* CONTRAST *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com  

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

CONTRAST

Constantin Cucu

Acum niște ani o rezidentă de la spitalul de urgență a ieșit public cu mărturisirea autoincriminantă că îi dăduse 10000 de euro domnului dr. Beuran, chirurg, politician, profesor și somitate, ca să fie angajată în secția acestuia. Nemulțumirea femeii fiind determinată de faptul că în ciuda banilor dați, postul respectiv nu îi fusese oferit.

Țeapă.

Era o perioadă grea pentru somitate pentru că luase foc o pacientă pe care acesta o opera, deși nu era acolo și fusese filmat intrând în haine de stradă și cu ceasul la mână la aceasta.

Procuratură, scandal de presă, apoi liniște. Acea liniște de căcat românească, în care auzi rotițele justiției stând nemișcate.

Acest ocean românesc de indiferență colectivă în care fiecare scandal cade ca o piatră, face valuri o perioadă, și apoi este scufundat fără urmă. Mă rog, poate nu am monitorizat eu cum trebuie subiectul dar, din câte știu, situația a rămas ca înainte de scandal.

E bine. Poate că totul a fost o farsă.

În acest context în care postul de medic specialist la un spital bucureștean este, se pare, scos la licitație printre rezidenții cu dare de mână, la Alexandria sunt așteptați uvrierii sanitari. Sunt scoase posturi pentru nu mai știu câți medici tineri și-ar dori inserția în teleormanian dream.

Telefonul angajatorului este, totuși, ciudat de silențios.

Pare că salariile nesimțite despre care se tot vorbește, condițiile de basm, colaborarea benefică cu casa de asigurări și jurământul lui Hippocrate, unde precis scrie că medicul trebuie să meargă cu drag în orice fundătură, pe bani puțini, să muncească până la 70 de ani și să facă 10 gărzi pe lună la tariful de acum 5 ani, toate acestea nu ajung.

Rezidentul preferă să strângă banul pentru somitate sau să plece în vreo țară în care Teleormanichen de acolo are autostradă.

În contrastul dintre posturile scoase pe sub mână, cu impunitate, prin orașele mari și nevoia de medici din periferie se află de fapt principala problemă a sistemului sanitar de la noi. A personalului.

Nu că ar interesa pe careva în mod particular.

[J: Preluare de pe Facebook – A.G.]

 

 

* COAIELE POLITICE ALE DOAMNEI CLOTILDE *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com  

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

COAIELE POLITICE ALE DOAMNEI CLOTILDE

Constantin Cucu

Ca să dea cu mătura pe străzile sectorului 1 Rompres cere de 10 ori mai mult decât cere firma care face același lucru în sectorul 6.

Am auzit asta azi la radio. 250 de lei față de 28 la mia de metri pătrați de mic Paris.

De ce?

Că are balta pește.

Că așa se îmbogățesc băieții deștepți.

Că un bou, primar USL (ne-am lămurit, nu? că PSD și PNL sunt același lucru), întâmplător liberal, așa a făcut contractul.

PE 25 DE ANI?!

Cât ciubuc o fi cărat Chiliman să inrobească sectorul pe care l-a jamahirit un sfert de veac nu știu. Poate omul este de fapt un biet patriot, cinstit nevoie mare, mai moale la cap.

Fapt e că din taxele fraierului care se înghesuie an de an la birourile fiscului sector 1 se plătește acest măturat și aceste servicii la un tarif la care probabil că Rompres folosește mături din Borangic și măturători absolven[I de doctorate.

Presupun că atâta mai costă măturatul pe Marte.

Clotilde Armand a căzut în acest scandal din sentimentul de datorie și din responsabilitate, și încearcă să astupe gaura. Să scoată șobolanii din hangar. Să apere banul alegătorilor ei, să îi folosească la altceva.

Biata femeie face ceea ce ceilalți, adevărați clitoriși politici, nu au făcut niciodată. Vrea să alunge purceii de la țâța scroafei-buget.

Pentru că mafiotul e mafiot, Romprest a decis să scoată artileria grea. Să lase gunoiul nedus (deși colectarea acestuia este obiectul unui contract separat, plătit la timp). Ca să iasă cei mai slabi la cap să o înjure pe Clotilde. Ca să iasă pocitaniile morale să pretindă că mizeria, făcută prin inactivitatea mafiotică și ilegală a Romprest, este de fapt opera primăriței. Care mai și vorbește cu accent și are vagin. Nu e de-a noastră, gen Chilian și Tudorache, bărbați politici care știu că există doar 4 ani scurți ca să sugi pe săturate din bugete.

În capul linșajului public, desigur, vidanjele naționale și corifeii diareei. A3, RTV.

Și uite așa am realizat cine este singurul politician cu coaie de la noi.

Singurul pe care voi ieși să îl votez la prezidențialele care urmează, primele fără ficus de atâția ani...

(J: Preluare de pe Facebook)

 

 

* MĂCELUL SĂVÂRȘIT LA FRONTIERA ROMÂNIEI CU FOSTA IUGOSLAVIE, CEA MAI SÂNGEROASĂ GRANIȚĂ A EUROPEI * 

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com  

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

MĂCELUL SĂVÂRȘIT LA FRONTIERA ROMÂNIEI CU FOSTA IUGOSLAVIE, CEA MAI SÂNGEROASĂ GRANIȚĂ A EUROPEI

Răzvan Gheorghe

Alexandru Mihalcea: Au fost oameni împușcați în timp ce înotau în Dunăre sau care se aflau în diverse alte situații. Au murit mulți pe frontiera cu sârbii, Dumnezeu să-i odihnească... Unii au fost intenționat tăiați cu elicea șalupei, mi-au fost confirmate astfel de cazuri. Fenomenul încercării de a scăpa din raiul comunist prin trecere clandestină de frontieră (1945-1989) a însumat o lungă serie de crime cunoscute de vârfurile PCR, săvârșite de soldați și de ofițeri din care mulți erau tineri, unii foarte tineri, în ultimii ani ai regimului Ceaușescu. Nici măcar nu au fost cercetați de Parchet, necum condamnați. (…)

Într-un caz dintre sute, în cartea ”Mormintele tac. Relatări de la cea mai sângeroasă graniță a Europei”, de Doina Magheți și Iohann Steiner (Polirom, 2009) este relatată mărturia Lidiei Roman. În 1978, fratele acesteia, soția lui și un prieten al lor au fost prinși pe fâșie (adică pe fâșia arată dintre cele două state – n. aut.) la frontiera cu Iugoslavia. S-au predat imediat, li s-a ordonat să se întindă pe burtă. Tocmai atunci a venit un soldat ieșit din tură, care se îmbătase, înarmat fiind. Acesta a împușcat-o în cap mortal pe femeie, pe prieten rănindu-l grav. Fratele Lidiei Roman a fost bătut îngrozitor la pichet, iar în 1987, după pușcărie, bărbatul a repetat încercarea de a trece în Iugoslavia, fiind de data asta împușcat mortal.

În ambele situații s-a știut exact cine a tras, în ce condiții, dar justiția militară comunistă nu a mișcat un deget. De altfel, ”pedeapsa” pentru soldații și gradații criminali era fie recompensă în permisie, fie bani, după caz.

Răzvan Gheorghe: Sau ambele.

Alexandru Mihalcea: Sau ambele. Și la Orșova, și pe malul sârbesc sunt cimitire pline cu osemintele celor împușcați în tentativa de a scăpa din România lui Ceaușescu. Vorbim despre crime cu martori care existau, cu rapoarte care existau, dar toate au fost dosite rapid în arhive uitate, că așa-i în România. Și unii dintre cei care aveau 50-55 de ani la Revoluție s-ar putea să mai trăiască, doar au dus-o bine, dar printre ei erau mulți oameni de 20-25 de ani, ofițeri foarte tineri, erau cu duiumul locotenenți, locotenenți-majori și foarte mulți soldați, pentru că, v-am spus, i-au băgat și pe soldați în povestea asta și i-au făcut să maltrateze, să rupă, să creadă că toți cei care încercau să fugă din lagărul România au arme și că dacă nu-i împușcă ei primii, vor fi împușcați. Primeau sporuri salariale, permisii, concendii pentru reușitele notabile, iar lichidarea fizică a unui ”dușman al poporului” era una dintre acele izbânzi. Mulți au fost decorați. Li s-a inoculat, ca și soldaților care ne păzeau, iar unii îi și băteau pe deținuți, ideea că fugarii sunt ”dușmani ai poporului”, trădători ce merită să moară.

(Foto: Domnul Alexandru Mihalcea, fost deținut politic, scriitor, fost jurnalist în presa centrală și profesor de limba franceză / sursa: arhiva Podul.ro / întregul interviu link în comentarii)

[Preluare de pe Facebook]

 

 

 

* RUPTURA *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com  

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

RUPTURA

Constantin Cucu

 A existat de mult de tot o perioadă a vieții mele în care credeam în Dumnezeu. Nu foarte mult, desigur, dar mă defineam ca fiind creștin. Mă închinam seara. Mă rugam pentru chestii.

Nu aș putea spune de ce mă simțeam creștin. Că pe vremea noastră popii nu erau atât de căutați în coarne ca acum. Nici nu era religie la școală pe vremea lui Ceaușescu. Presupun că așa m-au dresat ai mei. Și, ca orice copil, nu am chestionat această alegere, nici nu am stat de fapt să meditez cine știe ce.

Nu pot spune că am simțit vreodată vreo revelație. Vreun inc lăuntric spiritual. Vreo căldură duhovnicească. Nici gând. Trebuia să mă închin, mă închinam dimineața și seara, cum îmi spusese tata că e bine. Cu frica faptului că, dacă aș uita, ceva rău, deși nelămurit, s-ar întâmpla.

Azi am zeci de motive să nu mai cred.

Motive care țin de logică, de explicații alternative, de știință, de lipsa de plauzabilitate a unei ființe supreme cu caracteristicile de care vorbește biserica. Motive care se bazează pe informațiile culese între timp în viață.

Dar dincolo de toate aceste motive raționale, pe care cred că le pot susține și în față unei șleahte de teologi, principalul motiv al divorțului meu de Dumnezeu este de natură afectivă. Personală.

Se pare că ĂL de Sus a lipsit de lângâ mine într-un moment important din viață, în poate singurul moment în care l-am invocat cu adevărat, cu patimă și cu speranță. Și în care El a făcut ce face de obicei atunci când muritorul are nevoie de el, respectiv este inexistent.

Nu cred că i-am putut ierta vreodată lipsa de implicare și, chiar dacă în acel moment nu am realizat asta, nici în anii următori, legătură mea de încredere cu divinitatea, ideea că există ajutor divin și că ești îndreptățit la acesta dacă te rogi și ești om bun s-au spulberat. Clarificarea rațională a survenit mult mai târziu după această ruptură emoțională.

Nu este ușor să nu mai crezi. O dată bărbosul scos din ecuație nu mai ai pe cine da vina nici pentru diabet, nici pentru kilele în plus, pentru nereușite, deziluzii sentimentale sau greșeli. Sunt toate ale tale, povara ta, răspunderea ta, gestiunea ta. Tu ești singurul care te poate ajuta și, uneori, asta poate fi greu. Uneori ai nevoie de a fi copil în așteptarea cuiva mare care să te izbăvească.

Când ai acceptat faptul că între tine și propria mortalitate nu există nici un scut divin îți poate fi o perioadă greu, cel puțin până ce reușești să intri în armonie cu ideea că nu ești nici important nici atât de buricul universului cum îți sugerează zi de zi conștiința. Că ești și tu o adunătură de atomi ca oricare alta care se va recombina cândva. Că îți duci existența nu spre vreo nirvana paradisiacă arendată de vreun demiurg ci strict în scurtul interval dintre neantul dinainte de a te naște și cel de după moartea ta. Că într-un fel vei continua să trăiești fără să conștientizezi asta în toate din jur, în fiece copil s-ar naște sau fiece pasăre își va întinde aripile.

Ceea ce este, cel puțin în mentalitatea nea, relativ OK. Bate de departe un rai înțesat de babalâci intonând imnuri religioase.

Este mai greu să fii ateu decât să accepți drogul credinței, dar mult mai răsplătitor.

(J: Preluare de pe Facebook)