Jurnalism independent. Scrie liber despre orice!

* Sorina - un copil norocos

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Sorina – un copil norocos

Angela Tocilă

Superficialitatea și prostia omenească nu încetează să mă surprindă. Citesc comentariile unora și altora despre Sorina, xigăncușa adoptată de doi români din USA care, evident, după părerea psiholoagelor de facebook, n-o iubesc. Mama adoptivă are privirea rece, ca de gheață și ia priviți cum o strânge pe fetiță de mânuță, cum o forțează să stea la poză... Ce dacă fetița zâmbește senină, or fi drogat-o, altfel nu se poate!

V-aș ruga să fiți atenți puțin, psiholoage și psihologi semianalfabeți specializați în limbajul trupului: zâmbetul și expresia unui copil sunt cele mai bune indicatoare despre starea copilului. Copil care, cu siguranță știe deja să mintă din gură dar nu știe să mintă din zâmbet sau privire.

Apoi, în țara în care fără aportul angajaților, funcționarilor, medicilor, asistenților, infirmierilor și paznicilor, n-ar fi existat ”instituții” de exterminare prin înfometare, neglijare, bătaie și teroare psihologică ca Gighid și alte orori, să-mi fie cu iertare, dar cei mai mulți ar trebui să tăcem din gură. Ne-a văzut toată planeta cât de câinoși și neomenoși putem fi, cât de crude pot fi femeile cu copiii care nu sunt ai lor, cât de hoți suntem încât să le furăm și bruma de mâncare care se-ndura partidul s-o arunce ca la câinii de pripas acelor copii ai nimănui, siliți să îndure toate suferințele prin care poate trece un om, în ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă perioadă din existența lui: copilăria.

Să nu mai pomenesc de cei morți în condiții pe care poate, nici nu ni le putem imagina. Și atunci au venit străinii și au adoptat, unii, nedorind să despartă frații au luat câte doi-trei, cum a făcut doctorul Ron Federici când l-a adoptat pe Petric Federici și pe ceilalți doi frați ai săi, supraviețuitori ai unui orfelinat românesc. Copiii există și acum și au toate organele vitale la loc, chiar dacă cele mai multe sunt operate din cauza unor afecțiuni datorate malnutriției și neglijenței înfiorătoare a celor care se presupunea că trebuie să aibă grijă de ei. Trăiesc vieți cât se poate de normale având în vedere condiția lor, lacunele imposibil de umplut după o vârstă și handicapurile fizice și psihice. Dacă ar fi rămas în țară, cu siguranță ar fi trăit pe străzi, prin canale și gurile de metrou până la moarte.
Cred că, sub grija asta mascată se ascunde și perfida, hâda invidie pe norocul fetiței. Adică, cum, domnule? Ce să caute xiganca asta la New York? I-auzi... Și ăia de n-au mâncat salam cu soia și au plecat, să fie sănătoși acolo unde sunt dar să nu se bage în treburile noastre. Să ne lase că știm noi să avem grijă de copiii orfani; mai un like, mai un share, mai un comentariu milos sau furibund, după cum avem dispoziția... 

Să tăcem; i-am făcut rău destul stârnind iureșul acesta în jurul ei. Să tăcem și să-i dorim copilei un drum bun în viață pentru că oricât de rău ar ajunge acolo, cu siguranță îi va fi mai bine de o mie de ori decât dacă ar fi rămas aici să mănânce răbdări prăjite (cu soia) și să doarmă prin boscheți.

[Preluare de pe Facebook]