Jurnalism independent. Scrie liber despre orice!

* Oameni ca noi. Sau fructele lipsei noastre de mânie

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

O analiză concisă a societății românești actuale. Se confirmă nenorocitul obicei mioritic al „capului plecat, pe care sabia nu-l taie”? Sau cel al „hazului de necaz”?

(A.G.)  

Oameni ca noi. Sau fructele lipsei noastre de mânie

Ciprian Mihali

Se împlinesc în acest an 30 de ani de la căderea comunismului. Cei născuți în 1990 ajung azi la maturitate și pot deveni, așa cum vedem prin instituții publice sau firme, oameni cu răspundere și putere de decizie.

O generație complet nouă, care a crescut pe un strat de compromisuri, minciuni și frici. Mediul în care au trăit, de la naștere până azi, a fost saturat de falsitate și impostură, de promiscuitate și de oportunism. Au ajuns la liceu când școala a devenit o povară, au intrat la facultate când universitatea, cu rare excepții, a devenit o fabrică de diplome. Au trăit într-un spațiu mediatic populat de silicoane, manele, bani și dușmani, au văzut înmulțindu-se în jurul lor reușitele prin aranjamente, pile, descurcăreală, ocolirea legii. Au devenit și ei, asemeni părinților lor, îngăduitori la imoralitate și ilegalitate. Şi le-au adoptat, ca șansă de succes într-o societate destructurată și necruțătoare.

După trei decenii în care am cultivat cu toții, tineri și mai puțini tineri, grădina acestor compromisuri, minciuni și tăceri, azi culegem fructele „muncii” noastre: figurile obscene ale celor care mânjesc azi ecranele televizoarelor au crescut cu noi, printre noi, datorită nouă. Ei nu sunt nici negri, nici musulmani, nici chinezi, nici marțieni. Sunt impostori, hoți și mincinoși alături de care nu am avut niciun fel de dificultate să trăim vreme de decenii. Ei sunt doar aceia dintre noi care au „reușit” după acest model dominant din cauza căruia noi, ceilalți, am „eșuat”. Desigur, asta nu înseamnă nici pe departe că suntem toți așa, că vrem cu toții să reușim în acest fel. Ci doar că reușita prin impostură, falsificare sau minciună este atât de răspândită încât a devenit noul bun-simț. Câte un tânăr care reușește într-o universitate sau o firmă occidentală trece drept un extraterestru. Simona Halep e tot ceea ce nu suntem cei mai mulți dintre noi, ea este excepțională nu doar pentru că a reușit, ci și pentru că a reușit într-un mod în care cei mai mulți dintre noi nu vrem sau nu știm să reușim: prin muncă cinstită și sacrificiu de sine.

Există în țara asta o mână de oameni pe care îi revoltă nerușinarea și disprețul celor care ne conduc. Însă pe mulți nu îi deranjează, poate pe cei mai mulți. Ei sunt humusul care a hrănit și a accelerat dezvoltarea acestor specimene care au înflorit azi în toate splendoarea pentru a umple până la refuz spațiul public. Dar până să-i vedem la televizor, strălucind în toată prostia lor fudulă, ei au fost ca noi și cu noi, zi de zi. Dacă privim doar puțin în biografiile lor, vom constata cu ușurință că toți au reușit fie printr-un furt, fie printr-o înșelătorie, fie printr-un aranjament: după studii mediocre, toate diplomele lor sunt fraudate, toate averile lor sunt suspecte.

Bunăoară, azi ne indignăm de câtă mârșăvie este în stare Tudorel Toader. Dar a devenit el mârșav doar de câteva luni, de când e ministru? Documentele PCR ne conving că nu: același caracter meschin îl avea și înainte de 1989. Meschinăria lui sinistră nu a făcut decât să se rafineze, încurajată fiind de îngăduința celor care l-au înconjurat în ultimii ani. El nu a devenit odios într-un mediu ostil, ci, dimpotrivă, într-un mediu foarte prietenos, înconjurat de oameni care i-au admirat și i-au încurajat atitudinile și comportamentele. El este cel care, din mediul lui profesional, a reușit cel mai bine prin aceste metode. Şi atunci de ce să ne mire că procentul celor care îl contestă din universitatea lui este sub 5%?

Am luat doar un exemplu cunoscut, din actualitatea noastră cea mai nemijlocită. Exemplele pot fi însă multiplicate la nesfârșit, în toate orașele și în toate domeniile, iar în felul acesta vom descoperi același algoritm care alimentează în permanență mașinăria infernală a imposturii, dintr-un bazin atât de larg din care poate fi oricând selecționat, la întâmplare, un alt candidat. O directoare la Zoo, ajunsă și acolo prin fraudă, foarte probabil, poate fi numită mâine la conducerea oricărui minister. Scandalul e doar în mintea noastră, a celor care credem că modelul Halep poate fi transpus în politică sau în relațiile de putere.

Sarcina unei politici noi constă, în primul rând, în a desțeleni grădina care produce toate aceste buruieni sufocante ce se dau drept flori exotice și neprețuite. În al doilea rând, o politică nouă trebuie – prin forța propriului exemplu – să întrerupă acest algoritm diabolic al promovării clientelare, mafiotizate, să deconstruiască toleranța la hoție și permisivitatea la minciună, să denunțe familiaritatea cu aranjamentele, cu plicul, cu atenția, cu cadoul.

Sunt încă foarte mulți Tudorei în România. Dar ei pot fi neutralizați și reduși la ceea ce sunt cu adevărat, niște creaturi ridicole și demne de milă, lucrând asupra celor 95% care îi idolatrizează, care le găsesc scuze pentru glorioasa ticăloșie sau care își găsesc lor înșile justificări savante pentru a nu face nimic.

[din facebook.com]