Jurnalism independent. Scrie liber despre orice!

vineri, 7 septembrie 2018

*Ai telecomanda la indemana? Foloseste-o!

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Ai telecomanda la îndemână? Foloseşte-o!

Alexandru Ghillis

Sunt convins că, dacă erai cetăţean(că) de rând, în magnifica Epocă de Aur nu te puteai folosi de telecomandă. Din două motive: o dată, că nu aveai telecomandă şi al doilea, că nu era nevoie. Aveai doar două canale de vizionat în alb-negru şi, eventual, parţial color, TVR1 si TVR2, pe care le deschideai apăsând butoanele de pe televizor. În sudul ţării, dacă prindeai cu antena de pe acoperiş (sau cu lighenaşul montat la geam) televiziunea bulgară erai „om făcut”. Leka noci! În rest, din păcate, nu am avut ocazia să cunosc.

Oricum, erai puţin emoţionat(ă) la apăsarea oricăruia dintre cele două butoane, că nu erai sigur(ă) dacă nu cumva îţi sar iar în ochi nea Nicu şi cu Prima Tovarăşă în diversele lor aventuri. Ba în vizite triumfale de lucru, interne şi internaţionale, ba pe stadioane înţesate cu aplaudaci şi prin alte locuri prestabilite, cu regii şi scenografii pregătite din timp. Curiozitatea telespectatorilor era pe atunci smulsă cu adevărat din letargie, când Tovarăşul, cu şapca sa proletară şi veston maoist, înveşmântat în halat alb şi înconjurat de un grup de tovarăşi aleşi pe sprânceană, vizibil marcaţi de înaltul moment pupincurist, trecea repede în revistă interiorul unui mare magazin alimentar, care gemea de mărfuri – nemaivăzute până atunci de prostimea înfometată – volatilizate imediat după vizita mult mediatizată, fiind repede transferate în alte locuri. Pe galantarele lucind de curăţenie rămâneau să troneze doar nişte borcane cu muştar, ceva ambalaje cu creveţi vietnamezi şi alte câteva nimicuri care nu ţineau de foame. Însă, culmea, până şi ultimul beţiv neaoş îşi permitea lesne celebra şampanie autohtonă, îmbuteliată în sticle prezente pe rafturile din majoritatea magazinelor alimentare. Mi-a rămas întipărită-n memorie imaginea unui beţivan zăcând dus, cu gura căscată, la o margine de trotuar şi o sticlă goală de şampanie „Zarea” rostogolită lângă el. Publicitate 100%!

„Chiar aşa era?”, mă întreba recent, mirată, cu dulce naivitate, o tinerică sub 30 de ani. Gândesc că lipsa de informare reală a unei bune părţi dintre tineri, nu se datorează doar aparentului lor dezinteres pentru trecut şi chiar şi pentru prezent, dar, cu siguranţă, se datorează profesorilor şi părinţilor lor, care s-au abţinut – poate din prea multă lehamite – să se plângă de trecutul nu prea îndepărtat. Or, s-ar putea ca unii părinţi să se fi bucurat de multe avantaje în acea perioadă întunecată pentru mulţi, dar luminoasă pentru ei şi, desigur, au evitat s-o vorbească de rău. Fiind rămaşi nostalgici ai vechiului regim comunist, au ridicat în slăvi faţă de copiii lor „binefacerile” acelui timp. Aşa, găsim adesea pe Facebook şi la articole de pe alte site-uri, postate comentarii ale unor asemenea relicve nostalgice pentru ceea ce au pierdut cu peste un sfert de veac în urmă. Postaci mai în vârstă ori nu, posibili naivi de bună credinţă sau chiar rezidenţi acoperiţi, încă nutrind speranţa deşartă că „roata se-nvârteşte”. Se învârteşte, dar urcând permanent în spirală!

Astăzi, oricine poate ţine în mână telecomanda unui televizor. Acest aparat, televizorul (color, că altfel nu mai poate fi suportat!), a devenit atât de banal, că poate fi găsit în aproape toate casele din România. Chiar şi în ale acelora asistaţi social, care pot munci, dar nu vor. De lene, că motive se găsesc cu duiumul. În ăst timp, câteva canale TV mai mititele, în goana lor după audienţă, adică rating, adică bani pentru supravieţuire confortabilă, fac pe „dracu-n patru” să satisfacă cu prioritate minimele exigenţe social-cultural-educative ale unei pături largi de simpli telespectatori. În ultima vreme, ele menţin treaz interesul acestora pentru subiecte facile extrase din underground, cu emisiuni de talk-show-uri în seriale zilnice, seară de seară. De exemplu, de ceva vreme se tot toacă neplăcerile abătute peste un răspopit acuzat de sodomie şi pedofilie sau, mai nou, despre relaţia matrimonială distrusă de infidelitatea soţiei dintr-un mediatizat cuplu din showbiz şi multe alte nimicuri asemănătoare. Acum, televiziunile generaliste şi, mai cu seamă, cele tabloide s-au orientat rapid spre prezentarea efectelor îngrozitoare provocate de furia naturii dezlănţuite în multe dintre zonele ţării. Ceea ce, iarăşi înseamnă rating uriaş! Totuşi, ce mici şi neajutoraţi ne găsim în faţa naturii!

Te enervezi la un moment dat? Apucă hotărât(ă) telecomanda şi alege repede ce-ţi place, scanând peste câteva zeci de canale TV, autohtone şi străine. Foloseşte-o cu curaj, fiindcă poţi!

duminică, 2 septembrie 2018

*Drogul cel mai ieftin îl găseşti la liber. Peste tot!

Drogul cel mai ieftin îl găseşti la liber. Peste tot!

Alexandru Ghillis

ATENŢIE! Cititul acestui articol vă poate afecta iremediabil somnul raţiunii!!! S-ar putea ca titlul de mai sus să atragă repede atenţia unor persoane interesate de chilipir! E problema lor.

Străvechii locuitori ai tărâmului american, amerindienii, pe lângă cultivarea porumbului, atunci când făceau pace între două triburi rivale, o pecetluiau fumând aşa-numita „pipă a păcii”. Fiindcă, pentru prima oară în lume, tot ei cultivau şi tutunul. După descoperirea şi începutul colonizării Americilor, obiceiul fumatului a prins imediat la invadatorii albi, care l-au adus curând în Europa, unde a transformat repede în dependenţi captivi o mulţime de oameni din toate straturile sociale, de la regi la cerşetori. De aici, în scurtă vreme, inhalarea fumului de tutun s-a răspândit treptat şi în restul lumii. Pe meleagurile României de azi, fumatul are o istorie de circa patru sute de ani.

Dacă la începuturi se pufăia peste tot doar din pipe şi din narghilele, mai târziu au început să fie confecţionate şi ţigări, adică trabucuri – produse scumpe - iar mult mai târziu, spre sfârşitul secolului XIX şi până în prezent, s-a dezvoltat o extrem de profitabilă industrie a tutunului. Care pune la dispoziţia consumatorilor o gamă foarte variată de ţigarete. Până în prima jumătate a secolului XX, s-au remarcat prea puţin şi nu erau luate în consideraţie la modul serios efectele nocive ale acestui viciu pentru organismul uman, care nu a fost programat genetic să inhaleze fum. În anii ce au urmat, medicina modernă a demonstrat ştiinţific urmările catastrofale ale fumatului asupra sănătăţii oamenilor, intens popularizate prin toate canalele de mass-media şi alte mijloace de comunicare.

Faptul că obiceiul de a fuma pleacă de la una sau mai multe ţigări, ajungând repede la dependenţă şi la creşterea nevoii numărului de ţigări fumate zilnic, ducând garantat la degradarea gravă a sănătăţii şi adesea la deces, face ca tutunul destinat consumului să fie considerat – şi este, neoficial, considerat – unul dintre cele mai periculoase droguri, fiind ieftin şi accesibil oricui şi la orice vârstă. Din păcate, nu se poate lua nicio măsură în vederea interzicerii lui, fiindcă numărul fumătorilor în lume este uriaş, iar profitabilitatea industriei producătoare de tutun este imensă.

În joacă, pufăiam - de copil - în podul casei, ţigări din frunze uscate, răsucite în hârtie de ziar, ca mai apoi, în wc-ul de la liceu să trec la ţigarete adevărate. După douăzeci de ani de fumat, m-am lăsat definitiv de el. Fără etape. Brusc. Altfel nu există nicio şansă să te poti elibera din atracţia perfidă a acestei plăceri letale. Începutul e greu. Restul, depinde de ambiţie: care pe care!

Dragi fumători învederaţi, staţi calmi şi savuraţi-vă dozele de tutun! Autorităţile române nu vor mişca niciodată absolut niciun deget pentru a lua decizii radicale, fiindcă şi în sânul lor colcăie o mulţime de dependenţi ai acestui drog.

miercuri, 8 august 2018

* Tara de pe Facebook

Ţara de pe Facebook

Alexandru Ghillis

Să mă ierte maestrul Ion Cristoiu că subiectul ales de subsemnatul vine ca o modestă – să zicem - completare la imaginea ţării văzută de domnia sa dincolo de Chitila. Îndrăznesc să spun că, mai mult ca sigur, vestitele simboluri ale pragmatismului democraţiei americane, care au cucerit întreaga omenire, deci şi pe români, indiferent de statutul lor social, sunt blugii, Coca-Cola, fast-food-ul şi, în mare măsură, „bombele” acestor ultimi ani: internetul şi terminalele mobile, adică smartphone-ul şi tableta, toate în pofida faptului că aproape jumătate din populaţia României încă foloseşte la ţară „umblătoarea” din fundul curţii (deh, dar asta ţine puţin şi de o mentalitate locală care, în timp, va putea fi depăşită de tinerii orientaţi spre o agricultură performantă, prin introducerea canalizării şi a apei curente în gospodăriile rurale).

Mă refer acum, în principal, la răspândirea rapidă în rândul românilor, mai ales al celor tineri, a noilor mijloace portabile de comunicare digitală, adevărate mini computere conectate la internet. Le puteţi vedea, mai ales telefoanele inteligente, începând chiar de la copii preşcolari şi până la o mulţime de oameni maturi. Pe stradă, în magazine, în localuri, la piaţă şi în transportul public în comun remarci zilnic nenumăraţi bărbaţi si femei din toate categoriile sociale cu telefoanele la urechi sau tastându-le concentraţi minute interminabile. De multe ori, observi câte un grup mut de puştani „socializând”cu căştile în urechi, captaţi fiecare de propriul mobil. Asta se întâmplă cu cei mai mulţi tineri şi în familie, acasă (îl vad aşa chiar şi pe propriul fiu, când ne vizitează), aproape în orice activitate casnică, la masă, la toaletă, în pat şi, probabil, mai puţin sub duş sau în somn!!! Ţara e pe Facebook!

Dacă generaţiile mai vechi, dintre care unii deja pensionari, sunt obişnuite, cu unele excepţii, să afle ştirile curente - interne şi internaţionale – doar citind presa scrisă, ascultând radioul sau urmărind canalele de televiziune, în schimb, cu precădere generaţiile născute după 1980 s-au adaptat rapid la internet, care a devenit de-a dreptul indispensabil oricărei activităţi umane din zi sau noapte, tinerii acordând un interes oarecum ceva mai scăzut pentru mass media tipărită şi chiar TV. Telefoanele inteligente (smartphones), utilizate şi ca terminale mobile ce permit accesul liber de oriunde la internet şi, deci, la reţelele de socializare online precum Facebook, reprezintă ultima revoluţie informatică. În ciuda faptului că - asemenea computerelor personale, laptopurilor şi tabletelor – însingurează indivizii, dându-le o falsă impresie de socializare după ce îşi accesează de acasă sau din alt loc contul personal pe Facebook (aşa cum fac şi politicienii noştri de la vârf). Cu toate acestea, reţelele de socializare utilizate de tineret (şi nu numai), în special Facebook-ul, şi-au demonstrat nu de foarte multa vreme - şi în România - forţa lor extraordinară de a mobiliza online zeci de mii de oameni tineri să iasă în stradă şi să-şi facă vocal cunoscute doleanţele. Mişcare care, deşi supusă manipulărilor, a determinat atunci demiterea unui guvern care a ajuns să nemulţumească (tot asa cum se intampla in prezent). Vocea străzii pare foarte importantă pentru noi, populaţia! Dar pentru actualii guvernanţi?

duminică, 22 iulie 2018

*Valurile continue ale migratiei islamice marcheaza inevitabil viitorul Europei

Valurile continue ale migratiei islamice marcheaza inevitabil viitorul Europei

Alexandru Ghillis

Mi-e teama ca prognoza sumara imaginata de mine, ar putea deranja multe persoane sensibile si cumsecade, ce vor avea curiozitatea nefericita sa afle cum va arata un posibil viitor pamantean intunecat!

Sa stam stramb si sa gandim drept, depasind discutiile televizate ale prezentului si sa ne imaginam viitorul sumbru, nu prea indepartat, al batranei Europe, devenita neputincioasa.

De la Primavara araba s-a trecut la Toamna Europei si spre Iarna fara de sfarsit ce o asteapta. Oricum, Europa occidentala este pe cale de a fi ingenunchiata. Asa-numitul Stat Islamic se pare ca va castiga razboiul de cucerire a Europei, fara sa traga (deocamdata) niciun foc. Prin teroare si distrugeri, acesta impinge organizat mase mari de oameni, majoritatea tineri(!!!) disperati care, odata stabiliti in tarile europene cele mai dezvoltate, nu se vor adapta, nu vor accepta sa se europenizeze, se vor coagula in mari ghetouri din orase, unde vor respecta si vor aplica neabatut doar obiceiurile cu care sunt obisnuiti si legea islamica, sharia, transferand teroarea si acolo. Asta se intampla deja in marile orase din Germania, Franta sau Marea Britanie. Se estimeaza ca, peste 50 - 75 de ani, musulmanii vor deveni majoritari in tarile in care s-au stabilit (fiind cunoscut ca rata natalitatii afro-asiaticilor este net superioara europenilor de rasa caucaziana [alba]) si isi vor impune modul lor de viata si de gandire, ceea ce ar insemna regresul civilizatiei europene occidentale si, desigur, sfarsitul sau ireversibil. Nu cumva, se doreste o replica actuala, capitala, a Semilunei la Cruciadele sangeroase ale batranei Europe?

Practic, islamismul va invinge crestinismul, mai bine zis catolicismul si derivatele sale. Scopul declarat de ISIS, de a infige steagul negru la Vatican, posibil ca se va infaptui. Pe de alta parte, tarile de religie ortodoxa, situate in sud-estul Europei, nu sunt – deocamdata – amenintate de invazia musulmana, fiind aflate sub larga umbrela a ortodoxiei Rusiei si vor fi aduse treptat, vor-nu vor, la sanul „generos” al Maicii Rusia. Asa ca, am putea fi in masura sa raspundem la intrebarea: cui foloseste masiva mega migratie actuala? Cred ca este clar cui! Astfel, viitorul omenirii va depinde pana la sfarsitul secolului XXI, probabil, de trei mari poli de putere nucleara, care se vor santaja reciproc: SUA, RUSIA si CHINA.

joi, 5 iulie 2018

*Despre posibilitatea unei eventuale reunificari

#spuneorice

Despre posibilitatea unei eventuale reunificari

Alexandru Ghillis

Spre sfarsitul verii acestui an, vom celebra Centenarul Marii Uniri din 1918. Ca atare, pentru toti cei ce simt romaneste este un binevenit prilej de ampla comemorare a istoricului eveniment, ce a dus la crearea Romaniei Mari.

Traiesc in Romania. Sunt roman, cetatean roman nascut in Romania in anii ‘40, dar, asa cum am mai mentionat pe larg, atat pe pagina mea de Facebook, cat si pe acest blog, am origine basarabeana pe linie materna. Mama s-a stabilit din tinerete in Bucuresti, la inceputul anilor ’30.

In general, desi erau romani basarabeni neaosi, atat bunica-mea – refugiata in Regatul Romaniei in 1940 – cat si maica-mea si alti refugiati basarabeni, vorbeau cu totii intre ei, din obisnuinta, mai mult ruseste. Asa ca, de mic, fara sa-mi dau seama, am inceput sa inteleg aproape perfect rusa. Ceea ce nu-i rau! Cunoasterea oricarei limbi este utila.

In prezent, observam adesea ca foarte multi dintre studentii moldoveni veniti sa studieze in tara mama, vorbesc intre ei ruseste. Ceea ce pe mine nu ma mira, dar pe altii ii contrariaza. De altfel, din cat am observat, de nicio parte a Prutului, actualmente nu se manifesta o puternica dorinta reala – oficiala - de reunificare, care sa atinga macar 50%, mai ales la nivel politic, guvernamental. Vedem de aici cu totii, din pacate, ce relatii deplorabile de cooperare (cvasi inexistente) exista in R. Moldova intre partidele moldovenesti pro-europene!!!

Pe de alta parte, Romania este mereu si tot mai mult preocupata de Transilvania, avand in vedere escaladarea numeroaselor actiuni iredentiste maghiare, influentate in mod direct de Ungaria, sprijinita de Marele urs de la Rasarit. Tot pe de alta parte, foarte multi cetateni romani, interesati de istorie, chiar si din generatiile tinere, stiu ca Republica Moldova, ca stat, este doar o creatie sovietica artificiala, rupta brutal din ansamblul fostei Basarabii, ale carei sarmane resturi au fost cedate ucrainenilor de catre Stalin, ca un „cadou otravit” facut lor.

Personal, sunt favorabil ideei de reunificare, doar in anumite conditii, chiar numai si cu o parte a vechii Basarabii, fiind bine si atat, daca pentru mai mult nu sunt sperante. Dupa cum am mai afirmat si in interventiile anterioare, daca in cazul unui eventual referendum intern cu privire la reunificare nu am prea mari emotii in privinta rezultatului local, nu acelasi lucru pot spune despre posibilul rezultat al unui asemenea referendum organizat in momentul de fata in R. Moldova!

marți, 3 iulie 2018

*Fara titlu inutil

#spuneorice

FARA TITLU INUTIL

Alexandru Ghillis

Prin anii ’80, un proaspat proprietar ce-si ducea traiul in apartamentul situat deasupra noastra, isi gasea de treaba zilnic, ciocanind si slefuind prin casoiul lui, aducandu-ne la disperare. Intr-o dimineata, nici nu se facuse de 5, omul se apucase de pus, probabil, parchetul in camera de zi. Mort de somn, cu ochi carpiti, si imboldit de soata, am urcat la etaj si i-am batut in usa. Dupa ce mi-a deschis nervos, la reprosurile mele privind ora prea matinala, mi-a trantit usa in nas, boscorodindu-ma ca atunci avea el timp de asa ceva si ca, daca nu-mi convine, sa discutam barbateste. Imediat s-a redeschis usa si a aparut nevasta-sa cu un oloi mare in maini, racnindu-mi ca arunca cu apa fiarta peste mine, de nu plec. Am plecat, ca era periculoasa situatia. Culmea e, ca niciunul dintre vecinii de palier, ai lui sau ai nostri, nu a dat semne de viata, tacand cu totii chitic din spatele usilor, de unde, desigur, ascultau sa vada, nerabdatori, finalul scenei matinale. Aceea era doar una dintre mai multe alte intamplari asemanatoare cu respectivul, cu care am ajuns in cele din urma, fara niciun rezultat pozitiv, pe la vechile comisii tovarasesti de impaciure de la sector.

Dupa ’90, cei despre care povestesc au plecat sa munceasca cu carca intr-o tara occidentala. Am multumit Domnului. De atunci si pana de curand se asternuse linistea binecuvantata asupra noastra. Am spus, pana de curand. Fiindca s-au intors sa-si manance aici pensiile lor in euro. Si a inceput iar ciocanitul, slefuitul, tranteala unor materiale, etc. Tare, nu-i asa? Viata-i plina de surprize!