* Din nou despre ICR și MAE *
Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com
Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!
Din nou despre ICR și MAE
Ciprian Mihali
Se pare că postările din ultima vreme (printre care şi ale mele) despre
corupţia din Institutul Cultural Român au provocat unele frisoane printre
mai-marii acestei ruine pe bani publici care a devenit ICR. Foarte bine, să
sperăm doar că frisoanele se vor transforma în curând într-un cutremur care să
conducă la curăţarea de nepotism, de incompetenţă şi de risipă a acestei
instituţii. Aşa cum am spus, şi ICR împărtăşeşte soarta tristă a altor
instituţii devenite efectiv stârvuri pentru hienele din partide, care au
invitat la ospăţul din bani publici şi pe funcţii înalte tot felul de dubioşi:
şoferi, patroni de firme agrare, specialiste în decoraţiuni florale, iubite de
cântăreţi anonimi (aşa cum scrie din nou Libertatea într-un articol de ieri).
Acestor oameni li s-au încredinţat milioane de euro cu care să facă din cultura
română un vehicul de reprezentare a țării noastre în lume, dar ei au
transformat totul într-un bâlci de prost gust. O nesfârşită ruşine şi o bătaie
de joc faţă de ţară şi faţă de tot ce a mai rămas din ea.
Şi pentru că e vorba de reprezentare, aflăm de la ministrul de Externe că
111 diplomaţi au fost promovați în mod excepțional, fără respectarea unor
criterii minime de transparență. Iar când un diplomat spune asta, trebuie să
fim atenți la cuvintele îngrijorătoare din spusele lui: „excepțional”, adică în
afara unui plan de carieră, în afara unor concursuri, și fără o „minimă”
transparență, ceea ce înseamnă opacitate, abuz și ilegalitate.
Tot ministrul mai face vorbire despre necesitatea de „rescriere” a
procedurii pentru plecarea la post a diplomaților și pentru încadrarea la post
a diplomaților. Mai pe înțelesul tuturor: dacă în ambasadele aflate la cel mult
două ore de avion de București e înghesuială pe posturi și bătaie la
aranjamentele politice, în restul lumii e dezastru. În cei peste 30 de ani de
după căderea comunismului, MAE nu a reușit să pună la punct un plan coerent și
previzibil de trimiteri la post, preferând nesfârșite improvizații și provocând
nenumărate drame personale. Cu rare excepții, MAE nu a fost în stare să
stimuleze sau să convingă diplomații proprii să accepte posturi în afara
Europei. Oamenii nu vor să se ducă pur și simplu la o ambasadă la Dakar, la New
Delhi sau la Brasilia și nu pot fi forțați să o facă. Pe de altă parte, există
cercetători calificați în România, africaniști, specialiști în culturi
orientale sau sud-americane, care ar da orice să li se ofere șansa să lucreze
pentru România într-o țară despre care au studiat. Dar de ei nu are nevoie
nimeni.
Nu cred că greșesc spunând că toate ambasadele românești din afara Europei
suferă de un deficit cronic de personal, cu două efecte imediate: pe de o
parte, pentru România, diminuarea până aproape de dispariție a relevanței
diplomatice a țării noastre în unele spații (Africa, de pildă). Pe de altă
parte, suprasolicitarea până la epuizare a celor câțiva oameni care lucrează
totuși în ambasadele îndepărtate.
Iau aici un exemplu pe care îl cunosc bine: în perioada ei de glorie,
înainte de 2010, Ambasada României la Dakar, care acoperea 8-9 state din Africa
de Vest, dispunea de opt angajați români. În timpul mandatului meu, 2012-2016,
nu am putut depăși niciodată patru angajați, cu tot cu ambasadorul, în ciuda
infinitelor insistențe pe lângă Centrala MAE. Cu patru angajați, era aproape
imposibil de răspuns solicitărilor diplomatice și consulare dintr-un spațiu cât
jumătate Europa, traversat de permanente crize, dar și privind spre România cu
mult interes și cu multă prietenie. Azi, la Dakar se mai află 2 (două)
persoane! Cu toată dăruirea lor, care nu poate fi pusă la îndoială, România e
pe cale să dispară și din Africa de Vest ca actor diplomatic.
Nici la ICR, nici la MAE nu există vreo
viziune pe termen lung, nu există un angajament în spiritul unor valori și în
favoarea promovării României la nivel internațional. Toate tulburările interne,
toată corupția și nepotismul care au sufocat cele două instituții au slăbit
peste măsură diplomația română și capacitatea ei de a apăra cum se cuvine
interesele românești în lume. Iar asta, încă o dată, în ciuda devotamentului
supraomenesc de care mai pot da dovadă unii diplomați români, al căror
sacrificiu, uneori la limita supraviețuirii fizice, rămâne necunoscut și
nerecunoscut, pentru că, nu-i așa, promovările se fac pe cale „excepțională” și
fără o „minimă transparență”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu