miercuri, 16 februarie 2022

 



* UN PARTID DE VIITOR AL TINERILOR CONȘTIENȚI ȘI EDUCAȚI *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com  

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!


UN PARTID DE VIITOR AL TINERILOR CONȘTIENȚI ȘI EDUCAȚI


Alexandru Ghillis

În ultima vreme, poate din cauza parcursului vieții tot mai scump și mai greu de dus, crește aparent dubios și numărul vocilor unor cetățeni care deplâng nostalgici – după părerea lor – pierderea bunăstării și a locului României și românilor pe plan european, câștigate, chipurile, în perioada ”Epocii de Aur” ceaușiste. Mai mult ca sigur că este vorba de o serie de persoane ceva mai în vârstă, care s-au bucurat probabil – inițial umile fiind – de beneficii importante în Epocă, ca urmare a atingerii ”peste noapte” a unor poziții sociale superioare pregătirii lor, mai cu seamă în aparatul politico-administrativ și de securitate al timpului și de care nu se mai bucură astăzi, dacă, măcar, nici nu ”pupă” vreo pensie specială, cum au mulți alți ”foști”.

Dar rătăcesc în astfel de comentarii pe Facebook și scâncete ale unor tineri naivi, care repetă inconștienți ce au reținut din povestirile bunicilor sau părinților decăzuți din privilegiile deținute odinioară, ori alții, de-a dreptul rău inteționați, mânați de teribilisme ale găștilor de cartier sau de stadion spre extremism politic de dreapta sau stânga.

Însă se poate remarca faptul că o bună parte a membrilor generațiilor post ’89 se arată mai puțin preocupată de trecutul întunecat și-și îndreaptă atenția, cum e și normal, spre viitorul – cam incert, totuși – pe care îl au în față și pe care trebuie să-l construiască cu multă grijă.

Actualmente, pe lângă coaliția de la guvernare, care șchioapătă, dar își trage răsuflarea mai departe într-o doctrină alambicată și puțin credibilă, rămâne doar un singur partid cu adevărat de opoziție care, dacă se va reforma complet, cu o doctrină politică solidă și va colinda toată țara până la următorul scrutin electoral parlamentar, expunându-și pe larg intențiile sale constructive, va putea avea câștigul scontat. Acest partid de viitor, al tinerilor conștienți și educați, este USR.

 

[Trebuie să precizez că sunt și rămân un simplu outsider, nefiind înregimentat politic]

 

marți, 15 februarie 2022

 



* DE ZIUA LECTURII RECOMAND O CARTE: NOUL TESTAMENT *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com  

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!


DE ZIUA LECTURII RECOMAND O CARTE: NOUL TESTAMENT


Lucian Mindruta

Azi, de Ziua Lecturii, desi nu merg aproape deloc la biserica, recomand celor care ma citesc si care imi fac reprosuri adesea de pe pozitii religioase, o carte:

NOUL TESTAMENT.

Oricare dintre Evanghelii, desi ideal ar fi toate patru.

De ce eu, care sunt mai degraba atasat de Darwin si Voltaire recomand Biblia?

Pentru ca e o carte profund umana si in acelasi timp aproape complet necunoscuta celor care, in numele ei, dau lectii politice, de sanatate sau morala.

Din Noul Testament, omenirea s-a ales cu cateva lucruri pe care imi doresc tare sa le vad aplicate:

Toti oamenii sunt frati. In credinta lui Iisus nu exista neamuri mai desptepte, mai cu mot, mai indreptatite sau mai iubite de Dumnezeu decat altele. Nationalismul nu poate avea o baza in invatatura lui Iisus.

La ura, raspunzi cu iubire. Iisus era un evreu practicant, insa invatatura lui depaseste canonul Vechiului Testament, cu al sau dicton "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte". Iisus indulceste Legea si ne invata sa intoarcem si celalalt obraz, sa ne iubim vecinul oricat de diferit ar fi el si mai ales sa aruncam piatra doar daca noi insine suntem perfecti...

Dar cel mai important lucru pe care il lasa Iisus e exemplu sacrificiului: el se jertfeste pentru altii. Nu ii minte, nu ii pacaleste pentru putere, nu ii indeamna sa se incoloneze in spatele lui ca sa ajunga rege. Nici live isteric pe facebook nu cred ca facea, daca traia azi. Intelegeti unde bat...)

Deci recomand Biblia tuturor celor care, in numele ei, se uita urat la cei din jur. Si le scriu mascari si blesteme in mesaje private, in care ameninta cu flacarile iadului sau consecinte pamantene imediate, ca pe stadion...)

Recomand Biblia tuturor crestinilor care nu stiu ce e cu adevarat crestinismul.

Adica majoritatii lor, din ce vad eu prin tara noastra.


(J: Preluare de pe Facebook)

(Atribuirea titlului ne aparține – A.G.)

 

duminică, 13 februarie 2022

 



* PREȘEDINTELE PUTIN NU POATE CÂȘTIGA *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com  

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!


PREȘEDINTELE PUTIN NU POATE CÂȘTIGA


Traian Băsescu

SUA şi NATO nu au cedat, tratând Rusia ca pe o putere regională.

De ce a pierdut Putin ?

Iată câteva elemente ale ecuaţiei care, cred eu, îl determină pe Putin să nu invadeze Ucraina:

1. Niciodată NATO nu a promis că nu se va extinde spre Est, în spaţiul fostelor state membre ale Pactului de la Varşovia, iar Putin ştie că minte atunci  când susţine public acest lucru. Un astfel de angajament al SUA şi NATO ar fi fost înscris într-un tratat parafat şi semnat. La reunificarea Germaniei, singurul angajament asumat de NATO faţă de Rusia a fost că nu va amplasa   trupe şi echipamente militare pe teritoriul fostului RDG, angajament pe care îl respectă cu stricteţe.

2. NATO şi SUA au respins categoric pretenţiile lui Putin cu privire la punerea sub influenţa Moscovei a statelor foste parte a URSS sau foste state ale Pactului de la Varşovia şi refacerea « zonei de influenţă » a Rusiei;

3. Invadarea Ucrainei ar aduce pierderi mari armatei ruse datorită transferului  de armament defensiv  de ultimă generaţie către Ucraina, făcut de SUA, Regatul Unit,  Ţările Baltice dar şi Turcia ( Putin este obişnuit să prezinte poporului rus victorii fără glorie în care nu pierde nici un soldat precum în Crimeea, Osetia, Aphazia, Nagorno Karabah sau Dombas ori Transnistria unde a folosit insurgenţa locală) ;

4. Pe timpul unui eventuale invazii, armata Ucrainei ar fi bine susţinută cu echipamente militare defensive moderne  pe tot timpul conflictului de către  multe din statele NATO şi UE (desigur, mai puţin Germania, Croaţia, Ungaria şi probabil Bulgari);

5. Desfăşurarea de trupe şi tehnică militară  pe care o fac SUA, a antrenat şi angajamentul altor state membre NATO şi UE ;

6. Concentrarea masivă de forte navale NATO în Marea Mediterană;

7. Ameninţarea fermă a SUA şi a Uniunii Europene legat de impunerea unor sancţiuni economice severe ce vor fi aplicate Federaţiei Ruse;

8. Implicarea totală a SUA în găsirea unor soluţii alternative de aprovizionare cu gaze naturale a Europei, inclusiv din Qatar;

9. Turcia, de la care Putin avea așteptări mari s-a dovedit intransigentă față de o posibilă invadare a Ucrainei. Mai mult, Turcia s-a angajat în negocieri tehnice pentru a face posibil tranzitul de gaze din Orientul Mijlociu către Europa, ca alternativă la GAZPROM;

10. Beijingul, prin  Preşedintele Xi Jinping a descurajat o invadare a Ucrainei;

11. Ameninţarea militară a Ucrainei face ca Rusia să fie izolată pe scena internaţională iar consecinţele izolării vor fi extrem de grele din punct de vedere economic şi politic.

Şi uite aşa, punând cap la cap cele de mai sus, şi multe altele, cred eu că, pentru moment, s-a ales praful din lista de pretenţii absurde ale lui Putin cu privire la ambiţia de a dicta viitorul altor state indedpendente din regiune.

NATO şi SUA  nu au făcut concesii şi par a fi câştigat.

Fără a fi obţinut nici o concesie din partea NATO şi a SUA Putin va fi nevoit să renunţe, cel puţin pentru moment, la invadarea Ucrainei sau să încerce metode mai subtile pentru a controla această ţară fostă componentă a URSS.

Unii se întreabă de ce susţinem Ucraina în condiţiile în care etnicii români sunt lipsiţi de drepturi şi se întreabă de ce nu facem ca Ungaria lui Victor Orban. Aici lucrurile sunt simple. Dacă privim pe hartă vedem cu uşurinţă că după Ucraina urmăm noi. De aceea trebuie să susţinem Ucraina.

Pe de altă parte există şi o concluzie cu privire la solidaritatea europeană. Vai de noi dacă vom crede în ea. Campionii “autonomiei strategice” a UE prin care se vizează îndepărtarea Europei de SUA s-au arătat acum predispuşi la compromisuri cu Rusia lui Putin de dragul afacerilor firmelor lor.

Poate acum înţelegem mai bine de ce unele state UE resping accesul României şi Bulgariei în spaţiul Schengen dar sunt gata să primească Croaţia care abia a intrat în UE. Până la urmă spaţiul Schengen defineşte frontiera Uniunii Europene.

Dar evenimentele  legate de Ucraina au şi partea lor hazlie. La Kremlin  este “Ziua porţilor deschise”. Orice lider european care acceptă să fie umilit de dragul unei fotografii în aceaşi cameră cu Putin este primit de Ţar cu un meniu fix. La felul întâi i se serveşte povestea mincinoasă  a “angajamentelor” NATO precum că nu se va extinde spre Est, la felul doi este servită povestea securităţii Rusiei ca şi cum NATO ar fi masat trupe la frontierele Ucrainei, în Crimeea, în Belarus, în Marea Neagră şi nu Rusia  iar la desert  auguştii vizitatori europeni primesc  lecţia GAZPROM “firmă serioasă” unde acum câteva zile fostul cancelar german Gerhard Schroeder a fost numit în Consiliul de Administraţie.

(J: Preluare de pe Facebook)

 


vineri, 11 februarie 2022



* PENTRU CALMAREA REPROȘURILOR COMUNISTOIDE *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com  

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!


”O activistă de stânga îi reproșează lui Andrei Caramitru faptul că... a studiat în Elveția. I se pare scandalos de nedrept! Păi, orice ai studia, o faci pentru că te duce mintea, ești harnic și ambițios. Fiecare individ - și fiecare națiune - își dau măsura prin calitatea educației de care se învrednicesc.

Doar comuniștii te apreciau dacă erai fără școală, necioplit, provenind din straturile cele mai de jos ale societății. Și s-a văzut cam ce a rezultat din această optică, bazată pe resentiment și contraselecție. Gata, mai potoliți-vă...” Teodor Baconschi ( https://www.facebook.com/teodor.baconschi.3/posts/1514402232028106 )

 

PENTRU CALMAREA REPROȘURILOR COMUNISTOIDE


Andrei Caramitru

Aici ii mulțumesc lui Teodor Baconschi (pe care îl respect deși suntem departe de a avea aceleași idei pe anumite teme).

Acuzațiile care au apărut sunt că cei care au făcut studii de top in străinătate sunt membrii unei “noi nomenclaturi” care au avut acces la banii părinților cumva.

De obicei nu reactionez la acuzații (in special la cele care îmi combat ideile - cred cu tărie in dreptul de opinie liber și nu vreau sa îmi impun punctul de vedere nimănui). Însă aici poate fac o excepție :

- am plecat in Elvetia in 1994. Sora tatălui meu (care fugise de regimul comunist in anii 70) a avut bunătatea sa ma primească la ea și sa ma susțină financiar (din mica pensie pe care o avea). Părinții mei - fiind actori - câștigau atunci cred 2-300 dolari pe luna împreuna si nu aveau cum sa ma susțină.

- nu mi-a fost deloc ușor acolo, țara fiind al naibii de scumpă. Nimic diferit de milioanele de romani din diaspora. Am dormit 4 ani pe o canapea, încercam sa ma descurc cu cel mult 300 de EUR pe luna in Geneva, am lucrat in toate vacantele 1-2 joburi in paralel. Toate pe salariul minim (când aveam noroc) - de exemplu in depozit la un magazin de mobila...

- atunci nu eram in UE. Nu aveam drept de munca după ce terminam facultatea. Așa ca am muncit mai mult decât ceilalți ca sa ies sef de promoție, ca sa am o șansa totusi. 

- După scoala, am căutat un job vreo 9 luni. Am primit 5 oferte de la bănci de top, dar pana la urma nici una nu a reușit sa îmi obțină și permis de munca. Era un coșmar sa fii român... Doar una a făcut efortul asta (cu avocati externi) și am reușit sa fiu angajat inițial la UBS.

- the rest is history, cum se spune. Am muncit 16 ani 12-16 ore pe zi și cam jumătate din fiecare week-end ca să ajung undeva in carieră.

Dar - ma rog - se pare ca unii refuza sa accepte ca prin munca și efort poți avea succes, chiar poți câștiga foarte bine, fără sa ai nici o legătura cu statul sau vreo afacere necurată. Asta e. Nu le pot rezolva lor frustrările și ura. Nu merita decât sa fie ignorați. Lumea lor va dispărea, și cea a noastră (Europeană) va câștiga.

(J: Preluare de pe Facebook)

(Atribuirea titlului ne aparține – A.G.)

 


 

marți, 8 februarie 2022

 



* O GENERAȚIE ABANDONATĂ *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com  

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!


O GENERAȚIE ABANDONATĂ


Elena Calistru

Când ne mai mirăm că o bună parte din tineri aleg niște mesaje radicalizate și că o bună parte dintre ei sunt probabil NEETS (nici la școală, nici angajați), poate ar fi bine să ne amintim și de toate șansele pe care Guvernele României din ultimii ani ar fi putut să le dea acestora. Pentru că radicalizarea nu vine doar așa, că a picat peste ei. Vine și din lipsa oportunităților, din sentimentul că ești abandonat, că nimeni nu se gândește la tine și la nevoile tale.

Și ghiciți ce? Între 2014-2020, România avea alocate din fonduri europene nerambursabile vreo 329 milioane de euro adresate fix acestei categorii sociale de tineri care ar fi putut beneficia de un sprijin.

Cât credeți că a absorbit România din toți acești bani dedicați ocupării tinerilor? 6%, adică undeva la 21/329 mil. Că suntem la coada clasamentului e foarte puțin spus. Uitați-vă la grafic. Yep. O generație abandonată. Care evident că va căuta salvarea în altă parte.


(J: Preluare de pe Facebook)

(Atribuirea titlului ne aparține – A.G.)



duminică, 6 februarie 2022

 



* MĂREȚIA USERISTĂ *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com  

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!


”În loc să ia exemplul AUR și să meargă din oraș în oraș să convingă lumea că ei sunt soluția pentru a ne salva de bătaia de joc din jur, mahării useriști se sfădesc între ei de parcă, dacă o țin așa, or să mai conteze peste 2 ani electoral altundeva decât la nivel de asociații de locatari.”

 

MĂREȚIA USERISTĂ


Constantin Cucu

Este dincolo de orice dubiu faptul că, în contextul actual, în care PSD este concomitent și la putere și în opoziție, în care PNLul cel câștigător este politicește pe ventilație mecanică, neavând nici o putere reală dar decontând electoral orice factură mărită, când fascismul cu tentă aurită se umflă zi de zi precum fasolea în mațul românului, era vremea ca USR să facă ceva deștept și adecvat.

Cum ar fi să își dea singur cu rigla peste c0aie, să vadă dacă au orgasm electoral.

Ca orice echipaj responsabil al unui submarin aflat în scufundare necontrolată iată că și salvatorii României au decis că este vremea unor certuri interne publice și, poate, de ce nu? a vreunui congres pe cinste, pe modelul celui care a trimis PNL la loc cu verdeață.

La urma urmei trebuie răspuns cu prioritate la întrebarea de pe bucile oricărui român utilizator de ProctoGlivenol: cine e mai măreț? Barna sau Cioloș?

În loc să ia exemplul AUR și să meargă din oraș în oraș să convingă lumea că ei sunt soluția pentru a ne salva de bătaia de joc din jur, mahării useriști se sfădesc între ei de parcă, dacă o țin așa, or să mai conteze peste 2 ani electoral altundeva decât la nivel de asociații de locatari.

Nu se găsește nimeni pe la ei pe acolo care să ia vreun sondaj de opinie mai nou sau mai vechi și să le arate celor 2 locul exact unde se află din punct de vedere al măreției?

(J: Preluare de pe Facebook)


vineri, 4 februarie 2022

 



* DA! USR ESTE UN PARTID PROGRESIST, DE STÂNGA *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com  

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!


DA! USR ESTE UN PARTID PROGRESIST,

DE STÂNGA


Mantzy

USR se duce dracu în sondaje și, în bunul spirit al dreptei, se caută vinovați. Nu știu dacă e așa simplu, nu mă pricep așa bine la cum funcționează treburile interne ale unui partid, dar responsabili sunt cam toți că n-au pe nimeni inteligent (ca mine, v-ați dat seama, huehuehue) pe-acolo care să le spună că:

1. Progresismul e de stânga și, în general, mersul omenirii actual e către stânga. Prima mare tâmpenie a USR-ului a fost să se declare de dreapta. Știu, au făcut-o din cauza unui electorat cam stupid, care nu știe ce-s alea stânga și dreapta și asociază automat stânga cu relele PCR / PSD. Dar stânga rămâne stânga și are mult mai multe în comun cu adevărul și mai ales cu binele comun decât are dreapta.

2. Dreapta e deja luată, ca să zic așa. Cea bătrânicioasă și moderată e acoperită de PNL. Cea extremistă și nebunească e acoperită de AUR. Ambele sunt partide mult mai bine orientate ideologic decât USR-ul.

3. Stânga modernă e practic nereprezentată în România. Nu vorbește nimeni despre cum nu există oameni răi de fapt, ci doar oameni care uneori fac rău și alteori bine, despre cum cu iubire și toleranță chiar și la nivel politic putem reuși, despre cum chiar se poate să ne fie mai bine tuturor fără să ne dăm în cap, la propriu sau la figurat.

E adevărat, însă, că dacă USR-ul se declară taman acum de stânga, după ce au ars-o stupizel cu dreapta atâția ani, probabil va crea și mai multă confuzie în electorat, dar și mai multă neîncredere în nehotărâți. Eu sugerez să-l desființeze și s-o ia de la capăt, cu oameni mai inteligenți și eventual mai tineri decât Barna, Cioloș sau Goțiu la conducere. Boomerii ăștia trei mi se par depășiți pentru acea stângă modernă de care cred că e nevoie, în peisajul politic românesc. E adevărat că nici tineri cu adevărat inteligenți (adică mari cititori de filosofie, în primul rând) nu prea știu să existe în USR. Știu doar tineri educați în bunul spirit al dreptei, adică unii care nu au citit filosofie, ci au învățat să facă bani.

(J: Preluare de pe Facebook)

(Atribuirea titlului ne aparține – A.G.)