Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com
Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!
PRIORITATE ȘI PROGRAMĂRI
Constantin Cucu
În nobila zbatere a românului către prioritate, acea caracteristică individuală cu care ne naștem pe acest tărâm legendarogetodac există, în zilele noastre, o ingerință străină sufletului nostru. O găselniță, fără îndoială sorosistă, de natură a îngrădi sufletul liber al românului.
Programarea.
Practic românul care are treabă este silit de ocultă, tocmai el, cetățean în țara lui, țara în care termeni ca nesimțire, ordine și criterii sunt cuvinte goale de conținutul oprimant, acest român superlativ este silit ca, de exemplu, pentru un biet copnsult de endocrinologe, să urmeze procedura greoaie și mutilantă sufletește a programării.
Când este atât de mult mai ușor ca pur și simplu să vină, doctorul să golească interiorul cabinetului său de acei neaveniți care pozează în ”alți pacienți” după care să îl trateze așa cum trebuie – cu empatie, gratis, și prioritar.
Nu am nimic împotriva acestui străvechi fior getodac din structura concetățenilor mei deși, câteodată, intru într- o relație ușor antitetică cu această viziune. Atunci când trebuie să moderez boncăluitul nărăvaș al câte unuia care și-a stipulat programarea intrinsecă și de neamânat bătând cu fermitate în ușă.
Alteori surprind cetățeanul în altă ipostază la fel de deranjantă pentru mine. Respectiv aceea de a se fi programat totuși (până și cel mai aprig descendent al lui Dromikete concede uneori să se lase îmbrobodit în acest sens) programare urmată de nerespectarea acesteia.
Pentru că cealaltă față a caracterului prioritar al românului este și aceea de a se considera slobozit de implicațiile constrictive ale termenului de programare. De a nu accepta să fie cetluit de cătușele unei ore exacte când viața este atât de variabilă și posibilitățile de a o trăi infinite.
Îmi fac timp să mai sun dintre pacienții programați care nu vin. Nu că m-ar deranja în esență ca, pentru aceeași bani, să glisez tegumentul supraiacent peste cavernoși în perioada vacantată de spiritul liber al doamnei, dar mă gândesc uneori că, poate, nu ar fi fost absurd ca în acel slot orar să fi găsit loc un altul. Eventual vreunul programat peste 3 luni.
În esență acest perpetuum mobil al futilității, cu oameni care se programează peste 2 luni ca să nu vină, când s-ar fi putut programa azi, în locul celor programați acum 2 luni ca să nu vină, îmi repugnă deși, fără doar și poate, sunt parte a productivirății românești.
Am sunat azi o astfel de doamnă care, de acolo de unde era, alt oraș dacă am înțeles bine, mi-a confirmat ceea ce înțelesesem și singur cu 20 de minute mai înainte, că nu mai vine. Am plictisit-o pe doamna solicitându-i un punct de vedere despre o entitate fără valoare, respectiv pacientul căruia i-a luat locul cu programarea inutilă și abuzivă.
Dar în sinea mea am înțeles. Am înțeles că unui om cu sânge tricolor nu îi vii cu din astea, cu date de programare, atunci când catadicsește să se adreseze institutului. Că în sine programarea unei astfel de ființe este o ofensă pentru că încalcă grav legea priorității individuale. Și am mai înțeles că numai pămpălăii s-ar apuca să contramandeze o programare numai și numai pentru că nu mai pot ajunge.
Îmbătrânești = înveți.
(J: Preluare de pe Facebook)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu