* A FI. A AVEA. A PĂREA *
VREI SĂ FII PUBLICAT(Ă) IMEDIAT?
Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com
Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!
A FI. A AVEA. A PĂREA
Ciprian Mihali
Ieșim, de vreo două decenii încoace, ca societate, dintr-o istorie seculară
a foamei și sărăciei. Anii 30 și apoi anii 60-70 au fost perioadele scurte în
care modernizarea prin bunăstare relativ generalizată au fost curmate tragic de
anii războiului și ai stalinismului, respectiv ai privațiunilor dramatice din
anii 80. Societatea întreagă (sau majoritatea ei) nu a cunoscut, astfel,
niciodată bunăstarea, îndestularea, nu a reușit să alunge niciodată spectrul lipsurilor (bani, mâncare, bunuri mobile,
proprietăți) și, mai ales, spaima pierderii lor neașteptate, din cauze
independente de voința lor (confiscări, jafuri, naționalizări, falimente etc.).
Așadar, abia de vreo douăzeci de ani încoace
începem să posedăm, să avem ceva care e al nostru și numai al nostru. Explozia
imobiliară, cumpărare de mașini, de orice fel de mașini, și mai ales mulțimea
de garduri dau seama pentru această dobândire și împroprietărire pe termen lung
și durabil.
Mental însă e nevoie de mai mult timp decât
două decenii pentru a scoate din capetele noastre asemenea frici. Noi nu am
terminat încă de dobândit, nu a venit încă momentul să împărțim, nici vorbă să
avem în minte ideea că am putea împărți ceva agonisit cu atâta trudă. Bunicii
noștri nu au avut nimic, părinții noștri au reușit să aibă un apartament sau o
mașină după o viață de trudă, abia noi ce începem să avem.
Toate politicile publice din ultimii treizeci
de ani au fost despre „a avea”, despre „buzunarul românilor”, cum spunea Liviu
Dragnea. Gardul înalt și buzunarul plin sunt imaginile dominante ale unei lumi
în care individualismul modern s-a repliat pe identitatea centripetă dintre „a
fi”, „a avea” și „a părea”. Nu exiști dacă nu ai și nu ai dacă nu arăți că ai.
Iar asta nu e neapărat un lucru rău câtă vreme împlinirea personală nu se
reduce la gard și buzunar.
Atunci când această societate va învăța, de
la conducătorii ei vizionari, de la educatorii ei competenți, de la părinții ei
împliniți, că a împărtăși nu înseamnă a ne întoarce la comunism, că a nu poseda
totul în exces, a nu înmagazina, a nu risipi și a nu arunca totul și oriunde nu
sunt rămășițe ale trecutului, ci provocări ale unui viitor apropiat cu alte
mize și pericole decât comunismul tot mai îndepărtat, abia atunci vom putea
imagina împreună o zi de mâine eliberată de fricile trecutului, deschisă spre
un poimâine al nostru și nu spre un ieri din ce în ce mai fantasmatic și mai
steril.
(Preluare de pe Facebook)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu