DANSÂND CU CATASTROFA
Ciprian Mihali
În Cluj duhneşte îngrozitor de câteva zile, din cauza proastei gestionări a gropii de gunoi a oraşului. Prima veste proastă e că această duhoare nu e doar dezagreabilă, ci e şi toxică. A doua veste, şi mai proastă, este că ea se va menţine, se pare, mult timp de acum înainte şi va pune pentru multă vreme în pericol viaţa şi sănătatea clujenilor.
Putem spune fără ezitare că ne aflăm în
pragul unei catastrofe ecologice. Iar asta nu ar trebui să ne mire foarte tare,
pentru că, de ani de zile încoace, noi, ca societate şi ca umanitate, acumulăm
fără încetare fragilităţi şi vulnerabilităţi. De ani de zile facem acrobaţii pe
marginile prăpăstiilor.
Ca societate, în aceşti treizeci de ani nu am
reuşit să creăm mecanismele umane, legale, legistice sau materiale care să ne
împiedice să evităm posibilitatea unei catastrofe. Accidentele rutiere,
incendiile majore, inundaţiile, secetele grave, tragediile umane cum a fost
Colectiv sunt toate manifestări ale acestei fragilităţi societale care nu
încetează să se întindă şi să se agraveze. Educaţia este un instrument prin
care oamenii sunt învăţaţi să se ferească de sau să nu provoace catastrofe; dar
educaţia este ea însăşi un dezastru. Legislaţia care ar fi trebuit să ne
protejeze încurajează mai degrabă agresorii şi agresiunile de tot felul.
Specialiştii care trebuie să apere vieţile omeneşte sunt puţini: unii au
plecat, alţii sunt mai bine plătiţi de cei care distrug.
Mediul natural a fost agresat cu o violenţă
sălbatică în ultimele decenii, iar revanşa lui nu va înceta să-şi facă simţită
prezenţa în morţi şi suferinţe. Despăduriri agresive şi demente, distrugerea
cursurilor râurilor, poluarea generalizată, construirea haotică, gestionarea
iresponsabilă a deşeurilor – toate acestea fragilizează mediul şi, astfel,
fragilizează existenţa umană individuală şi colectivă.
Ca societate, apoi, nu facem decât să
contribuim şi noi la o mai sporită fragilitate a lumii în ansamblul ei.
Globalizarea are, printre efectele ei majore, şi o distribuire planetară, mai
mult sau mai puţin aleatorie, a dezastrelor omeneşti şi naturale: pandemii,
războaie, dereglări climatice, conflicte civile, extremisme şi radicalisme,
populaţii deplasate, regimuri politice obtuze, poliţii şi jandarmerii brutale,
fake news, nu suntem feriţi de nimic din toate acestea. Nimic din ce am
câştigat ca libertăţi individuale şi colective, ca securitate individuală şi
colectivă, nu este garantat, totul se poate pierde într-o clipă.
Aceasta ar putea să fie pânza de fond a
oricărui program politic: cum să ne ferim de o catastrofă? Cum să gestionăm un
dezastru atunci când se întâmplă? Cine sunt aceia care se pot ocupa de asta?
Cât de pregătiţi suntem fiecare în parte să înfruntăm explozia şi efectele unei
catastrofe de orice fel?
Şi, ca să mă întorc la ideea de la începutul
textului: cum putem să ne imaginăm o viaţă mai bună într-un oraş precum Cluj
sufocat de efectele conjugate şi cu atât mai devastatoare ale pandemiei şi ale
poluării?
(J: Preluare de pe Facebook)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu