* MUZELE SOFISTICATE CARE AU IMPULSIONAT GENIUL CREATOR AL LUI BRÂNCUȘI *
VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?
Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com
Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!
MUZELE SOFISTICATE CARE AU IMPULSIONAT GENIUL CREATOR AL
LUI BRÂNCUȘI
Adina Ștefănescu
Brâncuși a avut atât de multe iubiri încât îmi este greu să le țin minte.
Prin atelierul și patul lui au trecut prințese, aristocrate de viță veche,
industriașe, baronese, pictorițe, dansatoare,
cântărețe, jurnaliste, scriitoare de avangardă, pianiste, miliardare americane
sau pur și simplu femei anonime care au trezit prin ceva al lor un fior în el.
Ele, elegante și sophisticate, el cu mânecile suflecate, cu o haină lălăie
atârnând pe un tors masiv, hirsut, cu barbă și păr zbârlit, cu palme mari și
aspre de la lucrul cu lutul și cu ochi blânzi, dar pătrunzători. Multe dintre
aceste întâlniri s-au terminat printr-o operă. Margit Pogany, pictorița
unguroaică a fost model pentru, ghici cine, “Domnisoara Pogany”, “ibovnica
nemuritoare” sculptată în 19 versiuni trecute prin marmură și bronz. Cu această
sculptură conceptul de portret modern a primit definitiv alte înțelesuri. După
ce s-au despărțit, cei doi au corespondat zeci de ani.
Brâncuși își părăsea repede femeile, dar nu
le uita niciodată. Cu multe a rămas prieten și a corespondat ani și ani. Domnul
scuptor nu a stat pe loc nici cu sculptura, nici cu dragostea. A venit rândul
prințesei putred de bogate Marie Bonaparte. Portretul ei, “Printesa X” a
stârnit valuri de controverse pentru forma lui pornografica. Prietenia de zeci
de ani cu Marcel Duchamp nici nu e greu de înțeles, dacă ne gândim cât sunt de
asemănători amândoi în atitudine și concept. Amândoi au scandalizat și amândoi
au modificat reperele artei contemporane.
Despre “Printesa X” Constantin Brâncuși îi
spunea ziaristului Roger Devigne de la revista „L’ère nouvelle”: „Statuia mea,
înțelegeți domnule, este femeia, sinteza insăsi a femeii, eternul feminin al lui
Goethe redus la esentă (…) Cinci ani am lucrat, și am simplificat, am făcut
materia să spună ceea ce nu se poate rosti. Și ce este în fond femeia? Un
zâmbet între dantele și fard pe obraji? (…) Nu asta este femeia! Pentru a
degaja această entitate, pentru a aduce în domeniul sensibilului acest tip
etern de forme efemere, timp de cinci ani am simplificat, am finisat lucrarea.
Și cred că, biruind în cele din urmă, am depăsit materia. De fapt e chiar păcat
să strici frumusețea unei materii sfredelind mici găuri pentru ochi,
(sculptând) părul, urechile. Și materia mea e atât de frumoasă prin liniile
acestea sinuoase, strălucind ca aurul curat și care rezumă într-un singur
arhetip toate efigiile feminine de pe pămant“.
O altă relație a avut-o cu americanca de origine
irlandeză Eileen Lane, mult mai tânără decât el, căreia îi spunea: „De ce nu
vii cu mine în România? Asta îți va schimbă ideile. Nu trebuie să-ți faci
probleme de ce vor zice oamenii, te voi prezenta drept fiica mea”. A îmbrăcat-o
într-o cămașă oltenească cusută cu motive vechi, a întins pe pămant pături
țesute la război, în străchini de pămant a pus castane fierte și în ulcele de
pămant a pus vin. Atunci când se toarnă pentru prima dată apă sau vin în ulcele
de pămant se aude un sfârâit. Când irlandeza a întrebat ce se aude, Brâncuși
i-a răspuns că este „glasul pămantului, glasul iubirii”. După Eileen Lane a
rămas lucrarea cu numele ei. Léonie Ricou, o femeie bogată din înalta societate
pariziană și o cunoscută protectoare a artelor și a artiștilor a inspirat
lucrarea “Madame L.R”. Baronesa Renée Irana Frachon s-a transformat în „Muza
adormită”. Brâncuși făcea o obsesie pentru lucrările sale și le-a repetat în
mai multe materiale: lemn, bronz, marmură, ghips. Întâlnirea cu jurnalista
Agnes Ernst Meyer s-a materializat în lucrarea “La Reine Pas Dédaigneuse”, iar
la scurt timp după acesta atenția și-a abătut-o asupra Florencei, una dintre
cele trei fiice ale lui Agnes, care era dansatoare și de la care ne-a rămas
“Miracle”. Acesteia îi scria: „Te îmbrățișez mult, mult, mult, mult, mult… Am
găsit cercelul tău printre pietrele mele și mă bucur că e în siguranță. M-am
gândit și mă gândesc mult la tine, tot timpul… Te imbrătisez din adâncul inimii
și te aștept cu cea mai mare dragoste“ sau „Iti mulțumesc mult pentru
fotografii, nu sunt rele deloc. Ai perfectă dreptate să spui că dansatorii sunt
fenomene și nu rezultatul unei evoluții, în toate artele este exact la fel.
Școala nu ne invată decât ceea ce știm. Drumul înainte este necunoscut, dar noi
oricum mergem pe el, împinși de o nevoie inerentă tuturor lucrurilor: iată la
ce mă gândeam când spuneam că facem ceea ce trebuie să facem și nu ceea ce
bunul plac ne poate conduce să vrem să facem. Și această nevoie profundă, care
ne macină în permanentă, e că o piatră prețioasă, brută, pe care trebuie s-o
lucrăm cu răbdare și metodă. Nu te omorî cu dansul… Caută să nu te obosești,
căci oboseala excesivă descurajează iar descurajarea repetată ucide încrederea
în noi înșine. Or n-avem decât credința spre a ne ghida, draga mea Florence“.
Genialitatea nonconformistă a scriitoarei
Nancy Cunnard i-a inspirat mai multe lucrări. Așa s-au aflat în lume „Jeune
Fillé Sophistiquée” („O fetiscană sofisticată”) și „Negresa blondă”. Între noi
fie spus, de femeia asta erau îndrăgostiți jumătate dintre avangardistii
momentului, de la Tristán Tzara, Ezra Pound, Man Ray și William Carlos Williams
la Lewis Wyndham, Aldous Huxley, Ernest Hemingway sau James Joyce.
Cea care l-a convins să își facă un testament
prin care să clarifice cine va trebui să aibă grijă de operele sale de artă și
de atelier a fost tot o pictoriță Sonia Terk-Delaunay. Asta după ce în 1956,
Brâncuși a vrut să doneze statului român 144 de opere, dar a fost refuzat pe
motiv că sunt opere fără nicio valoare. George Călinescu, Alexandru Graur și
Mihail Sadoveanu au semnat refuzul operelor. În urma refuzului, Brâncuși le-a
donat statului francez prin testament. Pentru că statul francez nu putea să accepte
o donație de la un cetătean străin, și-a luat cetățenie franceză.
Se pare că pianista Vera Moore, căreia îi
spunea Vrăjitoarea a avut cea mai mare putere asupra lui. Sonia povestea: “La o
întâlnire de câteva ore din studioul lui Brâncuși, el mi-a povestit că după
Vera nu a mai existat nimeni în viața lui, nu a mai atins nici o femeie. De
bună voie și nesilit de nimeni a devenit un ascet. Această transformare a fost
remarcată de toți, însă nimeni nu a pus-o în legătură cu Vera”.
A apărut și în limba română o carte cu
scrisori de dragoste „Brancusi și Marthe sau povestea de iubire dintre Tantan
și Tonton”. Citind-o ai spune că cea mai mare iubire a acestuia a fost Marthe.
Constantin Brâncuși avea 49 de ani, se bucura de faima unui mare sculptor la
Paris, iar prin atelierul său treceau adesea artiști de toate felurile, mai
ales artiști din România. Marthe Lebherz avea doar 19 de ani, era balerină și
se afla la Paris împreună cu prietena ei Lizica Codreanu, pentru cursuri de
dans. „Noaptea mi te aduce în brațe; te dezmierd, te sărut, îți spun vorbe
dulci, mă joc cu cosițele tale; ziua lucrez – și gândurile mele nu te părăsesc.
Apoi o luăm de la capăt. Ia spune-mi, drag Tonton, de ce nu mi-ai legat
ultimele două scrisori cu comoara ta pe care știi că o ador? Asta m-a cam
durut. Spune-mi, drag Tonton, deschide-ți larg inima, spune-mi tot,
sinceritatea e cel mai frumos lucru, risipește grijile și liniștește sufletul,
drag Tonton. De ce nu mai legi scrisorile? Mai bine nu făceai așa de la
început, pentru că acum toată treaba asta mă chinuie. Spune-mi, drag Tonton,
spune-mi repede.” Din aceste scrisori reiese că Brâncuși o ceruse în căsătorie
pe Marthe iar ea acceptase; a fost singura femeie care a trezit în sculptorul
român dorința de a trai cu o nevastă. Ba chiar a incercat sa cumpere un teren
pe care să construiască o casă pentru familia lor. Totuși, nimic nu s-a
întâmplat.
Peggy Guggenheim, o miliardară americană a
venit în atelierul lui Brâncuși la sfârşitul anilor ‘30 să cumpere o versiune a
sculpturii “Pasărea în văzduh”. Pentru a obține o reducere de preț, americanca
pe care, ulterior, artistul o va alinta “căpriţa” şi “Peghiţa”, încearcă să îl
seducă pe acesta. Între ei se naște o relație pasională. Peggy Guggenheim
spunea despre Brâncuși că este când «ţăran viclean”, când “zeu adevărat” și
scrie despre el că “obişnuia să se îmbrace frumos şi să mă scoată în oraş,
atunci când nu-mi gătea. Avea un complex al persecuţiei şi întotdeauna era
obsedat că oamenii îl spionează. Mă iubea foarte mult…”. In final, miliardara
americanca este nevoită să dea 4000 de dolari ca să cumpere sculptura “Pasărea
în văzduh”.
Nici Maria Tănase cea de 25 de ani nu aș
spune că a trecut ușor prin sufletul lui. “Când te ascult cum le zici, Mărie,
aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre
Măiastră! Auzi tu, fată, mă înţelegi? Vezi, tu, Mărie! Am colindat toată lumea,
mă cunoaşte tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele
noastre, mă apucă un dor de ţară, de oltenii tăi şi-ai mei, de apa tânguitoare
a Jiului, de satul meu…Auzi? Mă-nţelegi?”. Asta nu l-a impiedicat să spună
candva că dragostea lor “a venit la momentul oportun şi a durat exact cât
trebuia, până când ne-am plictisit unul de celălalt”. Mariei Tănase nu i-a
făcut nici o sculptură.
Mă opresc aici, chiar dacă numărul femeilor
sale nu se oprește la cele amintite. Pare incredibil că a reușit să sucească
mințile atâtor femei speciale, dar dacă te gândești că omul acesta, orfan de
tată (care era tâmplar) la 9 ani, a fugit de vreo 3 ori de acasă în copilărie,
a fost spălător de vase, vopsitor de lană într-o boiangerie, servitor într-un
han, că a făcut cu greu și prin muncă multă Școala de Arte Frumoase din
București, apoi a plecat pe jos la Paris să facă și acolo Școala de Arte Frumoase,
dar a ajuns abia după un an, cu un rând de haine ponosite, unde a învățat doar
doi ani, pentru că la 30 de ani era limită de varstă și a fost exmatriculat,
iar când Rodin i-a spus să mai rămână ucenic în atelierul sau i-a spus:
„Maestre, la umbra copacilor falnici nu crește nimic.”, nimic nu mă mai miră.
Îmi place să cred în glumă că Irina Rimes
este încă una dintre femeile lui Brâncuși. Cu siguranță i-ar fi plăcut de
moldoveancă și ar fi invitat-o în atelierul lui. Sper să nu se facă singură de
ocară în această postură și să fie la fel de mișto ca celelalte. Brâncuși avea
gusturi fine.
(Preluare de pe Facebook)
(J:
Atribuirea titlului ne aparține)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu