Jurnalism independent. Scrie liber despre orice!

*Paradoxul parvenirii la romani

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Paradoxul parvenirii la români

Alexandru Ghillis

O cutumă perpetuată la români de veacuri, identică oricărui popor, este dorinţa legitimă de concurenţă în înavuţire, programată genetic. Cum teoria marxist-leninistă a egalităţii între oameni s-a dovedit a fi, practic, doar o utopie frumoasă, după cincizeci de ani de aşa-zis comunism vârât cu anasâna, nevoia de prosperitate evidentă a românilor atinge, de cele mai multe ori,  limite – chiar hilare ori tragice - ale paradoxului parvenirii.

Până în 1989, exista o discrepanţă clară între standardul de trai opulent al nomenclaturii de partid şi de stat şi cel tern, al păturii largi a restului populaţiei. Românii se uitau cu umor izvorât din necaz la modul îmbelşugat în care îşi duceau viaţa conducătorii lor şi, destul de mulţi dintre conduşi încercau pe diferite căi, mai mult sau mai puţin legale atunci, să-şi asigure lor si familiilor lor un trai posibil cu mai mult peste limitele supravieţuirii.

După 1989, s-a rupt zăgazul ce oprea artificial dorinţa concurenţială de înavuţire a românilor. Cum se ştie, parvenitismul i-a ridicat pe mulţi călare pe cai mari şi pe alţii, la fel de numeroşi, i-a trecut prin „beciul domnesc” unde, destui, şi-au descoperit brusc „talentul” scriitoricesc! Din păcate, în zilele noastre, mulţi dintre români au inţeles să-şi trântească cel puţin un căsoi, dacă se poate mai ceva decât al vecinilor. Asta se întâmplă, mai cu seamă, în extravilan şi în mediul rural, de unde majoritatea tineretului valid îşi cheltuie profitabil forţa de muncă prin câteva state ale Europei.

Ideea de a te lăuda cu hardughia proprie în faţa celor din jurul tău, se dovedeşte de cele mai multe ori o întreprindere ce va putea deveni falimentară în anii următori revenirii definitive acasă. Iată, spre un prim exemplu, imensele palate ţigăneşti cu turnuleţe, ridicate din „munca” cerşitului în Occident şi din afaceri cu fier vechi, unde unii dintre proprietari nici măcar nu locuiesc în interiorul lor, fiind înălţate pentru fală şi, ca urmare, se evită fraudulos plata utilităţilor. Românii din sate şi comune înstărite, care muncesc din greu prin alte ţări, şi-au construit în  locurile de baştină ditamai viloaiele, după propriul gust sau inspiraţi din ceea ce au văzut pe unde-i poartă viaţa, dar nu iau cu seriozitate în calcul cu ce vor putea întreţine căsoaiele lor multietajate, dacă se vor întoarce definitiv în ţară, poate la pensie. Este aceeaşi problemă pe care am întâlnit-o şi la orăşeni care şi-au investit toate câştigurile lor în construcţia unor vile somptuoase în zone extravilane sau la ţară, estimând greşit ca vor locui în îndestulare la un loc cu familiile propriilor copii. Dezamăgirea este mare, deoarece copiii şi familiile lor şi-au croit vieţile independent de părinţii care, bătrâni în prag de pensie, au rămas singuri în case mult prea mari şi costisitoare pentru ei. Culmea este că acum ar vrea să le vândă şi nu se arată absolut niciun cumparator. Ei în derivă pe ale vieţii valuri!