Jurnalism independent. Scrie liber despre orice!

* Un exerciţiu de imaginaţie: Globalizarea şi România în secolul XXII * 

Eşti atras(ă) de jurnalism şi încerci să scrii, dar încă n-ai unde să publici? 

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?

Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!

Un exerciţiu de imaginaţie: Globalizarea şi România în secolul XXII

Alexandru Ghillis

Dacă ne lăsăm preocupaţi, din prea mult egoism, numai de prezentul nostru tern, fără a fi interesaţi în mai mare măsură de viitorul urmaşilor urmaşilor nostri, s-ar putea ca viitorul ţării să fie altul peste circa un secol ori să nu mai fie deloc. Totul depinde numai şi numai de atenţia pe care o vom acorda EDUCAŢIEI poporului acestei ţări, pentru ca numele ei, ROMÂNIA, să dăinuie peste veacuri.

                ***
Un exemplu de urmat pentru noi ar trebui să fie JAPONIA. O ţară care până spre sfârşitul secolului al XIX-lea trăia încă în plin feudalism. Pentru a ieşi din acea stare de înapoiere, guvernele care s-au succedat de atunci şi până în prezent au acordat cea mai mare atenţie EDUCAŢIEI japonezilor. Că Japonia se află acum pe locul 6 (şase) într-un top 10 internaţional al celor mai  puternic dezvoltate state ale lumii este un fapt binecunoscut de aproape oricine. Dar, din păcate, noi nu suntem japonezi.

Dacă România nu va acorda prioritate EDUCAŢIEI, ţara noastră va avea un viitor incert, aşa încât unele ieşiri naţionaliste la televiziune, penibile azi, ale unor politicieni de operetă (doar ca să fie văzuţi „bătându-se cu cărămida în piept” din dragoste pentru ţărişoara lor!) vor fi de prisos. Realitatea este cu totul alta şi este dură. Hai, să ne propunem în continuare doar un simplu exerciţiu de imaginaţie, construind un scenariu ipotetic pe baza evenimentelor globale în curs şi cine va a avea ceva de comentat ulterior, s-o facă fără nicio reţinere!

Mă întreb: oare va mai rezista România ca atare şi în secolul XXII? Şochează cumva întrebarea, asa cum e pusă, mai ales că ne aflăm de abea la primul sfert al secolului XXI? Trebuie, totuşi,  să admitem ideea că România va rezista, dar poate că nu cu aceeaşi componenţă a populaţiei actuale! Va fi poate unul dintre statele federale în cadrul mult preconizatei federaţii a  Statelor Unite ale Europei, însă cine poate şti cu exactitate când se va întampla schimbarea sau dacă se va întâmpla vreodată?! Dar se va mai numi România? Dezvoltarea explozivă a noilor tehnologii şi, mai cu seamă, a celor de comunicaţii terestre şi digitale (vezi Internetul) şi, în special, a acelora ce vor urma curând şi pe care nici nu ni le putem imagina acum, vor face Pământul tot „mai mic” şi mai lesne accesibil din şi în oricare punct al globului. Încă din zilele noastre, ca urmare a globalizării, migraţia locuitorilor Terrei este în plin avânt, ceea ce va schimba fundamental mixtura actualelor populaţii ale ţărilor europene sau ale continentului nord-american. Puternicul exod actual al refugiaţilor arabi spre ţările UE se încadrează deocamdată în perioada de început a acestui proces al globalizării şi poate fi, în acelaşi timp (de ce nu?), chiar şi un canal periculos de expansiune disimulată a fundamentalismului religios islamic în Europa şi nu numai acolo, asta fiind o problemă pentru serviciile secrete euro-atlantice. Desigur, totul se va întâmpla în decurs de foarte multe decenii şi nu se va încheia decât dupa multe generaţii. În general, pe plan mondial, migraţia aduce, aşa cum s-a menţionat deja, o permanentă schimbare în rândul locuitorilor statelor europene şi se poate vorbi de multiculturalism extins. Ca un simplu exemplu, pleacă mulţi români în Europa şi o parte dintre ei se stabilesc acolo, în timp ce – pe de altă parte – vin in România emigranţi din alte ţări, în special din Asia şi Africa de nord şi-şi fac un rost aici ş.a.m.d. Astfel, partea civilizata a omenirii se debarasează în timp de reminiscenţele sale ancestrale de natură tribală, aşa încât toţi locuitorii ei se vor putea considera cetăţeni loiali ai Europei şi, implicit, ai planetei.  S.U.A. este o democraţie consolidată, care deja reprezintă o lume cu totul nouă faţă de Europa – cea încă închistată în concepţii rigide şi tradiţionalism – şi constituie de pe acum un exemplu despre cum va putea arăta lumea viitoare a Pământului.

Dar să vorbim despre România, acum încă tânără membră a flancului de sud-est al Uniunii Europene. Posibil ca, în decurs de cel mult un secol, statutul său de stat naţional unitar să se schimbe radical, având în vedere modificările demografice inerente care au loc şi pe care noi, mă refer la autorităţi, le neglijăm cu buna ştiinţă. Gândindu-ne probabil – cu oarecare perversitate – că va fi problema celor ce ne vor urma. Însă va fi prea târziu!

De ce? Fiindcă în cazul României e vorba de un subiect fierbinte, despre care se preferă evitarea discuţiilor – de o nejustificată teamă că ar putea genera eventuale acuze nefondate de discriminare – este rata de natalitate deosebit de înaltă a etniei rome (a ţiganilor), faţă de slaba rată de natalitate a românilor. Conform unor studii neoficiale, dacă părţile nominalizate îşi păstrează constante actualele rate de natalitate, în mai putin de un secol etnia romă are toate şansele să  devină majoritară în România. Ajunşi în acest punct culminant al scenariului imaginat, poziţia dobândită de această etnie va fi un adevărat cartof fierbinte pentru ea, ce va trebui ţinut în palme fără s-o frigă! Ar fi pentru prima oară în frământata lor istorie, când ţiganii ar avea la dispoziţie o ţară şi pe care să fie capabili s-o administreze împreună cu minorităţile existente şi s-o menţină vie, aptă de dezvoltare socială şi economică ascendentă. Vor fi în stare? Poate că da, dar numai după proprii schimbări radicale faţă de cum se prezintă acum. Totul pleacă de la EDUCAŢIE.

Nimic nu e posibil dacă nu se găsesc încă din zilele noastre măsuri benefice cu caracter obligatoriu, aplicate pentru a ridica standardele socio-economice şi culturale – adică EDUCAŢIE – ale acestei etnii cu potenţial apreciabil, dar atât de neglijată şi ajunsă să se autoconsidere cetăţeni de categoria a doua, buni de folosit ca masă de manevră în campaniile electorale. În prezent, etnia romă, aflată fizic şi mental incă în faza de feudalism, refuză să se integreze şi să se asimileze cu societatea românească, fiind anchilozată în tradiţii vechi, moştenite din bătrâni şi azi complet anacronice, ce nu permit progresul etniei şi pe care le speculează din plin mass media tabloidă, pentru a hrăni curiozitatea multor români. Ceea ce inseamnă rating mare şi, implicit, succes financiar pentru emisiunile tv şi presa de monden. Comunitatea romă se conduce după reguli de conduită stabilite de staboruri ţigănesti, este asa-zis aflată sub protecţia unui „rege”, ba chiar are şi un „împărat” – ambii autonumiţi – şi este reprezentată şi în Parlamentul României. Şi ce folos? O mare majoritate a etnicilor romi este analfabetă sau foarte puţin alfabetizată, trăind sub nivelul oficial de sărăcie (în care, de altfel, trăiesc şi mulţi români din zone rurale defavorizate), fiind asistată social. În contrast izbitor cu o mică parte a romilor, extrem de bogată din afaceri cu fier vechi, cerşetorie şi trafic de carne vie în ţările vest-europene, precum şi alte expediente la limita legii, mai mult sau mai puţin cunoscute. Relativ puţini etnici romi s-au ridicat printr-o educaţie superioară şi s-au integrat total societăţii. Dar nu mulţi dintre acestia vor să recunoască oficial apartenenţa la etnia din care provin, ceea ce este o mare greşeală din partea lor.

Atâta timp cât nu se vor găsi căi legale cu caracter obligatoriu, pentru a-i determina pe romi să înţeleagă că fără o EDUCAŢIE  primară, medie şi superioară, copiii lor nu au nicio şansă ca să depăşească condiţia mizerabilă în care se zbat acum ei ca părinţi. Nu se va putea petrece nicio schimbare în bine în viaţa lor ori între ei şi restul societăţii în care trăiesc şi se complac să fie trataţi tacit de către majoritari drept cetăţeni ce preferă să fie asistaţi, aşteptând ajutoare de la bugetul statului.

Întâi de toate ar trebui schimbată mentalitatea, a lor şi a noastră, renunţarea liber consimţita (dacă este obligatorie, cu placere!!!) la aspectele feudale ale tradiţiilor care le guvernează viaţa şi integrarea volens-nolens în societatea democratică românească, pentru a putea să se simtă demni de statutul de cetăţeni liberi ai României. Pe de altă parte, nu trebuie neglijat nici faptul că, urmare a industrializarii forţate a ţării în perioada comunistă a istoriei sale, s-a extins – în paralel – o pătură socială de cetăţeni cu educaţie şi simţ civic rudimentare. Toate acestea ar necesita impunerea  unor eforturi serioase de redresare, venite din partea factorilor decizionali ai Puterii şi legalizate în Parlament. La baza tuturor acestora va trebui să stea EDUCAŢIA. Cei mai în varstă dintre români îşi amintesc, poate, singurul îndemn valabil oricând al utopiei leniniste: „învăţaţi, învăţaţi şi iar învăţaţi!”. Fără îndeplinirea acestei condiţii esentiale, EDUCAŢIA, scenariul imaginat pentru viitorul îndepărtat al ţării se încheie în „coadă de peşte”.