Scrie liber(ă) despre orice doreşti, dacă eşti ferm convins(ă) că subiectul tratat îi va interesa şi pe alţii! Trimite repede textul tău, sub forma unui articol editat corect ortografic, ataşat unui email (jurnalism.independent@gmail.com) şi, dacă este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste în întregime şi absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com
Dedică-te cu incredere jurnalismului total independent!
DRAMA DOMNULUI ARȘINEL
Constantin Cucu
Pe mine drama domnului Alexandru Arșinel nu mă miră absolut deloc.
La viața mea am tot văzut oameni ca el, ferecându-se cu lanțuri de câte o poziție de conducere, cu intenția declarată de a părăsi acel post, de director, de profesor, de șef de secție doar în cazul, puțin probabil, că la un moment dat ar da ortul popii.
De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, susnumitul pattern încă este caracteristic în spitalele și catedrele bucureștene.
Șeful la noi are de fapt un deziderat unic. Nu să facă o școală de gândire și să promoveze tineri. Nu să clădească ceva memorabil și dezinteresat. Nici gând. Dezideratul de bază rămâne să plece din postul respectiv doar cu picioarele înainte. După care poate să se aleagă praful.
Și dacă sunt și excepții, dacă or fi apărut și alte tipuri de șefi și de profesori, genul sus pomenit este cu siguranță cel în care a crescut și s-a format ca om domnul Arșinel.
Din punctul dumnealui de vedere este strigător la cer faptul că, la nici 84 de ani, ar putea să i se mai retragă din funcțiile de conducere. Să fie aruncat, din rațiuni de senilitate și din rațiuni că or mai fi și alții mai în putere, ca o măsea stricată, bietul maestru.
Și prostanul stă cu gura căscată la bodogănelile moșului, confundând notorietatea cu grandoarea și tupeul cu dreptatea. Uitând faptul evident că, de fapt, nea Arșinel trebuia să se lase de a fi director de peste 10 ani. Că este împotriva firii să aștepți moartea cocoțat pe un post pentru care nu mai ai energia, neuronii și sănătatea să îl onorezi. Că nu poți sta pe salariu de director până la 200 de ani și că, la urma urmei, de la o vârstă în sus ar trebui să te mai găsească dricul și pe acasă.
Pe de altă parte nu este de neînțeles tendința românului ajuns de a-și incleșta bucile de plușul fotoliului de director câtă vreme în țara asta, ca simplu subaltern, fie chiar maestru, ești doar un poolist. Supus oricărui abuz, fără perspective și fără demnitate.
Toată umanitatea noastră de români, așa cum este construită societatea noastră, se disipă o dată cu coborârea din turnul de fildeș al șefiei. Ca simplu trăitor al acestor meleaguri ești de fapt un nimic.
De asta oameni ca Arșinel, care ar trebui să își ia Aspacardinul, să își menajeze rinichiul bun și să probeze acasă pe masă, cu mâinile pe piept, costumele cele mai bune, se țin cu protezele de scaunele demnităților mai mari sau mai mici.
(J: Preluare de pe Facebook)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu