Jurnalism independent. Scrie liber despre orice!

* Travaliu de groaza cu happy end

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Travaliu de groază cu happy end

Alexandru Ghillis

Dimineaţa, devreme, tânăra soţie a simţit că i se apropie „durerile facerii” şi, în grabă, au plecat amândoi spre maternitatea aflată nu departe de casă. Aici a fost preluată de personalul din tură, de la care au aflat cu surprindere că lipsea tocmai medicul cu care „stabiliseră” anterior asistenţa naşterii. Nu ştia nimeni precis, pe atunci, cine urma să vadă lumina zilei: un băiat sau o fată? Şi nici cât de sănătos putea fi viitorul nou-născut! Singurul aparat ecograf din spital zăcea nefolosit în cabinetul profesorului. Aşa erau vremurile. Incredibile!

Au dus-o într-un salon şi au uitat-o acolo ore bune într-un pat. Fătul începuse să se agite şi ea să sângereze mai tare, în timp ce tensiunea puternică îi spărgea tâmplele. Cu voce slabă, a strigat după ajutor. Au venit două moaşe dolofane. „Ce strigi, vaco? Screme-te, ca să naşti normal! Vreţi toate cezariană, ai?... Naşte normal, că de f.... ţi-a plăcut!”. Una dintre femei i s-a urcat călare pe burtă. „Screme-te, fă!”. Hemoragia se înteţise. Atunci a intrat în salon o doctoriţă. „Staţi asa! Ce-i faceţi?”. S-a aplecat asupra suferindei, i-a palpat usor abdomenul şi, după un timp, a decretat scurt, ca pentru ea, „E placenta previa. Trebuie mutată urgent de aici” şi a plecat repede. Au mutat-o într-un alt salon mai luminos. Copilul se zbătea în zadar să iasă şi nu se putea, ea simţea că se sfârşeşte, hemoragia pulsa abundentă. Aici a venit un doctor, care i-a spus discret să nu le mai lase „pe căţelele alea” să se apropie de ea. „Astea vor să te facă să naşti natural. Aşa au sarcină! Nu le lua în seamă!”. „Domnu’ doctor, eu simt că o sa mor”. „Nu. Ai rabdare. Se rezolvă!”. A examinat-o atent, a realizat ce se întampla şi a iesit val-vârtej din salon.  

După câtva timp, a fost transportată în sala de naşteri. Lumina puternică şi durerea din abdomen nu o lăsau să-şi mai ţină ochii deschişi. Auzea ca prin vis toate discuţiile dintre doctori şi asistente. Nici nu ştie dacă a fost anesteziată ori nu. De altfel, asta nici nu mai avea atunci importanţă pentru ea. Principalul era că a auzit, fericită, scâncetele copilului. Nu ştie nici cât timp a trecut până când a auzit urări şi zgomote de pahare ciocnite. „Paşte fericit!”. Era noaptea Învierii. În sală a dat buzna şi bătrânul profesor, strigând tare „Vreau s-o văd şi eu pe femeia aia, pentru care am aprobat telefonic cezariana!... Altfel, mureai. Să ştii că ai avut placenta previa!”. Ceva mai târziu, a trezit-o din uşoara somnolenţă mirosul plăcut de mâncare al unei bucătărese, care i-a strigat la ureche „Ai un băiat mare şi sănătos. Să-ţi trăiască! Domnu’ doctor P. te-a salvat”.

Era ora 5 dimineaţa. Răsăritul primei zi de Paşte, când a sunat fixul şi o voce feminină, bine dispusă, i-a spus scurt soţului: ”Felicitări! Aveţi un băiat de patru kile şi...”. Victorieee!... Apoi, anii au trecut ca vântul, cu bune şi cu rele.

O dimineaţă însorită de aprilie 2016.  28 de ani. La mulţi ani, băiatule drag!