* Ceaiul de altadata, clubul de azi
VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!
E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com
Alexandru Ghillis
De ce se numea ceai, habar nu aveam şi
nici acum nu am. Era, până în
numita Revoluţie,
una dintre puţinele
modalităţi de
socializare – să
zicem - independente între
prieteni sau colegi, la domiciliile unora dintre ei, cărora
„babacii” le erau plecaţi de
acasă, la
rugăminte
sau din proprie iniţiativă. Nu
aveam nevoie de niciun fel de aprobări şi
nici nu s-a întâmplat
vreodată să-şi
piardă viaţa
vreunul dintre petrecăreţi.
Cel mult, veneau vecinii extenuaţi să ne
ceară să
punem muzica mai încet şi,
eventual, să nu
mai ţipăm atât! Azi,
o bună
parte dintre noi am ajuns „babaci”. Făcuţi să
suferim cumplit când,
din cauza rechinilor care trişează făcând cărţile în politica şi
administraţia spaţiului
mioritic, ne pierdem fructele iubirilor noastre, copiii care, acum, se distrează în
cluburi aparent pline de viaţă, dar
nesigure pentru integritatea lor fizică.
Fiindcă e
necesar să ne
mai descreţim
frunţile, mi-am
adus aminte de un ceai din ajunul Crăciunului,
pe la începutul
deceniului 7 al secolului trecut (oh, Doamne!), când un
mic grup de colegi de facultate, ne-am permis (!!!) - după mai
multe pahare – să ne
distrăm
copios, dactilografind o petiţie către
directorul Operei Române
din Bucureşti,
ca fiind din partea unui grup de oameni ai muncii care călătoresc
cu mijloacele de transport în comun
ale ITB-ului (actuala RATB), chipurile deranjaţi de
vulgaritatea colindătorilor
de ocazie din tramvaie si autobuze. Interpelarea noastră
venea chiar şi cu
sugestii pentru îmbunătăţirea
actelor artistice ambulante. Citez: << (...) Oare cântăreţii „noştrii” de operă renumiţi pe plan internaţional s-ar simti înjosiţi să coboare (să urce) în mijlocul nostru, al călătorilor obişnuiţi? Noi nu avem dreptul la un pic de
frumos? Vom fi siliţi la nesfârşit să aruncăm bani munciţi în gura lacomă a prostului gust? De ce? (...) Oare
Teatrul de Operă nu poate forma mici grupuri,
superior organizate, compuse din cântăreţii nostri de frunte? Tov. Ludovic
Spiess, renumit (...), nu s-ar simţi onorat să se integreze printre oameni ai
muncii în timpul transportului şi să propage muzică aleasă sub formă de mici arii cu subiect tradiţional explicativ? Oare tov. bas David
Ohanesian nu s-ar simţi înălţat de aprobarea tacită ce o va citi în privirile celor care în drum spre locul de muncă sau de odihnă sau oricare alt loc vor avea astfel
ocazia unei tangenţe cu frumosul atestat? Semnat, un
grup de călători. P.S. Poate că ar fi bine, în strânsă colaborare cu conducerea ITB care va
comunica orele mai puţin aglomerate, să trimiteţi alături de renumiţii soli ai artei noastre
vocal-instrumentative şi grupuri restrânse de stele ale baletului nostru, atât clasic cât şi modern, care vor înfătişa în spaţiul platformei, mici perle ale tradiţionalului nostru popular (...) >>.
În zilele pline de tragism ale nenorocirii petrecute la clubul Colectiv, am constatat cu toţii
forţa
internetului, a reţelelor
de socializare, mai cu seamă
aceea a Facebook-ului, care au mobilizat în
stradă zeci
de mii de cetăţeni, în
majoritate tineri, care, sătui
de mişmaşurile
transpartinice ale actualei clase politice, au determinat spectaculos căderea
guvernului Ponta, vrand să clădească - în
ciuda manipulărilor
- adevărata
democraţie în România. Au reuşit oare să elimine obstacolele?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu