* TRADIŢII AUTOHTONE: ŞPRIŢUL ŞI FEMEIA *
Eşti atras(ă) de jurnalism şi încerci să scrii, dar încă n-ai unde să publici?
VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?
Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com
Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!
TRADIŢII AUTOHTONE: ŞPRIŢUL ŞI FEMEIA
7 noiembrie 2019
Refuz să scriu
despre politică zilele acestea. Mai bine scriu despre două coordonate ale
românului: șprițul și femeia.
Profesorul timişorean Mircea Bălan a scris
acum câţiva ani o carte excelentă: „Istoria beţiei la români”. O incursiune a
băuturii de la geto-daci şi voievozi, până la Creangă şi Eminescu, Coşbuc,
Caragiale şi Nichita Stănescu.
Autorul a ajuns la concluzia că beţia este o instituţie naţională. Beţia
aparţine acestui spaţiu, încă de la primii noştri strămoşi. Burebista a tăiat
viile, iar Raymond Billiard afirma, într-o carte publicată la Lyon în 1913, că
„în privinţa trecerii viţei-de-vie şi a culturii ei în Europa, majoritatea
izvoarelor pledează în favoarea tezei că ele s-au realizat prin mijlocirea
tracilor”. Da, românii cred în dictonul latinilor „in vino veritas”.
În „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către
fiul său Teodosie”, urmaşul era sfătuit să asculte opiniile oamenilor după ce
erau beţi, acestea fiind sincere.
Cronicarii sunt fără dubiu: la beţie, Ştefan cel Mare tăia destul de mulţi
care îi ieşeau în cale.
Dimitrie Cantemir scrie în „Descrierea Moldovei” că s-a făcut un concurs
pentru a vedea dacă moldovenii sau valahii sunt cei mai mari beţivi. Au băut la
Focşani pe pod, până ce valahul a căzut. Drept răsplată, Domnul l-a făcut
boier. Ce vremuri, ar spune oftând slujitorii lui Bachus.
Boierie luată pe beţie! Şi atunci, de ce să
te miri că oamenii îi spun cârciumii „parlamentul poporului”?
Nu mă miră avalanşa de curvăsăreală care acoperă subiecte cu adevărat
importante. Aşa au fost dintotdeauna românii: iubăreţi. Altfel nici nu aveam
legi date de domnitorul Nicolae Mavrocordat – „i se va tăia scârbavnicul
mădular, întru veşnica lui nefolosinţă” – sau chiar de Ştefan cel Mare, astăzi
şi Sfânt: „tăierea scârbavnicului mădular şi aruncarea lui la retze”.
Generaţii întregi de boieri munteni sau
moldoveni sunt destul de circumspecte în privinţa părinţilor, deşi oficial sunt
de sânge albastru.
Cea mai bună butadă în acest sens e cea privindu-l pe Mihail Kogălniceanu,
suspectat a fi copilul din flori al domnitorului Sturdza. Tânărul revoluţionar
a fost încarcerat chiar de presupusul său tată la Râşca, unde o ducea destul de
greu. Disperat, vornicul Ilie Kogălniceanu, tatăl în acte, s-a prezentat la
Sturdza: „Ce ne facem, Doamne, că ne moare copilul?!” A fost delir în Iaşi!
Ecaterina zisă Cocuţa îi subtilizează
corespondenţa soţului, caimacanul Nicolae Vogoride, din dragoste pentru
Alexandru Ioan Cuza.
Mihai Eminescu suferă o cădere psihică atunci când află că iubita lui,
Veronica Micle, a avut o aventură şi cu I.L. Caragiale.
Nici datele de naştere nu sunt precise dintr-
un singur motiv. Scăzând nouă luni, „prostimea” putea afla dacă boierii s-au
hârjonit sau nu în post. Şi era mare păcat!
Nu s-a schimbat nimic: adulter, poveşti de alcov, iubiri pe furiş!
Despărţiri zgomotoase, gesturi disperate, bârfe fără număr şi condamnări
ipocrite!
[https://www.facebook.com/tribunalibertatii/posts/122223939202376]
[https://www.facebook.com/tribunalibertatii/posts/122223939202376]
