* CONFORTUL ÎN CERTITUDINI ȘI ABSENȚA ÎNTREBĂRILOR *
VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?
Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com
Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!
CONFORTUL ÎN CERTITUDINI ȘI
ABSENȚA ÎNTREBĂRILOR
Ciprian Mihali
Se prea poate ca limbajul lui Iulian Bulai să nu fi fost cel mai potrivit
când a descris nașterea lui Iisus în limbajul tehnic al societății
contemporane, limbaj pe care noi, desigur, nu-l stăpânim. Ca om politic,
probabil că era folositor să fie ceva mai grijuliu cu sensibilitățile unei
societăți hipersensibile și ușor iritabile.
Dar nu despre asta aș spune eu un cuvânt, ci despre învârtitul în cerc pe
care îl practicăm cu nesfârșit entuziasm. De fiecare dată când un subiect de așa-zis interes general revine în actualitate
(„revoluție”, „BOR”, „homosexualitate”, „unguri”, „islam”, dar și „educație”,
„sănătate”, „siguranța rutieră” etc.), el este reluat exact de unde a fost
lăsat, condus pe aceeași traiectorie circulară și abandonat de unde a fost
început.
Despre revoluție auzim aceleași lamentații,
cu o variație de 1%. Sunt convins că dacă mâine s-ar repune pe tapet ideea unui
nou referendum pentru familie, discuțiile publice ar avea loc fix în aceiași
termeni ca în 2018. Iar asta pentru că nimeni (nimeni dintre actorii relevanți,
cel puțin) nu a învățat nimic, nu a capitalizat nimic din schimburile
anterioare, nu a dovedit că ar fi capabil să adauge un strat de cunoaștere și
de înțelegere peste straturile anterioare de ignoranță și certitudini.
Confortul în certitudini și absența
întrebărilor sunt teribile. Toată lumea participă la dezbateri cu propriile
sale adevăruri și nu are niciun fel de disponibilitate de a le depune la
intrare în speranța că ar putea adăuga un sens nou, superior, ideilor sale. Iar
asta – lipsa predispoziției pentru învățare – e semnul stagnării, dacă nu al
regresului într-o lume a înțelegerii unor fenomene tot mai complexe.
Iar atunci când un politician schimbă
paradigma discursivă, într-un limbaj nepotrivit, da, chiar șocant pe alături,
reacția dominantă e una singură: indignare până la leșin și până la blestem. Și
în acest fel se ratează din nou, mereu și mereu, problema gravă din spatele
cuvintelor pe care autorul lor a vrut să ne-o pună în fața ochilor, poate poate
o vedem în toată dimensiunea ei tragică: soarta tragică a zecilor de mii de
copii abandonați, închiși, înfometați, terorizați, traficați sau violați.
Pentru că e mult mai important să se audă vocea indignată și populistă a
politicienilor puterii, lipsiți de soluții de 30 de ani încoace, decât să se
caute responsabili și soluții pentru nedreptățile, abuzurile și tragediile pe
care le tolerăm în jurul nostru.
Pereții groși ai orfelinatelor sunt ridicați
din cărămizile indiferenței noastre și ale imaginii mereu pozitive pe care o
avem fiecare despre noi înșine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu