Jurnalism independent. Scrie liber despre orice!

*La o bere cu Serafim

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

La o bere cu Serafim

Alexandru Ghillis

    

Ce nume predestinat are tipul ăsta cu un chip demn de o icoană bizantină! E unul dintre boschetarii trecuţi bine de prima tinereţe şi care-şi irosesc vieţile pe străzile oraşelor din România. Serafim e dintre acei oameni ai străzii din faţa blocului meu, care îşi tocesc zilnic fundurile pe treptele magazinelor de vizavi, având mai fiecare lângă picior un pet cu bere ieftină, cel mai des din aceea cu gust puternic şi amărui, aşa cum sună reclama.

     Pe Serafim îl ştiu de vreo câţiva ani buni şi, de multe ori, când nouă ne prisoseşte mâncarea, i-o ducem lui de pomană, să fie de sufletele dispăruţilor. Aşa am găsit şi prilejul să schimb o vorba-două cu el, deşi nu suflă mai nimic interesant despre trecutul lui. Atâta mi-amintesc, să-mi fi spus odată, că în tinereţe i-ar fi plăcut să studieze biologia, genetica. Hopa, mi-am zis! Ăsta pare a fi un tip interesant! Mai ales că-l vad dimineţile citind atent „Evenimentul zilei”, împrumutat de la chioşcul de ziare de alături! Aşa că, într-una din zilele trecute, după ce l-am aprovizionat cu o sacoşă plină, i-am făcut oferta să bem împreună o bere. La început, a părut uşor surprins de invitaţia mea, dar a acceptat-o delicat. Nu-mi pasă deloc de părerile eventualilor cunoscuţi, care mă puteau zări stând cu un boschetar (se vedea de la o poştă cine era) la o masă pe trotuarul cârciumii de lângă piaţă.

     Văd că eşti la curent cu presa, îi zic, ca să încep o discuţie. Păi e normal să ştiu în ce lighean mă scald, îmi răspunde după un moment de tăcere. Îl scrutez atent. Oricum, eu sunt paralel cu toate ce se întamplă. Adică? Păi viaţa mea e strada şi atât. Mda. Ai familie? Nu mai am pe nimeni. Cum aşa? Aşa bine, ne ignorăm reciproc şi nu vreau să vorbesc cu mata despre asta. Ai lucrat vreodată? Se încruntă puţin... În construcţii. Da’ după Revoluţie încoa sunt liber cugetător. Bine, bine, da’ de dormit noaptea pe unde dormi? A fost o perioadă când am stat pe la Gara de Nord... În canal? Da, eram amic cu ăla care era şef peste toţi amărâţii ăia. Da’ acum s-a desfiinţat acolo. Dar mă descurc eu! Bine, sincer eu nu pot să înteleg cum trece viaţa ta zi de zi în stradă, indiferent de anotimp. Aştepţi ceva anume? Da, aştept să mi se termine programul vieţii. Care program? Programul meu genetic. Sunt şi eu o vieţuitoare superior evoluată a Pământului care, la rândul lui, face parte din Univers. Absolut totul, să ştii, este rezultatul unui program general creat de o forţă pe care, noi oamenii, o numim Dumnezeu. Fiecare vietate trăieşte după propriul subprogram independent. Ăsta este exteriorizat la oameni şi poate fi citit. Uite aici, îmi bagă sub ochi palma scorojită a mâinii stângi! Uite ce clar e imprimat, în mare, programul meu, fără evenimente desigur, doar ca parcurs de viaţă. Şi asta nu e tot. Acest program este înglobat la nivel celular. De asta se va ocupa mai departe genetica, să-l poata dezlega. Mi-ai spus odată că asta ţi-ar fi placut să faci. Eh! Dă din mână a lehamite, se ridică, mulţumeşte de trataţie şi ne despărţim in tăcere, fiecare pe drumul său.

     A doua zi, mă văd tras discret de mânecă de unul dintre „colegii” lui Serafim. Ai fost ieri de i-ai dat o bere ocnaşului ăla! De ce ocnaş? Păi, în tinereţe şi-a tăiat gagica şi i-a dat foc!