marți, 4 iunie 2019


* ÎN APARENŢĂ, MĂMĂLIGA NU EXPLODEAZĂ!


VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



ÎN APARENŢĂ, MĂMĂLIGA NU EXPLODEAZĂ!

Alexandru Ghillis


Mămăliga explodează într-un târziu, însă numai dacă îi aprinde altcineva - din afară - fitilul! Altfel, nu! Să ne amintim de Decembrie 89! Că aşa-i mămăliga mioritică şi, ca o dovadă în plus, pot relata o întâmplare aparent banală, ce a avut loc, recent, într-un autobuz de linie bucureştean. Aici se poate explica pasivitatea turtoiului, prin lipsa efectivă de spirit civic, care ne caracterizează şi care se constată cu nenumerate prilejuri,  exasperându-ne.

Cu mizeria transportului public bucureştean ne-am cam obişnuit, spunându-ne ca e bine că funcţionează şi aşa. Dar, ca atmosfera dintr-un autobuz întreg să fie irespirabilă din cauza unui boschetar făcut mangă, răpciugos şi părând ieşit din catacombe, sforăind cu gura deschisă, aciuit în fundul vehiculului şi care şi-a făcut pe el toate nevoile, chiar acolo, pe loc, asta ar fi fost cu siguranţă un motiv care să aprindă fitilul la mămăligă! Însă nu s-a întâmplat aşa ceva. În jurul lui s-a făcut un gol pe o rază de vreo doi metri şi pasagerii s-au înghesuit cuminţi şi muţi în jumătatea din faţă a autobuzului. Asta până când, abia urcată, o doamnă puternică nu a mai putut răbda mirosul pestilenţial răspândit în maşină şi a luat ferm atitudine cetăţenească, solicitând oprirea autobuzului şi evacuarea individului. Credeţi că a „ciripit” careva ceva? Poate doar o femeie şoptea de alături, nemulţumită şi ea de atmosfera sufocantă, iar o alta a îngăimat că să fie lăsat în pace, săracu’, că-i un om necăjit! În rest, un ditamai autobuz de cetăţeni paşnici se făcea că plouă. Suportau cu stoicism tot calvarul. Doamna revoltată a coborât nervoasă la prima staţie şi s-a adresat în uşă şoferului, rugându-l să ia măsurile ce se cuvin. Aproape să plângă, acesta s-a scuzat că nu are ce face, că nu vrea scandaluri şi că ştia că boschetarul ăla i s-a urcat în maşină de la capăt, încă de dimineaţă, ca să se adăpostească de ploaie. Apoi,  autobuzul şi-a reluat traseul.

România a fost un astfel de „autobuz” în cei peste cincizeci de ani de comunism. Pasagerii, majoritatea cetăţenilor ei, cu mici excepţii, au acceptat supuşi „binefacerile democraţiei populare” şi, mai târziu, pe cele ale „iepocii de aur”. Între timp, deşi au îndurat regimuri comuniste ceva mai blânde, câţiva vecini de la Vest au avut tăria bărbătească să se opună, spunând NU, apelând şi la forţă, când a curs şi sânge, atunci când s-a sărit peste cal din partea autorităţilor politice obediente Moscovei, în detrimentul drepturilor cetăţeneşti. Este adevărat, că vorbim de state de confesiune catolică, unde Biserica nu a bătut niciodată palma cu Puterea totalitară.  Asta, spre deosebire de noi, ortodocşii, unde Biserica a procedat tocmai invers, aplicând laşa concepţie neaoşă a „capului plecat, pe care sabia nu-l taie” şi vrea acum să ne convingă că doar aşa a putut păstra nealterată credinţa noastră strămoşească. Dar ceilalţi, de ce şi-au putut-o păstra necompromişi? La noi, chiar ca la nimeni!


[Publicat in EVZ si EVZ.RO in 2016, pe cand inca mai exista rubrica „Romania cititorilor” - la care colaboram gratuit – si EVZ mai naviga netulburat pe centru]

N.A. – Credeti ca situatia generala abordata in 2016 in textul de mai sus s-a schimbat azi prea mult? Nu sesizez decat o usoara rabufnire recenta, dupa care urmeaza fasaieli si bolboroseli. Nici macar miros!


vineri, 31 mai 2019


* Vrăjeli, doamnelor şi domnilor!

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



Vrăjeli, doamnelor şi domnilor!

Ancelin Roseti

Mie mi-e greu să cred că nişte lepre (şi aici nu mă fixez doar pe România) nu mai pot, deodată, dormi de grija omenirii. A dat brusc umanismul peste ei. Sunt îngrijoraţi de sănătatea planetei. Nu-şi găsesc odihna din pricina faptului că puşcăriaşii, de pildă, nu au destule drepturi, au pedepse prea mari ş.a.m.d.

Ar fi interesant de aflat câţi militanţi împotriva fumatului, bunăoară, sunt fumători, sau câţi dintre cei preocupaţi de soarta animalelor poartă pantofi din piele, au în meniu carne etc. Oare câţi dintre cei care se dau îngrijoraţi de soarta puşcăriaşilor sunt la fel de îngrijoraţi atunci când cad victime unei infracţiuni? Sau câţi dintre ei sunt prosperi tocmai datorită săvârşirii (la nivel înalt şi la scară mare) a unor infracţiuni, de pildă, traficul de droguri? (Oare o descurajare a răului nu are a-i sărăci?). Oare câţi bani se vor fi învârtind dinapoia acestor organizaţii, fundaţii, guverne ş.a.m.d. de le stimulează într-atât frământările şi odată cu ele militantismul?

Fumatul e toxic? Dar furnalele, noxele maşinilor etc. cum or fi? Dar de ce defrişăm pădurile, dacă suntem atât de îngrijoraţi de soarta oamenilor? De ce trebuie să avem milă doar de câini şi de pisici, nu şi de găini, porci, oi, vaci şi toate celelalte vieţuitoare care se pun în farfurie?
 
Sunt toxice E-urile din alimente sau producătorii acestora îi paradesc pe producătorii clasici? Iar, dacă sunt toxice, cum se face că speranţa de viaţă din Occident (care înghite E-uri de prin anii
’60) este mai mare, cu mult, decât cea din România, care îngurgitează năbădăioasele toxine, începând uşor de prin ’96 şi mai apăsat de prin 2000?

Dar Andreotti, de pildă, s-a îmbrăţişat, până la urmă, cu Toto Riina, aşa cum spun unii care au fost de faţă, sau nu? Dar cum de serviciile secrete ale Italiei şi ale lumii nu au reuşit zeci de ani să-i descopere culcuşul acestui criminal (şi nici lui Provenzano)? Dar Kennedy a fost ajutat să ajungă în fruntea Americii de Joseph Bonnano şi celelalte familii mafiote sau nu?
Şi discuţia e lungă...

Hai, dom'le, să fim serioşi, cu vrăjeala asta afectată, umanist livrată proştilor!

[Preluare de pe Facebook]

joi, 30 mai 2019


* Președintele, votul și diaspora

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com




Președintele, votul și diaspora
 
Sorin Pavel


Prin 2015 am făcut parte dintr-o echipa ce promova votul electronic în România. Tocmai mă mutasem înapoi acasă din Olanda și veneam cu experiența cozilor și abuzului de la votul din Noiembrie 2014. Eram nervos și extrem de motivat. În perioada respectivă exista o comisie parlamentară ce studia subiectul votului la distanță - electronic și prin corespondență. Comisa respectivă era prezidată de PNL sub președintele Mihai Voicu.
Timp de un an de zile am bătut la ușa fiecărui actor relevant, AEP, STS, Presedinție, Parlament, partide politice și ONG-uri - ProDemocrația, Funky Citizens și Expert Forum. Punctul culminant a fost o conferință la reședința ambasadorului Marii Britanii unde au venit decidenții politici, precum și reprezentanți ai comisiei electorale din Estonia. Atât Mr. Ponta cât și Mr. Iohannis au promis că vor să rezolve problema Diasporei. Nu au făcut-o!
Votul electronic a fost îngropat, iar prin corespondență introdus la acel moment a fost o bataie de joc, având inevitabilul rezultat de a nu fi folosit. Mi se pare amuzant că în contextul actual, Mrs. Dăncilă și din nou Mr. Iohannis au promis, iarăși, acelasi lucru. Personal, nu îi cred, tocmai din cauza acestui precedent. Ma rog, și din cauza proiectului de lege PNL care este o bătaie de joc. Stați cu ochii pe poștaș că dacă ar fi după ei datele de logare s-ar livra prin Poșta Română.
Votul electronic la distanță este soluția pentru viitor. O arată Estonia, o spune Parlamentul European și în general bunul simț dictează că dacă noi ca societate ne-am mutat o bună parte din activitatea noastra de zi cu zi în mediul online, și votul o să ajungă tot acolo. Face parte din evoluția tehnologiei și a societății.
Să știți și voi, votul electronic la distanță nu va înlocui complet votul în persoană. Nu asta este ideea. Viața cetății are cutumele ei, iar ieșitul duminica la vot, este o tradiție adânc înrădăcinată în societatea democratică. Dar, sunt oameni care nu au cum să voteze în respectiva duminică, din varii motive. Ei au totuși dreptul și chiar răspunderea să o facă. Noi trebuie să îi ajutăm, fie că sunt marinari, diasporeni sau leneși de facebook.
Introducerea votului electronic la distanță nu este o temă ușoară. Nici pe departe! Este complicat, necesită specialiști și necesită o modernizare a instituțiilor publice. Ne forțează să devenim mai buni, mai eficienți și ne obligă să omorâm birocrația din aparatul de stat.
Acest vot electronic este, în opinia mea, piatra de temelie pentru România Digitală. Suntem pregătiți? Nu cred! Nu asta este, însă, idea. În general românii au fost nevoiți să își depășească condiția pentru a supraviețui în primul rand, și după pentru a evolua.
Când am fost rugat de Senatorul USR, Nicu Fălcoi, să fac parte din clusterul electoral am decis împreună că soluția USR trebuie să ia în calcul creșterea încrederii populației în soluție. Studiile de caz din restul lumii și recomandările Consiliului Europei arată că doar o implementare treptată, pragmatică și precaută va duce la succesul inițiativei, iar acest lucru va permite statului român să se modernizeze.
Din acest motiv, în proiectul de lege USR avem 3 etape experimentale reduse geografic la nivel de 1 județ, iar rezultatele primelor două nu se iau în calcul la final, sunt doar de test. Nu ne aruncăm cu capul înainte.
Votul electronic, în mod realist, se va întâmpla în 2024, după perioada de experiment. DAR, legea trebuie să treacă în Parlament acum, cât opinia publică este în favoare și cât oamenii sunt încă nervoși. Alături de ea o sa trecem și o lege decentă pentru votul prin corespondență. Asta e planul și este singura soluție!
Hai, la treabă!
 [Preluat de pe Facebook]

luni, 20 mai 2019


* Fascismul

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com


Fascismul

Ciprian Mihali

Câțiva dintre prietenii mei, unii apropiați, au apreciat rostirea acelei jurnaliste care consideră că, alături de corupția vechii clase politice, a doua mare problemă a țării este fascismul rezistenților, oameni lipsiți de suflet și prin venele cărora nu curge umanitatea, suspectați că sunt gata să te nimicească pentru idealurile lor. Extremiști, aceștia nu cunosc nici rațiunea, nici sensibilitatea, nici etica. Sunt doar niște păpușari diabolici ai lui Mihai Şora, iată, vechile și noile obsesii revin.
Ca să nu mai fiu suspectat de moralism și de indignare ca la una dintre postările anterioare, ca să nu spună câinii de pază ai internetului că incit la ceva și că sunt eu însumi în felul acesta un fascist, voi spune doar atât:
- Dacă te pretinzi jurnalist, eviți etichetele și „-ismele”. Folosirea lor e primul semn că ai renunțat tu însuți/însăți la deontologia profesiei tale, pentru a fi orice altceva decât jurnalist. Doar că cele două postùri nu se mai deosebesc, mai ales cu un prefix negativ în față;
- „Fascismul” e un termen cu un pasiv înnegurat. Perioada lui de glorie se situează în anii 50, când sub această acuzație mulți oameni au fost condamnați la ani grei de temniță. Azi, unii dintre contemporanii noștri, care folosesc la fel de ușor eticheta de fascism, pot spune despre Iuliu Maniu, înfăptuitorul Marii Uniri de la 1918, că și-a meritat soarta, adică a meritat să fie ucis în închisoare și aruncat la groapa comună. Un fascist vândut.
- Folosind acest termen, autoarea nu poate să-i ignore semnificațiile, știe foarte bine – în bunu-i obicei – că în loc să construiască punți, trezește din nou monștrii cei mai urâți ai trecutului nostru și ai dezbinărilor noastre. Știe prea bine că „fascist” nu este doar un termen descriptiv, ci unul normativ: în mentalul nostru colectiv, „fascistul” trebuie făcut să dispară, cu orice preț și în orice mod posibil.
- Introducerea unui asemenea termen în discursul public este contrară apelului (fals) la rațiune și echilibru; ea participă mai degrabă la alimentarea retoricii urii și a radicalizării violente.
- Cei pe care „jurnalista” îi consideră „fasciști” sunt cei care, printre puținii din această țară, au făcut ca România să nu se prăbușească de tot în ultimii doi ani. Au făcut-o așa cum au știut, au învățat să reziste în timp ce rezistau, au fost eroici, dar au fost și patetici, au fost demni de admirație, dar și caraghioși, au cântat, dar au și înjurat. Nu i-a învățat nimeni cum se face să reziste câțiva oameni în numele tuturor; nu au știut cum să-i trezească în alt fel din letargie pe toți cei cărora stând în casă, nu le pasă. Şi atunci au fost zgomotoși și lipsiți de echilibru. Faceți liniște, „fasciștilor”.
- A spune despre ei că sunt lipsiți de suflet s-ar putea să fie adevărat: după ce au înghețat zile și nopți în Piața Victoriei, după ce s-au topit în canicula din piață, după ce au inhalat gaze și au încasat bastoane de la jandarmi, probabil că și-au pierdut sufletul și umanitatea.
Dar chiar și așa, nu s-au transformat în monștri, nu au fost violenți niciodată și nu au nimicit pe nimeni, în ciuda aproape dorinței autoarei de a-i considera niște brute cu ochii injectați. Cum-necum, e așa, dar invers: mai degrabă asupra lor apasă pericolul de a fi nimiciți. Pentru că sunt, așa cum bine spun și liderii Partidului, nu-i așa, niște „fasciști”, care trebuie reduși la tăcere.
Stranii și cu siguranță nedorite similitudini. Cu toate acestea similitudini.
Dar dacă excludem corupția vechii clase politice și „fascismul rezistenților” ce mai rămâne? După ce am aflat că adunarea din Piața Victoriei pentru susținerea Europei a fost de fapt organizată de fasciști, ce mai avem de făcut? Da, să căutăm oamenii de bun-simț, ni se șoptește în cască. Printre cei plecați de tot din țară sau printre cei care refuză să iasă din casă pentru că nu le pasă? Nu mai bine rămân tot aceiași?


[Preluat de pe Facebook]

sâmbătă, 18 mai 2019


* Toate acestea ca să ce...?

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



Toate acestea ca să ce...?

Ciprian Mihali


O jurnalistă oarecare încearcă să convingă lumea, pentru a nu știu câta oară, că e un moment potrivit să dăm jos de pe piedestal imaginea lui Mihai Şora, din cauza vârstei sale înaintate și a diminuării capacităților sale fizice și intelectuale. Pentru a fi și mai convingătoare, după ce oferă tot felul de detalii fizice și fiziologice, după ce ne spune că are tot felul de informații din surse credibile, îl provoacă pe Mihai Şora la un interviu. „Unul la care dumnealui să vină singur, neînsoțit. Un interviu tete a tete. Interviul va fi înregistrat și filmat, ca să răspundă tuturor criteriilor de transparență”. Da, ați citit bine, să vină el, nu să meargă ea. Să dovedească în primul rând că poate să meargă singur. Apoi să dovedească, pe viu, filmat, în fața tribunalului lumii, că vede, că aude, că vorbește, că e deci în integritatea facultăților sale mintale și fizice. Iar dacă nu este în stare să dovedească, asta e, adevărul inițial al jurnalistei va învinge, iar statuia se va prăbuși așa cum și-a dorit.
Sincer, nu credeam că voi putea citi în România anului 2019 ceva atât de josnic și de înjositor pentru noi toți ca oameni. Nu credeam că cineva poate coborî atât de mult în abjecție. Am trăit patru ani în Africa și unul dintre lucrurile care m-au umplut mereu de admirație față de acea lume bogată a fost respectul total și necondiționat pe care societățile africane îl au față de bătrâni. Când spun total și necondiționat, mă gândesc și la vârsta lor, dar și la starea lor. Nu am văzut bătrâni cerșind, nu am văzut bătrâni singuri, în schimb am văzut mulți bătrâni, unii poate într-o stare fizică sau mentală precară, prezenți la reuniuni familiale sau oficiale, mereu înconjurați cu grijă și cu afecțiune. Pentru africani, bătrânii sunt tezaurul viu al unei comunități. Pentru o lume fragilă, expusă permanent morții și dispariției, orice bătrân este o comoară și o dovadă că lumea poate să supraviețuiască forțelor dezlănțuite ale naturii sau condițiilor grele de trai.
Ceea ce mă tulbură până la sufocare în această poveste odioasă este situația imposibilă, indecentă și profund jignitoare, în care se văd puși oameni extraordinari încercând să dovedească la rândul lor contrariul. Radu Vancu, Oana Gheorghiu, Claudiu Komartin, Carmen Bendovski, dar și mulți alții, ajung în situația, de nespus și de neimaginat, de a mărturisi pentru integritatea fizică și mentală a lui Mihai Şora. Adică de a dovedi că este viu, că este om, că nu este nici redus mintal, nici handicapat fizic, că știe să vorbească și să scrie. Toate acestea ca să ce...?
Cum am ajuns oare aici? De ce e nevoie să coborâm atât de adânc în negura inumanității noastre pentru a aduce de acolo proba că noi înșine nu avem nicio șansă de a egala umanitatea și demnitatea unei persoane ca Mihai Şora?
Omul acesta a făcut pentru demnitatea noastră ca societate infinit mai mult decât toate articolele sau pozițiile unei jurnaliste; infinit mai mult decât majoritatea zdrobitoare a membrilor acestei societăți. Mihai Şora duce pe umerii lui și în mintea lui istoria unuia dintre cele mai tragice și mai demente secole din istoria umanității. Iar noi îi cerem socoteală să dovedească și vrem să verificăm „înregistrat și filmat” că nu și-a pierdut mințile? Gesturile lui civice din ultimii ani au dat un dram de speranță unei societăți căreia i se fură pe zi ce trece speranța. Unul din cinci români își părăsește țara pentru că și-a pierdut speranța în „noi”, în viitorul acestei țări. În urma lor au rămas zeci de mii de bătrâni abandonați, care își duc viața triști și tăcuți, care mor singuri, uitați de lume. Iar noi, aici, ne străduim din răsputeri să dovedim că Mihai Şora își pierde auzul sau vederea.
Mă tem tare mult de ziua în care Mihai Şora nu va mai fi. Pentru că în ziua aceea noi, toți ceilalți, mulți, vor rămâne singuri și mai săraci. Așa cum rămânem singuri și săraci cu fiecare bătrân care se duce, cu fiecare părinte sau bunic pe care nu-l mai avem. Vom fi orfani de lume, neînțelegând de ce naiba am îmbătrânit noi înșine așa de urât și de ce nu am știut, nu am putut sau nu am vrut să petrecem mai mult timp în preajma bătrânilor care nu mai sunt.

[Preluat de pe Facebook]

marți, 14 mai 2019


* Ascensiunea extremei drepte

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com


Ascensiunea extremei drepte

Ciprian Mihali

Cred că e foarte important să înţelegem în ce anume se transformă discursul și acțiunea PSD. Împărtășesc întru totul opinia lui Pavel Lucescu dupa care discursul puterii a devenit un discurs de extremă dreaptă. PSD a încetat să fie un partid de stânga și și-a deplasat populismul spre extrema dreaptă radicală. Probabil că acesta este felul în care PSD încearcă să pareze loviturile venind pe tema corupției, considerând-o irelevantă și așezând deasupra deosebirii dintre hoți și oameni cinstiți distincția dintre români buni și români răi. E ca și cum ar spune: da, sigur, poate că suntem un pic corupți, dar e mai important că numai noi suntem patrioți și numai noi apărăm țara de dușmani în aceste vremuri grele, iar pentru asta merită să fim iertați de toate păcatele, mai ales de cele ale corupției. Dacă ne iubim țara totul merită trecut cu vederea.
Discursul PSD este un discurs al urii față de tot ce e străin, în afara țării și înăuntrul ei, un discurs violent și al violenței, al discriminării și al ierarhizării oamenilor în funcție de etnie, credință și limbă. Toate celelalte partide care insistă pe aceste teme, ale românității, ale demnității naționale, ale mândriei și patriotismului – chiar dacă pretind că sunt mai moderate – fac toate jocul PSD, confirmând importanța acestor teme și prioritatea lor în fața altor teme.
Dar declarațiile din ultima vreme ale liderilor PSD merg mult mai departe și incită explicit la ură și la anihilarea celorlalți. Recitiți ce spune robotul roz cu coc: în sărăcia ei teribilă de idei și cuvinte, tot a doua propoziție este despre români adevărați și români buni. Delirul lui Dragnea de la România TV sau al lui Mitralieră din Parlament despre românii get-beget, românii-români, nu nemți-sași, ar putea trece ca niște tâmpenii dacă oamenii aceștia nu ar avea pe mână media, banii și instrumentele de forță cu care să-și poată pune în practică ideile extremiste. Cel puțin liberalii ar trebui să poată ieși repede din această capcană a patriotismului umed, ei, care au în fruntea lor un președinte „străin de neam și țară”.
Suntem în prima și cea mai puțin mobilizatoare dintre campaniile electorale. E de așteptat ca discursul de extremă dreaptă al puterii, ultimul său refugiu, să se radicalizeze, iar în numele falselor valori promovate de putere să asistăm și la măsuri represive împotriva „străinilor” și „trădătorilor”. Toate partidele care vor pedala pe cartea naționalismului și a patriotismului, a României în primul rând, vor dovedi nu doar o mare sărăcie de imaginație politică, ci și o complicitate voluntară sau involuntară cu discursul puterii. Vorbind despre bunul patriotism, despre românii adevărați, despre România autentică, ne scufundăm cu toții din ce în ce mai mult în mlaștina unui extremism periculos.
Tot așa cum partidele mici de stânga păstrând încă o anumită simpatie pentru PSD și sperând să identifice la acesta urme de măsuri sociale vor constata că nu a mai rămas nimic de acest fel și că nu mai poate fi găsit niciun aliat în jumătatea stângă a politicii.


[Preluat de pe Facebook]