luni, 21 mai 2018


* CÂND FACI PIPI CONTRA VÂNTULUI, RIŞTI SĂ TE STROPEŞTI. 
     STOP! CAUTĂ O ALTERNATIVĂ!

Ai talent jurnalistic?

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat absolut gratuit pe www.jurnalism-independent.blogspot.ro (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

CÂND FACI PIPI CONTRA VÂNTULUI, RIŞTI SĂ TE STROPEŞTI. STOP! 
CAUTĂ O ALTERNATIVĂ!

Alexandru Ghillis



Vezi tu, îmi zice camaradul de şuetă, iscodind gânditor iureşul străzii prin geamul cafenelei, memorezi -  mai mult ca sigur - că istoria reală a acestor plaiuri mioritice a înregistrat destule trădări, nu numai la vârf, care s-au petrecut de-a lungul vremurilor până în zilele noastre şi vor mai continua. Nevoiţi de diverse împrejurări geopolitice potrivnice, cel mai adesea, capii acestor meleaguri autohtone, alintat zise de basm, au adoptat şi ei strategii confortabile lor, ale navigării sigure prin timp, proptiţi şmechereşte cu fundul în „două luntri”. Multe şi nefericite alte tactici locale au mai fost, izvorâte probabil din nenorocitul concept perpetuat al „capului plecat, pe care sabia nu-l taie”. Şi unde am ajuns noi astăzi? Hai, dă un verdict!

Dau scurt pe gât restul de cafea şi mă uit prosteşte înspre zaţul rămas pe fundul ceştii. Nu-mi vine pe moment absolut nicio idee cât de cât mai deşteaptă, ca să ciripesc şi eu ceva. Uită-te la ăştia ai noştri, continuă amicul, cum se strofoacă de ambele părţi, întorcând pe toate feţele eventuale urmări ale unui demers politic intempestiv, neghiob. Păi, nici nu trebuie să iei la prea mulţi bani mărunţi aşa-zisa stare a zilei în UE-ul ăsta, ce se vrea cu două viteze, că te şi pufneşte râsul, amintindu-ţi într-un fel de fabula „Câinele şi căţelul”. Adică, ce avem noi aici, în Europa? Taman au rămas doi dulăi dolofani, puşi pe îngrăşat şi care trag sforile să fie ei cu moţ la butoane, în fruntea haitei; în rest, nişte căţelandri fotogenici şi câtiva căţeluşi vioi prin sud-estul continentului, care se gudură obedienţi. Şi iată ursul barosan, care-i pândeşte de la răsărit de soare pe toţi ăştia şi tare i-ar mai place lui să-i înghită pe rând, pentru a-şi mări bârlogul!  

Nasulia mare e că unor căţeluşi mai jucăuşi din haită, le-a venit (printre care şi nouă, românaşilor) să facă pipi contra vântului venit dinspre dulăi. Dar, se pare că noi ne-am stropit mai rău decât alţii şi, de aici, scandal nenică, cereri de demisii, riposte de doi lei şi tam-tam asigurat pentru presa în print şi online şi, mai ales, pentru televiziunile comerciale de ştiri, fidele aripilor baricadei politice româneşti. Acuma, dacă ne gândim bine, puţine şanse putem acorda solidarităţii haitei, fiindcă dacă luăm la puricat istoria, vedem că în decursul ei au existat numeroase dispute de idei şi teritoriale, trădări şi muşcături sângeroase între unii membri ai actualei haite, reunite în UE. Aşa că, băiatule, poţi să întrevezi doar slabe reuşite a unei riposte comune, adecvate, din partea UE, în caz că marele urs, flămând, ar deveni agresiv chiar cu unul dintre cei mai la îndemână dintre căţeluşii haitei. Adică cu noi, românii. De aceea, nu uita că adevăratul sprijin eficient, perfect interesat, dar şi camaraderesc în acelaşi timp, nu poate veni decât din partea unchiului Sam. De unchiul Sam se teme şi marele urs. Mormăie, dar nu se încumetă să ridice laba contra lui. Poate că, aparent, e o nebunie ceea ce cred eu că ar rezolva, pentru secole, actuala situaţie incertă a Europei, asigurând stabilitatea ei! După o nebunie frumoasă, de multe ori rămâne ceva bun. Nimic nu ar mai fi ca până azi! Cum adică? Nu ar depinde numai de noi, românii, eventuala schimbare geostrategică, ci mai degrabă, adică hotărâtor, ar depinde de unchiul Sam. Cum ar putea arăta statutul internaţional al României în viitorul apropiat, dacă - desigur că printr-un referendum – ajunge să fie declarată teritoriu american de peste mări ori, poate, chiar cel de-al 51-lea stat american, cu drepturi depline? Pentru totdeauna, va fi o nucă tare, a naibii de importantă în miezul Europei şi în coasta marelui urs, rămas cu botul pe labe. Ce zici, bătrâne?  

Rămân cu gura căscată... Bă, eşti nebun?!... Bă, eşti prost?!...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu