Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com
Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!
JOCUL CARE S-A ÎNCHIS
Ciprian Mihali
Aș vrea să pot scrie cândva un text în care să pot argumenta că odată cu alianța PSD-PNL se definitivează (nu știm pentru cât timp) o preluare integrală a statului român, a tuturor ierarhiilor sale, a tuturor relațiilor sale de putere și a tuturor resurselor acestei țări, de către o oligarhie organizată în ambele direcții posibile, de sus în jos și de jos în sus.
Faptul că acum PSD și PNL se aliază formând o majoritate zdrobitoare împotriva unei opoziții firave pentru anihilarea căreia nu e nevoie de acest arsenal dovedește că miza nu e opoziția, ci putere, toată puterea și pe termen lung. Iar „soluția” alternanței la conducerea guvernului – care nu va funcționa, evident, dincolo de cel mult un schimb de roluri – este, de fapt, soluția închiderii jocului, a oricărui joc, inclusiv a jocului democratic.
Alternanța la guvernare pentru șapte ani înseamnă că, de acum, în modul cel mai explicit cu putință, alegerile nu contează. Spun explicit, pentru că ele nu au contat nici până acum, această structură transpartinică de acaparare a statului a funcționat de la nivelele 2 și 3 în jos: priviți doar cum își schimbă partidele secretarii de stat sau directorii în ministere, primarii, consilierii, șefii de agenții, pentru a înțelege că ideologia și „programul de guvernare” sunt lucrurile cele mai neînsemnate. Aceiași oameni vor rămâne la putere, indiferent de partid și de postul pe care îl ocupă. Ei sunt deja acolo de ani buni, doar că nu i-am remarcat noi. Obiectivul declarat cu o alianță pe șapte ani este de a reduce la minimum imprevizibilul provocat de niște alegeri, adică de a forța orice formă de opoziție la un procent neînsemnat. Iar alegerile din decembrie 2020 tocmai asta au dovedit, anume că opoziția poate fi redusă la cel mult 25%, adică, da, la ceva neînsemnat.
Azi, doar se parafează la Cotroceni, adică în vârful piramidei, ceea ce se petrece la nivelurile inferioare ale puterii de cel puțin zece ani încoace: o stabilizare a oamenilor, funcțiilor și posturilor, care să nu poată fi tulburată de niciun fel de alegeri, de alianțe politice sau de neaveniți în „politica mare”. O alianță indestructibilă între politic, financiar, mediatic și informațional.
Ce ne rămâne de făcut? Să așteptăm ca acest „stat eșuat” (expresia preluată de la Klaus Iohannis) să implodeze tot mai des înseamnă să așteptăm să murim la întâmplare unii dintre noi. A fi stăpân peste un stat eșuat înseamnă a admite că eșecurile lui repetate și tot mai frecvente vor curma tot mai multe vieți într-o ordine tot mai aleatorie. Mai înseamnă a admite că mulți dintre tinerii creativi ai acestei țări vor continua să părăsească țara, pentru că la un moment dat devine greu să-ți legi succesul personal de un eșec statal și societal, oricât de bine ți-ar merge în privat. Mai poate să însemne că vor fi mulți cei atrași de mirajul acestei puteri non-ideologice: practic, nu mai contează că ești de dreapta sau de stânga, că ești credincios sau nu, că ai convingeri sau nu.
Dacă ai înțeles cum funcționează puterea și admiți jocurile ei lipsite de convingeri și morală, dar mai ales dacă cunoști pe cineva în sistem și ești gata să plătești pentru asta, ești binevenit, statul are nevoie de tine. Performanța și competența nu au fost niciodată niște criterii de selecție la stat, doar știm asta de multă vreme.
Dacă nu ai înțeles și dacă nu ești gata să intri în acest joc, pentru că ai principii sau valori, atunci ai alte căi: mișcările civice, organizațiile non-guvernamentale, activismul social, intervențiile punctuale în comunitate ori, de ce nu, citadela bine păzită a egoismului hedonist. În fond, putem suprima din viețile noastre orice legătură cu puterea, putem reduce la minimum contactul cu această oligarhie înstăpânită peste România, să ne bucurăm de salarii bune, excursii frumoase, filme interesante, drumeții pe dealuri înverzite, tehnici de dezvoltare individuală, yoga, mindfulness, ori traininguri de team-building cu firma.
Măcar de un lucru să fim vindecați: să nu ne mai facem iluzii ca la Ordonanța 13 sau la 10 August. Să nu cerem dreptate după Colectiv. După cum vedem cu toții, cei de la care așteptam să judece s-au înfrățit azi cu cei care trebuiau să fie judecați. Lucrurile sunt așa și e greu să le schimbăm. Să ne apărăm drepturile individuale și să ne căutăm fericirea dincoace de idealurile de dreptate socială ori de democrație. Acestea ne-au ajutat să creștem, am avut nevoie de ele, dar lumea românească merge altfel acum.
Cine să mai iasă în stradă și împotriva cui, împotriva a ce? Va trebui doar să ne ferim de pericolele cele mari care vin, în raport cu care corupția endemică s-ar putea să ni se pară, cum altfel, doar răul cel mai mic.
(J: Preluare de pe Facebook)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu