* CIVISMUL *
VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?
Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com
Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!
CIVISMUL
Ciprian Mihali
(Preluare
de pe Facebook)

În
fiecare instituție din România, în fiecare branșă profesională, în fiecare
domeniu al vieții noastre publice există oameni minunați. Există oameni
talentați, oameni drepți și cinstiți, oameni dăruiți trup și suflet meseriei
lor, comunității lor, funcționării societății. Oameni care se simt responsabili
față de misiunea lor și față de semeni. Profesori, ingineri, medici, arhitecți,
funcționari publici, polițiști, jandarmi, militari, diplomați, magistrați și
lista poate continua.
Dintre
aceștia, o mare parte consideră însă că faptul că își fac datoria acolo unde
sunt este suficient pentru ca societatea să meargă bine înainte. De aceea, ei
(poate nu toți, dar mulți dintre ei) aleg să tacă în privința lucrurilor
imorale, abuzive, ilegale din jurul lor. Dimensiunea civică nu este în fișa
postului și activarea ei prezintă un risc. Un profesor care se revoltă în
școala lui împotriva sistemului școlar învechit, un medic care remarcă
abuzurile dintr-un spital, un funcționar care vede mita la alții dar nu zice
nimic, un magistrat care nu participă la un joc politic etc. sunt cazuri de
oameni drepți, dar tăcuți. Dacă ar semnala public asemenea ilegalități sau
absurdități, ar fi considerați eroi cel mult o zi, după care ar urma 364 de
zile de coșmar printre colegi sau în relația cu superiorii.
Într-o
societate dreaptă, așezată pe principii morale și legale juste, dacă toată
lumea și-ar face treaba cu onestitate și competență (dar mai ales cu
onestitate), dimensiunea civică ar putea aproape să lipsească din
comportamentul profesional. Dar România nu a fost în ultimii ani și nu este
încă o societate dreaptă. Pentru că acești oameni drepți au devenit minoritari
și au fost sufocați de culturile dominante ale corupției, minciunii, fraudei
etc. Nu trece o zi să nu aflăm nu doar despre un medic sau funcționar corupt,
despre un profesor sau polițist abuziv, ci despre toate rețelele pe care acești
oameni le-au construit și în care sunt prinși zeci, sute, mii de alți oameni.
Oamenii drepți și tăcuți știu toate acestea, le văd zi de zi, le trăiesc zi de
zi, suferă din cauza lor și vorbesc despre ele în șoaptă, continuând să reziste
prin onestitatea muncii lor și sperând în vremuri mai bune.
Numai
că abuzul și corupția nu sunt statice, nici inofensive. Ele se extind,
neobosit, agresiv îngenunchind om după om, parazitând nu un birou, nu un etaj,
ci clădiri, instituții și organisme naționale. În fiecare zi avem ilustrări ale
diferitelor drame și absurdități: ba din educație, ba din sănătate, ba din
transporturi, ba din administrația locală... Și ele sunt atât de numeroase
încât au ruinat aceste sisteme, le-au făcut disfuncționale și aberante.
Este
adaptarea la aberație un mod de supraviețuire individuală? Da, este. Adaptarea
la aberație, fraudă, corupție înseamnă, desigur, să reziști ca individ și
familie cu demnitate în fața absurdului, numai că la nivel de societate aceasta
favorizează impunerea fraudei și corupției ca elemente ale culturii dominante.
Iar atunci tăcerea încetează să mai fie un act eroic, iar adaptarea la mediu devine
doar o asfixie colectivă amânată.
Civismul
este mai mult și altceva decât a-ți face treaba cu răspundere și cu acribie.
Civismul începe să mijească atunci când realizezi, că, de fapt, tăcerea ta nu
mai este rezistență, ci complicitate la abuz. Că denunțarea abuzului (de la cel
financiar până la cel de putere sau sexual) nu este delațiune și nici trădare a
unui coleg, ci o participare la instaurarea între oameni a dreptății sociale și
a demnității colective.