* Derizoriul
VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!
E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com
Derizoriul
Ciprian
Mihali
Dacă există
o fatalitate care amenință această țară, nu este nici criza financiară, nici
dictatura, nici exilul. Fatalitatea românească este căderea în derizoriu.
Grație ei, toate celelalte sunt suportabile. Tot ce e înălțător sau tragic se
încheie într-un banc. Tot ce e trist este abil convertit într-o glumă
(proastă).
Derizoriul e
dincoace de râs, dincoace de umor, dincoace de ironie. Derizoriul e râsul
forțat, tras în jos, este umorul diluat și ironia neinspirată. Dar mai presus
de toate, derizoriul este efectul impulsului de a râde de orice, de a stoarce
ultima picătură de umor din situații lipsite de umor, de a crede că ești
capabil de ironie cu orice preț, chiar cu prețul propriului ridicol.
Râsul e
provocat, printre altele, de o situație nouă, neașteptată: bunăoară, atunci
când vedem o persoană cazând cu nasul în tortul aniversar într-un moment
solemn, izbucnim în râs. Dar dacă scena se repetă de zeci sau sute de ori,
derizoriul ne taie pofta de râs așa cum ne taie margarina din tort pofta de a-l
gusta. Derizoriul nu mai provoacă râsul, el este chiar opusul râsului. După
1000 de pretinse glume despre orice, acel ceva însuși devine derizoriu –
neînsemnat, corodat până la descompunere – asemeni propriei noastre participări
la colecția de glume.
Căderea în
derizoriu se petrece atunci când cel mai mărunt și stupid fapt divers este
înălțat cu forța pe culmile unui mare eveniment și scăpat de acolo (așa cum
scapi un pahar din mână) în uitarea zilei de mâine. Iar accesul generalizat la
spațiile de socializare virtuală a condus la o ofensivă nemaivăzută a
derizoriului. Strategii spectacolului politico-mediatic orchestrat de putere au
înțeles repede că nimic nu-i unește mai temeinic pe oameni decât plăcerea
cronofagă de a lua totul în derâdere. Au intuit această forță corozivă a
mașinăriei de fabricat derizoriu și o alimentează în fiecare zi cu material din
abundență.
Mai întâi,
pentru că în felul acesta ocupă o galerie înfometată de umorul prost (în argou
i-am spune „miștocăreală”) și dovedind o capacitate infinită de a-și cheltui
resursele de creativitate și imaginație în mod derizoriu, pe nimicuri.
Apoi, pentru
că în felul acesta reușesc să strecoare subiectele grave și deciziile
distrugătoare, care ar trebui să provoace furie și revoltă, printre cele
superflue, amestecându-le astfel în malaxorul comunicării instantanee, amnezice
și derizorii.
Căci, dacă e
să dăm exemplul zilei de azi, ceea ce ne aruncă în această lipsă de valoare și
de însemnătate nu este faptul că o întâmplare stupidă durează doar 5 secunde,
ci că în fiecare zi, fără excepție, căutăm cu disperare aceste 5 secunde în
care să părem inteligenți, plini de umor, capabili de ironie și de înțelesuri
superioare. În fiecare zi, încercând să ne cățărăm pe crestele excepționalului,
nu facem decât să adâncim gropile din drumul prost asfaltat al banalității.
Dacă
sentimentul nedreptății ar fi atât de puternic la români cum este înclinația
spre a arunca totul în derizoriu, am fi cel mai drept popor din lume. Dar,
tocmai, dacă îngăduința față de nedreptate, corupție, furt sau minciună este
atât de ridicată, asta se întâmplă și pentru că pe toate acestea le putem trata
cu nesfârșită superficialitate, pentru că hoția e mai ușor de tratat cu glume
proaste decât cu intransigență morală sau legală. Pentru că ne simțim mai bine
în aerul călduț pe care îl împărțim cu cei de care râdem până nu mai avem de ce
râde (alde Grapini, Dăncilă, Daea), decât în aerul rarefiat al literei legii și
al normei morale în care nu e loc de vecinătăți cu astfel de personaje și, mai
ales, cu personajele periculoase pe care acești comici lipsiți de umor le
acoperă ca niște fumigene ce sunt.
Dar, nu-i așa, nu trebuie să luăm totul în tragic. Cât mai putem râde nu
poate fi chiar așa de rău... Sau poate?
Romanii, popor glumet de felul lui, era si este de veacuri obisnuit sa faca “haz de necaz”, pentru a-l atenua, adoptand tacit tactica nenorocita a “capului plecat, pe care sabia nu-l taie”. De aceea, s-a dovedit si se dovedeste a fi un popor prea bland, rabdator si supus fata de nenumarate presiuni neghioabe la care era/este supus metodic din partea Puterii si a acolitilor acesteia. Asa s-a intamplat pana in decembrie 1989, cand - in virtutea unui plan de origine malteza – asa-numitei „mamaligi romanesti” i s-a aprins fitilul la Timisoara si a explodat pe rand in toata tara. Ca proaspatul val revolutionar in crestere a fost apoi pervers confiscat si deturnat de alti tovarasi, conform planului rasaritean, asta-i cu totul alta poveste. Insa romanii sunt in continuare acelasi popor glumet si, cand e cazul, ei inca fac haz de necaz. Acum ei se folosesc din plin de accesul liber (deocamdata!) la Facebook. Traim in derizoriu.
RăspundețiȘtergere