Jurnalism independent. Scrie liber despre orice!

* Hei! Romania, incotro?

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Hei! Romania, incotro?

Alexandru Ghillis

Ca idee, comunismul suna initial atragator, dar s-a dovedit relativ repede a fi doar o utopie, experimentata dureros decenii la rand pe spatele popoarelor sechestrate in asa-numitul “lagar socialist”, sub pumnul unui golem de chirpici, fosta URSS. Ceea ce au omis esential Marx, Engels si Lenin, gandind aceasta utopie – ultimul punand-o in practica prin forta armelor – a fost tocmai puternicul instinct al proprietatii si al luptei dure pentru ea. Instinctul proprietatii e imprimat genetic intregului regn animal, din care, sa nu uitam ca facem parte si noi, oamenii, situati la varful acestei piramide. Da. S-a dovedit practic, din nefericire, ca egalitarismul visat de cei trei corifei ar putea exista doar intr-o saracie generalizata, impusa numai de un regim totalitar, pazit strict cu hotare bine ferecate. Altfel, nu e viabil!

Pana la sfarsitul anului 1989, saracia, cel putin la noi, nu avea o cota unica, ci mai multe variabile in functie de educatie, calificare si pozitia social-politica a indivizilor. Desigur, de la un anumit nivel in sus, nomenklatura pecerista se detasa ascendent, progresiv, fiindca isi putea satisface – pe masura pozitiei fiecaruia – instictul primar al proprietatii si, implicit, al imbogatirii. Cam pe la mijlocul anilor ’70, partidul-stat, ca o deosebita favoare din parte-i,  a adoptat solutia mult mediatizata a „impacarii caprei cu varza”, lasand „oamenilor muncii” de la orase posibilitatea de a-si materializa dorinta lor fireasca de improprietarire. Astfel, milioane de cetateni au reusit in timp, prin imprumuturi masive facute de fiecare la CEC si apoi cu plati lunare ani indelungati, sa contracteze cu statul pentru a deveni proprietar de apartament la bloc si/sau al unui autoturism Dacia. Cu toate acestea, chiar si asa, destui romani dintre cei ce nazuiau mereu spre libertate, cu gandul si urechile indreptate spre Europa occidentala, au gasit propriile mijloace – adesea mortale – de a evada din lagarul comunist. Cu siguranta, daca granitele ar fi fost atunci intempestiv deschise, ar fi dat iama buluc spre tarile dezvoltate ale Europei milioane de alti cetateni romani, satui de traiul oferit de prea-clamata Epoca de Aur ceausista. Asta au reusit abia dupa ’89!

Imediat dupa 1990, noile autoritati feseniste i-au incurajat pe toti cei ramasi pana atunci chiriasi ai statului in apartamentele lor din blocuri, sa si le cumpere la preturi derizorii. Romania devenind astfel, pe plan mondial, tara cu numarul cel mai mare de proprietari. Acesta fiind, desigur, un alt tertip de a adormi vigilenta cetatenilor de rand, intre timp ţara fiind sistematic jefuită la bucată de cârdăşiile politice ale vremii şi economia naţională pusă la pământ de foşti nomenklaturişti, foşti securişti acoperiţi din comerţul exterior si sefi din cel interior, foşti  activişti comunişti, urmaşii lor şi destui alţi neica-nimeni din clientela lor politică, dar şi specimene descurcăreţe din pegra societăţii (care se ridică întotdeauna primele la suprafaţă, după o revoluţie), deveniţi foarte repede politicieni sau mari oameni de afaceri, unii aşa-numiţi moguli. De-a lungul vremii, în afara câtorva perioade mai scurte, când s-au jucat neîndemanatic pe scena ţării acte de guvernare aşa-zise „de centru-dreapta”, PSD, actualul partid de guvernământ – urmaş nedeclarat al defunctului PCR – a fost adus la guvernare circa doua decenii, cel putin. Ca de obicei, bazinul electoral pesedist este format, în bună măsură, din persoane cu nivel educaţional sub mediu, o mulţime de asistaţi social, de bugetari slab calificati, ce aspira la ceva peste salariile lor minime şi pensionari în vârstă, cu pensii ce abia le asigura supravietuirea, cu toţii ameţiţi de promisiuni fantasmagorice fara nicio acoperire si pomeni electorale, bătrâni neputincioşi din mediul rural (chiar si persoane decedate), care sunt „ajutaţi” cu toţii să pună ştampila acolo unde trebuie în cabina de vot sau la vizita urnei mobile. Ca şi mulţi alţii aflaţi în situaţii materiale şi de sănătate dificile, dar bine inoculati cu iluzia desarta ca ii poate scoate la liman numai actuala social-democratie damboviteana, marcata de o evidenta orientare etatista si inclinatii totalitare. Diriguita de persoane ajunse rapid super-bogate abia in ultimele decenii si care, majoritatea – mai abile ca la alba-neagra, probabil pline de ravna cu gandul la binele celor multi pe care-i reprezinta – au lucrat tot timpul numai ca bugetare ale statului, chiar si dupa istoricul an 1989! S-a infaptuit o adevarata minune a zilelor noastre, platita nedrept (uau!) prin martiraj!!!

Unul din rezultatele mult visate de catre romani timp de zeci de ani a fost deschiderea granitelor tarii la inceputul lui 1990. Atunci a putut emigra sau calatori cu usurinta in Occident oricine a dorit. Exodul plecarilor definitive sau temporare din tara a multor romani aflati in deplina capacitate de munca, a luat progresiv amploare odata cu cresterea galopanta a somajului intern – ca urmare a punerii complete pe butuci a economiei nationale – si dupa inabusirea brutala a asa-zisei Golaniade sau ca urmare a mineriadelor care au uimit Europa occidentala.

Actualmente, dupa guverne falimentare si, mai ales dupa ultimele trei – cel de-al treilea fiind ca si bomboana de pe coliva – ce au adus, prin neputinta lor, macinata de coruptie, economia si nivelul de trai al locuitorilor Romaniei intr-o stare vaduvita de oarece sperante, avem deja mai bine de cinci milioane de romani care muncesc in afara tarii, in state europene dezvoltate si isi pot permite sa trimita si rudelor ramase in tara o parte din banii munciti din greu, contribuind in acest fel cu un procent important la PIB-ul tarii, aproape cat produce toata economia acesteia. Nu e impresie, ci realitate trista ca s-au golit de tineret numeroase localitati rurale, in care au mai ramas batranii, handicapatii si lenesii. Si, exodul continua. Cei ce isi iau viata in piept sunt oamenii tineri si cei inca apti de a munci in orice domenii, din care prea putini se vor incumeta a mai reveni in matca lor, dupa ce isi fac o situatie stabila in tarile de adoptie. Multi si-au intemeiat acolo familii, au facut copii, ii cresc si-i educa in noul mediu. Sunt destule familii expatriate a caror copii vorbesc stricat limba romana sau nu o mai vorbesc deloc, iar unii, crescand, se considera nativi ai tarii in care au vazut lumina zilei. Poate ca o parte dintre cei plecati la tinerete s-or intoarce doar la senectute, pentru a-si consuma linistiti pensiile obtinute dincolo, care, oricum, sunt mult mai valoroase cheltuindu-le aici!

Romania sufera acum enorm de o lipsa acuta de mana de lucru calificata, indeosebi in constructii si de specialisti in domenii de varf ca sanatatea, invatamantul si destule altele. Din lipsa de forta de munca autohtona, multi antreprenori, mai ales din constructii, aduc muncitori din fosta Basarabie, din tari catalogate „lumea a treia”, cei mai multi fiind asiatici, dar si din tari africane, pentru care, banii oferiti aici sunt ca mana cereasca. Vrem, nu vrem, este si asta una din formele inerente ale globalizarii, de care se ingrozesc unii nationalisti conservatori, inflexibili. Dar este o realitate de necontestat ca romanii se raspandesc liberi prin lume si se inmultesc acolo, in timp ce, alti napastuiti ai vietii vin din alte locuri ca sa le ocupe pe cele ramase goale aici. Asa se intampla in secolul al XIX-lea si pe teritoriul de Sud si de Est al actualei Romanii,  in care imigrau numerosi greci, albanezi, turci si tatari macinati de mizerie in propriile lor tari, aflate si ele sub dominatia otomana. In fond, pana la urma, s-ar putea sa fie benefica primenirea sangelui multor natiuni imbatranite. Insa, noi traim azi clipa si, cuprinsi adesea de frisoane, cu gandul ca doar o viata avem, ne vine tot mai des sa strigam din rarunchi: Hei! Romania, incotro?