* CLAMATI SALVAREA PLANETEI? IATA O PRIMA SOLUTIE ECO! *

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

CLAMATI SALVAREA PLANETEI? IATA O PRIMA SOLUTIE ECO!

Alexandru Ghillis

Iata mult discutatele trotinete electrice, care au inceput sa se inmulteasca rapid nu numai printre cei tineri, in incercarea multor oraseni de a scapa de cosmarul circulatiei auto de pe strazile si bulevardele asezarilor urbane! Atat de la noi, cat si din restul Europei.

Fiindca vad ca li se tot cauta „nod in papura”, in special din partea multor automobilisti - inchipuiti stapani ai soselelor - si chiar a unor pietoni stresati, trebuie spus ca trotinetele electrice necesita acordarea aceluiasi statut ca si pentru clasicele biciclete, skateboard-uri, role si alte noi device-uri asemanatoare. In functie de trasee si momente, vitezele acestora depind si se regleaza de catre utilizatorii lor, care au obligatia si toata raspunderea pentru a asigura o circulatie civilizata, corecta, fara a-i leza pe partenerii de trafic sau pe pietoni.

Pentru ceea ce voi afirma in continuare, s-ar putea sa fiu gresit banuit a fi influentat de sturlubatice idei neo-marxiste anti-capitaliste, drapate strident in verde eco galagios, ori de revenire in tarisoara noastra la blamatele solutii ceausiste, desi toate acestea sunt foarte departe de mine, fiindca  le-am suportat din plin, scrasnind din dinti, pana la sfarsitul lui 1989.

Fara sa omit gradul actual de poluare, in continua crestere oriunde in tarile dezvoltate economic, cred ca singura solutie fezabila la ora actuala, nu numai pentru Romania, pentru a se asigura o circulatie fluenta, normala, civilizata, pe strazile si bulevardele oraselor (vezi Olanda, insa ma gandesc, in primul rand, la Bucuresti), ar putea fi: (1) Suplimentarea corespunzatoare, cat mai curand posibil, a tuturor mijloacelor de transport in comun - de suprafata si de subteran - precum si cresterea gradului de confort al acestora, (2) Restrictionarea adecvata [numai in urma unui referendum]  a circulatiei mijloacelor auto, care acum sufoca de-a dreptul traficul urban, la orice ora a zilei. Trebuie sa aiba prioritate maxima circulatia mijloacelor de transport in comun, a celor de interventie rapida si a autoturismelor firmelor si companiilor de stat ori particulare. Nu se justifica placerea, reala, de a-ti sofa adesea  automobilul propriu la orice ora din zi, de multe ori chiar si pentru a cumpara o paine sau a te plimba de colo-colo, ingrosand inutil in timpul saptamanii aglomerarea tuturor automobilelor la majoritatea intersectiilor semaforizate, care toaca timpul pretios si nervii conducatorilor auto. Sa nu mai vorbim de pierderea timpului in dificultatea gasirii unui loc de parcare cat mai apropiat.

Solutia utilizarii masive in circulatia urbana, indeosebi pe timpul primaverii, verii si toamnei, a bicicletelor, trotinetelor electrice si a altor mijloace electrice de transport, duce la o deplasare lejera, chiar rapida, aerisita, lipsita complet de poluarea de care suferim in prezent.

Sigur. Ceea ce indraznesc sa spun si eu, nu corespunde deloc, oriunde in lume, intereselor producatorilor de petrol, industriei automobilelor clasice si de intretinere a acestora, axati pe cresterea constanta a vanzarilor.

Insa numai prin asemenea  masuri drastice, precis nepopulare - mai ales  printre numerosii automobilisti amatori de pretutindeni - ar fi posibila o minima rezolvare a traficului urban. Marea rezolvare ar fi intretinera constanta la nivel optim a cailor de rulare, sistematizarea si modernizarea lor, precum si crearea altora noi. In cazul Bucurestiului, primaria sa generala trebuie, in primul rand, sa investeasca in asemenea masuri de prima urgenta grosul banilor din bugetul ei, decat sa se intreaca fara folos imediat cu fostul dictator in ridicarea unor constructii faraonice, in dauna asigurarii unui standard ridicat al traiului pentru populatie, conform secolului XXI.

* Geniul român împotriva Gretei *

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Geniul român împotriva Gretei

Ciprian Mihali

A început să se agite inteligența strămoșească în târtița românului vigilent și să dea lecții despre schimbările climatice adolescentei din Suedia care a trezit conștiințele a milioane de oameni pe glob. Au făcut-o românii noștri în fel și chip, au redus-o la incapacitatea de a gândi, de a vorbi sau de acționa, doar pentru că ei, cunoscători eterni a tot ce mișcă, știu cum e mai bine pentru planetă.

Dar în timp ce ne arogăm meritul accesului exclusiv la marile adevăruri cosmice, constatăm că niciun partid politic parlamentar nu are vreo luare de poziție coerentă, vreun program de politici publice în domeniul mediului (plecăciuni lui Mihai Goțiu și celor câțiva activiști pentru mediu din jurul lui). Nu am văzut manifestații de solidaritate cu grevele și demonstrațiile din restul lumii. Nu am văzut dezbateri între oameni politici, experți, actori sociale. Am văzut în schimb inițiative izolate, disperate, ale unor oameni inimoși de a salva păduri, râuri, plante, animale. Oameni care de obicei sunt alungați cu bâtele sau cu pușca atunci când semnalează abuzuri.

Am mai văzut tone de gunoaie pe tot întinsul patriei; oriunde ajunge picior de patriot rămân gunoaie și deșeuri în urma lui. Desigur, îi refuzăm unei adolescente suedeze dreptul de a se răsti la mai marii lumii pentru a revendica pentru viitorul ei șanse de a trăi măcar la fel cu prezentul nostru. Dar noi, cei atoateștiutori în chestiuni planetare, noi ce Românie lăsăm moștenire copiilor noștri? Le lăsăm cumva o Românie dreaptă, echitabilă, cinstită? Le lăsăm o Românie curată, cu păduri frumoase și râuri cu apa cristalină?

Înainte de a fi judecătorii celor care își revendică un viitor, așa cum știu ei, cu vorbele și cu acțiunile lor, am face bine să trecem printr-un exercițiu de introspecție și să vedem ce facem noi azi, concret, pentru un viitor demn al copiilor noști, în România în primul rând, iar dacă nu se poate un viitor pentru ei aici, atunci pentru șansa lor în lumea largă.

Iar despre Greta un singur cuvânt: acesta – și nu altul – este felul în care ea a ales să protesteze, ea și colegii ei, prietenii ei de generație. Așa înțeleg ei să protesteze. Cu siguranță că nu e pe gustul tuturor. Dar cum ar arăta, mă rog frumos, un protest și o acțiune care să fie pe gustul patriotului național? Ce a făcut geniul român împotriva abuzurilor, defrișărilor sau poluării? Sau așteptăm un miracol și de data asta?

[Preluare de pe Facebook]

* How DARE you? *

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

How DARE you?

Bogdan Ioachim

Într-o civilizație tot mai idiocratică, discursul de la ONU al Gretei Thunberg ar trebui să ne dea fiori reci.

Mai ales când vezi imensul val de susținere pentru plânsetele ei de luptătoare.

"Cum vă permiteți, mi-ați furat viitorul, nu vă iertăm, o să plătiți pentru asta."
Sunt vorbe pe care le strigă orice milenial care se lovește prima oară de viața adultă.

Pentru ei este de neconceput că viața e grea și că trebuie să supraviețuiești.
Ei nu au cunoscut războiul, nu au cunoscut foametea, ei nu înțeleg ce înseamnă sărăcia.
Pentru că s-au născut într-o societate care le-a oferit tot.

Și acum se revoltă și ne strigă: How dare you?

Pentru că ei nu sunt în stare să supraviețuiască, și pentru că dacă se strică clima, ei sunt primii morți.
Toată societatea lor din viitor e moartă și nici un ONG nu o să fie acolo să-i ajute.

Iar Omenirea nu a evoluat sute de mii de ani ca să sfărșescă într-o societate de emotivi, trans, isterici, și nepricepuți la nimic.

În țările sărace se nasc încă luptători care ÎN MOD NATURAL învață supraviețuirea.
Departe de societatea ocrotitoare în care s-au născut socialiștii mileniali.

Spre deosebire de Gretele și Greții comozi dar vocali din emisfera nordică, care se vor stinge primii.

Și săracii ăia o să ducă omenirea mai departe, indiferent de schimbările climatice.
Omenirea a mai trecut prin extincții în masă și a supraviețuit doar cine a fost pregătit.

[Preluare de pe Facebook]

* Progres prin regres? O aiureală abil dirijată!*

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Progres prin regres? O aiureală abil dirijată!

Angela Tocilă

Că există adulți care se folosesc de copii în scop politic, mediatic și economic, nu mă mir, atâta vreme cât există cea mai josnică și distructivă categorie de trăitoare inutile pe fața pământului: pedofilii. Ceea ce mă miră necontenit este nivelul la care au ajuns niște adulți, din poziția de șefi de state să permită unei mucoase de șaisprezece ani să-i apostrofeze, și de parcă n-ar fi de ajuns atât, s-o mai și aplaude ca focile.

Asta mă sperie, că suntem conduși de niște imbecili lacomi care nu au nicio problemă în a se înghesui la poze cu o adolescentă deranjată, care pare să facă politica unui continent zilele astea, prin așa zisele greve de mediu la care participă niște adolescenți mânați din spate de cadre didactice de nădejde și bine văzute la Inspectorat, acel Sfânt Graal al învățământului pre-universitar și de ”inimoșii” ong-iști care și ei, au o agendă diferită de cea a guvernelor pe care le parazitează, în anumite cazuri. Nu la noi, la noi nu-i pasă nimănui de aceste organizații foarte profitabile, în ciuda denumirii lor, pentru că probabil, fiecare politician are grijă să se arondeze vreunui ong de fițe și cu vizibilitate pentru ”lobby”, încă de la începutul carierei sale de parazit de stat.

Observ că ceea ce a făcut ca civilizația noastră să progreseze atât de rapid în ultimele două sute de ani, ceea ce ne-a oferit confortul de a vorbi unul cu celălalt în timp real aflați la mii de km unii de alții, ceea ce ne-a făcut să trăim cea mai prosperă epocă din istorie - inteligența umană - nu mai e la modă. Nu mai trebuie, nu mai are voie să creeze, să inventeze, să inoveze, să cerceteze, pentru că unora le iese prea puțin la socoteală și vor mai mult. Iar pentru asta trebuie să ne întoarcem în peșteri și să rumegăm rădăcini. Ne conduce Greta, o fată cu autism și alte dezordini mintale, șefii statelor noastre aplaudă, iar asta mă sperie cu adevărat.

[Preluare de pe Facebook]

* E vremea să spunem că „bătaia nu este ruptă din rai”! *

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

E vremea să spunem că „bătaia nu este ruptă din rai”!

Gelu Duminică

Sânge. O dâră de sânge, ce pornește din ușă și șerpuiește prin hol, mă conduce spre bucătărie. Respirația-mi devine sacadata și tot aerul din încăpere devine insuficient. Respir cu greu și, nu știu de ce, încep sa plâng. Drumul pana în bucătărie pare al naibii de lung și imagini, care de care mai macabre, îmi invadează mintea. Urlu după mama. Undeva, în coltul bucătăriei, vad un trup aparent inert. Seamănă cu ea, chiar dacă fata ii este sparta. „Sa nu te sperii, sunt bine! M-am lovit”.

Aveam vreo 8 ani când, la noi în casa, am văzut aceasta imagine. Am crezut-o când mi-a zis ca s-a lovit și eram convins de faptul ca, seara când a venit acasă, tatăl meu ii cerea scuze, acoperind-o cu săruturi doar pentru ca o iubea nespus de mult. Zâmbetul ei trist, completat de faptul ca frații mei mai mari nu vorbeau cu el, îmi era de neînțeles. M-am dus la el și i-am zâmbit. El mormăia ceva legat de iertare și de faptul ca a fost nervos…

Am început sa înțeleg ca mama nu se lovea, atunci când el nu a mai ținut cont de faptul ca eram prin preajma. Violentele lui verbale, emoționale și rareori fizice, au devenit oarecum parte din viată mea cotidiana; nu se întâmplau zi de zi, ci mintea se juca cu fricile mele și mi le aducea în prim plan, astfel încât sa știu ca ele sunt acolo.
Raritatea violentelor fizice era suplinita de duritatea lor: am văzut cum ușa de la dulapul de sus al bucătăriei poate deveni o arma atunci când este împinsa cu forța în fata unui om, am văzut cum e sa fii lovit cu mașina de tocat, cu un scaun și cum durerea resimțita la impactul cu un corp contondent poate genera leșinul. Am reacționat de fiecare data când eram prin preajma și am ajuns chiar sa îl împing, în încercarea de a-l determina sa se oprească. Nu mi-am iertat niciodată gestul, însă nici pe el nu cred ca am reușit sa îl iert pe deplin pentru ca a scos ce e mai rău din mine.

De câteva ori, după ce era învinețita, mama ii lua pe frații mei cei mari și pleca de acasă. Prima data a fost trimisa înapoi de propria familie. „E tânăr și are sângele iute. Odată cu trecerea anilor o sa fie bine! Tu trebuie sa stai lângă copiii și bărbatul tău” au fost vorbele care au făcut-o pe mama sa nu mai ceara vreodată ajutorul familiei. „Trebuie sa stai lângă copiii tai, ca dacă pleci te aducem din post în post! Ce, când te-ai măritat ne-ai cerut noua voie?” a fost reacția autorităților (Miliției), care a făcut-o pe mama sa nu mai ceara nici ajutorul lor. Odată, după un astfel de episod în care mama plecase de-acasă, el a găsit-o în piața și a adus-o acasă de par. Nimeni nu a intervenit pentru ca el striga ca „e curva” și ca „a plecat de-acasă și și-a lăsat copiii singuri”. In mintea lor, sunt sigur ca mulți i-au dat dreptate și au considerat ca violenta era nu numai justificata, ci chiar meritata.

A trecut timpul și violenta fizica s-a transformat într-una emoționala. De multe ori o auzeam pe mama zicând ca prefera sa primească o palma, decât sa sufere umilințele la care era supusa. Se ruga lui Dumnezeu ca „sa-l i-a pe unul dintre ei, lasându-l pe celalalt liber”, ceea ce acum 10 ani s-a si întâmplat. Curios este ca acum ii duce lipsa enorm și ca nu povestește decât despre calitățile lui, care erau multe. 51 de ani de dragoste bolnava, pe care eu, cu mintea mea de copil, adolescent, tânăr, de fiu, nu prea am putut sa o înțeleg.

70% dintre femeile din Romania sunt victime ale unei forme de abuz. Ne aducem aminte de ele doar când o nenorocire se întâmpla și vreuna nu are norocul pe care mama l-a avut. Si anume de a nu fi schilodita sau omorâta de cel care ii este partener de viată. Ideea ca „femeia nebătuta e precum calul nestrunit” pare încă de actualitate în spațiul romanesc si nu este combătuta de o reacție civica solida care sa ceara o legislație robusta în domeniu și toleranta zero fata de orice forma de abuz.

Sâmbătă ne adunăm să mărșăluim „Împreună pentru siguranța femeilor!”, cu speranța ca vom atrage atenția decidenților asupra poveștilor de viată pe care mama mea, mama ta, prietenele noastre etc., trebuie sa le îndure cu umilința și rușine. E vremea sa spunem ca „bătaia nu este rupta din rai” și ca dragostea nu înseamnă ochi vineți. Chiar și atunci când victima spune ca s-a lovit…

[Preluare de pe Facebook]

* Mai ieri, se clama la semn „trăiască lupta pentru pace!”; azi, pentru salvarea omenirii!!! *

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Mai ieri, se clama la semn „trăiască lupta pentru pace!”; azi, pentru salvarea omenirii!!!

Angela Tocilă

Când te duci la manifestație pentru salvarea planetei, înainte de a țipa ”Fără plastic” asigură-te că tenișii de fițe pe care-i ai în picioare nu au cel puțin talpa din plastic, că blugii de marcă pe care-i porți nu sunt făcuți cam așa: denimul în Turcia; ața, capsele și fermoarele în Pakistan (probabil de către copii exploatați) sunt cusuți în Tunisia sau alte țări, care încă permit tacit triangulațiunea firmelor de Lohn care și-au mutat calapoadele și zdrențele în țări ne-membre UE, că tricourile cu mesaje nu au mai mult ca sigur 20, 30 sau 100% flacoane reciclate, că telefonul tău cu care-ți faci selfie pentru like-uri pe facebook și instagram nu are aproape toate componentele... ai ghicit, din PLASTIC.

Până și apa pe care o bei din flacoane din plastic îți arată cât de manipulabil ești, deși tu nu vrei să crezi. Lăsând la o parte mesajele vulgare pe care le-ai strigat prin piețe, lăsând la o parte abominația înscrisă pe o bucată de carton ”eco-comunist” - într-o țară care a suferit atât de crunt, cu consecințe iremediabile, în comunism; lăsând toate astea la o parte, am avut un deja vu din copilăria mea pionierească. La fel eram și noi scoși în curte să răcnim că vrem pace în lume și că trebuie să facem ceva, căci iată, Pământul se apropia la vremea aceea vertiginos de Soare și riscam să ne coacem la foc mic și să miroasă toată planeta a grătare, deranjând activiștii vegani care, totuși, azi încurajează canibalismul. Pentru că suntem prea mulți. Noi, nu ei. Apoi a venit gaura în ozon care s-ar fi închis de plictiseală, încălzirea globală care a făcut loc schimbărilor climatice și, uite așa, o ținem într-un activism strident, din care cineva se umple de bani, iar noi rămânem cu răgetele noastre în stradă, zdrăngănind pet-uri din plastic pe caldarâm, disperați că piere lumea. Mai apare o fătuță cu cozi împletite, cu ochii mișcându-i-se nefiresc când citește platitudini ecologiste scrise de alții de pe o foaie, fătuță care pretinde, nici mai mult, nici mai puțin, că ea cu ochii ăia ciudați vede emisiile de carbon, și vai Doamne, o să murim sufocați de propriile bășini. Șocant e că niște adulți cască gura topiți în admirație față de halucinațiile sau minciunile fetei, ei declarându-se atei. Nu cred în Dumnezeu, dar cred într-o fată ciudată care vede cu ochii ei ciudați invizibilul. Și atunci mă întreb siderată dacă lumea a fost mereu așa de proastă, iar dacă am știut asta, cum mi-am putut eu închipui vreodată că ceva, orice, depinde de mine, de voința mea? Cu oamenii aceștia ce e de făcut? Nimic, absolut nimic. Dar n-am știut până când n-am văzut discursul Gretei la UN Climate Change. Vă recomand să vă uitați și voi, poate veniți cu o părere de specialitate.

Atâta timp cât o să plecăm urechea la tâmpeniile unor demenți care, din crunta nefericire pe care o trăiesc, nevoiți fiind să se privească zilnic în oglindă, vor să întoarcă lumea cu susu-n jos, făcându-te să crezi că așa trebuia să fie de la început, că tu ești doar un accident cosmic care nu mai trebuie să se repete, căci aici sunt ei, cavalerii tristelor figuri, nefericiți urâți și pizmași care salvează lumea de ea însăși, vom sfârși prin a nu ști cum să ni-i dăm jos de pe cap.

Comunismul a prins în mreje oamenii pentru că este fundamentat pe două defecte majore specifice doar speciei umane: lăcomia și pizma, iar cum aceste defecte vor pieri doar odată cu specia umană, e greu de crezut că oamenii nu vor cocheta etern cu această ideologie utopică dar criminală, ce le va lua ochii și mințile din când în când.

https://youtu.be/7W33HRc1A6c

[Preluare de pe Facebook]

* Nu e vina ta ca esti bogat. Dar... *


VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Nu e vina ta ca esti bogat. Dar...

Cosmin Vlahopol 

La bancomat. Nu se misca randul. Privesc mai in fata, peste doi oameni. Vad un domn in varsta, ajutat de un functionar al bancii. Se indeparteaza amandoi, el descumpanit...Inainte de a-mi veni randul la bancomat, se apropie din nou cu cardul in mana. Isi taraie greu un picior. "Va rog sa ma lasati putin, stiam ca mai am 15 lei, dar am doar 10 lei. Trebuie totusi sa-i scot, sa am cu ce ajunge acasa!" Privirea ii este demna, imbracat curat. Departe de el gandul de a cersi, e pur si simplu...situatia in care se afla acum, pana la urmatoarea pensie.

O multime de aer imi imparte pieptul in doua. Cum sa fac? Ma prefac grabit, ii intind 10 lei si il rog sa accepte asa, de data asta, pentru ca timpul cat sta el la bancomat...imi trebuie mie. Intinde mana, ia banii, dupa care isi da seama ce a facut si protesteaza. Nu vrea sa cerseasca! Ma doare si mai tare. Il rog frumos sa ma lase sa-l ajut, ii explic ca e bucuria mea sa-i dau acesti 10 lei, Isi da seama ca nu am vrut sa-l jignesc, accepta. Pleaca, in spatele meu un alt tanar avea banii pregatiti. Ne bucuram impreuna ca i-a acceptat pe ai mei. Era pregatit sa ii ofere pe ai sai daca nu as fi facut eu acest gest.

Azi, la Lidl, un domn asaza cu grija 6 produse pe banda. La casa, il vad incordat, urmarind cu mare atentie scanarea, totalul. Avea niste supa de taitei instant, orez, morcov. Ce e mai ieftin si mai mult. Cand i se comunica suma de plata, scoate banii gata pregatiti, cu un tremur al mainii. Avea de plata 11,80 lei, iar banii din mana sa insumau 12,21 lei. Stia aproape exact cat insumau podusele si ar fi foat o reala problema sa fi fost mai mult, la nivel de banuti.

Imaginea unor batrani demni, dar batjocoriti este frecventa in aceasta tara. Nu exista nici macar scuza bauturii, a lenei. Sunt oameni frumosi, care au muncit o viata, dar pentru care pensia inseamna saracie.

Nu e nevoie sa mergi mai departe de locul in care te afli pentru a descoperi ocazii in care sa fii...OM. Mi se face brusc rusine de toate cosurile pline fara masura, fara calcule. De excese, mofturi, branduri, parfumuri, creme, optionale pe masina, esarfe, excursii, stele pe hoteluri, scofeturi, restaurante, specialitati. Ma simt atat de murdar si josnic, excesiv de bogat pentru saracii lumii acesteia. E o senzatie viscerala de durere, o mila care taie pe dinauntru. Si o vina, ca si cum toti banii lumii ar sta intr-o minge. Cu cat bogatii devin mai bogati, cu atat saracii devin mai lipsiti. Asa o fi?

Avem datoria sa fim atenti si sa daruim. Saracia inseamna depresie. Un gest poate aduce lumina, o umbra de atentie poate amana sfarsitul. Supa lui instant de 2 lei se confrunta in mod direct cu ciorba ta de la restaurant, de 20 lei. Se privesc, una searbada si bolnava, cealalta bulbucandu-se de grasime, jucausa cu focaccia, smantana si ardei.

Nu e vina ta ca esti bogat. Dar e vina ta daca el ramane flamand, cand saracia lui a trecut pe sub lumina ochilor tai satui.

[Preluare de pe Facebook]

* Jurnal de campanie (I) *

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Jurnal de campanie (I)

Ciprian Apetrei

Paleologu își dedica candidatura unei generatii de deținuți politici. Cel care l-a propus, eternul Basescu, primește o sentința de colaborare cu Securitatea.

Dan Barna își lansează campania cu un nou atac la Iohannis. Care a fost "pompier". Adică, știți voi, cineva care intervine foarte rapid și la orice ora. Fix Iohannis, care era, pana ieri, "absent", cf aceluiași domn Barna.

Iohannis preia critica și răspunde cu o gluma. Rapid. În aceiași zi. Zâmbind. Zice ca a fost "pompier atomic" chiar. Președintele își lansează calm candidatura, amintind ca singurul dușman veritabil este PSD-ul.

Liviu Plesoianu nu mai candidează. Poporul care îl iubea și primul în sondaje îl vota, sa semneze nu s-a deranjat. Așa sunt patrioții, suferă de nerecunoasterea masselor.

Viorel Catarama nu mai candidează nici el. Pe motiv de semnături false, BEC i-a refuzat înscrierea.

Dancila si-a lansat campania cu specialitatea casei: decât niste greșeli de exprimare care arata niște vicii mari de gândire. Orice om i-e frica când vorbește.

A reapărut zvonul ca ar fi vrut Kovesi sa candideze la președinție. Și pentru asta a sprijinit-o Iohannis pentru funcția de procuror european, ca sa scape de ea. Cei care au relansat zvonul sunt cei care spuneau, pana ieri, ca președintele nu a ajutat-o cu nimic.

Lupta este de-abia la început.

[Preluare de pe Facebook]

* OGLINDĂ, OGLINJOARĂ, CARE-I ĂL MAI FRAIER DIN ŢARĂ? *

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

OGLINDĂ, OGLINJOARĂ, CARE-I ĂL MAI FRAIER DIN ŢARĂ?

 

Alexandru Ghillis

Mă uit acasă în oglindă şi nu mi se pare că îl văd acolo pe ăl mai fraier din ţară şi nici măcar pe un barosan. Atunci, de ce naiba m-a oprit pe stradă tânărul ăla cu creastă, rugându-mă că,  poate, îl sponsorizez cu un leu-doi, că i-a venit o idee şi are mare nevoie? Da’ domnul acela în vârstă, cu barba îngrijită, curat îmbrăcat, care m-a întrebat politicos dacă sunt dispus să-l ascult două minute? Ori femeia aceea simplă, care îmi tot arată, de cate ori trec pe lângă ea, o reţetă electronică medicală, peste care – într-o zi – m-am uitat cu atenţie şi era de anul trecut? Dar tipul între două vârste, cu bărbiţă, care mă fixa pătrunzător, ţinând la piept un carton pe care scria că este regizor de televiziune ajuns la ananghie? Pe ăsta nu l-am mai întâlnit de ceva timp, după ce a apărut într-un reportaj de televiziune şi din care reieşea că dracu’ nu era deloc aşa de negru cum îl zugrăvea individul, pentru a înduioşa sufletele slabe.  Nu o mai văd nici pe fetiţa tuciurie care cerea bani în faţa unui complex alimentar din zonă, căreia i-am descoperit şi părinţii, tineri amândoi, care o supravegheau de pe o bancă, ascunşi în spatele unor boscheţi. Dar ce s-a mai întâmplat oare cu tânărul necalificat pe lângă care treceam aproape zilnic verile trecute şi care, plecat umil, ţinea un carton pe care scria „caut de muncă”, deşi în jur erau blocuri aflate în lucrări de reabilitare?  Sau, de pe aceeaşi stradă, ce-o fi cu tânărul cerşetor îmbrăţişat cu unu-doi sau trei câini, cunoscut în zonă de vreo doi ani şi care lăsa mizerie pe trotuar după ce pleca? Posibil să-şi fi pierdut temporar „locul de muncă” în urma apariţiei fericite într-o emisiune TV la Măruţă, de unde sufletele caritabile au fost îndrumate călduros cu bani şi alimente spre domiciliul „invitatului”, dar, a rugat acesta, nu cumva înainte de ora zece dimineaţa, fiindcă până atunci dorm cu toţii: el, fraţii mai mici, mama lor (femeie pe la patruzeci de ani) şi câinele!!!

Dar tot am căzut recent de fraier, într-un moment de rătăcire, obligat acum să recunosc că am dat peste un profesionist abil, în faţa căruia m-am  pierdut! Prin preajma Gării de Nord, m-am pomenit cu el, oprit în faţa mea şi a soţiei. Îmi zâmbea un tânăr smead, ce ţinea un copilaş de mânuţă. Se mira că nu-l recunoscusem. Că el era la poarta patru. Ce poartă patru, mă gândeam în sinea mea!? Lucrasem în mai multe locuri de-a-lungul timpului. Acum el zice că este portar tot acolo. De jenă, nu-l întreb unde, să nu mă creadă idiot. Îmi spune că a fost cu fetiţa la medic şi trebuie să-i ia nişte doctorii.O văd pe soţia mea că-i intinde o hârtie de 10 lei. „Sărumâna coniţă, da’ mă costă la vreo sută cincizeci de mii”. O văd iar pe soţie că mai scoate o hârtie de 5 lei. În sfârşit, ne-am despărţit de individ. „Eşti nebună? De ce i-ai dat atât?”. „Păi, nu-l cunoşti?”. „Nu-l cunosc, dom’le!” şi, de atunci, nu-mi pot ierta că am fost traşi aşa de uşor pe sfoară!

* Când vor, băieţii de cartier pot fi şi domni *

VREI SA FII PUBLICAT(A) IMEDIAT? Scrie liber(a) despre orice te preocupa, daca esti ferm convins(a) ca subiectul tratat ii va interesa si pe altii! Trimite repede textul tau, sub forma unui articol editat corect ortografic, atasat unui email si, daca este considerat de larg interes public, va fi imediat postat copy/paste in intregime si absolut gratuit pe https://jurnalism-independent.blogspot.com (cu eventuale scurte date biografice, daca le furnizezi). Dedica-te cu incredere jurnalismului cu adevarat independent!

E-mail la: jurnalism.independent@gmail.com

Când vor, băieţii de cartier pot fi şi domni

Ivanna Ravac

Am locuit în Pantelimon opt ani de zile. Când m-am mutat acolo, m-a întâmpinat gașca de spărgători de semințe a cartierului - niște matahale cu maieul suflecat deasupra burții, care se strângeau seară de seară la scara mea să asculte manele pe telefon și să fluiere gagicile care treceau pe stradă.

Prima dată când am trecut printre ei ca să ajung acasă, au mârâit puțin, nemulțumiți că-i fac să se mute din loc. Mi-am cerut scuze. A doua oară când m-au văzut au făcut mișto de bocancii mei și m-au întrebat dacă le fac și lor un masaj cu lanțul. A treia oară m-au invitat să stau cu ei „mai la o bere, mai la un Salam”. Sau „salam”, că încă nu știu dacă se refereau la muzică sau chiar aveau mezeluri prin buzunare. Am mulțumit și am refuzat politicos, motivând că am de învățat.

După ce s-au obișnuit cu mine, am devenit Vecina. Izbucneau în urale de fiecare dată când mă vedeau și mutau singuri cutiile de bere din calea mea, „ca să treacă Vecina, că nu vezi că are șenilele alea-n picioare, n-are loc să calce”. Când îi vedeam că joacă barbut, mă opream câteva secunde până dădeau cu zarul, ca să „nu le tai norocul” (da, știu să joc barbut, știu superstițiile legate de barbut, nu întrebați). Iarna, când mutau locul de ședință la non-stopul de vizavi și mă mai prindeau când mergeam să-mi iau țigări, nu se lăsau până nu convingeau vânzătoarea să-mi dea ceva dulce. „Dă-i, fă, o ciocolată la domnișoara, nu d-aia, că e proastă, dă-i un Baunti, că e fată fină, hai, pune la mine pă caiet!”.

Când mai venea câte unul nou în gașcă și îl vedeau că se pregătește să se ia de mine, îl puneau la punct imediat. „Las-o, bă, Chirane, pă Vecina în pace, că e dă salon”. Cred că nu exista compliment mai mare pe care să-l poți primi din partea lor. Eram „dă salon”.

Nu m-au atins nici măcar cu un deget, niciodată.

Acum câteva luni, m-am mutat în Rahova. Când mă trezesc, mă duc la o shaormerie de pe stradă să-mi iau cafea. Shaormarul e un văr un pic mai elevat de-al băieților din Pantelimon, în sensul că are mereu un cornet de ziar în care scuipă cojile de la semințe, nu le dă pur și simplu pe jos. De când m-a văzut, am fost „prințesa” lui. „Hai, prințeso, să-ți dau și o shaormă. Face băiatu' cinste!”. De fiecare dată, în timp ce așteptăm să se facă cafeaua la aparat, îmi cântă „Tu ești femeia visurilor mele”. Mi-a promis că am o shaorma de la el „când vrea inimioara ta”, iar dacă mi se face cumva foame și nu e el prin preajmă, „zi dă Samir și să rezolvă!”. După ce s-a lămurit că nu mănânc shaorme, a început să mă tenteze cu baclavale. Apoi, a refuzat să-mi mai ia banii pe cafea. A înțeles că nu-i dau numărul de telefon, probabil știe că n-are nicio șansă, dar tot nu se lasă. Uneori, îmi mai compune pe loc câte-o manea, pe care mi-o cântă cu dedicație. „Când oi fi mai singureaaa/Tu de Samir nu uitaaaa/Că ești frumoasă ca o steaaaa”.

Pentru mine, oamenii ăștia vor rămâne întotdeauna niște domni. Domni din Cocălăreni, domni pentru nivelul lor de semințe, bere la scara blocului, manele și shaorme, dar totuși, domni. Așa cum sunt ei, needucați, crescuți cu găinile pe balcon, învățați cu zaruri și cu combinații, cred că în raport cu o femeie se plasează mai sus decât ăia care te invită la cafele și te înjură după ce-i refuzi, sau ăia frezați și aranjați din club care tăbară cu labele pe tine de parcă te-au câștigat la loz în plic. Sau la barbut!

Repet, PENTRU NIVELUL LOR, băieții ăștia bifează toate punctele curtării old-school: se oferă să facă cinste, te protejează și îți fac cadouri și serenade. Sigur, la mine și probabil la cele care mă citesc pe facebook nu funcționează, că suntem din lumi diferite față de ei. Dar eu tot apreciez. Și nu știu, în caz că știți vreo florăreasă drăguță sau ceva, spuneți-i să întrebe de Samir, că e „dă salon”. O să fie tare fericit! 

[Preluare de pe Facebook]