Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com
Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!
MĂCELUL
SĂVÂRȘIT LA FRONTIERA ROMÂNIEI CU FOSTA IUGOSLAVIE, CEA MAI SÂNGEROASĂ GRANIȚĂ A
EUROPEI
Răzvan Gheorghe
Alexandru Mihalcea: Au fost oameni împușcați în timp ce înotau în Dunăre sau care se aflau în diverse alte situații. Au murit mulți pe frontiera cu sârbii, Dumnezeu să-i odihnească... Unii au fost intenționat tăiați cu elicea șalupei, mi-au fost confirmate astfel de cazuri. Fenomenul încercării de a scăpa din raiul comunist prin trecere clandestină de frontieră (1945-1989) a însumat o lungă serie de crime cunoscute de vârfurile PCR, săvârșite de soldați și de ofițeri din care mulți erau tineri, unii foarte tineri, în ultimii ani ai regimului Ceaușescu. Nici măcar nu au fost cercetați de Parchet, necum condamnați. (…)
Într-un
caz dintre sute, în cartea ”Mormintele tac. Relatări de la cea mai sângeroasă graniță
a Europei”, de Doina Magheți și Iohann Steiner (Polirom, 2009) este relatată mărturia
Lidiei Roman. În 1978, fratele acesteia, soția lui și un prieten al lor au fost
prinși pe fâșie (adică pe fâșia arată dintre cele două state – n. aut.) la
frontiera cu Iugoslavia. S-au predat imediat, li s-a ordonat să se întindă pe
burtă. Tocmai atunci a venit un soldat ieșit din tură, care se îmbătase, înarmat
fiind. Acesta a împușcat-o în cap mortal pe femeie, pe prieten rănindu-l grav. Fratele
Lidiei Roman a fost bătut îngrozitor la pichet, iar în 1987, după pușcărie, bărbatul
a repetat încercarea de a trece în Iugoslavia, fiind de data asta împușcat
mortal.
În
ambele situații s-a știut exact cine a tras, în ce condiții, dar justiția
militară comunistă nu a mișcat un deget. De altfel, ”pedeapsa” pentru soldații și
gradații criminali era fie recompensă în permisie, fie bani, după caz.
Răzvan Gheorghe: Sau ambele.
Alexandru Mihalcea: Sau ambele. Și la Orșova, și pe malul sârbesc sunt cimitire pline cu osemintele celor împușcați în tentativa de a scăpa din România lui Ceaușescu. Vorbim despre crime cu martori care existau, cu rapoarte care existau, dar toate au fost dosite rapid în arhive uitate, că așa-i în România. Și unii dintre cei care aveau 50-55 de ani la Revoluție s-ar putea să mai trăiască, doar au dus-o bine, dar printre ei erau mulți oameni de 20-25 de ani, ofițeri foarte tineri, erau cu duiumul locotenenți, locotenenți-majori și foarte mulți soldați, pentru că, v-am spus, i-au băgat și pe soldați în povestea asta și i-au făcut să maltrateze, să rupă, să creadă că toți cei care încercau să fugă din lagărul România au arme și că dacă nu-i împușcă ei primii, vor fi împușcați. Primeau sporuri salariale, permisii, concendii pentru reușitele notabile, iar lichidarea fizică a unui ”dușman al poporului” era una dintre acele izbânzi. Mulți au fost decorați. Li s-a inoculat, ca și soldaților care ne păzeau, iar unii îi și băteau pe deținuți, ideea că fugarii sunt ”dușmani ai poporului”, trădători ce merită să moară.
(Foto: Domnul Alexandru Mihalcea, fost deținut politic, scriitor, fost jurnalist în presa centrală și profesor de limba franceză / sursa: arhiva Podul.ro / întregul interviu link în comentarii)
[Preluare de pe Facebook]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu