Jurnalism independent. Scrie liber despre orice!

* Copii, iertati-ne, ca nu stim ce sa facem!

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Copii, iertaţi-ne, că nu ştim ce să facem!

                                                            

Alexandru Ghillis

Puţini sunt copiii români cărora nu li se spune, după o corecţie aplicată cu palma, cu cureaua sau sub orice altă formă, că „bătăiţa e ruptă din Rai” ori de câte ori prichindeii mai mici sau mai mari continuă poznele, in ciuda rugăminţilor şi avertismentelor părinteşti.

Expresia nefericită a biruit timpurile, bine încetăţenită încă în această parte mărginaşă a Europei, în pofida sfaturilor psihologilor specializaţi în educarea modernă a copiilor preşcolari. Nu aş fi abordat acest subiect, dacă nu mi-aş fi amintit că şi acum, fiul nostru ne mai reproşează glumeţ unele pedepse primite în copilarie şi-i dau dreptate, fiindcă cele mai multe nu se uită niciodată şi, în destule cazuri, ele pot afecta psihic copiii pentru toată viaţa.  Greu de dat uitării metode pedagogice reprobabile, aplicate de unele cadre didactice - obosite poate de lunga lor carieră - asupra elevilor nedisciplinaţi la orele de curs şi care, când sunt făcute publice, dupa ce sunt filmate pe ascuns cu mobilul de către elevi, deranjează la culme, pe bună dreptate, părinţii celor pedepsiţi. Unii dintre aceştia gândind că nu are niciun străin dreptul pe care îl au ei, ca părinţi, asupra copilului lor. Adică să-i aplice minorului corecţia, personal, acasă. Probabil, tot după principiul „eu te-am facut, eu te omor!”.  

Se pare că nivelul de trai, determinant pentru cel de civilizaţie, ambele veşnic mai scăzute deocamdată în această zonă europeană, au creat în masa populaţiei mentalitatea găunoasă a dreptului aproape total al părinţilor asupra propriilor copii. Odată ajunşi maturi, la casele lor, foştii copii, deveniţi familişti cu prunci la rândul lor, sunt - în cele mai multe cazuri -  ajutaţi în continuare de părinţii deveniti bunici, care au grijă de toată gospodăria casei copiilor şi de nepoţi, cât timp tinerii soţi sunt la muncă. De obicei, legăturile de familie rămân reciproc strânse pentru decenii, inclusiv din punct de vedere material.

În schimb, în multe familii occidentale, mai cu seamă din SUA, de cele mai multe ori, copiii acestora, mult mai independenţi, sunt stimulaţi de foarte tineri să muncească pentru a-şi plăti studiile, indiferent de cuantumul averii părinţilor, ca să ştie din vreme cum se câştigă banii. Ajunşi pe picioarele lor, ulii tineri părăsesc cuibul părintesc şi se descurcă singuri în viaţă, oriunde în lumea largă. În acest timp, părinţii lor, ajunşi bunici, îşi văd nestingheriţi de vieţile lor, aventurându-se şi în croaziere exotice, în timp ce numeroşi dintre pensionarii noştri mişună dimineţile de colo-colo cu sacoşe în mâini. Vedem verile, prin Muzeul Satului din Bucureşti sau prin ţară, cohorte gureşe de bunici occidentali, mulţi americani, bronzaţi şi colorat îmbrăcaţi, distrându-se fără griji, deşi par să fie doar simpli pensionari. Este exemplul viu că un nivel ridicat de trai schimbă mentalităţile, aducând şi independenţa individuală mult visată. E sigur că bătaia nu e ruptă din Rai!