sâmbătă, 4 mai 2019


* Batranii nostri talibani nostalgici profita de Facebook si de naivitatea generatiilor tinere


VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com




Batranii nostri talibani nostalgici profita de Facebook si de naivitatea generatiilor tinere

Alexandru Ghillis


Avem de a face cu tristul adevar ca unei bune parti a generatiei tinere a secolului XXI, de la noi, care nu a cunoscut pe "propria piele" ceea ce a suportat timp de decenii majoritatea parintilor ei, ca prea putin o intereseaza prin ce au trecut acestia si ca este ametita de  unele noi curente neo-marxiste vest-europene, ale reluarii vechii utopii marxiste (falimentare) a egalitarismului socialist.  Ceea ce au omis esential Marx, Engels si Lenin, gandind aceasta utopie (interesanta in teorie) – ultimul punand-o in practica prin forta armelor – a fost tocmai puternicul instinct al proprietatii si al luptei dure pentru ea. Instinctul proprietatii e imprimat genetic intregului regn animal, din care, sa nu uitam ca facem parte si noi, oamenii, situati la varful acestei piramide. Da. S-a dovedit practic, din nefericire, ca egalitarismul visat de cei trei corifei ar putea exista numai intr-o saracie generalizata, impusa numai de un regim totalitar, si pazit strict cu hotare bine ferecate. Altfel, nu e viabil!

Supravietuiesc inca in Romania numeroase ramasite ale talibanilor pupincuristi devotati decedatului regim totalitar ceausist, unii inca beneficiari de pensii grase, injuste, acordate de catre actualul stat ce se prezinta a fi democratic. Ramasi nostalgici ai timpurilor apuse si ai profiturilor nemeritate, incearca tenaci, prin canalele de socializare online - cum este si Facebook - sa induca in mod pervers noilor generatii informatii edulcorate despre mult-clamata Epoca de Aur a dictaturii national-comuniste.

Ceea ce ne propunem acum, este o scurta terapie de reabilitare a memoriei acestora, dar si un concis rezumat al "epocii de aur" pentru tinerii nascuti dupa 1989, ca sa stie si ei, in cazul in care unii dintre parintii lor sufera de pierderi de memorie.

Ce ar fi fost acum Romania, daca se mentinea acel regim:

O republica prezidentiala asemanatoare  cu Coreea de Nord, cu regim totalitar dictatorial, de tip national-comunist.

Ce ar fi avut voie romanii in acele conditii:

- Obligatia de a fi cu totii in campul muncii pentru edificarea societatii socialiste multilateral dezvoltate si a comunismului (luminita iluzorie de la capatul tunelului).

- Orase, comune si sate dominate de blocuri ceausiste prafuite, asemanatoare pretutindeni pe tot cuprinsul patriei. Locuintele individuale fiind desfiintate. Taranii la bloc, cu acces la "umblatoarea" din spatele blocului (apa curenta nu exista in numeroase zone lipsite de canalizare).

- "Jos" bisericile. Prea multe!

- Cozi la orice s-ar fi „bagat” in magazine triste, cu rafturi aproape goale, la care sa se inghesuie „oamenii noi” cu pungi de plastic fluturandu-le goale in maini, specializati in asteptat „ceva” inca din zori de zi.

- Alimentatie „stiintifica” asigurata zilnic de fabricile de mancare la cazan, de unde romanii si-ar fi luat tainul in sufertase la ora pranzului, serviti pe banda rulanta.

- Femeile, obligate a deveni mame eroine in pofida dorintei lor. Moartea multor femei disperate, care si-ar fi facut intreruperi ilegale de sarcina cu mijloace primitive.

- Participari obligatorii la recoltarea „bucatelor” de pe ogoarele patriei si multe alte munci voluntar-obligatorii.

- Inscrieri si asteptat randul cu lunile pentru a cumpara un automobil Dacia sau un televizor color produs in tara cu tehnologie occidentala furata.

- „Dreptul” de a aplauda la semn toate hotararile de partid si de stat.

- Scrisorile si telefoanele cu exteriorul tarii cenzurate.

- „Fermoar la gura”, adica dreptul de a gandi una si de a spune alta, ca altfel...

- „Baieti cu ochi albastri” si colaboratori (turnatori) la tot pasul.

- Posibilitatea efectuarii de catre salariati a concediului de odihna anual prin unicul sindicat la mare si la munte, in hoteluri terne si cu mesele principale asigurate de cantine.

- Iluminat stradal anemic, lipsit de magazine luminoase si reclame. Viata de noapte redusa la minim. TVR1,  TVR2 si, poate, TVR3 doar cateva ore dupa-amiaza si seara devreme.

- Calatoriile in interes personal peste hotare nu se aproba (decat cu exceptiile cunoscute!).

- Telefonie mobila (numai cu aparate de productie autohtona, cu tehnologie occidentala furata) cu arie mica de acoperire si restrictii de utilizare.

- Acces limitat la calculatoare personale modeste (doar produse autohtone cu tehnologie occidentala furata).

- Multe altele care momentan ne scapa.

Ce NU ar fi avut voie romanii in acele conditii:

- Dreptul de a alege ce doresc si de a spune public ceea ce gandesc.

- Dreptul la libera circulatie in afara granitelor tarii si dreptul de a se stabili unde doresc in tara sau in afara ei.

- Acces la Internet (interzis sau extrem de limitat si numai in conditii de grup supravegheat in localuri specializate).

- Accesul la folosirea imprimantelor in afara serviciului (a nu se uita obligatia anuala pe care o aveam de a comunica la Militie caracterele masinilor de scris!).

- Liber la sex protejat.

- Nimic din ceea ce nu s-a mentionat inca.


NU CREDETI CA ESTE SUFICIENT PENTRU CEI CU MEMORIE SCURTA SAU AMNEZICI, CARE DECLARA CA ERA MAI BINE ATUNCI??? 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu