joi, 11 iulie 2019


* Aceasta-i opinia mea:

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



Aceasta-i opinia mea:

Ancelin Roseti


Dacă cititorii nu ar fi pe cale de dispariţie, deci dacă ar exista cititori, oameni cu gusturi estetice, rafinate (fiindcă vorba lui Walt Whitman, nu poţi avea un poet mare, fără să ai un public mare), şi dacă banii publici s-ar scoate din joc, şi prin asta, implicit, horele şi cumetriile politice (şi nu numai), datorită cărora unii ajung "clasici în viaţă", în vreme ce scriitorii valoroşi sunt ignoraţi, începând de a doua zi, nu numai că "topurile" literare s-ar schimba radical, nemaiauzind de "geniile" actuale (hotărâte de gaşcă, ai cărei membri, fireşte, sunt toţi "genii" -- după "criteriul valoric" eu zic de tine, tu, de mine) până la sfârşitul lumii, dar imediat ar dispărea şi găştile, pupincurismul, sinecurile, nonvalorile, impostorii, veleitarii, numărul revistelor literare, editurile, ştabii literari, sforile înălţătoare, cumetriile axiologice toate, şi încă altele, ajunse "criterii valorice".
 
Atâta vreme cât literatura română se învârteşte în jurul banului public, deci există prin el, orice "schimbare" nu va fi decât o schimbare de găşti (cum a fost şi până acum), fiindcă pe cei mai mulţi dintre scriitori (imensa majoritate) nu răul din lumea literară îi deranjează, ci faptul că nu sunt şi ei cooptaţi în acea coterie capabilă să le aducă avantaje, glorie, bani, funcţii, legitimaţii de "genialitate" etc.

Ce revistă care ar trăi din reclame publicitare şi din vânzarea tirajului ar îngădui să publice tot felul de ageamii şi de veleitari (sau ar permite ca aceştia să fie lăudaţi în paginile ei)? Ce editură care scoate cărţi pe banii ei, vânzându-le în librării (nu pe banii statului, ca acum, fentând tirajele şi băgându-şi, cu japca, prin pile politice, cărţile pe gâtul bibliotecilor, care tot cu banii statului le achiziţionează) ar publica tot soiul de veleitari şi de amatori pe care nu-i cumpără, nu-i citeşte şi nu dă nimeni doi bani pe ei? (Cât priveşte literatura comercială, treaba editurilor, sunt bani privaţi, e o afacere. Editurile care se respectă vor scoate literatură adevărată, prin asta câştigându-şi statutul de editură mare, serioasă
nu prin bani luaţi de la stat.)
 
Banii publici atrag corupţie şi impostură. Adevărata valoare a "geniilor" lăudate, din literatura română contemporană, o afli, în privat, la masă, chiar din gura celor care le-au lăudat în reviste sau care le-au premiat. Acei mai puţin familiarizaţi cu uzanţele din lumea literară ar rămâne cu gura căscată, auzind că, in realitate, "geniile" zilei sunt la celălalt pol şi că apologeţii cumetri nu dau doi bani pe valoarea lor literară şi pe cărţile lor. 
Singurul, din câte ştiu eu, care a recunoscut public că volumele prezentate de el, pe ProTV, nu reprezintă, de multe ori, neapărat valori literare, a fost Dan. C. Mihăilescu -- care, de altfel, în multe rânduri, a pus degetul apăsat pe rana lumii literare. Cu mulţi ani în urmă, nemultumit de valoarea unora dintre autorii acceptați de ICR, în acea zi, în urma unei şedinţe, din care tocmai ieşise, domnia sa se întreba despre cineva anume (căruia nu-i voi da numele, pentru a nu da naştere la alte discuţii): "Eu nu ştiu pe cine ar putea interesa, în străinătate (fiind vorba despre traduceri n.m.), scrierile sale!" -- am citat din memorie, deci nu ad litteram, însă ideea e exactă.

Asta e situaţia, în România, cu lumea literară, şi nu numai! Asadar, dacă avem pretenţia că luptăm pentru dreptate, pentru corectitudine, dacă dorim, într-adevăr, să schimbăm în bine lucrurile, e musai să fim corecţi, cinstiţi, obiectivi, să renunţăm la găşti, la obedienţă, la cumetrii, să avem instinctul adevărului şi curajul de a spune lucrurilor pe nume - altminteri, vorba lui Aurel Baranga, nu e decât vrăjeală şi gavareală.

[Preluare de pe Facebook]

miercuri, 10 iulie 2019


* Sorina - un copil norocos

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



Sorina – un copil norocos

Angela Tocilă


Superficialitatea și prostia omenească nu încetează să mă surprindă. Citesc comentariile unora și altora despre Sorina, xigăncușa adoptată de doi români din USA care, evident, după părerea psiholoagelor de facebook, n-o iubesc. Mama adoptivă are privirea rece, ca de gheață și ia priviți cum o strânge pe fetiță de mânuță, cum o forțează să stea la poză... Ce dacă fetița zâmbește senină, or fi drogat-o, altfel nu se poate!

V-aș ruga să fiți atenți puțin, psiholoage și psihologi semianalfabeți specializați în limbajul trupului: zâmbetul și expresia unui copil sunt cele mai bune indicatoare despre starea copilului. Copil care, cu siguranță știe deja să mintă din gură dar nu știe să mintă din zâmbet sau privire.

Apoi, în țara în care fără aportul angajaților, funcționarilor, medicilor, asistenților, infirmierilor și paznicilor, n-ar fi existat ”instituții” de exterminare prin înfometare, neglijare, bătaie și teroare psihologică ca Gighid și alte orori, să-mi fie cu iertare, dar cei mai mulți ar trebui să tăcem din gură. Ne-a văzut toată planeta cât de câinoși și neomenoși putem fi, cât de crude pot fi femeile cu copiii care nu sunt ai lor, cât de hoți suntem încât să le furăm și bruma de mâncare care se-ndura partidul s-o arunce ca la câinii de pripas acelor copii ai nimănui, siliți să îndure toate suferințele prin care poate trece un om, în ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă perioadă din existența lui: copilăria.

Să nu mai pomenesc de cei morți în condiții pe care poate, nici nu ni le putem imagina. Și atunci au venit străinii și au adoptat, unii, nedorind să despartă frații au luat câte doi-trei, cum a făcut doctorul 
Ron Federici când l-a adoptat pe Petric Federici și pe ceilalți doi frați ai săi, supraviețuitori ai unui orfelinat românesc. Copiii există și acum și au toate organele vitale la loc, chiar dacă cele mai multe sunt operate din cauza unor afecțiuni datorate malnutriției și neglijenței înfiorătoare a celor care se presupunea că trebuie să aibă grijă de ei. Trăiesc vieți cât se poate de normale având în vedere condiția lor, lacunele imposibil de umplut după o vârstă și handicapurile fizice și psihice. Dacă ar fi rămas în țară, cu siguranță ar fi trăit pe străzi, prin canale și gurile de metrou până la moarte.
Cred că, sub grija asta mascată se ascunde și perfida, hâda invidie pe norocul fetiței. Adică, cum, domnule? Ce să caute xiganca asta la New York? I-auzi... Și ăia de n-au mâncat salam cu soia și au plecat, să fie sănătoși acolo unde sunt dar să nu se bage în treburile noastre. Să ne lase că știm noi să avem grijă de copiii orfani; mai un like, mai un share, mai un comentariu milos sau furibund, după cum avem dispoziția... 

Să tăcem; i-am făcut rău destul stârnind iureșul acesta în jurul ei. Să tăcem și să-i dorim copilei un drum bun în viață pentru că oricât de rău ar ajunge acolo, cu siguranță îi va fi mai bine de o mie de ori decât dacă ar fi rămas aici să mănânce răbdări prăjite (cu soia) și să doarmă prin boscheți.

[Preluare de pe Facebook]

luni, 8 iulie 2019


* Vreau să fie clar pentru oricine

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



Vreau să fie clar pentru oricine!

Ancelin Roseti

Să ne înțelegem din prag: nu am avut, nu am și nu voi avea nicio legătură cu lumea politică; de cca. 10 ani nu mai am nicio legătură cu lumea literară (decât foarte rar, atunci când chiar nu pot refuza); de vreo 5 ani nu prea mai am legături cu nimeni. Nu cer nimic nimănui și nu aștept nimic de la nimeni, fiindcă nimeni nu-mi poate reda anii care mi-au fost luați (și entuziasmul lor) de tot felul de lepre și de impostori.
 
Așadar, am voie să fiu obiectiv, sau nu?
 
Se ştie, se vede, cu ochiul liber, că, în România, a fi obiectiv, nepărtinitor, trece ca o atitudine abjectă. În România, nu e recomandat să spui adevărul, fiindcă aici e adevărat ceea ce îmi convine mie, ceea ce mă avantajează pe mine. Binele, binele general, e binele meu, indiferent în detrimentul cui ar fi el, indiferent în ce ar consta acesta, indiferent ce-ar presupune. Din această cauză, lucrurile nu pot fi aşezate pe făgaşul normal, fiindcă răul nu este înlocuit cu binele, ci cu răul nostru -- înlocuim mediocrii lor cu mediocrii noştri, hoţii lor cu hoţii noştri, ipocriţii lor cu ipocriţii noştri, nonvalorile lor cu nonvalorile noastre, impostorii lor cu impostorii noștri, interesele lor personale cu interesele noastre personale.

De gargară patriotică și de martiriu de cartier, de părerologi înfoiați și de habarniști gonflabili sunt sătul -- mi-e greață. M-am săturat de proști și zilnic mă străduiesc să fiu cât mai puțin prost (uneori poate că reușesc, alteori, nu, însă știu să recunosc acest lucru), fiindcă vorba lui Dostoievski, "omul e prost, fenomenal de prost".

Am spus toate acestea pentru a nu mi se mai face reproșuri, pentru a nu mai fi acuzat de lucruri care nu au absolut nicio legătură cu mine. Cei care nu mai suportă atitudinea/poziția mea nu au decât să subțieze lista.

Atât...

[Preluare de pe Facebook]

duminică, 7 iulie 2019


* Rele tratamente suferite la beție de blajinu’ Nelu

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



Rele tratamente suferite la beție de blajinu’ Nelu

Angela Tocilă

A venit domnu Nelu beat acasă și l-a luat în primire Geta, nevastă-sa, de cum l-a recuperat din gardul viu unde trupul său ostenit prinsese o breșă de siguranță în care spera să și adoarmă. Însă de cum l-a înhățat lățoasa aia de nevastă-sa, de stătea în capot în capul scărilor în fiecare seară urmărind cu privirea ceata de copii din drum, să nu cumva să-l agreseze pe Ionuț al ei care, de obicei, când nu-și mânca mucii singur pe o bancă, stătea în drumul tuturor, domnul Nelu s-a lăsat cu încredere în brațele ei rotunde care miroseau a ceapă. Nu a ceapă-ceapă, ci a transpirație cu miros de ceapă.
Geta avea ambiții mari cu Ionuț, pentru că dacă irosise atâta energie în tentativa eșuată de a-l educa pe senior, măcar ăstuia mic să-i fută viața cât mai adânc. Așa că l-a dat la Casa Pionierilor la Aeromodelism - sperând că Ionuț va ajunge într-o bună zi astronaut. Nu muncitor necalificat, nu zidar, nu strungar, nu profesor, nu doctor, nu... Astronaut. Dorința asta nebunească a ei venea din niște frustrări adânci din vremea când avusese de ales între Nelu, cel pe care îl căra acum în cârcă blestemându-i neamul până în Comuna Primitivă, și Traian care o părăsise însă pentru o oarecare Mariana, care era șchioapă, dar taică-său era pădurar. Le arată ea lor ce face din Ionuț ăsta al ei, care urcase în urma ei mâncând în continuare ce mai găsise prin nas.
Îl trântește doamna Geta pe Nelu pe recamierul din camera mare, îl dezbracă, mai mult ca să-l poată buzunări, decât de grija confortului consortului ce începuse să sforăie pufăind un damf de alcool și ceapă, amestecat cu țigări fără filtru fumate până la arderea degetelor. Ea, sărmana, nădușise ca o iapă, dar se mulțumise să-i dea nădragii jos și să-i aerisească buzunarul de la piept în care găsise boțită o bancnotă de 10 lei.
Geta și-ar fi dorit ca Nelu să fi venit acasă în stare de beție acceptabilă, în așa fel încât să-i poată răspunde celor două întrebări tâmpite pe care i le punea de fiecare dată: Ce-ai băut? și Cât ai băut? Nu se știe de ce, nu știa nici ea, dar le punea pentru că era, să mă scuzați, foarte proastă.
Își revărsa apoi dragostea și lacrimile pe ratatul în devenire ăla mic, care-și mânca mucii rezemat de lada de lenjerie și se uita pierdut la doi gândaci de bucătărie care se futeau pe prag lângă tenisul lui chinezesc drept pe care-l încălțase din nou pe stângul.
Cinci minute mai târziu, Geta număra banii extrași din buzunarele și portofelul zdrențuit, din mușama, al domnului Nelu și își ștergea lacrimile. Ionuț își mânca mucii pe veceu și striga după mă-sa să vină să-l șteargă la cur cu ceva.
Ca o ultimă și supremă răzbunare, Geta smulse trei foi din carnețelul cu numere de telefon al lui Nelu. Căutase special pagina după care bețivul căruia îi curgea saliva pe perna decorativă din burete învelit în stofă furată de însuși paznicul instituției de la Fabrica de Mobilă, avea să sufere cel mai intens, pe care erau trecuți diverși colaboratori de pahar și alte legături importante: Florinu Istalator, Mirciu Zgrv, Guriță, Pizdel, Ologu, Ionci Unguru și MĂMICA.
Așa că, unele, pe lângă voi, astea cu #metoo, parcă au făcut războiul. Dar și ei, nenorociții...

[Preluare de pe Facebook]


sâmbătă, 29 iunie 2019


* Crede și nu cerceta?

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



Crede și nu cerceta?


Gabriela Hurezean

Polemica asta cu încurcubeală și dezcurcubeală mă plictisește ca orice lucru fără rost. Hai, mai bine, să discutăm despre altceva. Am o vecină care s-a internat în spital pentru a-și face o operație. Mi-a lăsat-o în grijă pe cățelușa ei, Moni. De adus acasă la mine, nu pot pentru că o mănâncă pisicile. Așa că n-am decât să cobor un etaj și să stau cu Moni o vreme, acasă la ea, ca să nu se simtă singură și părăsită. Aseară, când ne-am întors de la plimbare, am deschis televizorul (de obicei, nu mă uit la televizor pentru că îmi menajez sistemul nervos, dar aseară am vrut să-i fac lui Moni un pic de atmosferă). Am butonat o vreme, până când mi-au căzut ochii pe Andrei Pleșu, aflat în studioul Trinitas TV. Pentru unii ca Andrei Pleșu mă uit cu plăcere la televizor. Iar aseară mi-a ridicat spiritul până la porțile Raiului. N-am avut cu ce și pe ce să notez, dar voi reproduce din memorie ideile principale.
 
”Pentru mine, - mărturisește Pleșu - căutarea Lui Dumnezeu înseamnă căutarea Sensului. Fără Dumnezeu, sensul nostru nu există. (...) A nu-ți căuta sensul e o formă de nesimțire metafizică.” Mai departe, a amintit de cartea lui Leszek Kolakowski, ”Is God Happy?” (”Este Dumnezeu fericit?”), enunțând o idee pe care o împărtășesc în totalitate: ”Cu siguranță Dumnezeu nu poate fi fericit când știe câtă nefericire există în imperiul creațiunii Lui. De ce să ne plângem de nefericirea noastră, când Însuși Dumnezeu este atât de nefericit?”

Vorbind despre erorile în interpretarea Sfintei Scripturi, Andrei Pleșu a ales ca exemplu aserțiunea ”fericiți cei săraci cu duhul”: ”E una dintre cele mai greșit percepute idei din Scripturi. Nu e vorba de prostie. Să rămâi sărac cu duhul înseamnă să nu te lipești de averea ta.” Dacă m-aș fi aflat în studioul Trinitas, pentru asta l-aș fi îmbrățișat frenetic pe filosoful nostru. Prietenii care mă cunosc bine și mă citesc de mai multă vreme, știu că tema asta cu sărăcia duhului m-a preocupat multă vreme. Am ajuns la concluzia că e vorba (și) despre o scriere incorectă gramatical. ”Fericiți cei săraci cu duhul” este, de fapt ”Fericiți cei săraci, cu Duhul”. Când ești sărac și nu te preocupă grija vană a averii, începi să simți tot mai puternic Duhul Sfânt din tine. Pentru că spiritul omului asta cred că este: o picătură de Duh Sfânt. Pe care ești dator s-o păstrezi curată, până în momentul când o vei returna. 

Și mai știu o interpretare flagrant greșită, de data asta din gândirea Sfântului Augustin. ”Iubește și fă ce vrei” îi determină pe unii să transforme lumea în bordel. Când, de fapt, adevărata iubire nu poate genera decât bine, frumos, adevăr și puritate.

Voi încheia și eu cu ce a încheiat Pleșu. Întrebat despre speranța care îl animă în aceste vremuri contorsionate și sângeroase, a răspuns: ”Speranța mea e în intervenția îngerilor.”

[Preluare de pe Facebook]

joi, 27 iunie 2019


* Trezirea! Deschideți ochii mari, mari!!!


VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com



Trezirea! Deschideți ochii mari, mari!!!


Ciprian Mihali


Cum arată peisajul societății românești în acest moment?
O rețea de interese private, ajunsă la putere prin fraudă și corupție, și-a securizat de doi ani încoace dominația asupra societății: a mituit masiv Jandarmeria, Poliția, Fiscul, o parte dintre magistrați, întreaga administrație centrală și locală.
Luați fiecare domeniu al vieții sociale și veți vedea că e blindat politic și financiar: cele mai importante instituții judiciare ale țării, CSM, Inspecția judiciară, dar și Avocatul poporului, ANI, CNCD, CNA, ANAF, CAS, agențiile naționale, autostrăzile, energia, medicamentele, telecomunicațiile, inspectoratele școlare, rețeaua de universități, spitalele, ICR, cultura, adăugați orice vă vine în minte, toate au în fruntea lor oameni ai puterii actuale, plătiți obscen în raport cu competența și cu răspunderea lor socială. Două exemple: șefului de la Autostrăzi i-a crescut enorm salariul; profesorilor din licee și universități le-au crescut major veniturile, exact în momentul în care toate universitățile românești s-au prăbușit în topurile internaționale.
Puterea a acordat salarii, pensii și indemnizații atât de mari acestei minorități birocratice, politice și mediatice care s-a înstăpânit asupra României, încât ea va face tot ce-i stă în putință pentru a împiedica orice schimbare și pentru a sabota orice reformă și democratizare a statului român.
A propus o lege a pensiilor care seamănă cu plantarea unor mine în viitor pentru cei care ar îndrăzni să vină după ei. Punerea în aplicare a acestei legi în 2022 este un act de sinucidere colectivă.
Putem spune fără ezitare că în acest moment societatea întreagă este luată ostatecă de către o putere care are acces la totalitatea resurselor financiare, naturale și informaționale ale țării. Aproape toată societatea e antrenată în vârtejul unui compromis bănesc și moral care îi dă o stare de falsă euforie, când de fapt nu e decât amețeala provocată de pierderea tuturor reperelor.
Suntem o societate captivă, aflată în derivă.
Spun „aproape” toată societatea, pentru că două grupuri ar mai putea să facă ceva pentru țara asta. Nu știu exact cum, dar am convingerea că doar în ele ne mai stă speranța: tinerii și diaspora. Primii pentru că nu au apucat încă să se lase prinși în hora imoralității, să fie cumpărați, cei din urmă pentru că au avut puterea să se extragă la timp din ea, pentru că s-au răscumpărat. Alături de ei, în țară, se mai află o minoritate curajoasă, dar neputincioasă și dezorganizată.
Dacă tinerii și diaspora vor înțelege că de ei depinde acum viitorul României, atunci mai avem o șansă. Dacă nu, nu.

[Preluare de pe Facebook. Postarea nu avea titlu. Acesta este adăugat de noi]

miercuri, 26 iunie 2019


* Maurii din intersecție

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com


Maurii din intersecție

Angela Tocilă


E un cuplu de mauri aici la mine, într-o intersecție aglomerată din capătul străzii, care vând cotidianul internațional ”Jurnalul Bihorean”. Îi știu de ani de zile pe amândoi, el e un măscărici cu două-trei cioate de dinți în gură, cu cordeluță din aia pentru urechi din blăniță artificială roșie și cu șorț, tot roșu, ca uniformă. De obicei, în anii trecuți, se maimuțărea în trafic în timp ce trecea de la o mașină la alta cât stăteau la semafor. Pe mine mă saluta militărește cu palma lipită de cordeluță, îmi făcea reverențe sau se învârtea pe loc ca un soldat la paradă.
 
Azi era doar nevastă-sa, o femeie măruntă, slabă moartă, cu ziarele ei sub soarele ăsta criminal. Eu nu cumpăr Jurnalul Bihorean niciodată, mai ales vara când nici s-aprind focul cu el nu-mi trebuie, și ea știe. A venit și mi-a spus că se grăbește să le dea pe toate pentru că pe minunea ei de bărbat l-a luat Salvarea din față de la magazinul Crișul cât a fost ea să se pișe. Au chemat niște cocoane de bine Salvarea că o fi făcut nenorocitul ăla bețiv pe mortul, cum face de obicei când se îmbată și nimănui nu-i trece prin cap să-i ia pulsul. El chiar se preface că e mort. Se făcuse verde, o lăsasem pe amărâta aia cu ziarele ei în urmă și mi-am adus aminte că de vreun an încoace, pe el doar în diferite stadii de beție l-am văzut, ba chiar într-o dimineață pe la opt îl dădeau jos nevasta și băiatul din tramvai, rupt în gură. Și l-am mai văzut cărat de ea intrând în Staționar 2, unde cred că e client permanent și-l știe tot personalul de cal breaz.

Mi-a venit în minte o dizertație a lui Jordan Peterson despre segmentele sociale repartizate ocupațional pe categorii de IQ. Adică ce poate munci o persoană în funcție de coeficientul său de inteligență, o chestie extrem de logică și firească. Însă, deși toată lumea pare să știe că există diferențe abisale între o persoană cu un IQ de, să zicem 86 și unul cu un IQ mediu de 116-120, persoanele cu IQ mediu sau peste mediu au pretenția ca cei cu IQ de 80 să fie civilizați, să nu scuipe, să nu se-mbete, să nu se prefacă morți, să nu se bată, să nu se taie, să citească, să asculte Mozart, să mănânce micul cu cuțit și furculiță și să nu voteze psd.

Problema unora e că nu vor să priceapă că unii oameni sunt absolut ne-educabili și un motiv foarte important, cel mai important e că n-au, domne, ce! Simplu. Inteligența se poate șlefui, se poate îmbunătăți și rafina dar cu prostul, Doamne iartă-mă, ce să faci? Și pe urmă ne mai mirăm că-și iau nasul la purtare și ni se cacă-n cap un Dragnea, Mitralieră, Iohannis, Iordache, Pulache și mai știu eu ce Gicu Manivelă mai e prin Parlament...


Acuma să nu credeți că îl disprețuiesc pe nenorocitul ăla... E unul dintre zecile de mii de ”absolvenți” de orfelinat, ieșit gata defect, aruncat într-o lume care trage de el să fie civilizat și el nu poate pentru că nu are cu ce. Dar atâta vreme cât există coțofenele astea care n-au ce face acasă la osutădoojdemii de grade decât să pândească boschetarii pișați pe ei, dormind pe spațiul verde și pe ratatul din intersecție prefăcându-se mort, să cheme Salvarea, asta e... Mergem în cerc ca un șarpe care s-a înghițit pe sine până la jumătate și nu-și dă drumul pentru că e prost.

[Preluare de pe Facebook]