Jurnalism independent. Scrie liber despre orice!

vineri, 12 octombrie 2018

* Nostalgia după naţional-comunismul ceauşist nu ocoleşte Facebook-ul

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Nostalgia după naţional-comunismul ceauşist nu ocoleşte Facebook-ul

Alexandru Ghillis

Odată cu rapida implementare globală a internetului şi a mijloacelor de comunicaţii mobile, au luat naştere şi aşa-numitele reţele de socializare online, printre care, cele mai cunoscute la noi sunt Facebook şi Twitter. Reţelele de socializare prezintă o mare atractivitate pentru majoritatea internauţilor, de la copii şi tineret, inclusiv la adulţi de orice vârstă. Astfel că acum absolut oricine are acces imediat la orice reţea de socializare online, pentru a-şi crea complet gratuit un cont de utilizator.

Uşurinţa de a penetra mediul virtual în eventualitatea creării de prozeliţi mai tineri, care „socializează” pe aceste reţele, mai cu seamă prin intermediul smartphone-urilor, nu scapă intenţiilor unor obscuri nostalgici ai regimului opresiv de dinainte de 1990, care se folosesc abil de posibilităţile oferite gratis. Ei pot fi umile rămăşiţe ale unor mărunţi profitori din eşaloanele inferioare ale vechiului regim, care încă mai tânjesc după ceea ce nu mai pot obţine acum, ca odinioară. Ori sunt doar simpli naivi facebook-işti din ultime generaţii, care, după părerea lor, se consideră nerealizaţi conform aspiraţiilor şi care, creduli, preiau perversele postări tendenţioase, redistribuindu-le în spaţiul virtual.

Prin faptul că imaginile foto şi montajele foto-video, însoţite de texte, au un impact direct şi mult mai puternic asupra privitorilor, decât simpla citire a unor articole, aşa s-ar putea explica opţiunea postărilor nostalgice pe Facebook, ale unor anumiţi utilizatori ai retelei. Aceştia prezintă imagini edulcorate, amintind de vechile gazete de perete sau de bombastica vechilor jurnale de actualităţi din cinematografe ori ale unicului canal tv oficial al vremii, ca să deplângă starea actuală a României care, chipurile, nu ne-ar mai aparţine, devenind o aşa-zisă biată colonie vândută capitaliştilor străini veroşi. În lipsa fostelor combinate industriale, devenite azi ruine, unde, conform bancului timpului, unii se prefăceau că muncesc şi alţii că-i plătesc, astăzi, doar vizităm supermarket-uri şi mall-uri strălucitoare, dar prea scumpe, încât bietul bugetar român de rând, văduvit pare-se şi de memorie (să fi uitat, atât de repede, de foamea, frigul şi întunericul suferite?!), s-ar alege doar cu privirea. Ca atare, postacii nostalgici concluzionează că numai vitregele condiţii actuale de viaţă au generat părăsirea ţării de circa patru milioane de cetăţeni români, în căutarea unei lumi mai bune. Cum naiba - te poţi gândi - tocmai către oneroşii capitalişti occidentali şi americani au hotărât bieţii românaşi să se îndrepte? Fariseii perverşi omit intenţionat să ne spună un adevăr dureros: dacă, prin absurd, înainte de 1989 s-ar fi deschis graniţele ţării, atunci ar fi părăsit buluc ţara mai mult de patru milioane de români, „călcându-se-n picioare”. Doar unii temerari au reuşit atunci s-o facă, oricum aventuros, iar alţii au ajuns în puşcării sau în cimitire.

* Fâsâieli cu rating în mass-media autohtone

Fâsâieli cu rating în mass-media autohtone

Alexandru Ghillis

Mă uitam în parc la câţiva porumbei ţanţoşi şi vrăbiuţe hoaţe care ţopăiau ciugulind bucăţelele de pâine aruncate în mijlocul lor. Porumbeii, aproape că nu apucau să prindă ceva, când, fulgerător, ţâşnea câte o vrabie ageră şi dispărea în zbor spre tufişuri cu o bucăţică de pâine în cioc.

Din păcate, cam aşa pare a fi viaţa şi pentru noi, oamenii, în lupta zilnică pentru existenţă! Când spun asta, mă refer acum şi la mass-media de la noi, care se chinuie, în felul lor, să facă rating, adică – mai pe româneşte – să aibă succes. Şi succesul pentru ei înseamnă să facă bani! Pe lângă tabloidele tv sau cele tipărite ori online, care oricum fac repede bani prin subiectele tratate, se concurează între ele şi unele televiziuni de ştiri, apelând, printre informaţii serioase de interes public şi la subterfugii de doi bani, anunţate sforăitor pe burtiere şi pasate de la o oră la alta, de la un moderator la altul, sub promisiuni tentante ca „Urmează”, „Imediat”, „Bombă”, „Exploziv”, „Halucinant”, etc. Aştepţi, ca fraierul, aşa-zisele dezvăluiri care se dovedesc a fi un mare fâs, fiind, de cele mai multe ori, reluări de fâsuri din alte zile, parfumate şi vândute iar ca prospături, pentru umplerea programului şi... pentru rating, bineînţeles! E vorba despre societăţi comerciale care trăiesc numai de pe urma succesului la publicul larg şi asta înseamnă atragerea contractelor de publicitate comercială. Deci, de bani. Nu blamaţi redactorii şi prezentatorii respectivi. Fac şi ei tot ce pot pentru propria existenţă.

Ce sunt, de fapt, aceste promise bombe de presă? Emanaţii în funcţie de interesele politice ale proprietarilor acelor staţii tv. De exemplu, baloane de săpun sunt de obicei ştirile alarmiste, care prognozează adevărate calamităţi meteorologice ce vor afecta în câteva zile locuitorii ţării, după care constatăm cu toţii că nu s-a întâmplat chiar ceva prin care să nu mai fi trecut noi fără mari probleme; mai grav este când se aduce vorba despre cutremure catastrofale de prin alte părţi şi, imediat, se transferă discuţia amplificată asupra situaţiei alarmante din România. Din asta iese un bun rating, ca şi din unele false probleme de sănătate sau de cuplu ale unor vedete de carton, pentru a fi iar în atenţia publicului, atunci când constată că au intrat puţin într-un con de umbră. Sunt emanate gaze toxice când paparazzii reuşesc să fotografieze pe furate o fostă vedetă politică feminină, făcând publică poza ei cu tam-tam, cum că respectiva are un nou iubit. Aproape instantaneu, aceasta neagă totul. Oricum, ştirea iniţială a generat deja bani mulţi. Un rating şi mai mare produce, desigur, ştirea că vecinul Preşedintelui, un domn nu chiar liniştit, are ameninţări cu moartea din partea unor rivali din afaceri. Nu contează că Preşedintele nu are absolut niciun rol în gravele probleme ale vecinului. Este pomenit doar pentru ca aşa-zisa bombă de presă să aducă rating. Să fie banii ochiul dracului?

joi, 11 octombrie 2018

* Fara politica nimic nu e! Doar zgomotul strazii

Fără politică nimic nu e! Doar zgomotul străzii

Alexandru Ghillis

Istoria modernă ne învaţă că în orice ţară civilizată, cursul vieţii locuitorilor trebuie să fie, finalmente, determinat de politici de stat clare, ca rezultat al unor scrutine electorale periodice, câştigate de o formaţiune politică ori alta. Presiunea străzii, atunci când are loc, acţionează asemenea unui uriaş barometru, un sprijin moral, dând valoare forţei numerice a electoratului unui anumit partid sau alianţă inter-partinică nemulţumită de rezultate.

În fostele alegeri parlamentare din 11 decembrie 2016, lehamitea şi indolenţa au făcut ca majoritatea electoratului român de dreapta, în special a celui tânar, să rămână impasibilă, ignorând din inconştienţă un drept democratic, câştigat cu sânge în 1989-1990: votul liber. Lehamitea a fost - şi este încă - generată de faptul că Opoziţia era (ca şi acum) anemică şi, astfel, câştiga la sigur adversarul ei politic, alianţa forţelor de stânga, urmaşă – cu faţă "democratică originală" umană – a fostului PCR. Şi chiar aşa s-a şi petrecut, urmarea perfidiei câştigătorilor având efectul unui duş rece asupra sutelor de mii de opozanţi (şi nu numai) ieşiţi apoi, de câteva ori, în stradă la Bucureşti şi în principalele oraşe ale României, culminând cu uriaşul şi tragicul protest din 10 august 2018, în Piaţa Victoriei din Bucureşti! În contrapondere, victorioşii alegerilor abia au reuşit mobilizarea cu zăhărelul, în faţa Palatului Cotroceni şi a Pieţei Victoria, a câtorva mii de cetăţeni nemulţumiţi în prezent de nivelul derizoriu al pensiilor lor, al ajutoarelor sociale sau salariilor de mărunţi bugetari naivi, bine manevraţi şi cu totul încrezători în promisiunile învăluitoare ale stângii.

În multe dintre zile, apar ca inadmisibile unele comentarii publice, strecurate vocal în stradă, uneori pe la tv sau postate de diverşi inconştienţi pe reţelele de socializare online, care aruncă injurios – uneori sub o oarecare formă umoristică – întreaga responsabilitate a rezultatului trecutelor alegeri doar pe seama votului acordat de pensionarii săraci şi de asistaţii social, solicitându-se chiar interdicţia tuturor acestora de a mai avea drept de vot, pentru a nu hotărî ei felul în care să-şi trăiască viaţa cei tineri, care au tot viitorul în faţă. Din păcate, aceşti postaci omit faptul, poate din neştiinţă ori rea voinţă, că există şi o mulţime de pensionari rămaşi lucizi, în deplină capacitate intelectuală de a evalua corect situaţia politico-economică existentă, fără a se lăsa hipnotizaţi de cântecele ieftine ale sirenelor electorale, fiind capabili de a vota exact doar ceea ce cred dânşii că ar avantaja întreaga societate şi nu doar segmente discutabile ale ei!

Din păcate, o bună parte a tineretului care a văzut lumina zilei la sfârşitul anilor ’80 si după 1990, nu are, mai mult ca sigur, capacitatea să înţeleagă că mulţi dintre cei aflaţi în etate azi, fac parte din generaţiile născute şi trăite decenii cu căluşul în gură, cu frica şi interdicţia de a spune ceea ce gândeau, într-o perioadă istorică (să sperăm!) apusă. Dimpotrivă, aceştia sunt – de multe ori – acuzaţi pe nedrept că au capitulat, incapabili să lupte pentru libertatea lor. Cum să priceapa azi un tânăr, ce însemna teama de a ajunge la Canal sau într-un azil de boli psihiatrice, dacă aveai gura slobodă?!