* ÎN APARENŢĂ, MĂMĂLIGA NU EXPLODEAZĂ!
VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!
E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com
Alexandru Ghillis
Mămăliga
explodează într-un
târziu,
însă
numai dacă îi
aprinde altcineva - din afară - fitilul!
Altfel, nu! Să ne
amintim de Decembrie ’89! Că aşa-i mămăliga
mioritică şi, ca
o dovadă în
plus, pot relata o întâmplare
aparent banală, ce
a avut loc, recent, într-un
autobuz de linie bucureştean.
Aici se poate explica pasivitatea turtoiului, prin lipsa efectivă de
spirit civic, care ne caracterizează şi care
se constată cu
nenumerate prilejuri, exasperându-ne.
Cu
mizeria transportului public bucureştean
ne-am cam obişnuit,
spunându-ne
ca e bine că funcţionează şi aşa.
Dar, ca atmosfera dintr-un autobuz întreg
să fie
irespirabilă din
cauza unui boschetar făcut
mangă, răpciugos
şi părând ieşit
din catacombe, sforăind
cu gura deschisă, aciuit
în
fundul vehiculului şi
care şi-a făcut
pe el toate nevoile, chiar acolo, pe loc, asta ar fi fost cu siguranţă un
motiv care să
aprindă
fitilul la mămăligă! Însă nu
s-a întâmplat
aşa
ceva. În
jurul lui s-a făcut
un gol pe o rază de vreo
doi metri şi
pasagerii s-au înghesuit
cuminţi şi muţi în jumătatea
din faţă a
autobuzului. Asta până când, abia
urcată, o doamnă
puternică nu a
mai putut răbda
mirosul pestilenţial răspândit în maşină şi a
luat ferm atitudine cetăţenească,
solicitând oprirea
autobuzului şi
evacuarea individului. Credeţi că a „ciripit”
careva ceva? Poate doar o femeie şoptea
de alături,
nemulţumită şi ea de
atmosfera sufocantă, iar
o alta a îngăimat
că să fie
lăsat în
pace, săracu’,
că-i un
om necăjit! În
rest, un ditamai autobuz de cetăţeni paşnici se
făcea că plouă. Suportau
cu stoicism tot calvarul. Doamna revoltată a
coborât nervoasă la
prima staţie şi s-a
adresat în uşă şoferului,
rugându-l
să ia măsurile
ce se cuvin. Aproape să plângă,
acesta s-a scuzat că nu
are ce face, că nu
vrea scandaluri şi că ştia că boschetarul
ăla i s-a
urcat în maşină de
la capăt, încă de
dimineaţă, ca
să se
adăpostească de
ploaie. Apoi, autobuzul şi-a reluat
traseul.
România a
fost un astfel de „autobuz” în cei
peste cincizeci de ani de comunism. Pasagerii, majoritatea cetăţenilor
ei, cu mici excepţii,
au acceptat supuşi
„binefacerile democraţiei
populare” şi,
mai târziu,
pe cele ale „iepocii de aur”. Între
timp, deşi au îndurat
regimuri comuniste ceva mai blânde, câţiva
vecini de la Vest au avut tăria bărbătească să se
opună, spunând NU,
apelând şi la
forţă, când a
curs şi sânge, atunci
când
s-a sărit
peste cal din partea autorităţilor
politice obediente Moscovei, în
detrimentul drepturilor cetăţeneşti.
Este adevărat,
că vorbim
de state de confesiune catolică,
unde Biserica nu a bătut
niciodată
palma cu Puterea totalitară. Asta, spre deosebire de noi, ortodocşii,
unde Biserica a procedat tocmai invers, aplicând laşa concepţie
neaoşă a
„capului plecat, pe care sabia nu-l taie” şi
vrea acum să ne
convingă că doar
aşa a
putut păstra
nealterată credinţa noastră strămoşească. Dar
ceilalţi, de
ce şi-au
putut-o păstra
necompromişi? La
noi, chiar ca la nimeni!
[Publicat
in EVZ si EVZ.RO in 2016, pe cand inca mai exista rubrica „Romania cititorilor”
- la care colaboram gratuit – si EVZ mai naviga netulburat pe centru]
N.A. – Credeti ca
situatia generala abordata in 2016 in textul de mai sus s-a schimbat azi prea
mult? Nu sesizez decat o usoara rabufnire recenta, dupa care urmeaza fasaieli
si bolboroseli. Nici macar miros!
