*Fara titlu inutil
VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca
subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub
forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat
de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut
gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu
eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere
jurnalismului cu adevarat independent!
E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com
E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com
FARA TITLU INUTIL
Alexandru Ghillis
Prin anii ’80, un proaspat
proprietar ce-si ducea traiul in apartamentul situat deasupra noastra, isi
gasea de treaba zilnic, ciocanind si slefuind prin casoiul lui, aducandu-ne la
disperare. Intr-o dimineata, nici nu se facuse de 5, omul se apucase de pus,
probabil, parchetul in camera de zi. Mort de somn, cu ochi carpiti, si imboldit
de soata, am urcat la etaj si i-am batut in usa. Dupa ce mi-a deschis nervos,
la reprosurile mele privind ora prea matinala, mi-a
trantit usa in nas, boscorodindu-ma ca atunci avea el timp de asa ceva si ca,
daca nu-mi convine, sa discutam barbateste. Imediat s-a redeschis usa si a
aparut nevasta-sa cu un oloi mare in maini, racnindu-mi ca arunca cu apa fiarta
peste mine, de nu plec. Am plecat, ca era periculoasa situatia. Culmea e, ca
niciunul dintre vecinii de palier, ai lui sau ai nostri, nu a dat semne de
viata, tacand cu totii chitic din spatele usilor, de unde, desigur, ascultau sa
vada, nerabdatori, finalul scenei matinale. Aceea era doar una dintre mai multe
alte intamplari asemanatoare cu respectivul, cu care am ajuns in cele din urma,
fara niciun rezultat pozitiv, pe la vechile comisii tovarasesti de impaciure de
la sector.
Dupa ’90, cei despre care povestesc au plecat sa munceasca cu carca intr-o tara occidentala. Am multumit Domnului. De atunci si pana de curand se asternuse linistea binecuvantata asupra noastra. Am spus, pana de curand. Fiindca s-au intors sa-si manance aici pensiile lor in euro. Si a inceput iar ciocanitul, slefuitul, tranteala unor materiale, etc. Tare, nu-i asa? Viata-i plina de surprize!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu