* Tara de pe Facebook
VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca
subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub
forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat
de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut
gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu
eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere
jurnalismului cu adevarat independent!
E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com
E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com
Ţara de pe Facebook
Alexandru Ghillis
Să mă
ierte maestrul Ion Cristoiu că subiectul ales de subsemnatul vine
ca o modestă – să
zicem - completare la imaginea ţării văzută de
domnia sa dincolo de Chitila. Îndrăznesc
să spun că, mai
mult ca sigur, vestitele simboluri ale pragmatismului democraţiei
americane, care au cucerit întreaga omenire, deci şi pe
români, indiferent de statutul lor
social, sunt blugii, Coca-Cola, fast-food-ul şi, în
mare măsură, „bombele”
acestor ultimi ani: internetul şi terminalele mobile, adică smartphone-ul
şi tableta, toate în
pofida faptului că aproape jumătate
din populaţia României încă
foloseşte la ţară „umblătoarea”
din fundul curţii (deh, dar asta ţine
puţin şi de
o mentalitate locală care, în
timp, va putea fi depăşită de
tinerii orientaţi spre o agricultură
performantă, prin introducerea canalizării şi a
apei curente în gospodăriile
rurale).
Mă refer acum, în principal, la răspândirea rapidă în rândul românilor, mai ales al celor
tineri, a noilor mijloace portabile de comunicare digitală, adevărate mini computere
conectate la internet. Le puteţi vedea, mai ales telefoanele inteligente, începând chiar de la copii
preşcolari şi până la o mulţime de oameni maturi.
Pe stradă, în magazine, în localuri, la piaţă şi în transportul public în comun remarci zilnic
nenumăraţi bărbaţi si femei din toate
categoriile sociale cu telefoanele la urechi sau tastându-le concentraţi minute interminabile. De multe ori,
observi câte un
grup mut de puştani
„socializând”cu căştile în urechi, captaţi fiecare de propriul mobil. Asta se întâmplă cu cei mai mulţi tineri şi în familie, acasă (îl vad aşa chiar şi pe
propriul fiu, când ne vizitează), aproape în orice activitate casnică, la masă, la toaletă, în pat şi,
probabil, mai puţin
sub duş sau în somn!!! Ţara e pe
Facebook!
Dacă generaţiile mai vechi, dintre
care unii deja pensionari, sunt obişnuite, cu unele excepţii, să
afle ştirile
curente - interne şi
internaţionale – doar
citind presa scrisă,
ascultând radioul
sau urmărind
canalele de televiziune, în
schimb, cu precădere
generaţiile născute după 1980 s-au adaptat
rapid la internet, care a devenit de-a dreptul indispensabil oricărei activităţi umane din zi sau
noapte, tinerii acordând
un interes oarecum ceva mai scăzut pentru mass media tipărită
şi chiar TV. Telefoanele
inteligente (smartphones), utilizate şi ca terminale mobile ce permit accesul liber de oriunde la internet
şi, deci, la reţelele de socializare online
precum Facebook, reprezintă
ultima revoluţie
informatică. În
ciuda faptului că
- asemenea computerelor personale, laptopurilor şi tabletelor – însingurează indivizii, dându-le o falsă impresie de socializare după ce îşi accesează de acasă sau din alt loc contul
personal pe Facebook (aşa
cum fac şi
politicienii noştri
de la vârf). Cu
toate acestea, reţelele
de socializare utilizate de tineret (şi nu numai), în special Facebook-ul, şi-au demonstrat nu de foarte multa vreme - şi în România - forţa lor extraordinară de a mobiliza online zeci
de mii de oameni tineri să
iasă în stradă şi să-şi facă vocal cunoscute doleanţele. Mişcare care, deşi supusă manipulărilor, a determinat atunci demiterea
unui guvern care a ajuns să
nemulţumească (tot asa cum se intampla in prezent). Vocea străzii pare foarte importantă pentru noi, populaţia! Dar pentru actualii guvernanţi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu