Jurnalism independent. Scrie liber despre orice!

* SFARSIT DE SEZON *

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Sfarsit de sezon

Nicolae Spataru

 
Acum cateva zile, m-am alaturat prietenilor mei pentru a-l conduce la aeroport pe un bun amic de al nostru stabilit in Barcelona, casatorit cu o catalana, familist cu doi copii. Revenind in Romania, ne-a insotit toata vara la partidele de pescuit, amintiri, distractie etc. Ajunsi la aeroport, lume multa in asteptarea decolarii spre destinatia stabilita. Oamenii vorbesc cu faaa, fir-ai a dracului, dar si cu sarut mana, multumesc frumos...  Amicii mei se implica in rezolvarea formalitatilor, iar eu raman la bagaje.

Intru in vorba cu o femeie – tiganca - cu doi copii, suparata ca Ryanair a anuntat ca zborul de Roma nu mai exista. A primit jumatate din bani si nu stie ce sa faca.

- De 18 ani sunt plecata din tara, nu mai am nimic aici, familie, nimic n-am, sunt romanca. Pana azi. M-am dus la politist. L-am rugat sa faca ceva, si stiti ce-o zis politistul ? O zis ase: „Eu sunt responsabil cu ordinea publica si cu protectia aeroportului, nu sa va dau bilete. Ma doare in cur de problema voastra”. Asa o zis, ca pe vremea lui Hitler asta al nostru, ca pe vremea lui Ceausescu. Politistul o zis ca il doare in cur. Si atunci am zis ca de azi nu mai vreau sa fiu romanca. Sunt italianca, pentru ca in Italia chiar daca sunt probleme, cu banii, cu salariu, cu politicienii, oamenii se ajuta intre ei . Oamenii sunt oameni, nu mancati de rautatea asta de la noi . Imi mai spune ca a venit sa-si ingroape mama si nu intelege de ce s-a scumit coparseul, dar si pretul lemnelor de foc. De ce ?

O lamuresc despre neamtul ala care ne taie padurile, poate din cauza asta. Nu prea intelege cum sta treaba . Ma mai intreaba:

- D-voastra sunteti de aici ?
- Da. Inca.
- Ciudat, pareti intact.
- Nu sunt. Pe dinauntru sunt spart, si nu e nici un lipici sa ma puna la loc.

Ea stie doar de neamtul Iohannis. Zice:

- I-am spus acum cativa ani lu’ varu’ meu de la Sibiu: V-am luat prinmarul. Sti ce o zis? Las’ ca vedeti voi!

Grupul nostru se reface, le povestesc patania femeii. Toti suntem de acord sa-i dam un mic ajutor de bani. Imi revine mie sarcina de a-i inmana. Femeia ramane uimita, cheama copiii, le spune sa ne pupe mana la toti. Refuzam categoric. Apoi, cu coltul basmalei isi sterge lacrimile izvorate din ochii negri ca taciunele.

Ne luam ramas bun. Privesc in urma. Zaresc semnele facute de catre cei doi copii, mama lor si prietenul nostru langa ei. In masina, spre Bucuresti, dupa un timp de tacere apasatoare, le spun prietenilor mei ca ar trebui sa mergem pe la biserica, sa aprindem lumanari pentru orbi si pentru surzi . Mortii nu au nevoie de lumina.

[Preluare de pe Facebook]