duminică, 22 septembrie 2019


* Nu e vina ta ca esti bogat. Dar... *


VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



Nu e vina ta ca esti bogat. Dar...
Cosmin Vlahopol 
La bancomat. Nu se misca randul. Privesc mai in fata, peste doi oameni. Vad un domn in varsta, ajutat de un functionar al bancii. Se indeparteaza amandoi, el descumpanit...Inainte de a-mi veni randul la bancomat, se apropie din nou cu cardul in mana. Isi taraie greu un picior. "Va rog sa ma lasati putin, stiam ca mai am 15 lei, dar am doar 10 lei. Trebuie totusi sa-i scot, sa am cu ce ajunge acasa!" Privirea ii este demna, imbracat curat. Departe de el gandul de a cersi, e pur si simplu...situatia in care se afla acum, pana la urmatoarea pensie.
O multime de aer imi imparte pieptul in doua. Cum sa fac? Ma prefac grabit, ii intind 10 lei si il rog sa accepte asa, de data asta, pentru ca timpul cat sta el la bancomat...imi trebuie mie. Intinde mana, ia banii, dupa care isi da seama ce a facut si protesteaza. Nu vrea sa cerseasca! Ma doare si mai tare. Il rog frumos sa ma lase sa-l ajut, ii explic ca e bucuria mea sa-i dau acesti 10 lei, Isi da seama ca nu am vrut sa-l jignesc, accepta. Pleaca, in spatele meu un alt tanar avea banii pregatiti. Ne bucuram impreuna ca i-a acceptat pe ai mei. Era pregatit sa ii ofere pe ai sai daca nu as fi facut eu acest gest.
Azi, la Lidl, un domn asaza cu grija 6 produse pe banda. La casa, il vad incordat, urmarind cu mare atentie scanarea, totalul. Avea niste supa de taitei instant, orez, morcov. Ce e mai ieftin si mai mult. Cand i se comunica suma de plata, scoate banii gata pregatiti, cu un tremur al mainii. Avea de plata 11,80 lei, iar banii din mana sa insumau 12,21 lei. Stia aproape exact cat insumau podusele si ar fi foat o reala problema sa fi fost mai mult, la nivel de banuti.
Imaginea unor batrani demni, dar batjocoriti este frecventa in aceasta tara. Nu exista nici macar scuza bauturii, a lenei. Sunt oameni frumosi, care au muncit o viata, dar pentru care pensia inseamna saracie.
Nu e nevoie sa mergi mai departe de locul in care te afli pentru a descoperi ocazii in care sa fii...OM. Mi se face brusc rusine de toate cosurile pline fara masura, fara calcule. De excese, mofturi, branduri, parfumuri, creme, optionale pe masina, esarfe, excursii, stele pe hoteluri, scofeturi, restaurante, specialitati. Ma simt atat de murdar si josnic, excesiv de bogat pentru saracii lumii acesteia. E o senzatie viscerala de durere, o mila care taie pe dinauntru. Si o vina, ca si cum toti banii lumii ar sta intr-o minge. Cu cat bogatii devin mai bogati, cu atat saracii devin mai lipsiti. Asa o fi?
Avem datoria sa fim atenti si sa daruim. Saracia inseamna depresie. Un gest poate aduce lumina, o umbra de atentie poate amana sfarsitul. Supa lui instant de 2 lei se confrunta in mod direct cu ciorba ta de la restaurant, de 20 lei. Se privesc, una searbada si bolnava, cealalta bulbucandu-se de grasime, jucausa cu focaccia, smantana si ardei.
Nu e vina ta ca esti bogat. Dar e vina ta daca el ramane flamand, cand saracia lui a trecut pe sub lumina ochilor tai satui.
[Preluare de pe Facebook]

vineri, 20 septembrie 2019


* Jurnal de campanie (I) *

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



Jurnal de campanie (I)

Ciprian Apetrei

Paleologu își dedica candidatura unei generatii de deținuți politici. Cel care l-a propus, eternul Basescu, primește o sentința de colaborare cu Securitatea.
Dan Barna își lansează campania cu un nou atac la Iohannis. Care a fost "pompier". Adică, știți voi, cineva care intervine foarte rapid și la orice ora. Fix Iohannis, care era, pana ieri, "absent", cf aceluiași domn Barna.
Iohannis preia critica și răspunde cu o gluma. Rapid. În aceiași zi. Zâmbind. Zice ca a fost "pompier atomic" chiar. Președintele își lansează calm candidatura, amintind ca singurul dușman veritabil este PSD-ul.
Liviu Plesoianu nu mai candidează. Poporul care îl iubea și primul în sondaje îl vota, sa semneze nu s-a deranjat. Așa sunt patrioții, suferă de nerecunoasterea masselor.
Viorel Catarama nu mai candidează nici el. Pe motiv de semnături false, BEC i-a refuzat înscrierea.
Dancila si-a lansat campania cu specialitatea casei: decât niste greșeli de exprimare care arata niște vicii mari de gândire. Orice om i-e frica când vorbește.
A reapărut zvonul ca ar fi vrut Kovesi sa candideze la președinție. Și pentru asta a sprijinit-o Iohannis pentru funcția de procuror european, ca sa scape de ea. Cei care au relansat zvonul sunt cei care spuneau, pana ieri, ca președintele nu a ajutat-o cu nimic.
Lupta este de-abia la început.

[Preluare de pe Facebook]

marți, 17 septembrie 2019


* OGLINDĂ, OGLINJOARĂ, CARE-I ĂL MAI FRAIER DIN ŢARĂ? *


VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



OGLINDĂ, OGLINJOARĂ, CARE-I ĂL MAI FRAIER DIN ŢARĂ?

 

Alexandru Ghillis



Mă uit acasă în oglindă şi nu mi se pare că îl văd acolo pe ăl mai fraier din ţară şi nici măcar pe un barosan. Atunci, de ce naiba m-a oprit pe stradă tânărul ăla cu creastă, rugându-mă că,  poate, îl sponsorizez cu un leu-doi, că i-a venit o idee şi are mare nevoie? Da’ domnul acela în vârstă, cu barba îngrijită, curat îmbrăcat, care m-a întrebat politicos dacă sunt dispus să-l ascult două minute? Ori femeia aceea simplă, care îmi tot arată, de cate ori trec pe lângă ea, o reţetă electronică medicală, peste care – într-o zi – m-am uitat cu atenţie şi era de anul trecut? Dar tipul între două vârste, cu bărbiţă, care mă fixa pătrunzător, ţinând la piept un carton pe care scria că este regizor de televiziune ajuns la ananghie? Pe ăsta nu l-am mai întâlnit de ceva timp, după ce a apărut într-un reportaj de televiziune şi din care reieşea că dracu’ nu era deloc aşa de negru cum îl zugrăvea individul, pentru a înduioşa sufletele slabe.  Nu o mai văd nici pe fetiţa tuciurie care cerea bani în faţa unui complex alimentar din zonă, căreia i-am descoperit şi părinţii, tineri amândoi, care o supravegheau de pe o bancă, ascunşi în spatele unor boscheţi. Dar ce s-a mai întâmplat oare cu tânărul necalificat pe lângă care treceam aproape zilnic verile trecute şi care, plecat umil, ţinea un carton pe care scria „caut de muncă”, deşi în jur erau blocuri aflate în lucrări de reabilitare?  Sau, de pe aceeaşi stradă, ce-o fi cu tânărul cerşetor îmbrăţişat cu unu-doi sau trei câini, cunoscut în zonă de vreo doi ani şi care lăsa mizerie pe trotuar după ce pleca? Posibil să-şi fi pierdut temporar „locul de muncă” în urma apariţiei fericite într-o emisiune TV la Măruţă, de unde sufletele caritabile au fost îndrumate călduros cu bani şi alimente spre domiciliul „invitatului”, dar, a rugat acesta, nu cumva înainte de ora zece dimineaţa, fiindcă până atunci dorm cu toţii: el, fraţii mai mici, mama lor (femeie pe la patruzeci de ani) şi câinele!!!

Dar tot am căzut recent de fraier, într-un moment de rătăcire, obligat acum să recunosc că am dat peste un profesionist abil, în faţa căruia m-am  pierdut! Prin preajma Gării de Nord, m-am pomenit cu el, oprit în faţa mea şi a soţiei. Îmi zâmbea un tânăr smead, ce ţinea un copilaş de mânuţă. Se mira că nu-l recunoscusem. Că el era la poarta patru. Ce poartă patru, mă gândeam în sinea mea!? Lucrasem în mai multe locuri de-a-lungul timpului. Acum el zice că este portar tot acolo. De jenă, nu-l întreb unde, să nu mă creadă idiot. Îmi spune că a fost cu fetiţa la medic şi trebuie să-i ia nişte doctorii.O văd pe soţia mea că-i intinde o hârtie de 10 lei. „Sărumâna coniţă, da’ mă costă la vreo sută cincizeci de mii”. O văd iar pe soţie că mai scoate o hârtie de 5 lei. În sfârşit, ne-am despărţit de individ. „Eşti nebună? De ce i-ai dat atât?”. „Păi, nu-l cunoşti?”. „Nu-l cunosc, dom’le!” şi, de atunci, nu-mi pot ierta că am fost traşi aşa de uşor pe sfoară!

* Când vor, băieţii de cartier pot fi şi domni *


VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



Când vor, băieţii de cartier pot fi şi domni


Ivanna Ravac

Am locuit în Pantelimon opt ani de zile. Când m-am mutat acolo, m-a întâmpinat gașca de spărgători de semințe a cartierului - niște matahale cu maieul suflecat deasupra burții, care se strângeau seară de seară la scara mea să asculte manele pe telefon și să fluiere gagicile care treceau pe stradă.
Prima dată când am trecut printre ei ca să ajung acasă, au mârâit puțin, nemulțumiți că-i fac să se mute din loc. Mi-am cerut scuze. A doua oară când m-au văzut au făcut mișto de bocancii mei și m-au întrebat dacă le fac și lor un masaj cu lanțul. A treia oară m-au invitat să stau cu ei „mai la o bere, mai la un Salam”. Sau „salam”, că încă nu știu dacă se refereau la muzică sau chiar aveau mezeluri prin buzunare. Am mulțumit și am refuzat politicos, motivând că am de învățat.
După ce s-au obișnuit cu mine, am devenit Vecina. Izbucneau în urale de fiecare dată când mă vedeau și mutau singuri cutiile de bere din calea mea, „ca să treacă Vecina, că nu vezi că are șenilele alea-n picioare, n-are loc să calce”. Când îi vedeam că joacă barbut, mă opream câteva secunde până dădeau cu zarul, ca să „nu le tai norocul” (da, știu să joc barbut, știu superstițiile legate de barbut, nu întrebați). Iarna, când mutau locul de ședință la non-stopul de vizavi și mă mai prindeau când mergeam să-mi iau țigări, nu se lăsau până nu convingeau vânzătoarea să-mi dea ceva dulce. „Dă-i, fă, o ciocolată la domnișoara, nu d-aia, că e proastă, dă-i un Baunti, că e fată fină, hai, pune la mine pă caiet!”.
Când mai venea câte unul nou în gașcă și îl vedeau că se pregătește să se ia de mine, îl puneau la punct imediat. „Las-o, bă, Chirane, pă Vecina în pace, că e dă salon”. Cred că nu exista compliment mai mare pe care să-l poți primi din partea lor. Eram „dă salon”.
Nu m-au atins nici măcar cu un deget, niciodată.
Acum câteva luni, m-am mutat în Rahova. Când mă trezesc, mă duc la o shaormerie de pe stradă să-mi iau cafea. Shaormarul e un văr un pic mai elevat de-al băieților din Pantelimon, în sensul că are mereu un cornet de ziar în care scuipă cojile de la semințe, nu le dă pur și simplu pe jos. De când m-a văzut, am fost „prințesa” lui. „Hai, prințeso, să-ți dau și o shaormă. Face băiatu' cinste!”. De fiecare dată, în timp ce așteptăm să se facă cafeaua la aparat, îmi cântă „Tu ești femeia visurilor mele”. Mi-a promis că am o shaorma de la el „când vrea inimioara ta”, iar dacă mi se face cumva foame și nu e el prin preajmă, „zi dă Samir și să rezolvă!”. După ce s-a lămurit că nu mănânc shaorme, a început să mă tenteze cu baclavale. Apoi, a refuzat să-mi mai ia banii pe cafea. A înțeles că nu-i dau numărul de telefon, probabil știe că n-are nicio șansă, dar tot nu se lasă. Uneori, îmi mai compune pe loc câte-o manea, pe care mi-o cântă cu dedicație. „Când oi fi mai singureaaa/Tu de Samir nu uitaaaa/Că ești frumoasă ca o steaaaa”.
Pentru mine, oamenii ăștia vor rămâne întotdeauna niște domni. Domni din Cocălăreni, domni pentru nivelul lor de semințe, bere la scara blocului, manele și shaorme, dar totuși, domni. Așa cum sunt ei, needucați, crescuți cu găinile pe balcon, învățați cu zaruri și cu combinații, cred că în raport cu o femeie se plasează mai sus decât ăia care te invită la cafele și te înjură după ce-i refuzi, sau ăia frezați și aranjați din club care tăbară cu labele pe tine de parcă te-au câștigat la loz în plic. Sau la barbut!

Repet, PENTRU NIVELUL LOR, băieții ăștia bifează toate punctele curtării old-school: se oferă să facă cinste, te protejează și îți fac cadouri și serenade. Sigur, la mine și probabil la cele care mă citesc pe facebook nu funcționează, că suntem din lumi diferite față de ei. Dar eu tot apreciez. Și nu știu, în caz că știți vreo florăreasă drăguță sau ceva, spuneți-i să întrebe de Samir, că e „dă salon”. O să fie tare fericit! 

[Preluare de pe Facebook]

vineri, 13 septembrie 2019


* STAREA DE BINE *

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



STAREA DE BINE

Ciprian Mihali

În timp ce noi asistăm tot mai pasivi la circul degradant pe care ni-l oferă puterile din România, lumea merge înainte. Opinia publică este sufocată de non-știri, accidente de mașină, accidente de muncă, accidente de vorbire – o țară semănând tot mai mult cu peisajul de după un accident, înconjurată de banda galbenă a poliției.
În tot acest răstimp, ne decuplăm pe zi ce trece de lumea mare din jur, ne retragem din ea și absentăm sistematic de la orice dezbatere, cu disprețul omului autosuficient care crede că lumea începe și se termină cu el. Tot spectacolul grotesc ne face neînsemnați și neinteresanți pentru restul lumii, iar faptul de a repeta niște versete din unele doctrine sau ideologii la modă nu ne aduce nici cu un pas mai aproape de lumea mare.
Cu câteva luni în urmă, Oana Bogdan vorbea într-o postare consacrată Zilei mediului despre nevoia de a integra în politicile publice „starea de bine”(*...). După ce tot mainstream-ul românesc a hăhăit gros ș a ironizat-o de la înălțimea propriei ignoranțe, ea a fost așezată acolo unde cred aceste doamne și acești domni că îi este locul: printre stângiștii radicali, de care trebuie să ne fie frică, pentru că, vezi Doamne, ar fi niște ciudați care vor să ne pervertească.
Dar ce să vezi? „Starea de bine” nu este nici opera sexomarxiștilor închipuiți de mintea îmbâcsită a unor mici vedete locale, nici invenția vreunor extratereștri. Ea este un concept elaborat și introdus în Agenda 2030 de către ONU în 2015, când a fost dată publicității lista celor 17 obiective ale dezvoltării durabile la nivel planetar în acest deceniu și jumătate în care trăim. Dintre acestea, obiectivul nr. 3 vorbește despre accesul la servicii medicale, despre dreptul la o bună sănătate și la... starea de bine (good health and well-being, bonne santé et bien être).
Desigur, nimic nu ne împiedică să credem că Națiunile Unite sunt vândute vreunei oculte care ne amenință identitatea strămoșească, dar până una-alta e mult mai rezonabil să spunem că toate organizațiile internaționale (de la ONU la Uniunea Europeană, de la UNESCO la FAO), toate guvernele marilor state ale lumii și-au aliniat politicile publice după aceste obiective. Marile instituții de cercetare, organismele interguvernamentale și-au stabilit planuri strategice pe 10 sau 15 ani conform felului în care pot să aplice și să răspundă cu rezultate măsurabile unora dintre aceste obiective. Ele vorbesc despre eradicarea sărăciei și a foamei, despre îmbunătățirea educației, despre energii noi și locuri de muncă decente, despre reducerea inegalităților și dezvoltarea durabilă a orașelor, despre climat, despre apă, despre resursele pământului, despre justiție și dreptate...
Cine dintre politicienii noștri vorbește însă despre așa ceva? Ce parte a sferei publice adăpostește vreo dezbatere despre obiectivele dezvoltării durabile și despre nevoia, despre urgența adoptării în România a unor strategii pe termen mediu și lung ca să dea o șansă la o viață mai bună generațiilor viitoare?
Cine dintre politicienii români are o viziune despre România anului 2030? Pentru care dintre actorii spațiului public românesc starea de bine este o preocupare civică și politică?
În acest moment, România nu ține pasul cu lumea de azi. Maimuța care sare din copac în copac prin București și zecile de polițiști alergând-o ne arată, cu destul de multă acuratețe, direcția în care ne îndreptăm și care e genul de probleme cu care ne confruntăm.

[Preluare de pe Facebook]

miercuri, 11 septembrie 2019


* Scrisoare lui Vasile Șerban *

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



Oana Ursache

Scrisoare lui Vasile Șerban,

blocat de australopiteci timp de o lună,
știi, eu am predat literatură comparată, mulți ani, asta fusese pasiunea mea, mi se părea literatura lumii atât de mare și literatura noastră atât de prăfuită și mică și fără vână în venă și lipsită de mesaj, erau anii 2000 și credeam că scăparea nu ne poate veni decât de la antici, eram fascinată de Adevăr și Libertate, citeam ca o apucată ca să înțeleg totul despre relativitatea adevărului și imposibilitatea libertății, mi se părea că având un corp, deja nu mai poți fi liber, nici dacă ești cocor, nici dacă ești delfin,
la toate astea mă gândeam eu în tinerețea mea de tânără profesoară ziua și ceva mi puțin tânără mamă seara,
până când am citit uluită Muștele lui Sartre, o revendicare a figurii cristice în Oreste, nefericitul frate al nefericitei Electra, cea chemată să comită matricidul, cea mai cumplită dintre crime, anulatoare de drept de a exista,
acolo, în Muștele lui Sartre am învățat eu ce este libertatea,
Oamenii sunt liberi! ăsta e secretul vieții de aici și vieții de apoi, oamenii nu știu cât de liberi sunt și trebuie să fie, târâie prin viață lanțuri imaginare, pe care le pun societatea, părinții, școala, și pe care ei CRED că le au,
tu știi, Serban Vasile cât de liberi sunt, de fapt, oamenii!
dragul meu Serban Vasile,
că nu știu cum să îți spun pentru că doar tu puteai să ai numele de familie sub formă de prenume, o să îți spun Vasile pentru că așa îl chema pe bunicul meu matern, Vasile Ursache, tâmplar format la Școala de Arte și Meserii, recita încă, la 80 de ani, poeme învățate în școala primară, om drept și integru, fusese în război până la Cotul Donului, apoi din toată arta și meseria a lucrat la Căile Ferate, punea traverse, el, cu mâinile alea cu care pe ”tejgheaua” de acasă făcea mobilierul pentru toată casa, pleca luni la 3 dimineață și se întorcea sâmbătă la 6 seara, iar când am intrat eu la Filologie mă întreba în fiecare an dacă l-am studiat pe Istrati, nu bre Tătaie, că noi studiem bre scriitori mari din literatura universală, iar dintre români numai pe ăia de top, era după revoluție și Tătaia aștepta de la profii de literatură din universități să îl predea pe Istrati cel interzis, așa încât, când a văzut că nu-i chip, în anul 3 s-o apucat să îmi povestească el despre Istrati, avea copiată Spovedania, cu scrisul lui de mână, scris prea mic, pentru mâna mare pe care o avea, pe caiete de matematică, avusese un amic o terfeloagă de carte, pe alocuri nici nu se mai puteau citi cuvintele așezate în colțuri, așa că Tătaia salvase cumva cartea aia și o scrisese pe caiete, pe care le ținuse în lădița de ceapă la fund, Spovedania lui Istrati mie mi-a mirosit a ceapă, am început apoi să citesc Chiralina și apoi a murit Tătaia, iar eu am făcut un doctorat recitindu-l pe Istrati,
dragă Vasile, Istrati m-a întors la literatura română, pe care încetul cu încetul am învățat să o iubesc, iar acum îi sunt, pe cât pot eu, ambasador, ambasadori suntem toți căpșunarii, în felul nostru, Tătaia și Istrati m-au întors cu fața la literatura din care veneam,
dragă Vasile, în literatura română se râde prea puțin
dragă Vasile, în literatura română nu există oameni liberi
de aceea te iubesc, pentru că, împreună cu o mână de alți scriitori români, mă faceți să râd, și râd ca la Moliere și plâng la final tot ca la Moliere, nu o să râd niciodată în altă limbă cum râd în limba mea
iar când scrierea ta mă face să râd și apoi să plâng, când toate scrierile tale au o morală aproape orientală, la care ajungi după ce râzi ținându-te cu mâna de burtă, când scrierea ta mă convinge cât de liberi suntem,
dragă Vasile, dă-mi voie să mă înclin, să îți mulțumesc că ai binevenit în Cartea Curvelor, care iată, cu ajutorul vostru se scrie, se tot scrie, întru schimbarea metehnelor mentalităților românești.
Elena, te rog mult să îi transmiți, dacă nu vede mesajul meu, că vă iubesc.

[Preluare de pe Facebook]

sâmbătă, 7 septembrie 2019


* EXPLOATAREA SUFERINTEI *

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



EXPLOATAREA SUFERINŢEI

Mandoc Florentina Isabella

Exploatarea emotiilor in media, marketing, politica, este poveste veche, o stim, desi ar fi bine sa avem si tehnici autoaparare impotriva manipularii ca parte a procesului educational.
Dar EXPLOATAREA SUFERINTEI este absolut inacceptabila, in orice mediu sau sub orice forma si nu ar trebui sa fie permisa in niciun fel de circumstanta!
Nu am urmarit la tv azi, dar am citit aici ca s-a transmis in direct momentul in care mama Luizei a aflat vestea si concluzii ale anchetei. Filmata prin gard!!! Va rog sa ma corectati daca gresesc.
Aceasta situatie este extrem de GRAVA!
- mass media nu ar trebui sub nicio forma sa faca asa ceva. In primul rand exista un cod al demnitatii umane, indiferent ca este scris ori nu in codul deontologic formal. O limita minima a decentei si a respectului fata de ALTA FIINTA UMANA. Prin transmiterea unei astfel de stiri persoana aflata in suferinta imensa este grav DEZUMANIZATA, transformata in produs de vanzare si instrument de rating. Aceasta limita a decentei NU poate fi depasita in niciun fel de caz, este o intruziune si un abuz grav. In al doilea rand, mass media are impact educational si transmite printr-un astfel de gest mesaje implicite legate de un sistem de valori total pervertit! Simplul fapt ca se poate face si se face asa ceva spune multe, multora, in special adolescentilor, tinerilor, dar nu numai ...
- un indicator foarte important este audienta unei astfel de transmisiuni. Este un indicator cu enorme implicatii. Pentru ca televiziunea transmite (fapta grava nr.1) dar audienta exista (milioanele de fapte grave nr.2). Daca toti oamenii aflati in fata televizorului pentru a urmari stirile, vazand ca transmisiunea se indreapta catre asa ceva, ar fi INCHIS sau ar fi schimbat imediat canalul, pastrand pentru cateva minute un moment de respect, o liniste, o tacere, vis-a-vis de niste oameni aflati intr-o cumplita suferinta, atunci si televiziunile ar intelege ceva din acest mesaj. Tacerea, absenta ratingului intr-un astfel de moment ar fi putut sa fie asurzitoare. Ar fi insemnat ceva. Ceva foarte important.
Nu stiu cat de clar as putea sa spun sau de cate ori sa spun: EXPLOATAREA SUFERINTEI UMANE NU ESTE PERMISA IN ABSOLUT NICIO CIRCUMSTANTA.

[Preluare de pe Facebook]