* Conditiile de spitalizare la stat ar fi mai bune daca...

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

CONDITIILE DE SPITALIZARE LA STAT AR FI MAI BUNE DACA...

Alexandru Ghillis

Eh, aici e aici! Am învăţat de mici că Atotputernicul dăruieşte din dragostea Sa, însă oamenii trebuie să-L ajute cu forţe proprii, pentru a merita afecţiunea Lui! Sunt multe de spus despre ce ar trebui făcut în favoarea sănătăţii populaţiei, aparent fiind toate mărunt tocate, aproape până la saţietate, de o bună bucată de vreme.

Dacă, pe bună dreptate, se aruncă numeroase şi reale atenţionări asupra factorilor politici diriguitori şi a celor răspunzători de decizie (sau indecizie?) managerială, a insuficienţei sau lipsei multora dintre echipamentele ori materialele esenţiale pentru tratamente curente şi îngrijiri post-operatorii, a unor neglijenţe la întreţinere, intenţionate ori ba, în detrimentul gradului de confort normal al cazării spitaliceşti – generând automat mica corupţie locală – constatăm de ani buni, nu fără mirare, că prea puţin se îndreaptă degetul acuzator şi asupra altor aspecte de mare importanţă: convieţuirea civilizată a pacienţilor spitalizaţi şi respectarea disciplinei şi ordinii, care ar trebui să existe în aceste instituţii.     

Consultând o statistică mai amplă, găsim că în România populaţia consumă anual, în medie, un tub de pastă de dinţi şi două săpunuri. Deprimantă estimarea, dar să nu uităm că ţara nu înseamnă numai centrele sale urbane cu un confort locativ adaptat, pe cât posibil, secolului în care trăim. Există încă o Românie profundă, cu zone aproape izolate, în parte lipsită de canalizare şi apă curentă, chiar şi de electricitate, iar în peste 50% dintre localităţile rurale, toaletele (elegant fiind spus) se află dosite în fundul curţilor.

Ei, bine! Pacienţii internaţi în spitalele de Stat provin din toate colţurile ţării, din oricare dintre localităţile acesteia, mari, mici sau minuscule. Astfel că, adaptarea la o convieţuire comună temporară, în relativul confort urban spitalicesc, diferă în funcţie de indivizii implicaţi şi de condiţiile oferite lor de stabilimentul de sănătate în care se află.

Numai ca urmare a deficienţei manageriale, dezordinii şi indisciplinei poate fi explicată proliferarea infecţiilor nosocomiale, cu efecte letale în unele spitale de Stat. Paciente în pijamale, halate şi papuci (cu precădere din maternităţi), personal mediu sanitar şi, uneori, chiar medical,  în uniforme „sterile” de spital, sunt văzuţi adeseori bântuind cu sacoşe prin magazinele alimentare din apropierea unor spitale, după care, desigur, se reîntorc lejer cu toţii în spital. Pacienţi în pijama şi papuci, nu prea mulţi totuşi, pot fi văzuţi uneori, vara, fumând în stradă, pe trotuar, în faţa spitalului sau în curtea acestuia. Bineînţeles, că revin apoi în saloanele din care au ieşit. Este strict interzis, prin lege, fumatul în interiorul spitalelor, dar sunt destule încăperi ale acestora de unde mai răzbate pe sub uşi mirosul fumului de ţigări. Ca o paranteză, apropo de tutun şi de fumat, trebuie repetat şi accentuat – deşi multora nu le va fi pe plac – că obiceiul de a fuma, aparent normal,  inofensiv şi relaxant, pleacă iniţial de la una sau mai multe ţigări, ajungându-se repede la dependenţă şi la creşterea nevoii numărului de ţigări fumate zilnic, ceea ce face ca tutunul destinat consumului să fie considerat – şi este, neoficial, considerat – unul dintre cele mai periculoase droguri, fiind ieftin şi uşor accesibil oriunde, oricui şi la orice vârstă. Din păcate, obiceiul de a consuma acest drog letal cu bătaie lungă este adânc înrădăcinat de secole în milioane de oameni de pretutindeni, din toate categoriile sociale, cum s-ar spune „de la vlădică la opincă” şi, ca atare, nu poate fi complet interzis.

Nu mai revenim detaliat asupra scenelor cu vizitatori veniţi direct din stradă, să-i vadă pe cei dragi internaţi în spital, şi-i găsim imediat în saloane, aşezaţi roată pe paturile dimprejur. Ba, îi mai aduc bolnavului şi borcane cu „mâncare bună de acasa” (că mâncarea insipidă, de regim, din spital nu-i place!). Să reamintim pe scurt şi de neglijenţe administrative, mai rar sau mai des întâlnite, printre care destule wc-uri şi băi comune, pestilenţiale, ajunse aproape de nefolosit; utilizarea (accidentală?) a aceluiaşi mop întrebuinţat la toalete, pentru a spăla în grabă pardoseala  coridorului de pe etaj, etc., etc. Toate aspectele negative mai sus-pomenite, ca şi altele nemenţionate acum, pot fi surse sigure ale producerii  mediului septic, periculos pentru pacienţi, ale acelor infecţii de spital, aşa-numitele infecţii nosocomiale.

În câteva saloane ale unui cunoscut spital de Stat bucureştean am văzut  odată, lipite pe dosul uşilor, mici afişe xeroxate adresate pacienţilor, cu următorul conţinut (redau aproximativ): „Vă rugăm să nu mai consumaţi alimente în salon. Sala de mese vă stă la dispoziţie!”; „Vă rugăm să folosiţi în mod civilizat instalaţiile sanitare. Nu vă urcaţi cu picioarele pe scaunul de toaletă şi apăsaţi clapeta rezervorului, pentru a trage apa după folosire!” sau „Vă rugăm ca, înainte de consultaţii sau de operaţie, să folosiţi duşurile pentru a vă spăla!”. Oare, de ce?

(Publicat in www.evz.ro – 2018) Republicat in 2018 pe blogul personal www.jurnalism-independent.blogspot.ro .  

* Mulţi patrioţi de operetă în România de azi. Cum văd ei viitorul ţării?

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Mulţi patrioţi de operetă în România de azi. Cum văd ei viitorul ţării?

Alexandru Ghillis

Să fim realişti! Pe Terra, istoria omenirii a fost, este şi va fi ciclică, deoarece lumea pământeană se află într-un continuu proces de reaşezare. În decursul vremurilor, au urmat civilizaţii după civilizaţii, iar fenomenele migraţiei/imigraţiei, care ne îngrijorează azi pe noi, europenii, sunt de neînlăturat. E urmarea regresului demografic treptat şi continuu al rasei albe, manifestat prin natalitatea ei redusă. Golurile create se umplu progresiv de către alte rase, cu capacităţi de reproducere net superioare. Ceea ce conduce inevitabil, conform multor previziuni autorizate, printre care şi aceea a regretatului istoric şi profesor universitar Neagu Djuvara, la concluzia că, în secolele ce urmează, Europa va fi „cafea cu lapte”. Adică metisă, asemenea Braziliei de astăzi. Nici măcar S.U.A. nu pot opri acest proces ireversibil, în pofida oricăror măsuri discutabile, luate în trecut sau în prezent.

Ca atare, contracararea situaţiei actuale, care îngrijorează mulţi europeni, printre care şi pe noi, românii, nu trebuie să se bazeze pe replici de forţă, care abia că ar escalada tensiunile existente – eliminând din discuţie terorismul – şi nu ar rezolva nimic. Cu o situaţie oarecum similară celei actuale din centrul şi Vestul Europei, dar mult atenuată, s-a confruntat lent şi România pe la mijlocul veacului al XIX-lea, după eliberarea ţiganilor din robie. Ca o paranteză, pentru cine încă nu ştie, în ţările române exista în acele timpuri robie pentru ţigani, aşa cum în Statele Unite era sclavie pentru negri. Însă şi noi şi americanii am prefera să uităm acest trecut.

Dar să vorbim despre România. În ceva mai mult de un secol, ne place sau nu ne place, statutul său de stat naţional unitar se va schimba, având în vedere modificările demografice inerente, care au loc în momentul de faţă şi pe care noi, dar mai ales autorităţile, le neglijăm cu bună ştiinţă, gândindu-ne probabil, cu oarece perversitate, că va fi problema celor ce ne vor urma. Pe scurt, mă refer la rata înaltă de natalitate a etniei rome, faţă de mult mai slaba rată de natalitate a românilor. Subliniez: Conform unor studii neoficiale, chiar dacă părţile sus-nominalizate îşi vor păstra actualul raport între ratele lor de natalitate, în ceva mai mult de jumătate de secol etnia romă va începe să dea semne de dominanţă în România, în detrimentul actualei majorităţi. Cum va fi percepută şi respectată în viitor România, ca vechi stat european? Rămâne de văzut, dacă nu se întreprind încă din zilele noastre drastice măsuri benefice, pentru a ridica continuu standardele educative, socio-economice şi culturale ale acestei etnii atât de neglijate, nedeclarat şi nedrept socotită întotdeauna, de către o oarecare parte a majorităţii, ca fiind cetăţeni de categoria a doua. Neintegrată în totalitate în societate, o parte din etnia romă, cantonată mental încă în faza de feudalism târziu, este aşa-zis „protejată” sub o cupolă „regală” şi chiar sub aceea a unui „împărat” (ambele fiind demnităţi autoalese) şi se supune unor vechi legi interne ale comunităţii. Are şi reprezentare în Parlamentul României. Şi ce folos? Mare parte a etnicilor romi a rămas analfabetă sau foarte putin alfabetizată, trăind sub nivelul oficial de sărăcie, fiind asistată social şi apelând deseori la activităţi mărunte cu caracter ilegal. În contrast cu o mică parte a romilor, extrem de bogată, în principal din afaceri cu fier vechi sau, mai grav, din cerşetorie şi trafic de carne vie în ţările vest-europene, precum şi alte expediente atârnând primejdios la limita legii, mai mult sau mai putin cunoscute.  Ponderea infracţionalităţii şi a deţinuţilor aflaţi în penitenciare o formează, din nefericire, ţiganii sau romii, cum le place ţiganilor să li se spună după 1989. Se înţelege că posibilitatea unor astfel de personaje, neşcolite şi dubioase, de a fi încadrate ulterior într-un loc de muncă calificată, este aproape exclusă. Aceşti sărmani naivi, ca şi destui români, din păcate, sunt ameţiti cu promisiuni fără acoperire, doar pentru a umple bazinul electoral al stângii.

Totuşi, rod al ambiţiei proprii ori familiale, destule personalităţi actuale de etnie romă s-au ridicat printr-o educaţie superioară şi s-au integrat total societăţii româneşti, cele mai multe îmbrăţişând domenii artistice. Dar nu puţini dintre aceştia refuză să-şi mai recunoască apartenenţa la etnia din care provin. Atâta timp cât nu se vor gasi căi legale pentru a-i face pe romii neintegraţi social să înţeleagă că fără educaţie primară, medie sau superioară, copiii lor nu au nicio şansă să depăşească condiţia mizerabilă în care se zbat ei în prezent, ca adulţi, nu se va petrece nicio schimbare în viaţa lor ori între ei şi restul societăţii. De aceea, aici va trebui să intervină hotărâtor rolul statului şi al organizaţiilor societăţii civile, pentru a grăbi prin măsuri adecvate, energice, integrarea completă a ţiganilor în societate, accentul fiind pus pe educaţia tinerelor generaţii rome. Întâi de toate, ar trebui schimbată mentalitatea, a lor şi a noastră – a românilor – apoi renunţarea treptată la aspectele feudale ale tradiţiilor – care încă le guvernează viaţa – şi integrarea lor deplină în societatea democratică, pentru a se simţi cu adevărat cetăţeni egali ai ţării. Fără îndeplinirea, pas cu pas, a unor astfel de condiţii strict necesare, glasul României în corul naţiunilor reunite ale viitoarei Europe va fi, cu siguranţă, incert.