* Ambasadorul și țara lui
VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!
E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com
Ambasadorul și țara lui
Ciprian Mihali
Opinia publică a fost tulburată în zilele din urmă de votul dat împotriva
candidatului român pentru postul de procuror-șef european de către ambasadoarea
Luminița Odobescu, șefa Reprezentanței României pe lângă Uniunea europeană. Nu
o să reiau aici aspectele tehnice ale procedurilor de alegere a
procurorului-șef; ce poate să intereseze publicul român este să afle de ce
ambasadoarea a votat în felul în care a făcut-o și dacă putea să voteze altfel.
Voi spune de la bun început că niciun ambasador nu poate să voteze în
diversele structuri în care este prezent sau reprezentat statul român în lipsa
unui mandat transmis din Centrala MAE. Două sunt instanțele care pot transmite
un mandat de reprezentare unui ambasador: Președintele României și/sau
ministrul de Externe. Cu foarte rare excepții, consemnul președintelui trece și
el pe la MAE, pentru avizare, nu este trimis la ambasade direct și fără știrea
Ministerului de Externe.
În acest caz precis, din informațiile existente în spațiul public,
președintele nu pare să fi transmis o indicație de vot, lăsând această
chestiune în grija Ministerului de Externe. Într-o discuție informală pe
holurile nesfârșite ale Parlamentului, ministrul de Externe afirma azi că
ambasadoarea Odobescu nu ar fi în subordinea lui, că fiind o afacere pe
Justiție și Afaceri Interne el nu ar avea nicio implicare. Nu voi comenta nici
aceste afirmații în care se amestecă în proporții surprinzătoare jumătăți de
adevăr cu minciuni, eschive și neputințe.
Ceea ce este limpede ca apa de izvor este că ambasadoarea a votat conform
unui mandat primit de la Guvernul României și nu de la Președintele României.
(Între noi fie vorba, rămâne regretabil că Președintele nu s-a manifestat în
niciun fel în aceste zile, nu a uzat de prerogativele sale în materie de
politică externă pentru a șterge puțin din impresia catastrofală lăsată la
Bruxelles de „România”, adică de reprezentanții puterii. Aceeași inadecvare și
întârziere în reacții, aceeași prudență proverbială care conduce la ratarea
atâtor șanse pentru România și pentru noi.)
E un fapt că ambasadoarea a votat conform cu consemnul primit de la
Guvernul României, adică pentru „România”. Pun România între ghilimele tocmai
pentru că în acest caz, nici Guvernul și nici ambasadoarea nu au reprezentat
România. Desigur, doamna Kovesi nu este propunerea României la acest post (din
fericire!), ceea ce i-a permis doamnei Dăncilă să dea dovadă de același curaj
inexistent ca ministrul de Externe în asumarea unei responsabilități în
privința mandatului acordat ambasadoarei. Dar toate uzanțele diplomatice
pretind măcar această minimă coerență ca o candidatură a unui cetățean să fie
sprijinită de guvernul și reprezentanții țării sale. Lașitatea asumării unei
poziții publice de către membrii guvernului este direct proporțională cu
înverșunarea cu care reprezentanții puterii au trecut la Bruxelles peste toate
regulile curtoaziei și ale comunicării politice pentru a acoperi cu minciuni și
calomnii candidatura unei compatrioate.
Putea ambasadoarea să voteze în afara mandatului transmis în forma cea mai
imperativă de la București? Cei care spun că NU putea invocă faptul că
atribuțiile ei țin exact atât cât îi sunt ele definite de capitala. Dar este un
ambasador doar un robot pus să execute niște ordine? Nu are el conștiință, nu
are el credințe și convingeri? Până și un soldat sau un agent de circulație au
discernământ și liber arbitru în raport cu ordinele primite, nu sunt simpli
executanți ai unor ordine, oricât de absurde ar fi ele.
Câtă libertate are atunci un ambasador? El este supus unei discipline cu
totul speciale, el este instruit în această disciplină și de multe ori el este
singurul care știe toate regulile scrise și nescrise, și nu sunt puține, pe
care trebuie să le respecte. Dar peste toate acestea, mai presus decât orice
libertate este misiunea nobilă, una dintre cele mai onorante misiuni care
există, de a-și reprezenta țara în modul cel mai demn cu putință. Ţara, nu un
guvern, țara, nu o putere.
Putea ambasadoarea să voteze în afara mandatului transmis în forma cea mai
imperativă de la București? DA, putea, cu anumite riscuri. Primul risc era ca
votul său împotriva mandatului primit să fie invalidat, pentru că, s-ar fi
putut obiecta, ea nu votează în nume propriu, ci în numele unui guvern. Al
doilea risc o viza personal: putea să voteze altfel cu prețul propriului post
sau, mai degrabă, cu prețul unei sancțiuni. Ministrul de Externe nu are dreptul
să revoce ambasadori, doar Președintele o poate face. Dar ministrul și ministerul,
guvernul, pot distruge cariera unui ambasador, dacă își pun asta în minte. Iar
un diplomat de carieră ține mult la propria reputație. Uneori mai mult ca la
orice altceva...
Desigur, votând împotriva mandatului de la București și împotriva campaniei
sălbatice de denigrare a Codruței Kovesi, ambasadoarea Luminița Odobescu ar fi
împărtășit soarta acesteia, împroșcată cu lături de oficinele de partid,
hărțuită de reprezentanții puterii, dar iubită și respectată de cei care cred
în destinul european al României. Chiar dacă ar fi fost, să spunem, rechemată
de la post în urma acestui vot, competențele și experiența sa i-ar fi permis
oricând să lucreze în continuare în MAE și să revină în orice poziție ar fi
dorit, având desigur în fruntea guvernului și a ministerului oameni competenți,
cinstiți și reprezentând cu demnitate țara. Şi ar fi revenit ca erou sau măcar
ca un model, ca un exemplu.
Dar domnia-sa a preferat să joace jocul puterii. Al unei puteri care s-a
dovedit din nou, acum în plan extern, ostilă României, intereselor pe termen
lung ale țării. Indiferent care va fi deznodământul selecției pentru postul de
procuror-șef european, rămâne alegerea făcută, da, pentru că inclusiv
ambasadorii au dreptul, puterea și libertatea de a alege. Alegerea de a participa
la jocul unei puteri sumbre, duplicitare, urând Europa care iubește România,
batjocorind românii care cred în Europa și pe care Europa îi respectă.
Există oricând, însă din ce în ce mai puțin în România, un ultim risc, un
ultim recurs: demisia de onoare. E adevărat, nu avem niciunul dintre noi
dreptul de a judeca în necunoștință de cauză. Nu cunoaștem niciodată tensiunile
teribile, dramele tăcute prin care trece un ambasador, remușcările sau visele
sale spulberate. Nu cunoaștem, în acest caz precis, nici convingerile politice
ale ambasadorului.
Dar dincolo de toate, din nou și mereu,
există o rațiune supremă care este România. Şi în raport cu ea, o singură
valoare: onoarea. Iar în aceste vremuri, România are nevoie mai mult ca oricând
de oameni de onoare.
[din Facebook]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu