* Corvoadă asumată din iubire fără liman *
Eşti atras(ă) de jurnalism şi încerci să scrii, dar încă n-ai unde să publici?
VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?
Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com
Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!
Corvoadă asumată din iubire
fără liman
Angela Tocilă
De când m-am întors de la Londra am tot vrut să scriu impresii de călătorie
și despre orașul în care nu mi-am dorit să ajung și probabil nici n-aș fi ajuns
dacă fata mea n-ar locui acolo.
O să scriu dar nu aici; mie îmi place să folosesc toate cuvintele din limba română, indiferent de conotațiile lor sau mai bine zis, dându-le eu conotațiile pe care le doresc.
Pe scurt, călătoria, ca oricare călătorie cu avionul e un chin absolut. Conduc cu plăcere câte 8-10 ore întrerupte de două opriri pentru vinietă și toaletă și mă refac cu 7 ore de somn dar am nevoie de 3 zile de refacere după un zbor de 2 ore și jumătate, cu umblatul, puricatul și plimbatul printre cordoane ca oile prin aeroport. Fiecare experiență în aeroport mă seacă de energie, probabil pentru că ți se induce încă de la intrare că ai intrat pe un teritoriu unde voința ta nu mai are nicio importanță, te supui sau stai acasă. Aproape toți oamenii se supun pentru a ajunge la destinație; se târâie obedienți printre cordoane încercând să-și înfrâneze nervozitatea pentru a nu fi declarați pasageri problemă care să beneficieze de tratamente speciale in orice aeroport, respectiv double checking sau chiar tușeu anal, pe lângă toate aparatele care-ți numără fiecare plombă și piatră la rinichi, cel puțin o dată pe călătorie.
Primul impact cu Londra a fost nimicitor pentru mine. This is a f...g sh...hole, mi-am zis. Mizerie pe străzi, case vechi victoriene vopsite în ulei finisate grosier, curți mici despărțite de gărdulețe sau pâlcuri de gard viu neîngrijit, reclame multicolore în orice limbă în afară de engleză și oameni îmbrăcați după moda din Islamabad. Aproape toți și toate, în afară de cele complet înfășurate în negru, inclusiv fața.
Parcă greșisem țara.
Va urma și partea în care m-am îndrăgostit
de Londra definitiv dar îmi promit că am s-o revăd vara pentru că eu am nevoie
de soare, de lumină să pot simți cu fiecare celulă din mine, să pot iubi total.
Am nevoie să revăd Londra însorită, cu umbre alunecând pe colțurile
impresionantelor, puternicelor, dominantelor clădiri din piatră, clădiri făcute
să dureze, mărturiile unui imperiu, ale unei civilizații invincibile. Asta am
înțeles până la urmă, că pe oamenii care au construit Londra i-am regăsit în
arhitectură la New York iar oamenii care au putut și pot construi încă așa ceva
nu pot fi înfrânți niciodată.
[Preluare de pe Facebook]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu