* RUPTURA *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com  

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

RUPTURA

Constantin Cucu

 A existat de mult de tot o perioadă a vieții mele în care credeam în Dumnezeu. Nu foarte mult, desigur, dar mă defineam ca fiind creștin. Mă închinam seara. Mă rugam pentru chestii.

Nu aș putea spune de ce mă simțeam creștin. Că pe vremea noastră popii nu erau atât de căutați în coarne ca acum. Nici nu era religie la școală pe vremea lui Ceaușescu. Presupun că așa m-au dresat ai mei. Și, ca orice copil, nu am chestionat această alegere, nici nu am stat de fapt să meditez cine știe ce.

Nu pot spune că am simțit vreodată vreo revelație. Vreun inc lăuntric spiritual. Vreo căldură duhovnicească. Nici gând. Trebuia să mă închin, mă închinam dimineața și seara, cum îmi spusese tata că e bine. Cu frica faptului că, dacă aș uita, ceva rău, deși nelămurit, s-ar întâmpla.

Azi am zeci de motive să nu mai cred.

Motive care țin de logică, de explicații alternative, de știință, de lipsa de plauzabilitate a unei ființe supreme cu caracteristicile de care vorbește biserica. Motive care se bazează pe informațiile culese între timp în viață.

Dar dincolo de toate aceste motive raționale, pe care cred că le pot susține și în față unei șleahte de teologi, principalul motiv al divorțului meu de Dumnezeu este de natură afectivă. Personală.

Se pare că ĂL de Sus a lipsit de lângâ mine într-un moment important din viață, în poate singurul moment în care l-am invocat cu adevărat, cu patimă și cu speranță. Și în care El a făcut ce face de obicei atunci când muritorul are nevoie de el, respectiv este inexistent.

Nu cred că i-am putut ierta vreodată lipsa de implicare și, chiar dacă în acel moment nu am realizat asta, nici în anii următori, legătură mea de încredere cu divinitatea, ideea că există ajutor divin și că ești îndreptățit la acesta dacă te rogi și ești om bun s-au spulberat. Clarificarea rațională a survenit mult mai târziu după această ruptură emoțională.

Nu este ușor să nu mai crezi. O dată bărbosul scos din ecuație nu mai ai pe cine da vina nici pentru diabet, nici pentru kilele în plus, pentru nereușite, deziluzii sentimentale sau greșeli. Sunt toate ale tale, povara ta, răspunderea ta, gestiunea ta. Tu ești singurul care te poate ajuta și, uneori, asta poate fi greu. Uneori ai nevoie de a fi copil în așteptarea cuiva mare care să te izbăvească.

Când ai acceptat faptul că între tine și propria mortalitate nu există nici un scut divin îți poate fi o perioadă greu, cel puțin până ce reușești să intri în armonie cu ideea că nu ești nici important nici atât de buricul universului cum îți sugerează zi de zi conștiința. Că ești și tu o adunătură de atomi ca oricare alta care se va recombina cândva. Că îți duci existența nu spre vreo nirvana paradisiacă arendată de vreun demiurg ci strict în scurtul interval dintre neantul dinainte de a te naște și cel de după moartea ta. Că într-un fel vei continua să trăiești fără să conștientizezi asta în toate din jur, în fiece copil s-ar naște sau fiece pasăre își va întinde aripile.

Ceea ce este, cel puțin în mentalitatea nea, relativ OK. Bate de departe un rai înțesat de babalâci intonând imnuri religioase.

Este mai greu să fii ateu decât să accepți drogul credinței, dar mult mai răsplătitor.

(J: Preluare de pe Facebook)

 

* EPOCA ALEATORIULUI *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com  

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

EPOCA ALEATORIULUI

Ciprian Mihali

Sentimentul meu tot mai acut este că epoca viitoare nu va mai fi despre dictatori fioroși și regimuri politice crude, care vor încălca drepturile și libertățile omului, ci despre dominația fără putință de reacție a unor pretinși algoritmi, puteri invizibile și discreționare.

Pedepsele aplicate nu vor fi nici proporționale cu presupusele fapte, nici excesive în raport cu asemenea fapte, ca în vremea totalitarismelor de tristă amintire, ci vor fi pur și simplu aleatorii: aleatorii ca durată, ca întindere, ca țintă umană, ca vină personală.

Regimul autocrației digitale urmează acestei prime faze de copilărie romantică a rețelelor sociale, în care am trăit din entuziasmul pozelor cu pisici, cu torturi aniversare și cu apusuri de soare. Ceea ce părea la început o șansă de socializare, a devenit încetul cu încetul, în deplina noastră cedare, o necesitate de comunicare cotidiană, un mod de afirmare personală și de câștigare a notorietății.

După aceste începuturi, care nu au mai mult de 15 ani în urma lor, ne așteaptă o fază a cenzurii și restricțiilor aleatorii, ca atunci când folosești un cuvânt pentru a denunța practicile oribile din spatele lui, iar presupusa inteligență artificială (care este, de fapt, doar prostie omenească multiplicată) consideră că faci apologia acelei practici.

Puterilor vizibile și identificabile, masive, le urmează puteri minuscule, invizibile, epidermice, care se vor strecura în toate cotloanele vieții noastre și colective și o vor lua în posesie bucată cu bucată, cedată adeseori de noi înșine de bună voie, de dragul unei mai mari expuneri personale. Puteri a căror iregularitate nu mai are nimic de-a face cu disciplinele moderne, nici măcar cu normele liberale sau neoliberale postmoderne, ci care vor face tocmai din aleatoriu, din dependență și din indiscriminare uneltele unei luări complete sub control a existențelor noastre.

Iar acestor puteri nu avem cum sa le scăpăm: nu există granițe în spatele cărora să ne refugiem, nu există casă care să nu fie perforată de o mie de ori pentru a transmite date, nu există cabană în pădure sau insulă pustie pe care să nu bată semnalul.

Avem un imens șantier etic în față noastră. Dacă nu ne apucăm de el cât mai degrabă, până și jocurile noastre politice sau spectacular-mediatice vor deveni neînsemnate, căci previzibile și inofensive. Avem de construit un ethos al lumii digitale, practici ale rețelelor sociale, în care libertatea, dependența, puterea și restricțiile au căpătat deja înțelesuri noi, la care noi de fapt nici nu am contribuit în vreun fel.

(J: Preluare de pe Facebook)

 

* AȘA-I CÂND TE DUCI LA (P)OMUL LĂUDAT *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com  

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

AȘA-I CÂND TE DUCI LA (P)OMUL LĂUDAT!

Alexandru Ghillis

 

Acum, în plină pandemie aparent interminabilă, de obicei subiectul cel mai vehiculat zilele acestea de către cetățeni caută să acopere, pe cât posibil, aria și calitatea îndeplinirii serviciilor medicale de către profesioniștii acestora. Ei bine, cum ai putea cataloga așa o situație ca aceea descrisă mie în tren de o cunoștință întâmplătoare, cu tristul prilej al unei călătorii plictisitoare? Omul fiind intrigat, după cum voi povesti, pe bună dreptate! Încerc, mai departe, să te provoc cititorule a te imagina puțin în locul acestuia...

De exemplu, închipuie-te, doar închipuie-te, că fiind chinuit de oarece neplăceri de ordin medical, te-ai fi tot programat în timp, începând cu medicul de familie și până la clinici de stat ori private, dar nimeni nu a dat încă decisiv de cap suferinței ce te supără tăcută. Ajungi să cauți ore bune și pe Google eventuale posibile soluții salvatoare. Neașteptatul tău noroc poate apărea în timp ce urmărești, întâmplător, o emisiune de televiziune în care unul dintre invitați (poate chiar sponsor ca ”invitat” al ei), fără notorietate printre telespectatorii de rând, este prezentat drept o adevărată somitate medicală în devenire și, culmea, tocmai în studierea și tratarea suferinței ce te roade de câtva timp.

Cauți repede pe net și, plin de speranțe, vezi că respectiva viitoare somitate mai prestează și în cadrul unor cunoscute clinici private din localitate, dar are și un cabinet medical propriu, autodescris ca fiind unul de excepție, dotat high tech, fiind vorba – desigur – despre tehnologia care corespunde nivelului tehnic de ultimă oră.

Te programezi numaidecât și te prezinți plin de speranțe la adresa respectivă. Toate bune și frumoase. Consultația decurge admirabil din punct de vedere profesional, chiar la nivel high tech, ți se recoltează cu deosebită grijă și niște probe fiziologice specifice, necesare analizării lor în laborator, apoi ești informat că boala de care suferi este în curs de agravare și doar aici ai putea avea posibilitatea de a-i da de capăt și ... Însă de aici începe să izvorască în mintea ta, progresiv, dezamăgirea. În vederea stabilirii tratamentelor ce vor urma, ți se recomandă și efectuarea unor obișnuite analize de sânge, dar care trebuie făcute numai și numai la o anumită clinică privată. Aici, nu? Nu, aici nu! Desigur, analize contra unui cost substanțial, deși asemenea analize, în calitatea ta de cotizant obișnuit al CNAS și cu recomandarea medicului tău de familie le poți face gratuit la policlinica de stat de care aparții. 

Cu această ultimă recomandare de moment ți-a rămas să achiți, pentru întreaga prestație, câteva sute bune de RON pe care, spre uimirea ta, vezi că le preia degajat chiar somitatea medicală, care le numără cu atenție și le stivuiește febril în sertarul biroului său. Ți se eliberează și o chitanță doar pentru plata consultației. Timid, întrebi dacă îți dă și chitanță pentru plata probelor recoltate. Nu, pentru alea nu se dă chitanță. Dezamăgirea ta chiar e derutantă. Pleci debusolat și undeva, în sinea ta, ești sigur că rămâne să mai cauți și altceva. Ce?

 

* Prețul greu al dezinformării *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com  

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

PREȚUL GREU AL DEZINFORMĂRII 

Ciprian Mihali

 

De luni de zile, televiziunile care împrăștie lăturile dezinformării și manipulării în goana după rating în rândul unei populații needucate și înfricoșate i-au convins pe mulți dintre noi că vaccinul e ceva periculos. Copleșiți de frică, deposedați de discernământ și mințiți în fiecare zi, foarte mulți dintre cei apropiați nouă au astăzi mai multă încredere în Antena 3 sau România TV decât în oricine altcineva: decât în medici, decât în oameni de știință, decât chiar în cei dragi care se vaccinează, care se informează corect și încearcă să îi convingă de faptul că vaccinul e singura noastră șansă de a scăpa de acest blestemat de virus.

Dar nu, ei au ajuns să-i creadă orbește doar pe acești propagandiști ai mistificării și de aceea refuză azi să se vaccineze. Ceea ce mi se pare însă cel mai tragic este că, foarte probabil, până la urmă vor face-o și ei. Dar vor face-o prea târziu, după ce vor fi pierdut oameni din familie, părinți, frați, rude, neînțelegând până în ultima clipă cum lucrează infectarea, îmbolnăvirea, pieirea. Asta în timp ce, desigur, toți acești propagandiști se vor fi vaccinat ei înșiși de mult, că doar nu sunt la fel de proști precum aceia pe care îi prostesc în fiecare seară și știu prea bine că nu are sens să se expună riscului de a se infecta. Asta nu vor spune-o niciodată la televizor, nici politicienii scandalagii, nici moderatorii vulgari.

Mi se pare o uriașă dramă această situație: cinismul manipulatorilor de serviciu nu are absolut nicio treabă cu responsabilitatea față de ceilalți, cu solidaritatea, cu suferința, cu moartea. Singura lor grijă este cum să-i facă pe toți cei care suferă și mai dependenți de emisiunile lor infecte, pentru că suferința sporește dependența, iar dependența crește ratingul și umple buzunarele. Între timp, oamenii simpli, oamenii săraci, oamenii privați de capacitatea de a pune în balanță binele personal și grija pentru cei dragi își continuă viața tăcută și dau vina pentru morții de Covid pe soarta nemiloasă ori pe voia Celui de Sus.

(J: Preluare de pe Facebook)

 

 

* Devenită fudulă, prostia a fost aleasă în parlament *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com  

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

Devenită fudulă, prostia a fost aleasă în parlament

 

Ciprian Mihali

În România, prostia a devenit fudulă, apoi a fost aleasă în parlament. În România, prostituția a ieșit din cotloanele întunecate și umede ale orașelor și a devenit televiziune. În România, minciuna a devenit artă și se numește comunicare. În România, superstiția și casele de pariuri sunt proiecte de țară. În România, banii se preling ca o glumă proastă din buzunarele politicienilor. În România, dacii liberi, fluturând crucea legionară și dansând vulgar pe Pink Floyd cer "libertate", în aplauzele Moscovei.

Există oameni extraordinari în această țară. Există tineri deștepți, există profesori și cercetători dedicați, există medici care sunt gata să-și dea viața pentru semeni, arhitecți care construiesc viitorul, avocați care mai cred în dreptate. Există oameni de toate vârstele care au intrat în politică sperând că pot îndrepta moral (insist: moral, nu politic) ceva din năravurile putrede ale celor din jur. Există elevi și studenți care sunt adevărate miracole în marasmul din jur. Există scriitori, există poeți, există artiști, există cineaști. Dar peste toți acești oameni se întinde osânza spectrală a lui Șoșoacă și coafura unei dezaxate care otrăvesc zi de zi, ore în șir, fără încetare, de ani de zile, orice ar putea părea sănătos, curat, optimist.

Am convingerea că nu am atins încă fundul prăpastiei. De altfel, e foarte posibil ca fundul prăpastiei să nu poată fi atins niciodată și să continuăm să ne prăbușim câtă vreme cei mai mulți dintre oamenii buni vor alege (repet: vor alege deliberat, conștient, interesat) să tacă și să-și întoarcă privirea de la revărsarea toxică de ticăloșie din jur. Cunosc și eu, ca fiecare dintre noi, mulți oameni de mare calitate profesională și (oarecum) morală care aleg să tacă. Au motivele lor: loc de muncă, rate, salariu, obligații. Dar fiecare tăcere e o abdicare de la rațiune, de la adevăr, de la revendicarea dreptății. Fiecare tăcere, fiecare compromis, este o încurajare pentru prostie și pentru lipsa de moralitate care devin, pe zi ce trece, stăpâne peste noi.

Cred că putem să ne scufundăm și mai mult. Pentru că nu văd ce anume și cine anume, în ce fel, ar putea să spună la un moment dat: gata, ajunge! Ajunge cu minciuna, ajunge cu manipularea, ajunge cu compromisul! Nu o face nimeni, pentru că, deși nu reformăm nimic, deși nu reparăm nimic, între noi e călduț și e bine așa. Din când în când ne hlizim la obscenitățile unei senatoare și la miracolele unei ciudate, asta face parte din spectacol, dar nu avem nici puterea, nici disponibilitatea de a tăia răul din rădăcină. Nimeni, nicăieri nu pare capabil și dornic să taie răul din rădăcină. Nici măcar jandarmii, deveniți, vai, atât de înțelegători cu încălcarea legii. Pentru că, nu-i așa?, cum am mai putea fi noi cei buni dacă nu am avea în fața noastră, zi de zi, răul obez lăfăindu-se pe cântece patriotice și pe îndemnuri idioate la refuzul educației?

(J: Preluare de pe Facebook)

(J: Atribuirea titlului ne aparține – A.G.)

 

 

* MARI EMOȚII MARI!!! VINE ȘI ”SFÂNTUL VALENTIN” *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com 

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

MARI EMOȚII MARI!!! VINE ȘI ”SFÂNTUL VALENTIN”

Corina Băcanu

 Mai e un pic și vine Sfântul Valentin, o sărbătoare importantă în România ca prazul din microbuzul Târgoviște- București, sărbătoare pe care bărbații o iubesc ca pe frigul de la metrou și femeile ca pe ocazia unică de a mai simula un punct culminant.

Era anul trecut, de 14 februarie, la mine în fața blocului, un domn la vreo 40 de ani, încărcat ca pomul de crăciun de la primăria din Băicoi: 3 inimioare de pluș de diferite mărimi, un buchet de baloane din alea argintii și aurii pe care erau desenate inimi și cupidoni, o tufă de flori ca o coroană de la Monumentul Eroilor și câteva sarsanale cu ceva cosmetice și țoale.

Toate astea pentru 10 minute de plăcere.

Din experiența mea și din ce am mai discutat cu prietenele mele de-a lungul timpului, cu cât bărbatul este mai încărcat cu buchete de 20 de kilograme, de zici că e majordom la Casa de Căsătorii, și cadouri inutile pe care noi trebuie să ne prefacem că le agreăm și să mai și mulțumim pentru ele, cu atât șansele lui să înregistreze vreun succes sunt mai mici.

Ori e pămpălău, ori ne-a înșelat, ori e ceva greșit cu el. Sigur, asta dacă nu e student sau elev, la aceste două categorii e ok, că ei încă nu au crescut.

Ca să scurtăm puțin programul artistic, domnilor, nu mai cumpărați rahaturi de Sfântul Valentin. Zic domnilor referindu-mă la 35 plus. Nu ne plac inimioarele pufoase, ursuleții de pluș, parfumurile nu le nimeriți niciodată iar hainele le donăm de Crăciun. Da, o să vă îmbrățișăm cu entuziasm, “Mersi, vaaai, ce urs drăguț!”, El va sta în locul tău în pat, fmm de inutil, “Incredibil ce m-ai nimerit cu parfumul ăsta!”, Ce mizerie, îmi vine să vomit, parfum de panarame!, “Ce bluză drăguță, ești un scump!”, Zici că e mileul de la peștele lu’ mamaie!

Știu că voi le considerați niște cadouri geniale, dar pentru noi sunt niște gioarse.

Singurele cumpărături de Sfântul Valentin care nu te fac să pari penibil sunt ciocolata și vinul. Nu există femeie care să nu aprecieze o sticlă bună de vin și eventual o ciocolată ca să îi revină glicemia de după.  Ursuleții, pernuțele, parfumurile, cârpele și orice altceva în afară de ingredientele necesare pentru o noapte de pomină, adică vin și ceva dulce, sunt investiții sigure și profitabile ca depunerile la FNI.

Femeile care se bucură de vin și ciocolată sunt sincere, team players și vor exact același lucru ca și voi: să se zguduie camera de Sfântul Valentin, fără să își facă griji că a doua zi de dimineața se împiedică de ursuleți și își sparg capul.

Iar de anul ăsta nici nu trebuie să orbecăiți bezmetici prin magazine, luptându-vă mască la mască cu adolescenții, în fața caselor de marcat. Intrați aici și vine vinul la voi:

https://www.emag.ro/bauturi-alcoolice

Iar pentru doamnele singure de Valentin, acelasi link. Ca să evităm să fiți catalogate alcoliste de camerele de supraveghere de la bloc.

Hai, succes! Țineți-l pe Sfântul Valentin sus! Și nu uitați că, dacă beți cu cap, nu vă doare capul. Consumați responsabil!

(J: Preluare de pe Facebook)

(J: Atribuirea titlului ne aparține - A.G.)

 

 

* PARIUL LUI VLAD. Sau ăsta a fost pariul oamenilor când i-au dat credit! *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com 

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

PARIUL LUI VLAD. Sau ăsta a fost pariul oamenilor când i-au dat credit!

Tudor Chirilă

La Colectiv lumea nu a ieșit în stradă imediat și nu a ieșit în stradă doar pentru că au murit  oameni într-o tragedie fără precedent în istoria concertelor sau cluburilor din România.

Nu, oamenii (printre care m-am aflat și eu) au ieșit în stradă când s-au confruntat cu minciuna autorităților din România, când au văzut rețelistica corupției care a redus măsurile de prevenție și siguranță la niște bife pe hârtie, fără ecou în viața reală.

Oamenii au ieșit în stradă pentru că Bănicioiu, secondat de medicul Arafat și de ministrul de interne Oprea, a dat asigurări că cei care erau în stare foarte gravă  și care ar mai fi avut șanse dacă ar fi fost transportați la timp în Occident, vor avea parte de același tratament în România ca afară. Asta a fost marea minciună care a scos oamenii în stradă împotriva unui sistem corupt și care au cerut demisia guvernului Ponta, dar care protestau pentru ceva mult mai profund: stoparea iresponsabilității celor care ocupă funcții publice, stoparea incompetenței generalizate de sistemul instituțional bugetar. Indignarea a fost capacul care a scos lumea în stradă.

În ultimele luni alte două tragedii legate de incendii marchează România. Incendiul de la secția ATI din Piatra Neamț și recentul coșmar al bolnavilor COVID de la spitalul Balș. Se fac comparații cu COLECTIV și se acreditează ideea că ești ipocrit dacă ai cerut demisia guvernului în cazul COLECTIV și nu o faci acum.

Lucurile nu sunt la fel, din motivele enunțate mai sus, cele care au scos lumea în stradă în primul caz. În cazurile Neamț și Balș se poate vorbi despre același tip de iresponsabilitate, incompetență, corupție în formă continuată care au condus și la incendiul de la COLECTIV, dar nu poți atribui autorităților încercarea de a baga rahatul sub preș cu mantra "avem de toate", "au parte aici de același tratament".

E mizerabilă, dar nu surprinzătoare, încercarea PSD de a transfera responsabilitatea cazului Balș în contul ministrului Vlad Voiculescu care are vreo 50 de zile de la numire, în timp ce Streinu Cercel dansează cu lupii din PSD de mult timp și și-a făcut feudă din spitalul ăsta timp de peste 20 de ani (cum de nu există limită în funcția asta la două mandate, de exemplu?) Acum ceva vreme spuneam că diferența dintre noi și Occident e că noi mergem la doctor, iar ei merg la spital.

Noi nu avem încredere în instituție, cum au ei,  ci în niște guru medicali de a căror ascensiune nu știm mai nimic.

Acum câțiva ani, când m-am operat de polipi pe corzile vocale, un "guru" din România îmi sugera cu cinism și indiferență să mă las de profesie, în timp ce un medic din top 10 chirurgi laringologi din lume (după un top Reuters) a efectuat o operație de rutină cu succes. Ce m-a șocat a fost modestia și promptitudinea cu care am comunicat cu un om  al cărui echivalent în România nu și-ar fi bătut capul să răspundă unui străin la un mail trimis la zece seara. După care să se dea peste cap ca să găsească soluții mai eficiente și mai ieftine de spitalizare și, în sfârșit, să efectueze impecabil o operație care pentru un profesionist vocal poate fi riscantă. Am înțeles atunci că diferența fundamentală între medicii formați în occident și cei din România este calitatea de a fi empatic în relația complexă medic-pacient.

Noi suntem o țară de "guru" medicali care "ambetați" de propriile succese profesionale se hrănesc cu ideea că managementul unui spital e același lucru cu profesia în care ei excelează. Pentru că atunci când ai putere și când ea e garantată de politicieni de o condiție morală și intelectuală îndoielnică nimic nu te mai poate opri să crezi că tot ce nu faci e perfect. Spitalele devin fabrici de orgoliu și familii de incompetență administrativă sau focare de nepăsare. Așa s-a născut medicul Burnei care mutila copii cu operații "în premieră mondială" la Marie Curie.

Răul uriaș pe care PSD l-a făcut acestei țări constă în ridicarea la rang de artă a ascensiunii politice în detrimentul celei profesionale. Iar PNL a adoptat acest mod de operare care nu poate face o țară să progreseze. Nu uităm USL, nu uităm racolările recente de primari PSD ale domnului Orban justificate de trântirea guvenului Dăncilă, dar nejustifcate de toate promisiunile pe care acum uită să le îndeplinească.

Ca o paranteză aș vrea să adaug că nu e treaba mea de om public să aplic și să verific  distribuția echitabilă a criticii partidelor:) Deși m-am trezit singur în stradă când l-au pus pe Câmpeanu ministru educației în acest guvren ( ok, au fost și fetele de la Daruieste Viata🙂 sau am atras atenția asupra eșecului proiectului România educată al președintelui Iohannis care iată, nu are o problemă cu numirea unui traseist ca ministru, la fel cum am criticat după alegerile prezidențiale ceea ce am considerat că a fost "agățarea de putere" a lui Dan Barna care performase sub scorul partidului de la europarlamentare, dar nu reușise să ajungă în turul doi sau felul în care au fost îndepărtați de pe locurile eligibile senatori care făcuseră treabă în USR.

Cred că lupta noastră ca cetățeni e să ne asigurăm că oamenii ăștia care ajung în funcții publice respectă contractul social. Să-i critici pe toți în mod egal înseamnă să nu mai ai timp de nimic. Nu e mai puțin adevărat că Orban pe lângă Dragnea e un înger, Câțu pe lângă Dăncilă e chiar de Nobel, iar useriștii n-au apucat să "stea la butoane" ca să beneficieze de același tratament din partea cetățenilor disperați că cercul vicios nu se rupe niciodată. Astăzi, mai mult decât oricând, trebuie să operăm cu nunațe pentru că trăim într-o lume în care polarizarea și radicalizarea opiniilor sunt omniprezente și scot tot ce e gri din fotografiile vieților noastre.

Revenind la Balș, despre Vlad Voiculescu căruia i se cere demisia în mod constant zilele astea și cu o retorică mizerabilă, am de spus câteva lucruri.

Hai să facem un exercițiu și să zicem că omul ăsta n-are nume sau are un nume cu o literă. Să-i zicem B. Acum câțiva ani mă sună Oana Gheorghiu de la Dăruiește Viață care știa că merg să filmez la Viena și voia să mă pună în legătură cu B. Era vorba de niște medicamente pentru bolnavi de cancer.

Am ieșit într-o seară la o bere cu B. Lucra la Erste în Viena. Am fost într-un restaurant modest.  A intrat direct în subiect și mi-a zis că el trimite medicamente pentru bolnavii de cancer care nu au cum să le procure în România și dacă vreau să mă bag. Deși părea calm simțem cum fierbe de entuziasm. Părea genul ăla de om care-și găsise o misiune în viață și trăia euforia descoperirii. Mi-a dat cutia cu medicamente. Mi-a explicat că e la limită, dar că n-am ce păți, maxim să mi le confiște ăia pe la controlul bagajelor. Mi-a spus cum se transportă și ce trebuie să spun dacă sunt interogat. Apoi mi-a dat numărul unui taximetrist din București care urma să preia medicamentele de la mine, pe Otopeni. Și uite așa am ajuns să fiu membru "one time" în rețeaua citostaticelor despre care s-a scris pe larg când Voiculescu nu se gândea că o să ajungă politician. Apoi a venit în România și a construit proiectele Magicamp  și MagicHome prin Asociația Magic Tot înainte de a fi politician.

După ce a devenit politician legăturile noastre s-au rărit. Dar îmi amintesc că după ce a fost numit ministru al sănătății în guvernul Cioloș unul din lucrurile pe care a încercat să le facă  a fost să democratizeze concursurile pentru managerii de spitale, astfel încât ele să nu mai fie locul de joacă al politicienilor și prietenilor lor.  Primul lucru pe care l-a făcut PSD ul când s-a întors înapoi la putere a fost să anuleze măsurile lui Voiculescu legate de aceste concursuri. Presa vremii consemnează cele scrise mai sus.

În condițiile astea să încerci să-l scoți responsabil pentru tragedia de la Balș e mult, foarte mult, e mizerabil.

Am de gând să-i dau credit lui Voiculescu care a preluat mandatul de ministru în poate cea mai grea perioadă a sănătății din România: un sistem sanitar în prag de colaps dublat de o pandemie. Sper  ca băiatul entuziast, bun la suflet și idealist să reușească să câștige lupta cu politicianul care devine.

Niște concluzii: Să nu uităm de ce a ieșit lumea în stradă la Colectiv. Minciunile autorităților cu privire la tratamentul victimelor. Câștigul acelui moment a fost că o parte mare  din cetățenii României au început să pretindă statului român să-și onoreze contractul social. Și acei cetățeni nu mai sunt dispuși să înghită cu resemnare.

Politicienii nu se vor schimba ușor. Dimpotrivă, vor încerca să găsească drumuri mai sigure pentru rezultatele pe care le obțineau ușor în anii trecuți. Iar sistemul lucrează pentru ei. Dar să nu uităm că asta nu s-ar putea întâmpla fără concursul larg al populației. PSD și PNL au mentalități similare care justifică adesea sloganul PSD și PNL aceeași mizerie. Totuși nu te poți preface că nu există un Bolojan la Oradea, de exemplu. E o nuanță. USR-PLUS au fost scutiți de comparația asta până să intre la guvernare, iar după ce au intrat au mai dat apă la moară scepticilor pentru că par să mai uite că lumea nu i-a votat ca să ajungă un partid politic, ci ca să rămână mișcarea aia care a generat fără penali în funcții publice și care să se ghideze după acel cod etic. Cu toate astea ar fi nedrept să pui semnul egal între ei și PSD și să nu le recunoști meritele, cel puțin în activitatea lor parlamentară când Dragnea își făcea din România curtea din spatele casei.

Dar e un moment bun ca Voiculescu și USR PLUS  să înțeleagă acum, uitându-se la tot ce  se întâmplă, că e mai important să fii mai mult tehnocrat decât politician la ministerul sănătății și nu numai. Că e important să se comporte mai degrabă  și să acționeze ca un tehnocrat  și nu ca un politician care riscă să învețe arta compromisului într-o țară care a făcut din compromis filosofie. Și, da, știu foarte bine că înr-un minister cel mai insignifiant personaj poate fi însuși ministrul. Na, joac-o pe asta! Și explică-ți încă o dată ascensiunea tuturor celor care au făcut posibilă falimentarea sistemului nostru instituțional prin faptul că o dată "numiți" în ministere au devenit inamovibili, "indispensabili". La fel cum inamovibili au devenit managerii de spitale lipsiți de competențe manageriale, cum este, de fapt, cazul Balș.

Voiculescu nu este responsabil pentru cazul Balș. Dar este responsabil pentru ce se va întâmpla cu reforma sistemului de sănătate. Este responsabil pentru fiecare moment în care nu va vorbi pe șleau despre mafia din sănătate care va încerca din răsputeri să conserve situația de facto. Pentru că noi, cei care am stat pe străzi, vrem ca un ministru să spună adevărul despre ceea ce face, ceea ce nu poate face, cine îl împiedică să o facă și așa mai departe. Ăsta e pariul lui Vlad. Sau ăsta a fost pariul oamenilor când i-au dat credit.

(J: Preluare de pe Facebook)

(J: Atribuirea titlului ne aparține – A.G.)