Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com
Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!
REVANȘA REALITĂȚII
Ciprian Mihali
Războiul din Ucraina ne readuce la o realitatea crudă și tragică pe care o credeam depășită.
Credeam depășită epoca unor războaie în Europa și, mai ales, a unor războaie purtate în cele mai convenționale moduri cu putință: tancuri, artilerie, infanterie, aviație, invazie, cucerire teritorială. Pentru mulți dintre cei care și-au imaginat că progresul tehnologic va trimite asemenea războaie convenționale în reportajele despre WWII de pe diferite canale de istorie, acest război este un șoc vizual în primul rând : bombardamente și acțiuni militare ca în 1939-1945, cantități incredibile de metal brut, coloane nesfârșite de blindate, mașini, tunuri, incendii și explozii. Ca în 1916 sau 1944, războiul înseamnă în primul rând asta: mobilizarea unor cantități nelimitate de forță brută, forță a metalului, a pământului, a corpului uman prins între ele, cu mușchii și cu sângele lui, cu lacrimile și cu sudoarea lui.
Războiul a fost mereu un factor de progres tehnologic, dar a fost, în același timp, și un mod de a mobiliza resursele materiale în vederea distrugerii lor masive, a topirii metalului, a explodării betonului, a pulverizării sticlei, a arderii a tot ceea ce se lasă prins în combustie.
Prin război, lumea cea mai materială își ia periodic revanșa asupra celorlalte lumi, iată, azi, chiar asupra lumii digitale, chiar dacă provizoriu, întorcându-ne la epocile “clasice”.
Acest război mai dovedește că, în ciuda tuturor globalizărilor și rețelelor planetare, miza unui conflict de acest fel rămâne teritoriul, spațiul geografic și geopolitic. Cucerirea metru cu metru, sat cu sat, oraș cu oraș rămâne paradigma războiului clasic; asediul privilegiat este cel de tip “medieval”, al fortăreței, tactica privilegiată cea a epuizării adversarului prin privarea de resurse vitale.
În sfârșit, dacă mai era nevoie să fie dovedit, acest război (și nu numai el, ci și cele din alte regiuni ale lumii – dar mai ales acesta, pentru că are loc în Europa, chiar dacă la marginea ei oarecum, dar încă în Europa) dovedește că barbaria nu încetează să se cuibărească și să crească în interstițiile lumii celei mai avansate tehnologic și, așa cum se presupune pe sine, cea mai avansată moral.
Desigur, rămâne absolut admirabilă, de prețuit și de cultivat solidaritatea europeană, care avea nevoie să se reconfirme, dar chiar în marginea ei, iată, barbaria criminală este încă posibilă și, din păcate, va rămâne pentru o vreme încă posibilă.
Aș spune că, decât să vorbim despre un regres al lumii moderne, mai degrabă să descriem un progres mai lent decât cel pe care ni l-am dorit, dacă nu chiar o stagnare în multe privințe.
În sfârșit, nu e poate deloc lipsit de importanță că toate acestea au fost provocate de o țară, de un model politic, care a simulat în diferite feluri modernizarea. Dorind să țină ritmul cu restul lumii, Rusia și-a fraudat propria-i modernizare, așa cum și-a dopat în atâtea rânduri sportivii ca să pară cei mai buni din lume. Această rețetă funcționează o vreme, dar apoi realitatea își ia revanșa. Iar această revanșă se calculează azi în mii, poate zeci de mii de morți.
(J: Preluare de pe Facebook)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu