sâmbătă, 18 ianuarie 2020


* PRIVIND ÎN OGLINDA ROMÂNIEI DE AZI *

VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?
Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste îîntregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com

Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!


PRIVIND ÎN OGLINDA ROMÂNIEI DE AZI

Ciprian Mihali

Cazul primarului liberal Damian Butnariu din Mogoșești Siret este o oglindă fidelă a societății românești de azi și o lecție pentru toți.
Celor care îi deplâng pe oamenii modești care nu pot să se revolte împotriva sărăciei le recomand să citească răbdător toate comentariile de pe pagina primarului. Pentru că toate cele negative au fost șterse, rămân sutele de expresii ale dezastrului moral în care ne scăldăm ca societate. Bărbați și femei de la țară, oameni simpli, consideră proxenetismul și siluirea unor copile traficate și fără ajutor cel mult drept o mică greșeală, în comparație cu realizările primarului. Probabil că o crimă ar fi o greșeală medie, iar uciderea a mai multor oameni una mare. Probabil, nu e sigur, că se poate găsi o justificare la orice.
Oamenii aceștia nu au fost deposedați doar de resurse economice de către mafioți ca acest primar și cei care îl susțin, ci și de niște repere fixe pe care să se sprijine judecățile lor. În absența lor, orice crimă poate fi justificată, orice viol își are scuza în comportamentul de târfe al fetelor neajutorate.
Pe pagina primarului aveți sute de complici, bărbați care ar fi făcut fără ezitare ce a făcut primarul, femei care ar fi aprobat oricând violurile, proxenetism, o lume dezumanizată, în care oroarea și cruzimea fac casă bună cu bordurile noi din sat ori cu școala renovată.
Este cazul acesta unul izolat? Greu de crezut, când știm ce proporții are traficul de minori și de fete pentru exploatare sexuală.
Ne va salva dezvoltarea economică a zonelor înapoiate de la aceste acte de barbarie? Nu, pentru că bunăstarea poate fi un bun analgezic pentru dilemele morale.
Partidul primarului dă în aceste zile un examen important de morală, si după acest caz, și după cel de la Tirgu Mureș. Va accepta el să piardă doi primari de succes de dragul unor valori fundamentale pentru societate? Nu cred, partidul are nevoie de oameni puternici, care au dovedit-o în podul primăriei și care nu se clatină de la un viol.
Televiziunile ascultătoare, printre care tot mai des se numără și Digi24, prezintă cazul ca un act sexual în clădirea primăriei. O mică nebunie acolo, nici un cuvânt despre traumele fetelor și despre tentativa de sinucidere a uneia dintre ele.
Țesutul social e sfârtecat în toate locurile lui sensibile. Cei care ar trebui să îl repare, ca să putem pur și simplu trăi împreună, se prefac că nu văd monstruozitățile născute din aceste răni și folosesc straturi groase de fond de ten pe chipul rănit al societății.
Între timp, nimic nu e făcut pentru a încetini măcar ritmul dramelor, al ororilor. Oamenii de rând sunt tot mai cruzi unii cu alții, instituțiile tot mai absurde și ineficiente, politicul tot mai cinic, statul tot mai neputincios și îndepărtat.
Umanitatea se prelinge din oameni ca viața din niște copile siluite de primari merituoși.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu