dreptul” de a aplauda la semn toate hotararile de partid si de stat.

- Scrisorile si telefoanele cu exteriorul tarii cenzurate.

- „Fermoar la gura”, adica dreptul de a gandi una si de a spune alta, ca altfel...

- „Baieti cu ochi albastri” si colaboratori (turnatori) la tot pasul.

- Posibilitatea efectuarii de catre salariati a concediului de odihna anual prin unicul sindicat la mare si la munte, in hoteluri terne si cu mesele principale asigurate de cantine.

- Iluminat stradal anemic, lipsit de magazine luminoase si reclame. Viata de noapte redusa la minim. TVR1,  TVR2 si, poate, TVR3 doar cateva ore dupa-amiaza si seara devreme.

- Calatoriile in interes personal peste hotare nu se aproba (decat cu exceptiile cunoscute!).

- Telefonie mobila (numai cu aparate de productie autohtona, cu tehnologie occidentala furata) cu arie mica de acoperire si restrictii de utilizare.

- Acces limitat la calculatoare personale modeste (doar produse autohtone cu tehnologie occidentala furata).

- Multe altele care momentan ne scapa.

Ce NU ar fi avut voie romanii in acele conditii:

- Dreptul de a alege ce doresc si de a spune public ceea ce gandesc.

- Dreptul la libera circulatie in afara granitelor tarii si dreptul de a se stabili unde doresc in tara sau in afara ei.

- Acces la Internet (interzis sau extrem de limitat si numai in conditii de grup supravegheat in localuri specializate).

- Accesul la folosirea imprimantelor in afara serviciului (a nu se uita obligatia anuala pe care o aveam de a comunica la Militie caracterele masinilor de scris!).

- Liber la sex protejat.

- Nimic din ceea ce nu s-a mentionat inca.


NU CREDETI CA ESTE SUFICIENT PENTRU CEI CU MEMORIE SCURTA SAU AMNEZICI, CARE DECLARA CA ERA MAI BINE ATUNCI??? 

marți, 16 aprilie 2019


* Nu rămâne piatră pe piatră

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



Nu rămâne piatră pe piatră

Ciprian Mihali

Nu trece o zi să nu constatăm atacul juntei conduse de Liviu Dragnea împotriva României. Însoțit la Înalta Curte de interlopi și de clanuri de infractori, protejat de fosta Securitate în haine de jandarmi, Dragnea și camarila lui instituie un nou model de putere în societate, mult mai asemănător cu regimurile oligarhic-militarizate din America de Sud decât cu vreun comunism sau totalitarism de inspirație europeană.
Prin ce se caracterizează acest model de putere?
- un stat complet capturat de o minoritate organizată în aparență ca un partid politic, dar acționând ca o mafie;
- un parlament și un președinte reduși la statutul de piese de decor;
- un corp de funcționari publici fidelizat prin salarii uriașe și nemeritate;
 - controlul teritorial complet, până la primarul, polițistul sau preotul din cel mai îndepărtat cătun al țării;
- o societate civilă terorizată de dosare, amenzi uriașe și înscenări;
- o economie dominată de o oligarhie foarte bogată, controlând discreționar resursele financiare și naturale, precum și importurile și exporturile țării;
- o populație majoritară sărăcită, supusă și dependentă în mare măsură de ajutoare sociale;
-  o diasporă vocală, dar neputincioasă;
- un sistem bancar suprareglementat, lăsat să performeze pentru profit, cu condiția ca o parte a lui să fie transferată oligarhiei;

- o justiție adusă sub controlul strict al puterii, cu judecători lipsiți de independență și cu procurori supuși prin dosare și șantaje;                                     - o legislație masivă, schimbătoare și inoperantă;
- o educație și o sănătate demne de țări precum Guatemala, Honduras sau Nicaragua;
- universități politizate, cu rectori agreați de putere;
- o infrastructură minimală și menținută în stare proastă, pentru a împiedica o mobilitate masivă și incontrolabilă;
- o diplomație cu călușul în gură, accesibilă sub formă de recompense și sinecuri.
Furia cu care această juntă se năpustește zi după zi asupra justiției și asupra economiei, precum și ignorarea disprețuitoare a tot ce înseamnă apartenența noastră la Uniunea europeană dovedesc cu vârf și îndesat că nu ne mai aflăm într-o configurație europeană caracterizată politic de democrație și stat de drept.
Însuși statutul nostru de stat membru al UE e pus serios în discuție și dacă nimic nu se schimbă miraculos ori prin mobilizare masivă în următoarele luni, mafiotizarea României, transformarea ei în proprietatea privată a unei rețele politico-economico-mediatice, va intra pe un drum ireversibil pentru multe decenii de acum înainte. Trebuie să fim conștienți, lucizi și pregătiți pentru ce ne așteaptă: a vota e mai necesar ca oricând dar, parcă, și mai insuficient ca oricând.

[Preluat din Facebook]