* Omul care tace când ar trebui să ridice vocea își merită soarta
VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!
E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com
„Omul care tace când ar trebui să ridice vocea își merită soarta”
Angela Tocilă
Partidulețul umflat cu
pompa de sute de mii de entuziaști care au sărit cu votul în el, gândindu-se că
Albă ca Zăpada a apărut în sfârșit să salveze națiunea, partidulețul fătat de
servicii, alimentat cu bani din afară (da, de la Soros, puteți necheza
liniștiți, Soros există și aruncă bani pentru a-și îndeplini înainte de a se
duce la domnul și stăpânul său în iad, visul dement de a forța Noua Ordine
Mondială) se dezumflă fâsâit pentru că nu are răbdare.
Berbecii ăștia ciudați din usere s-au trezit dintr-o dată pe cai mari, li s-au urcat cele două victorii la cap, au impresia că de acum pot face orice ca și cum victoria le-ar fi garantată și nimic nu mai poate schimba sau deturna ascensiunea lor. Sper să fie ultimele și mai sper că instinctul care ne anunță pe fiecare în caz de pericol ne va da semnalele potrivite încât să nu participăm activ la propria condamnare la detenție pe viață în lumea pe care ne-o pregătesc niște demenți lipsiți de moralitate, compasiune, inteligență sau rușine.
Nu știu voi, dar eu nu vreau să trăiesc într-o lume promiscuă în care toate deviațiile sunt permise, încurajate și pe cale de a deveni obligatorii, pe când libertățile câștigate cu sânge se pierd una câte una.
Nu vreau să trăiesc într-o lume în care copilul este proprietatea statului iar părintele trebuie să se supună oricărei abominații pe care mintea murdară a omului o poate scorni, riscând prin nesupunere să-și piardă copiii și chiar să meargă la pușcărie.
Nu vreau să trăiesc într-o lume în care se distrug familii și vieți prin operații de schimbare de sex sau eutanasiere la cerere. Nu vreau să trăiesc într-o lume condusă de niște oameni care se substituie zeilor sau se cred mai presus decât ei.
Eu nu m-am născut să fiu sclavul obedient al nimănui. Nu m-am născut să aparțin altcuiva decât mie însămi și familiei mele. N-am fost educată să accept promiscuitatea, mizeria fizică și morală, n-am fost educată să accept fără crâcnire ordinele nimănui. Nici voi.
De interdicții sunt sătulă, presupun că la fel ca mulți dintre voi, n-am nevoie de altele suplimentare, atâta vreme cât respect legile firești care au ghidat omenirea prin bezna vremurilor.
Nu sunt un robot mânat și adunat printr-un buton al unei telecomenzi și nici n-am să fiu niciodată. M-am născut liberă și liberă am să închid ochii. Nu mai accept dictatura, indiferent cât de frumos ar începe ea, indiferent cât de sclipitor ar fi îmbrăcată ideologia care promite egalitate cu forța, care îmi îngrădește dreptul la libera exprimare și care dorește să mă educe cu bâta.
Sigur, multora dintre voi le e teamă. Unii că pierd bula în care se învârt și iluzia că ar conta cât de cât pentru cel pe care-l urmează. Unii se tem de batjocură, de cuvinte, de etichete. Trăim vremurile unui narcisism în masă și avem impresia că internetul e singurul loc în care contăm, când de fapt e singurul loc în care nu contăm deloc, mai ales dacă nu agreem nebunia colectivă care înghite încet întreaga planetă. Dacă înainte de 89 aveam opțiunea (periculoasă) de a fugi în vest, în curând nu vom mai avea opțiunea de a fugi nicăieri pentru că peste tot unde ne-am duce am fi sclavii vulnerabili ai cuiva.
Cine a scris scenariul filmului Idiocracy a fost un geniu, poate chiar mai mare decât Orwell. Într-acolo ne îndreptăm, spre o lume haotică, proastă, imorală, din care orice am considerat până acum normal lipsește.
Frica ucide mintea iar omenirea e în pragul demenței colective. De teamă... De teama etichetelor, de teama cuvintelor, de teama unor străini care nu-i vor accepta pe facebook, de teama unor minorități inventate care doresc să-și impună modul de viață și fanteziile asupra altora. Omul care tace când ar trebui să ridice vocea își merită soarta. De obicei e acela care se întreabă smiorcăit cu ce-a greșit când îi merge prost... A greșit, greșește și va greși tăcând.
Bună seara!
[Preluat de pe Facebook]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu